Page 12 - Bunul_Econom_1901_27
P. 12

Pag.  4,                              SPICUIRI  LITERARE                                Nr.  27.

         s’aţin  să  le  prindă  în  gură.  Părin­ $   —   De,  capra  dracului,  unde î  D-tâ,   coană  preoteasă?  Una  î:
         tele  e  trudit,  se  duce  dincolo  să  )  te  bagi ?          >  Dumitra  săraca!  Eu,  nu  că  me
         se  culce,  bucuria  noastră  că  scă­  )   —-  O  fi  cel  împeliţat...  j  laud,  de când eram ca fetele astea...
         păm  de  el,  că  tare  îi  ursuz.  Preo­                       J  frângeam  omu  în  două.
                                         <    Şi  ear’  ne  facem  cruce  —   şi
         teasa  a  umplut  sîta  de  flori.  în­                         J     Fără  se  vrem,  ne  uităm  toţi
                                         l  Cât  ai  clipi  s’a  şi  vârât  în  pă-
         cepem  toţi  o  ronţăi.                                         |  la  mânile  puternice   ale  mamei
                                         <  mânt.  Când  să  intrăm  în  sat  nu-
             —■ Şi l’ai văzut mamă Dumitră ?                             |  Dumitrii,  care  făcură un  gest uriaş.
                                         (  mai  eacă,   la  poarta  ţătnii,  un
             —   Văzut,  zeu...                                          [  ca  şi  cnm  ar  fi  rupt  în  adevăr
                                         (  moţan;  da  ce  ochi 1  Uite  par’că
             —   Ira,  ia  nu  mai  vorbiţi  de                            un  orm  Ce  curioasă  lumină  i-s’a-
                                         (  ffii-se  pUn  cârcei  pe  la  încheeturi
         necuratul...  cruce  de  aur  în  casa                            prindea  în  ochi,  când  vorbea  de
                                         <  când  mi-aduc  aminte.  Dă  Radu
         asta!                                                             tinereţele  ei 1  Şi  ce  plăcere  avea
             —   Da  nu-’ţ  mai  face  spaimă   s  de  colo  cică:  «dec,  că  ăsta  n’o
                                         (  mai  fi  dracu,  —   e  moţanu  Ma-   ea  să  ne  spue  tot  lucruri  pră­
         coană  preoteasă,  ce  o  se  caute
                                         i  randei,  îl  cunosc  doar’ »,  şi  n’are   păstioase...
         dracul  în  «casa  popii ?»...  Ia  şezi                             ---- Hei,  ce  credeţi?  să  vreau
                                         J  de  luCru?  jap  o  iuşcă peste coada
         colea  şi  ascultă.  Ne  întoarcem  în-                           eu,  m’aş  face   ear’  tînără,  cum
                                         i  botanului,   ş’odatâ   a  sbucnit  o
         tr’o  sară  dela  adunat,  uite  ţiu                              am  tost...
                                         S  pară,  da  ce  pară ?  Ca dintr’o  gură
         minte  ca acum .. era aşa într’amurg,                                 —  Cum  asta, mamă  Dumitră i
                                         !  de  Cuptor,  şi  până  să  ne  facem
         da  se  vedea  drumul  bine,  ştiţi                                   —    Ia  bine.  Aghiuţă  atâta
                                         !  noi  ctuce,  ne  şi  pomenim  gră­
        cum  e  vara, se  lasă noaptea  târziu;                            aşteaptă,  să-’i  vând  sufletul,  şi
                                          madă  în  şanţ...
        noi,  fetele,  şedeam  în  car,  flăcăii                           să-’mi  dea  pe  «Spiriduş...»  să  fac
        veneau  pe  jps;  unul  mâna  boii,   —   Fie,  dădicâ  Radule,   că   ce  oiu  vrea  eu;  da  pe  urmă.
        altul  cânta  din  fluer;  în  urma   ne-o  făcuşi.  Iacă  ne  ajung  şi  cei   cum  m’ar  mai juca pe  ceea  lume!.
        noastră  venea  mulţi:  se  auzeau   din  urmă.                   Iacă,  vezi?  Scărmânară  şi  bieţi
        chiote,  rîsete.  băeţii  plesneau  din   —-  Cum  dracu  ne  vîrîşi  caru   bâeţi.  Acum  să-’i  mai  învăţăm
        bice,  de  clocotea  valea.  Zău,  când   în  şanţ,  fermecatule ?  doar’  a  toarce...  Apoi  cu  noapte
        mă  gândesc:  parcă  era  altă  lume   Când  le-am  spus,  au  început   bună,  coană  preoteasă!.,.
        pe  atunci,  şi  lucrurile  erau  mai   şi  ei  a  se  minuna  şi  a-şi  face   Afară  e  întuneric  beznă,  stă­
        frumoase  şi  oamenii  mai  veseli...   cruce.                    tuse  ploaia,  dar’  nici  o  stea  nu
        Cum  stăm  noi  şi  ascultam  aşa,   —   Să  ştiţi,  mă,  că  asta  nu-’i   se  zărea  pe  cer.
        odată  auzim  pe  Radu,  răstindu-se   a  bine,  —   zice  moş  Niţă  a  Safti.  —   Uite  aşa  îi  în  iad,  me
        la  boi:  «Ho,  boală»,  —   drept  în                            băeţi ?
                                             Şi  adevărat  că  n’a  fost  a
        mijlocul  drumului  era  o  căpiţă                                    Se  auzeau   de  ceea  parte
                                         bine,  par’că  a  spus  într’un  ceas
        de  fân,                                                          cânii  lătrând,  fetele  se  ţineau  de
                                         rău.  In  iarnă,  aşa  pe  după  B obo­
            —   Oare  cine   o  fi  lăsat-o                               mână  şi mergeau grămadă,  ca  oile
                                         tează,  se   întoarcea   Radu   dela
        aici ?...                                                         pe  lângă  noi.  Năzdrăvăniile  auzite
                                         terg,  şi  înoptase,  —   în  dreptul
            Şi  Radu   apucă   funia  din                                 ori  noaptea  ne  înfiora  aşa cu  mu­
                                         Ghicanilor  ci-că  i-a  eşit  un  bivol
        coarnele  boilor,  şi  cârmeşte  hăis                             ţenia  ei?  Lâ  toţi  ne  perise  glasul
                                         înainte,  l’a  luat  în  coarne,  şi  l’a
        pe  lângă  şanţ;   da  căpiţa,  ţop                                    In   momentul   acesta   îm:
                                         buchisit,  până  l’a  făcut  una  cu
        înaintea  lui.                                                    reconstitui  figura  mamei  Dumitrii
            —   Uite  me,  asta-'i  cu drâcu...  pământul.  A   doua  zi  l’au  găsit,   număr  în  gând  anii  de  când  a
                                         da  nu  se  mai  cunoştea,  om  a
            Şi  doar’  numai  cât  ne-am                                  murit,  şi  mi-se  pare  că  de  atunc
                                         tost ?  ce-a  fost ? Au săpat  o groapă
        făcut  cruce,  şi  pe  loc  a  perit.                             âm  trăit  o  mulţime  de  vieţi,  ş
                                         în  marginea  drumului,  şi  l’au  în­
            —   Da  taci,  soro,  că  ţi  s’d                             că  din  toată  lumea   aceea   ei
                                         gropat  acolo,   fără   popă,   fără
        fi  părut.                                                        singur  am  rămas.
            —   Stai   se  vezi,   —   mai   nimic,  şi  au  înfipt  o  cruce  de
                                                                              Ce  frumos  mirosa  iarba  dir
       mergem  noi  aşa,  ca  o  svârlitură   lemn  acolo,  care  a  rămas  şi  azi   şâs  şi  ce  dulce  răsuna  clopotu
       de  băţ,  şi  ce  să  ne  pomenim?  de-’i  zice  la  «crucea  Radului»,
                                                                          dela  biserica  satului  nostru!
       O   capră  neagră  —   eşită  ca  din   —-  Mări,  că  multe  ai  'mai  j
                                                                                            A.  Vlahuţă.
       pământ  —   behăia  şi  se  da  pe   fost  ştiind  tu...         J
        lângă  b o i..                 1     —   D ’apoi  cum  te  chiteşti  !
         Edate  şi  redactate  de  IO AN   M OŢ A .                      Minerva«  institut  tipografic  în  Orăştie1
   7   8   9   10   11   12