Page 12 - Bunul_Econom_1901_21

SPICUIRI LITERARE Nr. 21.
Pag. 4,
cărucioară zicând: «Iacobe! Eu mai plecat odată capul, ca să-’i) binefacerile unui institut de bine­
aşi dorî să-’mi ved sora! Vreau şoptească iubitei şi iubitoarei sale ) facere vestit. întâlnirile lor sunt
se-’mi ved sora!» Şi-a tras apoi surori câteva cuvinte de despăr- ) rari, dar’ pline de fericire şi adesea,
repede - calul la o parte, lângă ţire, pentru-că el nu putea merge ) ca şi în caşul de faţă, îndoit
trotoar, şi l’a lăsat singur, îndatâ- mai departe; ei au dat mâna, şi ) fericite. Dee d-zeu ca aducerea-
ce fetiţele s’au apropiat. Abia a schimbară împreună gingaşe pri- ) aminte de starea lor singuratică
început să cerceteze îngrijat după viri de iubire şi apoi fetiţa şi-a de faţă se-’i facă a-se preţui tot
sorâ-sa când calul pornind, el a văzut de drum împreună cu to- ) mai mult unul pe altul; dee cerul
trebuit să se răpeadă pentru a-’l varăşele sale. Ochii ei nu văzură ) ca lumea să le fie binevoitoare,,
opri; în clipa următoare cel din- nimic, decât fiinţa, pe care o ur- ) şi înşişi se poată ajuta astfel de
tâiu şir de fetiţe îi era drept în măreau. Copiii cei mai dinainte ) institute, cari sunt adăpost şi
faţă, şi el a aruncato repede tocmai cotiau spre altă {stradă ) scut pentru copiii orfani!
ochire asupra fiecăreia, pentru a şi ea înainte de a scăpa din ve- ) Trad. de: R. S.
da de mica sa soră. Fiindcă dere pe fratele său şi mai întoarse )
toate erau îmbrăcate la fel, era odată şi, zimbind dulce, i-a făcut ( Mama ngurului,
U
foarte anevoios â deosebi pe una cu mâna un semn de rămas bun. ţ
din ele, fără o cercetare cât mai Băiatul a răspuns la salutul ei, |
amănunţită. făcend şi el semn de adio cu J ^ ’auzi Ianoş? N’auzi ? Scoală,
Astfel fetiţele trecură, înse amendoue mânile, căci în clipa Uite măţa ţi-a murit!
soră-sa nu sosi. Sărman băiat, următoare ea a apucat în altă — Vai, sărmana, biata mamă,
mi-am gândit, inima lui binevoi­ stradă. Ce păcat că s’a grăbit:
toare va îndura o dureroasă Băiatul a păşit apoi înceti­ Moare ea la miez de noapte
Când adoarme omul tun,
amăgire, pentru--că, se părea că şor spre cal şi după-ce o lacre-
De pe-acuma pân’ la ziuă
şi el judeca astfel. Trecură toate, mă îi umezi ochii, şi o trăsătură
Ar fi tras un somn nebun!
afară de două —■ însă una din de tristeţâ îi învăli faţa, pe aceasta *
* *
aceste era soru-sa. Băiatul alergă se înstăpâni tot mai mult semnul
— N’auzi Ianoş? N'auzi? Scoală,
nerăbdător spre ea şi, luându-’i îndestulării şi al bucuriei. S’a suit Uit’te măta ţi-a murit!
o mână a ei în a sa, ear’ cu aceea- în trăsură, şi când eu mi-am în­ — Vai, sărmana, biata mamă,
laltă apucându-o blând pe după tors ochii dela această întâmplare Ce mai gust i-a mai venit!
A murit adineoare
cap, nu a putut zice altă decât: mişcătoare, ei erau plini de lacremi
Şi-acum, haide, moare eară
« M ă r ie ! » Mica fetiţă, care se astfel că a trebuit să-’mi folosesc Da-avea gând de-atâta moarte
vedea a fi cam de vr’o 7 ani, şi-a de repeţite ori cârpa de busunar Se-’mi fi spus barem, de-asară.
ridicat ochii, şi vai! Cât de feri­ pentru a-’i sbici. * * *
cită se simţea lângă frate-său. Ea Aceasta mi-a dat mu!t de — N'auzi, Ianos? Ce faci? Scoală!..
şi-a încolăcit micile sale braţe pe gândit. M’am gândit la unele Ce din nou ai adormit?
după grumazii lui, şi faţa ei blân­ de fiinţe, cari n’au ştiut nici-când, Poate-un om aşa să doarmă
dă strălucea de un zimbet de ce însemnează a te lipsi de în­ Când chiar măsa i-a murit?!..
fericire. El şi-a plecat capul, ca grijirea iubitoare a unei mame, — Dar’ nu dorm nimica, frate,
se poată auzi mai bine puţintelele sau de ocrotirea puternică a unui Ce păcatul! Ce nu taci.
cuvinte ce ea i-le spuse în pripă, tată; şi m’am gândit la miile, — De nu dormi atunce spune,
şi ca el să-’i poată împărtăşi pe cari tărâ mai deaproape binevoi­ Spune-acolo ce mai faci?..
— Ce se fac?! Ce face-un Ungui
scurt cum trăeşte. El şi-a întors tori, trebue se trăiască din mila
Care simte ungureşte
numai odată privirea, şi numai străinului. Poate-că aceste două
Şi părinţii şi-i iubeşte;
pe o clipă, ca să vadă, dacă calul tinere fiinţe şi-au petrecut cei
Ce să fac! Gândesc eu singur,
său mai stă Ia locul unde l’a dintâiu ani sub acelaşi coperiş şi
Dimineaţa la sculat,
lăsat. Calul se părea că înţelege au durmit pacînic în acelaşi
Când voiu da de mama moartă
frumoasa faptă, ce conducătorul păticel. Acum unul îşi câştigă Cât voiu fi de supărat!...
său avea de împlinit, pentru-că pânea într’un mod modest dar’
nu s’a mişcat din loc. Băiatul şi-a cinstit, pe când cealaltă gustă T. JD. Speranţă.
Edate şi redactate de IO A N M O Ţ A . »Minerva« institut tipografic în Orăştie.