Page 5 - Bunul_Econom_1901_31
P. 5
Nr. 30 BUNUL ECONOM Pag. 5
pământul, fie cât de bun, el de sine în timpul înflorirei pomilor şi când dau multe veacuri a descoperit rînd de
produce toarte puţin şi rău. viile, câte pagube nu pricinueşte şi ea? rînd una după alta atâtea taine ascunse
Astfel dară: lumina şi căldura ale firii; ear’ în urma acestor descope
Grâul, secara, orzul, cucuruzul, tot
soarelui, ploaea, bruma şi zăpada, în riri ’i-se storc* pământului an de an
felul de legumi, păstăioasele ş. a., nu
acelaşi timp vântul ş. a., pot ajuta şi roade tot mai îmbelşugate. Durere nu
mai de sine nu se fac; ci trebue se
pot strica. Dar’ nu stă în puterea omu mai, că noi, Românii, nu prea ţinem
întrevinâ omul, punendu-şi toate pute
lui, s. p., se schimbe iarna cu vara şi seamă de descoperirile ştiinţei, am ră
rile şi isteţimea. Ear’ pomii cari cresc
ziua cu noaptea, se abată norii în altă mas aproape tot la modul de econo
de sine, sălbatici, ce produc şi ei ?
parte ca se nu piai plouă, după-ce a mie purtat de moşii şi strămoşii noştri.
Aproape toţi dearîndul produc numai
plouat deajuns, nici se facă a se curma Şi aşa nu mai merge.
nişte corobeţe, cari-’ţi fac gura pungă
seceta care ameninţă cu pustiire roada Sunt scăderi nenumărate, s. e., în
şi-’ţi înăcresc sufletul. Şi aşa e cu toate
câmpurilor, nici să scutească câmpuri, păstrarea gunoiului şi întruparea lui
celelalte plante.
vii şi grădini de nimicirea grindinei, pământului, în modul de arat şi sămă
In locuri lipsite cu totul de lu nici se facă să înceteze vântul, sau la nat, în modul de întrebuinţare a maşi
mina şi căldura soarelui înzadar te vei timp de trebuinţă să-’l pornească din nilor şi uneltelor economice, în alege
strădui se creşti şi aduci la coacere nou. Toate acestea nu ştau în puterea rea sămânţei, în ţinerea unor soiuri mai
plante folositoare; în umbră, la vecinică omului, şi încercările făcute până acum buhe de animale, în modul de comba
răcoare, nici chiar iarba nu isbuteşte. de unii oameni îndrăsneţi, ca se schimbe tere a gângăniilor şi sămânţelor stri-
Ear’ în părţile de pământ unde iarna mersul timpului, nu au isbutit şi, poate, căcioase şi cu deosebire în modul de
nici când nu se sfîrşeşte, plantele n’au nu vor isbuti. împărţire a hotarului cu lăsatul ogorului,
mod de-a se desvolta. Dar’ şi în păr Dar’ a isbutit omul în alte privinţe, ş. a. Şi până când aceste mari scăderi
ţile de păment, unde e neîntrerupt şi isbuteşte mereu, azi cu una, mâne nu se vor îndrepta, nu putem avea
vară, sunt mari întinderi de păment, cu alta. Multe taine de odinioară ale nădejde de o înaintare simţită în cele
unde nu creşte nici o plantă; căldura firii, azi pentru om nu mai sunt taine. economice.
prea mare şi neîntreruptă istoveşte şi
Odinioară omul nu avea nici în Roada îmbelşugată a câmpurilor
ea, aproape ca şi frigul, vieaţa plantelor.
chipuire despre lucrarea pământului. este deci atârnătoare în mare parte
Ploaia este neapărat de lipsă. Nu cultiva nici grâu, nici secară, nici dela destoinicia plugarului, şi tocmai
Dar’ cine nu ştie, că strugurii bătuţi cucuruz, nici legumi, nici pomi, nimic, j de aceea el are datorinţa să înveţe şi
de brumă dau vinul cel mai bun, că Nu ştia ce e plugul, grapa, arşeul, i să încerce mereu, ţinând neîntrerupt
curechiul de asemenea trebue bătut de sapa, coasa şi secerea; cu atât mai înaintea ochilor adevărul, că cine ră
brumă, pentru-ca se se ţină mai bine. puţin cunoştea îmblăciul, ciurul ş. a. mâne în economie la obiceiurile şi de
Holdele atunci iernează mai bine, când Nici pomenire odinioară de animale în prinderile vechi şi ruginite, va avea să
sunt acoperite neîntrerupt cu zăpadă jurul casei, nici de gunoiu şi îngrăşarea j plătească odată prea scump această în
în timpul iernii De altă parte ploile pământului. Nici pomenire de arat şi dărătnicie.
mari şi îndelungate pricinuesc adesea săpat, nici de sămânţă, sămănat şi se Dela brazdă.
pagube nespuse sămănăturilor, une ori cerat. Nu ştia omul face economie de
le nimicesc cu totul. Bruma, ce cade loc. Şi numai în decurs de multe şi
tori, cu perul bogat pe spate, îmbră Ce vis!... La capătul blândei co Amărît plecai acasă, hotărît să-i
cată cu o rochie subţire albă, legănân- pilării un vis de fericire pe-o inimă de scriu tot ce simţeam, tot ce doream,
du-se toată în o frumseţe şi duioşie piatră! Durerea, ea trebuia să fie nu îmi ziceam: nu se poate ca sub cuvin
divină. Ce gingaş rîdea, chiemându-me. mele dragostei mele sarbăde! tele răci, chinuite, să nu găsească inima
îmi făcu semne şi cu mâna; mă Patru scrisori i-am mai dat, şi în ei patima mea dogoritoare, şi poate că
repezii fericit spre ea. Dar’ ea aluneca toate îi ceream numai de milă un cu aceleaşi cuvinte slabe glasul ei să le
înainte-mi şi n’o puteam ajunge; trist, vânt, un singur cuvânt, pe care să-l reînsufleţească, precum şi gândul meu
me oprii, agăţându-mă de-o creangă ca întipăresc în inimă-mi şi să mor cu el se înflăcăra scriindu-le! Nu se poate
se nu cad jos. fericit. să nu simtă tot arzătorul meu dor, nu
Peste privirea ei trecu vălul întu Zadarnic! se poate să nu-i sune cuvintele mele
necat al tristeţii, se sforţă însă se fie Vre-o câte-va zile în şir, şi după fermecătorul poem al dragostei, ce pu
voioasă şi isbucnind în hohote veni la amiaz şi seara, veneau mulţi musafiri ternică şi sfântă s’apropie de ea!... Nu
mine, bătând în palme şi sărind. îmi la ea; une-ori, dimineaţa, ea pleca în se poate să nu simtă vecinică alergare
apucă mâna, apoi me cuprinse de mij tîrg, şi toate acestea mă nelinişteau a sufletului meu trudit, a cugetului
loc şi când voii să-i şoptesc cuvinte de grozav. Auzisem şoapte şi chicote în meu spre ea, prea iubita cu ochii negri V
iubire, me sărută apăsat, prelung... urmă-mi, când treceam pe stradă, că A doua zi n’am văzut-o de fel.
Apoi fugi. ea se logodeşte şi înebuneam de năcaz. Seara, când mă plimbam pe dinaintea
Alergai după dînsa, o căutai în In seara aceea a fost lumină în toate casei, a eşit ca nealtă-dată în stradă.
toate părţile, o strigai pe nume, dar’ odăile, ear’ fereastra ce da spre gră- I-am dat scrisoarea şi a cetit-o în fugă
fu zadarnic. Simţeam sărutarea-i ferbinte dinuţă fiind deschisă s’auzeau vorbe ve la fereastră. Tremurând, aşteptam să-mi
când m’am trezit, m’am trezit jos, că sele şi rîsete, ■ care mi-se spărgeau în rostească vorba mântuitoare.
zut din pat. urechi ca sunetele dogite de clopot. Când a isprăvit, s’a vîiît în mine,
