Page 1 - Bunul_Econom_1901_26
P. 1
Anul II. Orăştie, 23 Iunie v. (6 Iulie n.) 1901. Nr. 26
A B O N A M E N T E : P R O P R I E T A T E A I N S E R Ţ I I ! NI:
„R eu n iu n ii eco n o m ice în O ră ştie1' se socotesc după tarifă, cu p r e ţ u r i mo d e r a t e .
Pe an 4 coroane (2 fl.); jumătate an 2 cor. (1 fl.)
Pentru R o m â n i a 15 franci. Apare în fiecare Sâmbătă Abonamentele şi inserţiunile se plătesc înainte.
într’un scop igienic, şi aşa încât să Este lămurit, că sfîrşiturile aceste
Stări frumoase restrângă beutura alcoolului. se datoresc modului inteligent cum au
m Fiecare local este pus sub con ştiut să profite societăţile de .tem
Scoţia si Scandinavia. ducerea unui om eu plată fixă, şi care peranţă de favorul legii, şi de ajutorul
nu are nici un câştig din venzarea diferitelor legi în contra spirtuoaselor.
beuturilor; în schimb însă, acest con Numai prin societăţi de tempe
Un ziar din Bucureşti aduce un ducător poate se tragă foloase, deose ranţă şi legi contra beuturilor se poate
articol despre stările sănătoase ajunse bit de plată, din venzarea mâncărilor combate mai cu folos flagelul spirtului.
în ţările numite în ce priveşte beuturile şi beuturilor nespirtuoaşe. Cu chipul Dar’ nu e de ajuns să se răspândească
spirtuoase. Estragem din el următoarele: acesta el n’are nici un interes să în în popor ideile de stempărare. Mai e
Alcoolismul (patima beuturii) este demne pe oameni la beutura rachiu de lipsă să i-se dee şi mijloacele de-a
unul din flagelurile cele mai groaznice lui, şi astfel înrîurirea nenorocită a scăpa de ispita spirtului. De aceeaţ
ale timpurilor noastre. El dărăpănează cârcîmarului a fost înlăturată. trebue se înlocuim cârcîmă cu localul
sănătatea individului,- transmite copiilor Localul însuşi de cârcîmă, prin- de temperanţă, din care să fie scos
slăbiciunile părinţilor, arde trupul şi tr’un regulament al societăţilor de tem spirtul. In Anglia sunt astăzi 7000 de
tempeste sufletul. Unde otrava lui s’a peranţă, e făcut să fie prea puţin prie- „cafenele de temperanţă", instalate în
strecurat, urmările zdrobitoare se lăţesc tinos beutorului. Venzarea pe credit (pe aşa fel încât se atragă cât mai mult pe
cu o siguranţă neînduplecată; corpul datorie) este oprită de tot, ear’ preţul consumator...
social se descompune şi fiinţa însăşi a ! beuturilor în mic e foarte scump, şi
naţiunii este compromisă. nici un mobiliar care să îndemne pe
Aceste ziceri le întăreşte apoi prin muşteriu se stee în cârcîmă: în ea Ce sameni, aceea resareî
pilde. Intre altele spune, că un învăţat scaune nu sunt; fumatul e oprit; n’ai
francez socoteşte la 1.555,757.296 de voe să vorbeşti cu glas tare; n’ai voe — Agonisirea semenţei. —
lei (coraone) suma pe care singură să mai stai după-ce ai fost servit, etc.
Francia o cheltueşte pe urma beuturilor. In acelaşi timp, alături este o sală fru Suntem în ajunul timpului de ago
Vorbind de modul cum să duce mos mobilată, un adevărat restaurant nisire a săfnenţei pentru anii viitori. Şi
lupta în contra beuturii în diferite state de temperanţă, unde se pot lua mân fiindcă ştim că cei mai mulţi ţărani ai
J 5 J
ajunge la încheerea că numai prin legi, cări şi beuturi nespirtoase. noştri au neiertatul obiceiu de a pune
fie ele cât de bune, patima asta nu se Localurile aceste se deschid la 8 întreagă semenţa ce le-o dă grâul sau
poate stîrpi, ci lupta trebue susţi sau 9 dimineaţa şi se închid la 9 seara. săcara sau ovăsul sau orzul, la un loc,
nută mai ales de sforţările societăţii. In ajun de sărbătoare sau de Dumi şi din acelaş hâmbar folosesc pentru
j >
G dovadă strălucită ne dau în necă se închid la J ore, deci înanite pânea casei, din acelaş duc în terg şi
această privinţă ţările Scandinave, zice de ceasul când se face plata muncito din acelaş (din ce le mai rămâne pe
numita foaie. rilor, şi rămân închise până a treia fund!) samănă, — vom vorbi azi ceva
In 1855, Svedia a primit o lege zi. Tot aşa se face în zile de alegeri, despre alegerea şi îngrijirea grăunţelor
după care venzarea în detaliu (în mic) de tărg, şi totdeauna când in oraş este pe care voim se le folosim de sămenţă.
nu se acordă decât celor cari au obti- un număr de oameni mai mare ca de Agonisirea de sămenţă este o treabă
nut o patentă; în acelaşi timp numărul obiceiu, ele stau închise! mare în plugărie; pentru-că »ce şamem
licenţelor de venzare, este măsurat Iată acum şi urmarea: aceea răsare« şi dela bunătatea sămen-
nainte pentru fiecare an, şi la începutul In Svedia, unde nainte cu 60 ani ţei atârnă în mare parte roada îmbel
anului autoritatea pune licenţele la lici atâta beutură trecea, că se venea 23 şugată. Şi aceasta nu numai în ce pri
taţie. La această licitaţie nu se pot în litri de spirt de tot capul de om al veşte grâul, săcara şi alte spicoase, ci
făţişa decât oameni de cinste. ţării, în 1876 spirtul mistuit de cap de şi toate celelalte soiuri de sămenţă: de
Iată legea. Să vedem acum, cum locuitor era numai 6 litri, ear’ în 1896 cucuruz, ■măzeriche, trifoiu, lucernă, etc.
a fost folosită. este numai de 3 şi jum. Sfîrşit minunat şi tot felul de legumi. De aceea toţi
Folosindu-se de puterea pe care acesta pentru o naţiune! In Norvegia, plugarii trebue se pună o deosebită în
o dă legea societăţilor, un număr oare se. mistuia în 1876 3'35 litri de spirt grijire pe producerea de sămenţă aleasă!
care de societăţi de temperanţă luară de capul de om, ear’ în 1890 abia 1 Semenţa trebue aleasă cu cea mai
ele în mână licenţele, spre a le folosi litru şi jumătate! mare îngrijire. Unii dau sfatul, ca ale-