Page 12 - Bunul_Econom_1901_18
P. 12

4.                                SPICUIRI  LITERARE                                Nr. 18.

       o a   ajunai  Crăciunului  şi  la  săr­  Pe  culmi  apoi  şir Amurgul  moare* )  care  va  visa  ceva  mai  frumos,
       bători  mari,  multe  vedea  ţiganul   Şi  ’ntors  cu  faţa  cătră-Apus   j   Asa  fel  le-a  fost  învoirea.
                                                                           »
       dda  d.                          Dă  semne  nopţii  din  ponoare.  ?   S ’au  culcat  amândoi,  că  des-
            Mergând  el  aşa  pe  cale,  —   Ea  ’mbracă  haine  ’ntunecate   )  tept  numai  nu  visează nime,  doară!
       că  naşi-său  şedea  într’alt  sat  —   Şi  liniştit  din  aripi  bate  ?   Deşteptându-se, întreabă  Ro-
       eacă  îi  ese  în  drum  o  eapâ.     Plutind  tăcută  ’n  sus.  ?  mânui:
           A  văzut-o  ţiganul  singură  şi                            ?   —  Dar  ce-ai  visat, ţigane ?  Spu-
                                        Tăciunii  ’n  vatră  dau  lumină;  ?  ne  tu  mai  întâi 1
       i-a  fost  să  nu-’i  fie  urît:  a  încăle­
                                        Pe  drumul  de  drumeţi  sărac        —  Aolio, ce mai vis, mămucăl
       cat  pe  ea,  şi  cu  g&sca  la  sub­
                                        Mai.  vezi  fugind:  câte-o   vecină  ?   >Era  dela  pământ  până  sus
       suoară  a  pornit  înainte.
                                        Să  ceară  cu  ’mprumut  jaratec;   la  ceriu,  la  Dumnezeu,  trepte  de
            A  ajuns  la  naşi-său,  i-a  să­
                                        Grăbit,  dă  roate,  singuratec   ?  aur  cu  strâji  de  aur.
       rutat  mâna,  l’a  întrebat  de  sănă­
                                             Tăcutul  liliac.          )      »M’am  urcat pe  treptele  ace-
       tate  şi  i-a  înmânat ploconul.  Naşi-
                                                                       \  lea,  ţinându-mă  de  strâji,  ca  să
       său  i-a  mulţumit  şi-a  dat  drumul
                                        Şi  tot  mai  noapte-apoi  se  face,   nu  cad,  până  sus  la răii unde  şede
       gâştei  între  gâştele  lui,  în  bătă­
                                        Păduri  şi  ape-adorm  acum.     Dumnezeu.
       tură.  Gâscă  cum  s’a  văzut'  între
                                        Din  cer  scoboar’  adânca  pace­  (   >Pe  acolo  erau  uliţe  de  aur,
       semenele  ei,  a  început  a  se  scu­
                                        lei  colo  vr’un  zăvor  mai  sună  —   c  grădini  de  aur  cu  pomi  de  aur;
       tura  şi-a  gărâi.               Incepe-a  se  zări  de  lună
                                                                       !  păduri  de  aur  cu  paseri  de  aur;
            Ţiganului,   ce   i-s’a  părut,   Şiri  linişte  pe drum.
                                                                       î  câmpuri  de  aur  cu  flori  de  aur.
       nebunul?...  Că  îl  spune  gâscă  că
                                                                       )  Intr’o  casă  naltă,  numai  de  aur
       a  furat  eapa.                  Copiii  dorm,  visându-’şi  jocul.
                                                                       î  şi  petri  scumpe, zugrăvită  cu  sfinţi
            începu  să  se  închine  şi  să  Mai  toarce  mama.  In  curend   j  ca  o  biserică,  era  Dumnezeu.  El
       zică:                            Pe  vatră  ea  ’nvăleşte  focul,
                                                                       j  şedea  la  o  masă  de  aur,  pe-un
            —   Zeii   riam  iurat  eapa,   încuie  uşile  Ia  tindă,  j  scaun  de  aur  şi  cu  furcuţa  de aur
       năşicule;  să  nu-’mi  ajute  D-zeu   Se  culc’apoi.  Ear’  cariu-’n  grindă
                                                                       i  în  mână,  mânca  de  pe  tăiere  de
       dacă  n’am  găsit-o  pe  drum.        S’aude-acum  rozând.
                                                                       J  aur  ta  balmoş  de  cel  scump.
                                                      GEORGE  COŞBUC   !      »M’a  chemat  Dumnezeu  şi
                 Dumitru  Stănceseu.
                                                                       )  pe mine  la  masă  şi-am  mâncat  la
                                                                       î  balmoş,  cât  mi-a  luat  pielea.
                                               G Â N D I R E           !      »După  ce-am făcut  foaie ’mi-
            P A S T E L * )                                            !  am  luat  ziua  bună  şi  m’am  pogo-
                                                                         rît  ear’  pe  pământ.
                                       l    Toate  le  înlocueşti  şi  le  uiţi,
                                       i  dar’  fiinţa  iubită  nu  o  poţi  în-   »Dar tu.  Române, ce-ai  visat?
       §®rin  vişini  vântul  în  grădină   ]  locui,  căci  tocmai  ce  o deosebeşte   —   Eu?  —   zice  Românaşul
       Cătând  culcuş  mai  bate-abia   .de  celelalte  o  face  să  fie  iubită.  i  răsuci ndu-’şi  musteaţa,  —  drept
       Din  aripi,  şi  ’n  curând  s’alină.                           i  vreu  se  grăesc,  de  aceea-’ţi  spun,
       Ear’  roşul  mac  închide  floarea,                             i  că  zeu  n’am  visat  chiar  nimic,
       Din  ochi  clipeşte  ’ncet  cicoarea                            i  Am  văzut  însă,  că  tu  prea  mult
            Şi-adoarme-apoi  şi  ea»                   Yiseaza         '  zăboveşti  prin  ceriu:  pe  la  mânca-
                                                                       i  rea  de  balmoş,  de  aceea,  ne  mai
       Eu  cred  c’a  obosit  pădurea,                                   putându-te  aştepta, m’am pus şi-am
       Căci  ziua  ’ntreagă-a  tot  cântat,   in  Romârt  şi  c'un  ţigan furaseră   mâncat  carnea  cee»-
       Şi  tace-acum  gândind  aiurea.      odată  dela un boer un grăsun,    —  Al  dracului  să  fiu de  am
       Sub  dealuri  amurgeşte  zarea,  ca  un  pepene.                ■  fost  prin  ceriu,  ori  de-am  visat
       Se  ’ntunecâ  prin  văi  cărarea      La o mâncare, rupţi  de foame   >  măcar,  numai cât  am zis şi  eu aşa,
            Şi-’i  umbră  peste  sat.   cum  erau,  au  mâncat  purcelaşul   —   zice  ţiganul  păcălit.
                                        de  jumătate,  mai.
            *)  Din  volumul  pus  sub  presă.   Ce-a  remas  să  fie  aceluia,
        Edate  şi  redactate  de  IOAN  M OŢA.                          >Minerva<  institut  tipografic  în  Orăştie.
   7   8   9   10   11   12