Page 3 - Bunul_Econom_1901_28
P. 3
Nr. 28 BUNUL ECONOM Pag. 3
măji metrice de cucuruz. Un proprietar si că din această cauză unele îndelet- cu cât cel-ce are o bucată de loc este
j
care dă pământul său în dijmă la să niciri, cum este agriculrura ş. a., au dat mai învăţat, cu atâta el, pe temeiul
tenii săi, luând toamna ca dijmă câte îndărăt. Dar’ de când învăţătura a în învăţăturii, trebue să o ştie -lucra mai
trei patru coşări de porumb de pe ceput se fie o nenorocire pentru înde bine şi să scoată venit mai mare din ea.
pământul plin de mohor, abia ia 30 letnicirile folositoare? Eu ştiam, că în
măji m. de cucuruz dijmă după 30 văţătura şi mintea însuteşte câştigul,
Î n g r i j i r e a V i t e l o r
jugere de pământ. ear’ acuma aud, că suntem nenorociţi
De unde să vină această strajnică din pricina că suntem „învăţaţi1*.
Adăţatul.
deosebire? Este bine înţeles că din Noi învăţaţi? Doamne fereşte!
deosebirea de îngrijtreI Ţara este plină de savanţi ? (oa Adăpatul este o lucrare de în
In Belgia, crumpenele joacă un meni foarte învăţaţi). Feritu-nea D zeu semnătate foarte mare în economie, si
rol de frunte în hrana omului. Ele nici de una ca asta! greşelile săvîrşite cu prilejul adăpatului
odată nu se vând mai scump decât cu Eu cred, că ţara e plină de scribi, au urmări adesea foarte păgubitoare.
5 centime (fileri) kilo, fiind-că sunt si aicea e nenorocirea! Asemenea greşeli se săvîrşesc atât vara
tare multe! Si cu toate astea, acolo un ) cât şi iarna.
învăţătura este o , peatră prea
juger de păment in hotar costă 120 Apa bună de beut pentru animale
scumpă. Ea nu se poate găsi pe toate
lei arendă pe an! Şi totuşi să ia în o poate cunoaşte ori şi cine. Apa- care-’i
drumurile.
arândă şi arândaşul are folos mare place omului, face bine şi animalelor.
Cât pentru omul adevărat învăţat,
după el! Dar nu e de ajuns, că apa să fie bună;
el este totdeauna o fericire pentru
La noi un jugăr de câmp se dă trebue să se ţină samă de anumite legi
comuna sa, şi din punct de vedere al
în arândă cu 20 lei anual, şi cu toate neapărat de lipsă, pentru-ca nu numai
înaintării în învăţătură, cât şi al înain-,
astea crumpenele la noi se vând cu să nu se primejduească sănătatea ani
tării în avere!
IO— Ig bani kilogramul. malelor, ci dinpotrivă să le facem să
Poetul Virgiliu era om învăţat,
Făcând o asemănare între noi şi prospereze, se le umble bine.
dar’ ştiea să altoiască pomi şi să-’şi
Belgieni, şi luând ca mijloc de asăniă- Apa de beut pe lângă că e des
întocmească o grădină frumoasă. El
nare crumpenele, găsim, că pământul tul de bună, trebue să nu fie prea rece.
cunoştea oamenii, vitele şi plantele.
la noi fiind de 6 ori mai eftin ca cel Apa dată prea rece animalelor le pri-
Poetul Goethe a fost savant, el
din Belgia, ear’ crumpenele de trei ori cinueşte aprinderi de plămâni, boale de
a descoperit bulbul din vîrful rădăcini
mai scumpe ca acolo, noi suntem de stomac (rînză), ş. a., cu deosebire fiind
18 ori mai indolenţi (leneşi, nepăsători, lor la plante. Tocmai taina lor. animalele înfierbântate. De aceea apa
neştiutori).... Iată oamenii învăţaţi! Toţi ceilalţi, de fântână şi peste tot de isvor, trebue
Nu e vorbă, si la noi muncesc este bine se se apuce de muncă. A şti scoasă cu un ceas două mai înainte şi
oamnenii, şi prea e mare deosebirea să scrii pe hârtie, nu poate să-’ţi înte- lăsată să se astâmpere încâtva de ra
meeze dreptul, ca ceialalţi oameni se
între noi şi belgieni, dar’ pe semne că zele soarelui.
muncească pentru tine.
la Belgieni se mai adaugă şi priceperea, Apa sălcie de obiceiu face rău
ştiinţa în economie, care la toată întâm Dacă ştii să scrii, să însemnezi ce animalelor. Neavând altă apă la înde
plarea dă şi ea 50 la sută din câştig.:.. ai muncit, ear’ nu să te faci socotitor mână, ci numai de cea sălcie, trebue
Se tot vorbeşte la noi, că şcoalele la munca altuia. să punem în fie-care găleată cam o ju
ne-au produs prea multă lume învăţată Adăugăm din partea noastră: că mătate decilitrn de oţet. Cu chipul acesta
mâne. Păcat de D-zeu moş Şerbane, să — D-ta eşti, mos Serbane? ce venea prin ferestruici. Irina sări deo
moară aşa, negrijită. Cum nu i-e frică — Apoi... eu părinte. Fie-ţi milă dată drept în picioare. Somnul o do-
c’o să-l ştie cel de sus! de creştina cea de Paraschivă, că e fe borîse şi adormise. Stătu un moment
Irina vorbea, aproape plângând. mee săracă, să n’o lăsăm să moară aşa!... nedumerită, ţinându-şi suflarea. N’auzea
Mos Serban nu zise nimic: ferbea însă — Ce să-i fac, şi eu îs bolnav. nici o mişcare, nici o suflare. Se repezi
) j
J
de mânie. Auzi! gândea el, să lase o Da, voiu veni, pleacă înainte că te ajung. spre laviţă, dând un ţipăt de spaimă.
femee să moară aşa ca un câne! Şi Moş Şerban pleacă cu sufletu îm Luă repede luminarea de după icoană,
mai zice că-i popă cu carte! Săracu păcat, că a făcut o faptă bună. o aprinse şi voi se i-o pună în mână.
părintele Constantin, era om cu frica Se crăpa de ziuă şi Irina, obosită Mânele şi picioarele Paraschivei erau
lui D-zeu. Mi-aduc aminte, că la moartea de veghere, stătea înaintea vetrei, ascul sgârcite şi ţapene ca de ger. Lâ flacăra
nevestei mele a stat o zi şi o noapte tând cum Paraschiva horcăia într’una. plângătoare a luminării, zări faţa Pa
la căpătâiul ei. La lumina focului, abea zărea luminarea raschivei galbenă ca ceara. Gura des
Tot gândind aşa, moş Şerban se de ceară galbenă din dosul icoanei din chisă, ochii holbaţi şi stinşi.
văzu întrând în ograda părintelui Vasile. părete. Din când în când o fura som Picioarele i-se tăiară. înfipse repede
Bătu la fereastră. nul şi ear’ se deştepta când Paraschiva luminarea într’un cui de pe colţu lăzii
— Ear’ ai venit, fă? strigă o voce scotea câte un horcăit mai tare. din capătul laviţei şi alergă într’un suflet
răguşită din casă. De n’ar muri, până o veni părin la măsa...
— D’apoi bine, părinte, zicea moş tele! gândea ea. Peste un ceas, casa Paraschivei era
Sandu, nu e păcat de D-zeu să laşi se Abea începeau să se distingă lu plină de lume. Babele într’una fâcându-şi
moară un suflet de creştin aşa negrijit ? crurile din casă la lumina slabă a zilei cruce şi rugându-se lui D-zeu s’o ierte.