Page 9 - Bunul_Econom_1901_18
P. 9
ADAUS LITERAR LA „BUNUL ECONOM". Anul I. Nr. 18.
Pe jumătate de ari . . . 1 cor. Orăştie, 2 8 A prilie V. 1901. ) Pe un an întreg . . . . 2 cor.
^ —- Daţi-mi voie, zisei eu, — Eu vream să fac mai
£ prim ăvară!,.. înaintând repede şi, îngenunchind de mult plimbarea aceasta, crezu
desnodai lanţul, măcar că îmi dînsa de cuviinţă se-’mi spue în
zdrelii niţel degetele. chip de desluşire, dar’ mâtuşă-mei
Dînsa şi sărise în luntre îi era frică de apă, şi miSs Gray
|~^j primăvară, primăvară, şi mă măsura eu ochii din cap e o curcă ploată; m’am hotărît
Şe ved cocoarele venind; până în picioare. deci să es singură, şi de nu era
Când pe câmpia înverzită, Petrecusem opt zile în munţi aşa de rău înnodat lanţul, acum
Zefirul fuge adiind... umblând pe soare şi pe ploaie, eram departe.
culeânduune pe fân, şi găteala Vorbea franţuzeşte foarte
E primăvară, primăvară. curat, cu un accent străin, care
nu prea îmi era îngrijită: barba
Şi lumea ’ntreagă-a re’nviat; fi mărea farmecul cuvântării.
prea lungă, şi nepieptenată, pălă
Şi pomii iau o haină nouă ria de pâslă moale, pleoştită, hai Dat eu totul, administraţiei
Un alţ vestmânt frumos, bogat. nele mototolite, ghetele pline de în care eram cufundat, nu mă
gândeam se-’i răspunz şi mă mul
pământ.
E primăvară, primăvară, ţumeam să vâslesc cu putere, ca
Crezu de sigur că sunt vr’un
In suflet răsare-un dor; să ajungem mai repede la mijlo
luntraş.
Dar’ câţi în primăvara firei
— Iţi mulţumesc. îmi zise cul lacului.
Nu mor în toamna vieţii lor!...
scurt; acum du-mă până la Duingt, — Dar’, în sfirşit, ai venit
T. Alexandrescu. vrei? la vreme, urmă dînsa, şi fiindcă
ţi-ai perdut vremea, e drept se te
— Cu dragă inimă, răspun
sei cu inima bătându-mi de bu mulţumesc cu ceva...
curie. Vorbind scoase din buzu
JM oănunehiul Sării şi eu în luntre şi din- nar o punguliţă pe care luceau
tr’o dătătură de lopeţi, împin- două litere de argint şi era s’o
deschidă când o oprii e’o mişcare
gând’o departe de mal, începui să
(Uurmare şi fine.) de mână.
vâslesc, în vreme ce dînsa în
—• Iţi mulţumesc, d-ră, nu
Se silea să desnoade lanţul faţa mea, mânuia cârma. Luna,
care lega luntrea de un par bătut care se urca, îmi arăta acum mai sunt luntraş, şi sunt răsplătit în
bine în pământ, dar’ nu putea. deosebit drăgălaşa ei figură vioae deajuns, şi cu prisos chiar, prin
plăcerea de a vă întovărăşi această
Inzadar îşi sdrobea degeţel-i şi mândră în care lucean doi
mici de lanţul ruginit. De năcaz ochi negri, întunecaţi şi mai mult plimbare.
bătea cu piciorul în pământ şi de umbra ce le făcea genele cele Ridică repede capul ; frun
din buzele sale de copil, cutate lungi. La brâu avea un mănunchi tea i-se încreţi, şi se uită la mine
supărată şi oare-cum speriată.
şi îmbufnate eseau exclamaţi de mărişor de cyclamene, al căror
ciudă. miros pătrunzător, asemenea cu —- Atunci cine eşti? îmi
— Aht Doamne, ce plicti al mărgăritarului, ajungea până Ia zise ea.
cos lucru! zicea. mine. — Un turist, prea fericit că
