Page 3 - Bunul_Econom_1901_36
P. 3
Pag- 4 _________ ' B UNUL ECONOM_______ _ _ , > .___ Nr. 36
pe gratia lui Haneman se pune o bu Din stupii in coşniţele de nuiele binâ, roşietică, miezul dulce şi sâmburi
cată de scândură, şi cu o cale numi lăsăm de roadă numai fruntea, adecă negri, prunele când au devenit dulci
tul despărţământ se poate umplea cu cei bogaţi în albine şi în miere, adecă ca mierea şi nucile când coaja cea
paie bine uscate sau cu fâşii din obli- foarte grei, şi cei mijlocii; şi din aceş verde li-se desghioacă de sine sau cu
tul scândurilor. tia cei cu matca tinărâ (din vara aceasta, cea mai mare înlesnire.
După-ce am sfîrşiţ cu despărţămân- sau de 1— 2 ani). Pe cei mai slabi îi Cari soiuri de poame sunt mai
tul de miere, urmăm a scoate fagurii ucidem, dacă cumva n’am fi îngrijit la potriviţe pentru sâmănat ?
din desp. de clocit sau de sub poliţă. timp să le dăm hrana trebuincioasă. Dintre mere şi pere sunt mai po
Cu prilegiul acesta vom căuta se ne Stupi de tot nevoeşi nu să plăteşte trivite de sămânţă cele sălbatice, nu
încredinţăm câtă miere este în stup, să-i ţinem. Cei 2 .-3 klgr. de miere, ce cele de soiuri alese. Pomii prăsiţi din
apoi este matcă şi ce număr de albine? i-ar fi adunat, îi mănâncă până pe la sâmburii merelor şi perelor sălbatice
sfîrşitul iernii şi atunci de obiceiu pier.
Fagurii cu miere astupată îi vom sunt mult mai trainici. Şi apoi merii
De aceea mai bine să ne mulţumim cu
aşeza îndată sub poliţă, cei numai pe şi perii şi aşa trebue altoiţi, pentru-ca
cât de puţin, decât să nu luăm nimic.
jumătate astupaţi în rândul de desubt, să dee poame aevea preţioase.
şi fiind stupul bogat de albine*) îj vom R omul S imu încât pentru prune şi nuci vor
lăsa 10— 14 klgr. de miere. Un fagur trebui alese de sămânţă soiurile cele
plin din coşniţele mobile, despre cari mai de frunte, pentru-că nu prea e
P O M Â R I T
s’a tractat în foaia noastră, cumpăneşte obiceiul ca aceşti pomi să se altoiască.
cam un klgr. Dacă stupul e mijlociu Vom alege deci perseci, prune şi nuci
Adunaţi sâmburi de poame şi-’i sâmânaţi!
îi vom lăsa 8— 10 klgr. miere, şi dacă mari şi gustoase.
Abia câteva soiuri de poame vă
e mai de rînd îi vom lăsa 6~—8 klgr. Cine să adune sâmburii ?
ratice s’au copt şi au trecut deja. Intre
Adesea sunt şi stupi cari trăiesc Toţi cei-ce mâncăm poame. Şi se
aceste să numără: cireşele, vişinile, caisele
peste iarnă şi ajung în Maiu şi numai ştie, că toţi mâncăm poame, chiar şi
şi fragile, apoi unele fructe ce cresc
cu 4— 5 klgr. de miere, dar’ aceştia dacă n’am avea cultivate în grădinele
mai mult sălbatice, ca ; smeura, afinele ş. a.
rar pot să roiaseă în acel an, pentru-că noastre, de oare-ce şi cei mai săraci
Cele mai multe şi mai de preţ
se reculeg târziu. neavând, le cumpărăm din târg. Dar’
însă să coc acum, toamna, în Septemvrie mai cu samă ar trebui obicinuiţi co
După-ce am lăsat stupilor mierea
şi Octomvrie. Deci tocmai acum e piii se adune sâmburi şi să se îndelet
trebuincioascâ, punem fereastra şi um
timpul cel mai potrivit ' să începem a nicească cu sămănarea lor, ear’ după-ce
plem cu paie şi între aceasta şi uşe;
aduna sâmburi de poame: mere, pere, au răsărit, cu îngrijirea pomilor, ca
ear’ mierea ce ar mai rămânea este
prune, perseci şi nuci, din cari se prăsim
secerişul stuparuiui. apoi când vor fi mari să aibă barem
pomi mulţi, fel şi fel. Căci să ştie, că ei pomi şi poame, dacă noi rîndul de
Stupii cu miere şi albine puţine
pomii, ca şi grâul, cucuruzul ş. a. oameni care trăim azi — ducem atâta
trebue împreunaţi sau ucişi, altcum si
plante se sporesc, din sămânţă, care, în lipsă.
gur ne păgubim.
cât pentru poame se numeşte sâmburi- Nimenea însă n’ar putea face mai
*) Dacă ivor fi 8—12 faguri bine acoperiţi cu Sâmburii adunaţi trebue să fie din mult în această privinţă ca tocmai în
albine; stupul e bogat în albine; dacă vor fi 6—8 poame deplin coapte. Şi apoi cine nu văţătorul. El are şi datorinţa şi încă
faguri acoperiţi, stupul se poate numi mijlociu, ear’
ştie, când sunt poamele coapte ? Merelă, una din cele mai de căpetenie dato-
cu mai puţini faguri acoperiţi stupul e în clasa
din urmă. perele şi perseeile când au coloare gal- rinţe, ca să facă un început privitor
caprele în vale, nu văzuse nimic din nunchi înaintea icoanei. Ionel îl zări — Dreptatea lui D-zeu e mare,
cele întâmplate în satu lui. Auzise el prin fereastră; strigă la el să-i deschidă. gemea moş Şerban. O se vedem noi
ceva de dincolo de deal, din depărtare, De-abea după mai multe chemări, soarele într’o zi!
dar’ sgomotul acela i-se păruse ca şi moş Trifu îşi veni în fire, şi recunos Sandu, mai slab de fire, credea
cum satul ar fi alungat un lup speriat când glasul lui Ionel, îi deschise. că de-a cum încolo o să-’i putrezească
din ţarini. îngrijit şi el de frica lupului Nici odată, Ionel nu l’a văzut aşa oasele.
închipuit, venea cu caprele grămadă. înfricoşat. Credea că se luptă cu moar Intunerecul nopţii se întindea din
Ce-1 mira insă, era că nimeni dela nici tea. N’a putut să înţeleagă nimic din ce în ce mai apăsător peste toată va
o casă, nu eşea înaintea lui ca să-şi gura lui moş Trifu, decât cuvinte fără lea satului Numai din când în când,
caute capra sau oaia. In zadar se iţii şir: dorobanţi... s’a bătut... nejau omo- să zărea, la lumina felinarului din faţa
printre gard la casa Irinei, n’a zărit pe rît... Doamne păzeşte-ne... primăriei, sclipitul săbiilor goale ale
nimeni. Caprele rămâneau Una câte Ionel rămase înmărmurit în pragul călăraşilor de pază. In puterea nopţii,
una în dreptul casei lor, intrând sin uşei cu băţul în mână şi cu traista, în târziu de tot, Irina, cu faţa aprinsă, cu
gure în ogradă. gât. Fără să-şi dea socoteală începii şi părul despletit şi încâlcit, rătăcea în
Cu inima neliniştită, Ionel se gră el să fie cuprins de fiori de teamă; îşi văluită de întunerec, ca o nălucă, pe
bea să ajungă la Căsuţa lui de lângă făcea şi el instinctiv cruce, privind spre coasta dealului despre sat. Cu pumnii
şipotul din vale, nerăbdător să vadă şi icoană cu lacrâmile în ochi. . . . . şi fălcile încleştate, îşi încorda toată
să afle ceva dela moş Trilu. In arest ţăranii, trântiţi la pământ firea cu o putere supra-omenească ca
Cu uşa şi ferestrile ferecate, moş ca nişte vite, zăceau încătuşaţi de mâni şi cum ar voi se pună mâna pe taina
Trifu galben ca ceara, stătea în ge- şi de picioare. mare a lumei, taina, care să-i deschidă
