Page 2 - Bunul_Econom_1902_32
P. 2

Pag.  2                                           B U N U L   E C O N O M                                            Nr.  31

       că Cozma,  Damian,  Mariuca,  Foca,  Pin-   ţi-vă  D-voastră  singuri,  cum  ar Ji  voit     De  câte-ori  se  întâmplă,  că  o  zi
        telei  Căldător  şi  Ştefan.  cu  Fumu  îs   să  se  scape  ei  de  lucru,  că  mă  rog,   ca  Foca  ori  Marina  stătută  de  geaba
        zile  mai  şugubeţe  şi  mai  cu  primejdie   cui  nu-’i  greu  şi  urît  a  lucra  pentru   îţi  aduce  sărăcia  întreagă  pe  cap.  De
        decât  sf.  Ilie  şi  alte  sărbători  de  cele   altul  de  gea b a ?A cu m   ce  se  facă  ei   câte-ori  se  întâmplă  că  bădica  Ion  ori
        Cu  cruce  roşie?                          să  se  mai  scuture  de  cea  muncă.  Hai,   George  are  în  ţarină  polog  uscat  ori
                                                   au  început  a  face  la  «sărbători»,  ’şi-o   snopi  de  învelit  —   dar’  pentru-că  o
             Nu  l’a  pus  păcatul  pe  George  al
                                                   făcut,  ’şi-o  tot  făcut  la  sărbători  şi   apucat  din  «bătrâni»  că  în  Foca  şi
        lui  Andreiu  să  lucre  în  ziua  de  Foca
                                                   babele  au  cautat  la  primejdii  şi  le-au   Marina  şi  în  câte  alte  zile,  nu  se  luciră,
        şi  nu  ’i-a  ars peste  noapte  toată  gospo­
                                                   tot  pus  în  cârca  sfinţilor.  Când  se  în­  nu  lucră  nici  el  şi  se  pornesc  ploi  şi
        dăria?  Vai  de  mine,  dar’  mai  bine
                                                   tâmpla,  de-’l  trâsnia  pe  cineva,  ori  să   vin  vânturi  şi-’i  încolţeşte  pânea   pe
        facă-se  tot  fânul  gunoi  acolo  pe  ogor,
                                                   aprindea  la  cineva  vr’un  stog  ori  ’şi-a   ogor  şi  fânu  ’itse  face  gunoiu.
        decât  să  pun  în  el  furca  ori  grebla
                                                   rupt  vr’un  bou  cornul  —   sărbătoarea        Bine  ar  fi,  ca  să  începem  a  rumpe
       în  ziua  de  Foca.
                                                   era  gata  şi  încă  de  tot  primejdioasă.   odată  cu  poveştile  din  bătrâni  şi să  ne
             Da  ce-o    păţit,   Dumnezeu  sâ-’l
                                                   Aşa  ’şi-a  luat  începutul  Foca,  Trifu,   ţinem  de  lumea  de  acum,  că  într’însa
        ierte,  Costan  al  Vadanii  cu  căratul  lui
                                                   Simion  Stâlpnicul,  Cozma,  Ştefan  cu     trăim  doară.
       în  Marina ?  N’o  picat  în  furcă  din carul
                                                   Fumu  şi  toată  sumedenia  de  sfinţi,  pe
       încărcat  şi  nu  ’şi-o  dat  sufletul?                                                      Să  ne  rugăm  lui  Dumnezeu  să  ne
                                                   cari  noi  n’am  mai  trebui  să-’i  ţinem  în
             Cam  aşa  îţi  spun  oamenii  dela                                                ierte,  şi  la  lucru  în  toate  sărbătorile
                                                   ziua  de  azi,  căci  slavă  D-lui de  boeresc
        sat,  dacă  îi  întrebi  de  ce  stau  degeaba                                         ce  nu’s  ţinute  de  biserică  şi  în   care
                                                   am  scăpat.  Şi  după-ce  s’a  spălat  boie­
       în  zile,  când  crapă  măseaua  de  lucru                                              nu’s  slujbe,  căci  biserica  ştie  mai  bine
                                                   rescul,  oamenii  au  ţinut  mai  departe
       şi  când  îi  îndemni  la  lucru.  —   Tare                                             ce-’i  sărbătoare  şi  ce  nu!
                                                   sărbătorile  aceste,  pentru-că  s’a  fost
        greşesc  ei,  că  ţin  sărbătorile  aceste  şi                                              Aşadară  să  nu  mai  stee  om  pe
                                                   deprins  cu  densele.  Şi  de  ce  să  nu  le
        prăpădesc  cele  mai  scumpe zile de lucru.                                            pântece  în  zile, în  cari  scapără  măseaua
                                                   ţie,  că  doară  trebue  să  se  mai  hodi­
                                                                                               de  lucru,  că  păcătuim    înaintea   lui
             Oare  nu  ştie  biserica  cu  Vlădicii   nească  omul  şi Duminecile  şi  sărbătorile
                                                                                               Dumnezeu  pentru-că lenevim;  şi  păcă­
        ei,  că-’i  sărbătoare  ori  nu?  Oare  n’ar   sfinţite  de  biserică  sunt  prea  rari!  Cu
                                                                                               tuim  şi  înaintea  oamenilor,  pentru-că
       ţine  ea  slujbă  în  zilele  aceste  dacă  ar   altă  vorbă  sfânta  lene  şi  la  mulţi  şi
                                                                                               perdem  vremea  în  vânt.       D.  P.
       fi  ele  sărbători ?                        necuminţia  fac,  de  nu ne putem desbăra
             Dar’  omul  nostru aşa-’i,  ce-o  apucat   de  atâta  sărbătoare  cu  «primejdie».
       din  bătrâni,  nu  lasă,  măcar  spuie  toată     Dar’  dragilor  mei  acum  s’a  trecut
       lumea  câ-’i  rău.  Babele’s  la  dânşii  mai   boerescul  şi  cu  vremea  veche,  când          DIN  LUME
        în   seamă,   decât  bisericile  cu   toţi   aveau  oamenii  pământ,  de  nu  ştiau  ce
        preoţii  lor.                              să  facă  cu  dânsul  şi  când  în  grajd  se    Principele  Mirko în Ungaria.

             Şi acum  să le spunem noi oamenilor   învîrtea  câte  şease  boi  cât  malurile.  Din  Cetinie  se  anunţă,  că  principele
        dela  săte,  de  ce-o  făcut  moşii  noştri     Traiu-’i  greu  şi  muncă    trebue,   Mirko  va  face în  Septemvrie  dimpreună
       atât  amar  de  sfinţi  şi  de    zile  cu   dacă  voeşti  să  te  mai  ţi-i  în  rând  cu   cu  soţia  sa  o  călătorie  în  străinătate.
        primejdie.  In  vremea  veche    a  fost,   lumea  şi  se  nu  umbli  cu  coatele  goale.   Mai  întâiu   vă  merge  la   Roma  să
        după-cum ştim cu toţii,  boerescul.  Toate   De  aceea  trebue  să  cruţăm  cu  vremea.   visiteze  pârechea  regală  italiană,  apoi
       zilele  de  lucru  mai  că  avea  să  lucre   O  zi  de  lucru  din  vremea  de  azi  face   la  Spala  unde  va  fi  primit  din  partea
        bietul  ţăran  pe  moşia  boierului.  Gândi­  cât  o  septămână  dela  cei  bătrâni.   Ţarului.  Din  Spala  va  pleca  la  Viena

                                                                               Ea  se  uită  la  el  şi-’l  mustră.
                             F  O   I   T  A
                                                                               Dar’  dacă  o  fi  avut  bieţii  oameni  nevoie  de  el?  Barem  să-T
                                                                          fi  plătit  1
                     PIETRELE  doamnei
                           de  Carmen  Sylva.                                  —   Cu  ce;  întrebă  el.  A l . . .   Domnul  a  scăpat,  urmă  el;  e
                                                                          în  Ciceiu  d  îşi  adună  armata.  O  să  vie  sâ  te  ia  peste  câteva  zile,
                                   (Urmare).
                                                                          Măria  Ta l                              1
             Fiara  se  ridică  urlând  furios;  era  mai  înaltă  de  cât  el  cu
                                                                               —  Şi  tocmai  acum  îmi  spui?
        un  cap.  Dar’  ŞtefăniţăK,îi  şi  înfipse  paloşul  în  gât  până  în  mâner.
                                                                               Stetăniţâ  se  uită  la  ea.
        Ursul  ridică  labele-’i  puternice  şi  Doamnei  ’i-se  păru  că  au  căzut
                                                                               Apoi  aveam  mai  întâiu  o  vorbă  de  vorbit  cu  ursul  şi  n’a
        amândoi  jos.
             Atunci pierzându-’şi  minţiie de frică,  voind sâ-’i sară  într’ajutor,   vrut  s’aştepte,  bată-’l  pustia!
       alunecă  iute  ca  vântul  de  pe  stâncă  şi  să  pomeni  lângă  Ştefăniţă,   Rîsul  Doamnei  resuna  pentru  îiitâia-oară  limpede  ca  argintu.
        care  tocmai  îşi  scotea  din  umer  ghiarele  fiarei  care  se  sbătea,  si   Şi  pe  urmă  rîse  ear’  mult,  căci  Ştefăniţă  făcu  ursului  o  plecăciune
        se  ridica  de  jos.                                              şi  îi  zise:  »Fii  bun,  de  îngăduie  să  spui  Doamnei  ceva .. .   numai
             Cu  toată  durerea  ce  încerca,  Scoase  un ţipet  de  bucurie,  când   niţel... şi  pe  urmă  ne-om  lupta*.
       văzu  pe  Doamna  lui  lângă  el,  în  vieaţă.  El  crezuse  că  o  omorîse   Elena  alese  doi  ştiuleţi  frumoşi  de  porumb,  şi  se  puse  să-’i
       fiara,  căreia  îi  atîrnau  şi  acum  împregiurul  gurei  bucăţi  pline  de   coacă  la  foc,  până-ce  li-se  prăji  bine  boabele  aurii.  Ii  dete  unul
       sânge  din  carnea  ce  mâncase.                                   lui  Ştefăniţă  şi  pe  celalalt  îl  duse  la  buzele  ei  cele  roşii.  Ştefăniţă
             La  început  Ştefăniţă  nici  nu  voi  sâ-’şi  arete rana.  Dar’  Elena   se  uita  la  ea  cum  ronţăia  boabele  cu  dinţişorii  albi  ca'  de  şoarece.
       nu  se  lăsă  de  el  până  nu  se  învoi  se  ’i-o  lege  cu  bucăţi  de  cârpe   —  Ce aşi  da  să  ştiu  ce  s’o  fi- făcut  Toma,  care  ’mi-a  dat
       rupte  din  rufele  ei.                                            calul,  zise  ea  deodată,  oprindu-se.
             —  Am  furat  porumbul !  zise  Ştefăniţă ;  şi 'începu  să  rîză  pe   Ăla a murit 1  răspunse  Ştefăniţă;  şi  îşi  vezti liniştit de  mâncare.
       când  spinteca  şi  jupuia  ursul  pe  a  cărui  blană  moale  trebuia  să  se   —  A  murit!  strigă  Doamna,  deschizând  mari  ochii  ei  fru­
       culce  Doamna  de  aci  înainte.                                I  moşi.  A  murit  pentru  mine!
   1   2   3   4   5   6   7