Page 3 - Bunul_Econom_1901_45

Nr. 45 BUNUL ECONOM Pag. 3

netrebnici şi poame mici şi nevoieşe, care se va răspândi multă cultură ade­ tămânii trecute războiul părea a fi la
adesea expuse putrezire! şi căderii. vărată ;n massa poporului, ea va servi uşă. Francia cu Turcia era să aibă
Tocmai de aceea exemplele (pil­ totodată şi marile interese de bună­ de furcă.
dele) în această privinţă sunt neapărat stare ale locuitorilor comunei prin'răs­ Francia a făcut oare-cari cereri
pândirea pomilor nobili în număr de guvernului turcesc pentru un supus al
trebuincioase şi cei-ce le dau sunt vred­
zeci de mii, cu cari să se planteze său nendreptăţit în Turcia. Guvernul
nici de toată lauda.
O altă lucrare săvîrşită în grădină toate locurile din jurul comunei. turcesc tot s’a codit a împlini cererea
de domnul Popoviciu este facerea gro­ Domnii învăţători, eşiţi din şcoala celui francez. De aici încordări între
pilor pentru pomi şi însăşi strămutarea domnului profesor D. Comşay suntem diplomaţia franceză şi cea turcească,
pomilor la depărtările statorite de siguri, încă vor face totul pentru-ca apoi ameninţări. Neprinzând nimic vor­
ştiinţa pomăritului şi în condiţiile reco­ ţînta nobilă să se ajungă. Vor urma şi bele şi scrisorile, Francia şi-a pornit
mandate de oameni încercaţi. Cu bu­ dînşii maestrului, care cu atâta dragoste la drum o grupă de corăbii de războiu,
curie pomenesc la acest loc şi vred­ şi în dar aruncă sămânţa binelui în să meargă spre Turcia şi să Cuprindă
niciile cari şi-le-a câştigat harni­ comunele din comitatul Sibiiului şi, în oare-cari porturi de pe ţermii turceşti.
cul şi deşteptul fruntaş, domnul Ioan mod mijlocit, în cele mai extinse cer­ Corăbiile au pornit, gata de războiu şi
Popescu din Sibiel. Acest bărbat curi ale naţiunei noastre. au venit până la insulele turceşti Mi-
încă dă de ani îndelungaţi exemple Credem, că pentru Sibieleni ar fi tilene, unde cuprinseră portul turcesc, au
frumoase poporului despre modul cum foarte potrivită şi introducerea culturei înfipt pe ele steagurile franceze şi au
trebue urmat la cultura raţională a albinelor, şi de aceea îndemnăm pe ocupat oficiile vămilor insulei.
pomilor. fruntaşi să stărue şi în această direc­ Guvernului turcesc îi rămânea
Vrednică de pomenit, ca o lucrare ţiune cu aceeaşi căldură ca şi în direc­ numai una din două : sau să pornească
de mare însemnătate pentru viitorul ţia pomăritului. şi el corăbiile sale de războiu spre a
comunei Sibiel, este înfiinţarea unei De încheiare constatăm, că până isgoni pe cele franceze din apele şi
grădini de pomărit în mărime, de nu se va porni un vânt mai cald şi porturile sale, şi atunci războiul era
peste Vg de jugăr, care tocmai acum mai prielnic chiar din sânul comunelor, început, sau apoi să se învoiască a îm­
se închide, dându-se folosinţei. cum am arătat că se întâmplă în Sibiel, plini cererile franceze pentru cari s’au

Convinşi despre însemnătatea gră- nu e nădejde de o înaintare temeinică pornit încordările. Fiind cassa statului
şi grabnică în cele economice. turcesc tare goală de bani, şi ne-avend
dinei şcolare, care este pentru fiecare
Tocmai de aceea exemplul frun­ statul turc nici corăbii de războiu de-a
comună o neapărată trebuinţă a tim­
pului în care trăim, fruntaşii din Sibiel taşilor din Sibiel este vrednic de-a fi să putea prinde cu Francia, —r Sultanul
urmat de fruntaşii5 tuturor :; cbmunelbtf
n’au mai stat în chibzuri, oi s’au pus spăimântat a dat poruncă să se plătească
noastre. ■
pe lucru. şi împlinească îndată tot ce cere gu­
Ear’ noi suntem pe deplin con­ R omul S imu vernul francez, căci ori-cât ar plăti şi
vinşi că, sub priceputa conducere a ar îngădui, tot va fi cu mult mai ieftin,
fruntaşilor din Sibiel, numita grădină Ş t ir i P o l it ic e ca dacă ar porni războiul, din care ar
şcolară nu va rămânea grădină numai fi ieşit bătut negreşit şi cu perderi
cu numele, ca în mare parte a comu­ Primejdia unui nou războiu apoi mult mai mari.
nelor noastre, ci, pe lângă că va fi un ne-a ameninţat în săptămânile din urmă, Ceea-ce doare pe Turci mai rău
puternic mijloc de învăţământ, prin foarte de aproape. Ba la sfîrşitul săp- e, că guvernul francez a acăţat de ce-

acasă. Eu aveam", zise el cu ochii plini nu mergeam mai rar ca înainte în s’a întâmplat înainte Cu 12 luni; şi
de lacremi, „în acel timp o fată de 19 cârciumă; nu ştiu însă cum, după moartea de atunci n’am mai gustat nici barem
ani; ea era foarte acurată în împlinirea ei nu mai făceam bucuros singur aceea un strop de beutură spirtuoasă. Eu nu
datorinţelor, şi cu inima caldă şi iubitoare. cale, şi cu deosebire noaptea nu; şi m’am putut stăpâni ca să nu mă ridic,
Ea se obicinuise a mă scoate din câr­ pentru-ca să fiu însoţit de cineva, mi-am când d-voastră vorbiaţi în adunare, şi
ciumă; însă nici-când nu voia să între făcut obiceiu, a lua cu mine pe de aceea am făcut ceea-ce ştiţi că am
în ea, cu toate-că eu de repeţite-ori mica mea fetiţă, pe care aţi văzut’o făcut; dar’ am nădejde, domnul, meu,
am constrîns’o să facă acest lucru. Mai astă sară pe genunchii mei.“ că mă veţi ierta".
bucuros sta dinaintea uşei în frig şi în „Insă într’o noapte",, zise el mai Tiad. de M. S.
ploae, până eşeam, ca să mă poată departe, mergeam pe cale cu mica fetiţă,
conduce acasă. Ei îi era teamă, că în timp ce ea se ţinea de poala su­ A U R
dacă m’ar lăsa singur, aşi putea să cad manului meu; şi când ne-am apropiat
în cutare groapă, sau să mă prăvălesc de cârciumă, am auzit larmă mare Odinioară nu departe de Ierusalim
în vr’o prăpastie, sfîrşindu-mi astfel vi- înlăuntru şi mica fetiţă zise: „Vai, tată! > trăiau doi fraţi. Pe cel mai bătrân îl
eaţa. Prin astfel de aşteptări îndelungate Nu întră!“ Năcăjit pe ea, am luat-o de chiema Atanasie, ear’ pe cel mai tinăr
sărmana fiinţă şi-a contras o straşnică braţ, şi am mers înainte; dar’ tocmai Ioan. Ei locuiau pe un deal de lângă
răceală. Aceasta a trecut în aprindere când am păşit între uşciorii uşei, am oraş şi să hrăniau cu ceea-ce le dădeau
de plămâni şi fata a murit. simţit o lacrimă ferbinte picând din oamenii. Vieaţa şi-o petreceau fraţii cu
„Eu am fost foarte mişcat prin ochii săi. Aceasta m’a pătruns la inimă, muncă, nu pentru sine, pentru săraci
moartea ei; dar’ totuşi şi după aceea şi am întors cârciumei spatele. Aceasta munceau ei. Se duceau la oameni, cari