Page 5 - Bunul_Econom_1902_08
P. 5
Nr. 8 BUNUL ECONOM Pag 5
putem dobândi numai dela un sămânător bine exercitaţi In fine mai avem folosul la sâmănătoarele în rîn-
şi care a praqtizat acest lucru foarte mult timp. duri, că agricultorul este silit a lufera pământul mai bine,
Mai greu decât a sămăna de o potrivă sămânţa, este fiindcă ele se pot folosi numai pe un ogor bine mărunţit
a sămăna o .cantitate anumită, pe o întindere dată. Pentru şi liber de burueni şi rădăcini.
a sămăna mai des sau mai rar, sămănătorul ia din sac îndepărtarea la care trebue să se samene în rînduri
Sămânţa cu mâna mai plină sau mai goală, sau chiar nu depinde dela calitatea pământului, dela natura cum în
mai cu degetele, face paşi mai mari sau mai mărunţi, şi frăţeşte planta, şi dela timpul sămănatului.
aruncă sămânţa Ja fiecare pas, sau numai la al doilea pas,
c) Afară de cele două metoade de sămănat, adecă
pe o lăţime mai mare, sau mai mică a câmpului, sau
prin împrăştiere şi în rînduri, mai există încă un mod,
samănâ în două părţi, în dreapta şi în stânga, sau în fine
prin care sămânţele să aşează în pământ, nu numai în
se samănâ câmpul de două ori, odată în lung şi apoi în
rînduri, ci şi la depărtări egale (deopotrivă) în rînduri
lat. Sămânţele fine şi foarte mărunte pentru a le sămăna
însuşi. Aceasta se poate face earăş cu mâna sau cu
într’o cantitate potrivită să amestecă mai întâi cu năsip
maşina. Acest metod îl folosim pentru plantele care re-
uscat şi apoi să samănâ.
cer o suprafaţă mai mare, pentru a se desvolţa, şi apoi
Sămănătorul trebue se îngrijască, 'Ca să nu lase petice pentru a se înlesni lucrările de întreţinere a lor, precum
nesămănate sau să samene unul şi acelaş- loc de două sau este la sfecle (napi), porumb etc.
mai multe ori. Pentru aceea să va folosi totdeauna de
! Pământul trebue să fie cât se ~ poate de mărunt
nişte semne care să indice (arate) locurile sâmănate.'
lucrat, şi pe deplin netezit. Dacă sămânatul îl executăm
In timp vântos sămânatul cu mâna nu se poate face cu mâna, va trebui să însemnăm pe teren (loc) puncte
cum să cade, deoare-ce, vântul îngrămădeşte toată sămânţa ' unde vin aşezate sămânţele. Aceasta o facem cu ajutorul
într’o parte a câmpului, şi urmarea va fi, că o parte ese marcatorului, care nu este alt ceva decât o greblă cu mai
mai deasă, ear’ ceealaltă mai rară. mulţi dinţi, după cum voim a sămăna, la distanţe (înde
Avem şi maşini pentru sămănat împrăştiat. Unele se părtări) mai mari sau mai mici. Marcatorul îl conducem.
pot pune în mişcare cu mâna, atîrnându-le de gâtul odată de-a lungul şi apoi de a latul câmpului, şi punctele
sămănătorului. Ele lucrează mai repede ca când s’ar să de intersecţiune (întretăere) a brazdelor va fi locul unde
măna obicinuit cu mâna. Sunt altele care se pun în miş tfebue âşezată Sămânţa. In mod mai inComplect se mai
care cu animale. Cu ele putem sămăna şi pe timp vântos, poate executa această lucrare, sămânând după plug în
şi mai repede ca cu maşina de mână, adecă 6— 7V* jug- fiecare a 2-a sau a 3-a brazdă, măsurând distanţa în rînduri
pe.iZt* şi sămânţa, se împrăştie mai de-o f potrivă. Gu aju cu păsul. Sămănatul însuşi se face cu ajutorul unei sape,
torul lor, putem hotărî dinainte cantitatea sămânţei pentru a unui băţ mai gros sau cu ajutorul călcâiului. La acest
o suprafaţă dată, şi facem o economie de 10 procente metod de sămănat vom aşeza în fiecare gropiţă 3—4
(10 la sută) din sămânţă. , boabe de sămânţă, din care mai târziu se smulg cele
b) Sămânatul in rînduri. In cultură mare sămânatul mai slabe, rămânând numai planta cea mai bine des-
în rînduri se face cu mâna, foarte incomplet, adecă se voltată.
pune în a doua sau a treia - brasdă a plugului sămânţele Există şi maşini pentru a sămăna în acest mod,
care apoi se acopere de brăzda următoare a plugului. asemenea maşineior de sămănat în rîhduri.
Sămănatul in rînduri cu mârta să foloseşte mai mult în
d) Sămânatul în amestec. Pentru a utilisa (folosi)
grădini, unde sămânţa se aşează în brazde făcute cu sapa
mai bine pământul, de multe ori sămânăm două sau mai
şi în urmă se astupă tot cu sapa sau grebla. /
multe specii de plante în amestec pe unul şi acelaş pă
Sămănatul în rînduri se execută în cultură mare, cu mânt, cum este spre ex. borceagul (adecă măzeriche cu
maşinile de sămănat în rînduri. Deoare-ce cu ajutorul ovăs sau orz). Afară de aceasta de multe ori trebue să
acestor maşini, sămănatul şi acoperitul sămânţei se face sâmănăm o plantă în amestec cu alta, ca să proteje una
tot în acelaş timp, deşi nu samănâ 0 suprafaţă mai mare pe alta îri timpii! tinereţii sale, cum este de ex. la
pe zi decât un bun sâmănător, totuşi sămănatul merge trifoi şi lucernă, cărora le dăm în anul întâiu ca plantă
mai repede, fiindcă sămânţa împrăştiată cu mâna mai protectoare vr’o cereală, de regulă orz sau ovăs. ,
trebue deosebit acoperită cu pământ.
e) Mueala şi văruitul siminţelor. De regulă sămânţa
Sâmănăturile în rînduri executate cu maşina aşează
să împrăştie uscată, câte odată însă muem sămânţa cu
sămânţa nu numai în rînduri egal îndepărtate una de alta, scop de-a accelera (grăbi) germinaţia (încolţirea). Nu
dar aşează sămânţele şi la o adâncime egală, după cum
putem recomanda această procedare, căci dacă aşezăm
voim noi.
sămânţă muiată într’un pământ uscat, şi timpul este
Urmarea va fi, că sămânţele vor răsări de-odată toate. de asemenea uscat, germinele sămânţei se ucide, şi să
Rîndurile fiind egal îndepărtate, fiecare plantă are la mânţa este pierdută. Tot asemenea, dacă sămânţa mueată
disposiţiune o suprafaţă egală de pământ,j şi având aer ajunge intr’un pământ ud, şi timpul este ploios, ea va
şi lumină in deajuns, se vor desvolţa mai bine, şi nu se putrezi. Din aceste motive, vom muea sămânţele înainte
vor culca uşor. Rugina şi tăciunile nu vor ataca aşa uşor de sămănat/numai în cazuri excepţionale, şi numai să
sâmănăturile, şi prin urmare recoltele vor fi mai abun- mânţele acelor plante, care încolţesc foarte greu, precum:
dante (îmbelşugate). In sămânţă facem o economie de porumbul, sfeclele (napi), tutunul etc. / .
25—33 la sută, faţă cu sămănatul prin împrăştiere cu
(Va ufma).
mâna. .