Page 1 - Bunul_Econom_1901_29

Anul II. Orăştie, 14 27 Iulie 1901. Nr. 29

A B O N A M E N T E : P R O P R I E T A T E A I N S E R Ţ I U N I :
„Reuniunii economice în Orăstie“ se socotesc după tarifă, cu p r e ţ u r i m o d e r a t e
Pe an 4 coroane (2 fl.); jumătate an 2 cor. (1 fl.)
Pentru R o m â n i a 15 franci. Apare în fiecare Sâmbătă Abonamentele ş i inserţiunile se plătesc înainte.

spre cruţare la bancă şi peste 12— 14 tot mulţii răufăcători,' cari bântuiau ţi­
0 bună străduinţă. ani ai două din una, ear’ la 24— 25 ani nuturile toate.
ai patru sute din una. Deci bogăţia Sunt bune băncile, dar’ au aflat
privată creşte frumos. oamenii că ar putea fi şi mai bune,
Este o credinţă pe care nu o mai Şi mai e un folos: auzind Stan şi dacă ele s’ar ocupa şi mai mult aşa zi-
poate combate nimenea, că băncile sunt Bran, oameni cruţâtori, că bogătanul cu­ cend cu mărunţişuri de afaceri, cu care
nişte aşezăminte, cari aduc folos mare tare care altă-dată ţinea banii »în ele azi nu să ocupă. Băncile de pe la
poporului în mijlocul căruia se află, în­ dungă« în ladă, acum îi pune la bancă, noi toate dau numai împrumuturi mai
trucât oamenii nu abusează de ele, adecă unde cresc an de an, se îndeamnă şi măricele, dela 50 de cor. în sus, cu mai
întrucât oamenii luând împrumuturi dela ei a merge cu prisosul lor şi a-1 depune mici, nu-şi fac de lucru.
ele, le folosesc cuminte, ca să-şi spo­ la bancă, şi pun azi, şi pun mâne, şi le La poporul nostru însă, de multe-
rească prin ele averea, nu se şi-o în­ place cum cresc banii, şi cruţă mai de­ ori i-ar trebui şi împrumuturi mai mici,
greuneze şi primejduească fără cale. Fac parte, şi dela ei iau alţii pildă, — şi aşa chiar de 10 coroane, de 20, de 30, etc.
şi rău băncile, anume oamenilor cu minte băncile sunt indirect aşezăminte, care şi acelea să le capete atunci îndată
uşoară, care şi c.ând n’au lipsă, fug şi învaţă şi îndeamnă pe oameni la cru- când le cere, mai ales în timpul lucrului
iau bani împrumut şi-i cheltuesc pe ni­ ţare, la această virtute de mare preţ. de câmp. Şi cu băncile astea mai mari
micuri, şi-apoi nu-i mai văd plătiţi. Şi mai e un folos: In vremile când asta nu prea merge, căci întâi şi întâi
In mare însă socotit lucrul, băncile bănci nu erau şi banii erau pe la oameni ele nu votează împrumuturile chiar în
sunt de netăgăduit folos: au stîrpit prin lăzi, zi de zi se auzea că mai ic! toată ziua, ci odată ori de 2-ori pe săp­
aproape de peste tot locul cămătăria mai colo au omorît pe cutare om şi tămână, şi-ţi trece vremea până să ca­
cea care jâfuia poporul fără milă, şi au i-au furat banii, şi bandele de hoţi erau peţi banii, a doua e rău că vrend să
învăţat pe oameni a-şi cruţa mai bine mai dese ca haitele de lupi, şi codrii capeţi împrumut, în loc de 10— 20 cor.
bănişorii agonisiţi, decum odinioară îi erau locuri de perzare pentru călători, ce ţi-ar trebui, eşti silit să ceri 40— 50
cruţau. Ce făceau în vremile vechi cu şi Rozsa Şandor şi Dâian erau mai ves­ şi căpătendu-le le strici pe toate, deşi
banii? Aşezau galbenii şi talerii şi »hu- tiţi în ţară ca înşişi craii ţerilor. Băn­ lipsă ai fi avut numai pe jumătate.
soşii« »în dungă« pe fundul lăzilor, şi cile au stîns şi aceste nenorociri, căci De aceea au venit unii oameni si
j
suta de galbeni sau de taleri aşa aşe­ ştiind oamenii răi că nime nu-’şi mai au zis: ar fi bine să înfiinţăm pentru
zată, şi peste 10 şi peste 20 şi peste ţine banii acasă, ci îi are puşi la bancă, poporul de jos şi atari bănci, cari să
50 de ani, tot numai o sută era, de ear’ acolo nu poţi se străbaţi fiecum, dee oamenilor împrumuturi mici, aşa de
crescut nu era vorbă. Azi suta o pui s’au aşezat, s’au stîns, s’au potopit de mici pe cât le trebuesc, şi îndată când

F O I Ţ Ă E freamăt în zare; e tunul Din leagăn îi bâlbăie-odorul
Ori cântec de clopot din sat? Se luptă din mâni şi e ’n zor
Crăciunul e astăzi, Crăciunul! Se-şi ducă la gură piciorul...
Flăcăii ţin capul plecat, Afară e soare subt nor,
O ie ÎB B n ! ia Şi plânge ’necat câte unul.... Dar’ haină de aur e norul.
(CÂMPIA ZMARDAN, 1877). Şi-i hohot şi rîset în stradă,
Ard vesele flăcări pe vatră;
de Şi însuşi bunicul acum
Şi-ai casei la masă, gătiţi.
George Coşbuc. Se ’ndoaie spre geamuri se vadă
Vin oaspeţi, şi cânele latră;
Le ies înainte grăbiţi Amestecul vesel din drum
Ai casei pe pragul de piatră. Şi lupta cu plumbi de zăpadă:
Şi-acei ce de-apururi au glume,
O ceată mai mare de fete,
Azi tremură muţi şi ’ngheţaţi, Ear’ pânea pe masă, vecină
Au prins pe flăcăi mai puţini.
In jalea cea fără de nume Pe neted, întinsul ştergar,
Şi-aprinsă e lupta ’ntre cete,
Pustii ei se simt şi-aruncaţi Cu vinul din oala cea plină ;
Şi toţi de zăpadă sunt plini
Departe la margini de lume. Şi însuşi bunicul, cel rar
Şi ’n gură şi ’n sînuri şi ’n plete.
La vorbe, azi rîde şi ’nchină.
Şi-aici în pierduta câmpie
Ear’ cortul îngropat e ’n zăpadă; Cu cârpa la spate legată
Sunt ninse cărările-acum,
Nu-i uşă, nu-i cale, nu-i loc. Nevasta se ’nvârte având
Şi sbuciumă vântu ’n mânie,
In haine ca ’n zi de paradă, Spre toţi câte-o vorbă ’mbunatâ,
Ear’ corbii ’n pribeagul lor drum
Ţin pânea ’nghieţată la toc, Şi, locuri pe laviţi făcând,
Dau roate prin zarea pustie...
Stând unul într’altul grămadă. E suflet şi inimă toată.