Page 5 - Bunul_Econom_1903_52
P. 5

Nr.  52                                           B U N U L   ECONOM                                                  Pag. 5

                    1 ?  o  v  e s t e .           i-au  arătat  cărările  şi  drumul  pe  unde  să   cum-va  în  lemn?*  «Cine  ştie  —   răspunse
                                                   apuce,  ear  după  aceea  şi-au  văzut  de  lucru   celalalt*  —   din  senin  nus far  bate cânii!  Z ă *
                                                   m <i  departe.                              să  cercăm 1“
             A   fost  ©data,  ca  mei  odată,  că  de n’ ar   In  ceea  zi,  dimineaţa,  tata  fetei  merge   Şi  apucându-şi  pistoalele  sloboziră  1»
       fi  fost,  nu  s’ar  pomeni,  un  purece  ar  plesni.   la  târg.  Ea  zice  cătrâ  mâ-sa:  «Frige-mi  un   glonţuri  în  el.  Fiecare  reptzi  câte  12  plum-
        Că  un  purece,  care-i  mare,  şepte  sate  sare.   purcel  şi  o  găină,  că  la  ameazi vreu  să  plec   buri  dar  nu  se  auzi  nici  mic  din  lăuntru  şi
        Au  fost  odată  doi  oameni,  cari aveau  o  fată.   cătră  dînşii*.   -C             atunci  se  luară  de  acolea  socotind  că  nu-i
        Dnpă-ce  s’a  fkeut  fata  mare  si  s’a  făcut  fe-                                   în  lemn.
                                                        —   Ba  nu  merge  n ică ţT i  —   răspunse
       cioaiă  ieşia  cu  furca  ’n  şezătoare seri e  când                                         Dar  fata  în  vremea  asta stătea  neclătitâ
                                                   m i sa.  j—  Mi-se  pare  câ-s  tâlhar i şi  ferească
       11  plăcea.  Şi  aicea,  cum  e  datina,  se  aduna   D-z< u  să  nu  păţeşti  cu  iei  ceva. Rămâi  acasă   în  lemn  şi  sfi  apăra  bine,  că  lemnul  era gros
       mai  mult  tineret:  cât  fete  ca  să  lucre,  cât
                                                   în  linişte,  că  ai  cu  ce  trăi  şi  peţitori  ţi-a tri­  în  cerc»  Şi  simţind  ea  că  au  lăsat-o  dela  o
        feciori  să  le  desmerde  şi  să  le  drăgosteascâ                                    vreme  peţitorii,  s’au  urnit  din  ascunziş  luân-
                                                   mite  D zeu  de-i  fi  de  treabă  şi  ţi-i  vedea  de
       şi  printre  tinerii,  cari  se  adunau,  iera  şi  un   lucru.                         du-se  în  goana  picioarelor  până  acasă.
        ficior  de  om  avut.                                                                       Şi  dacă  s’a  văzut  acasă,  de  nimic  no
             Odată  ce-i  vine  in  minte  la  ficior?  —   Nu,  mamă,  că  mă  duc.  Nu-s  aşa   s’a  apucat  fâr’  a  încuiat  uşa  pe  dinlăuntru
                                                   de  fricoasă  să  mă  îngrozesc  ziua  în  ameaza
             —   Ei,  fetelor,  —   zice  iei  —  de  rîs                                      simţind  nu  ştiu  de  unde  că-i  vin  peţitorii
        sunteţi  bune,  de  dragoste-foc  şi după cât bag   mare.  Ear  că-s  tâlhari,  nu-mi  vine  a  crede.   acasă  —-  să  o  mai  cercet> ze  odată.
                                                   Tâlharii  se  poartă  iei  altcum.  Cât  e  ziulica
       Seamă  drept  are  cine  zice  şi  nu greşeşte  cine                                         Şi  într’adevâr  vin  tâiharii  la  ea  acasă.
                                                   de  mare,  nu  crede  dta  că  îndrâsnesc  să-şi
       grâeşte:                                                                                Sgâţăe  de  uşă.  Nu-i  lasă  în  lăunfru.  —   îm­
                                                   scoată  nasul  de  prin  codri  şi  păduri,  că gen-
                  Cât  e  copila  de  mică                                                     ping  de  ea  să  o  scoată  dm  ţîţîni  -—  nu  pot.
                  Se  ridică  pe  opincă           darmii  după  cine  umblă?  Ii  cunoşc  iei  şi’-n   Strigă  pe  la  fereşti  să-i  lese  înlăuntru  —
                                                   piele  de  Iun  de-ar  fi  îmbrăcat!
                  Şi  iubeşte                                                                  fata  rămâns  surdă.  Atunci  cum  se  socotesc ?
                                                        Şi  eată  asa giăia fata şi nu  credea mă-sii
                  De  pârleşte,                                                                Sapă  o  gaură  pe  sub  talpă  şi  părete  şi  se
                                                   nici  în  rupt ul  capului.  Atunci  mâ-sa  n’a re  ce
        dar’  să  văd  ce  curaj  îţi  avea  la  lucruri  mai   lucra?  li  frige  purcelul  şi  găina  şi i-le dă să-i   îmoing  în  casă.  Dar’  fata  în  vremea  asta
        fără  de  dragoste!  Anume,  care  din  voi  s’ar   facă  voa.  Ea  le  axează  frumos  şi  hai  cătră   încă  nu  ş  dea  cu  mânile  în  şolduri.  A pu ci
        lega  sâ-mi  aducă  noaptea,  pe  ’ntunerec,  dela   ficiori.  M> rge  ce  merge  şi  să  poartă  asa  de   o  secure  şi  care  cum  îşi  băga  Capul  —   jos
       spânzurâtoarea  de  pe  deal  un  inel  de  aur   bine  de  ajunge  la  casa  tâlharilor  înainte  de   cu  el.  Şi  iacă  aşa  li-s’au  înfundat  la  toţi  —
        din  degetul  domnului  celui  spânzurat ?  La   ameazi,  când  lor  încă  nu  le  umbla  prin  cap   doisprezece  în  vremea  si  în  locul  acela.
        aceea  îi  dau  o  sută  de  zloţi».       să  se  întoarcă  acasă.  Şi  până  să  vie  iei,  6   Şi  când  s’au  stiIns  pe  acasă  mă-sa  şt
             De  odată  tac  iele  toate,  de  nu. zic  nici   apucă  o  nerâbdară  să  le  vază  chiliile,  unde   tată-seu  le-a  povestit  ea  păţăni  le  din  fir  în
        ţîţ.  îşi  caută  în  ochi  una  la alta, se îndeamnă   sed. Intră  în  chilia  d'intâiu  —   îi place; întră   păr  şi  s'au  bucurat  peste  măsură  că  le-a
        cu  cotiturile  una  pe  alta,  dar  să  aducă  ine­  în  chilia  a  doaua  —   îi  place;  întră  în  toate   scos  în  capet  cu  vrednicie  şi  noroc.  Apoi
       lul  —   nu  se  leagă  nici  una.  Atunci  sare fata   până  Intr a  zecea-’îi  plac;  merge înt’ra  zecea:   s’au  dat  de  au  curăţit  prin  casă  şi  s’au  aşe­
        noastră  şi  glumeaţă cum  era.  «Mă  prind, zce   o  vede  plină  de  haine, începe a bănui ; merge   zat  cu  toţii  la  traiu  bun,  veselindu-se până io
        ea,  că-1  aduc  eul*.'                    într’a  unsprezecea:  o  vede  plină  de  capuri   ziua  de  astăzi  decum-va  n’or  fi  murit.
             —   Bine  zise  ficiorul.             de  oameni;  se  îngrozeşte;  într’a  douespre-
             Şi  fata  n’au  luat  lucrul  în  rîs,  ci  ieşi   zecea  nu  mai  întră  căci  se  teme,  ci  se  în­
        frumos  afară  şi  haid!  pe  deal,  unde  iera   toarce  într’a  unsprezecea  şi  se  ascunde  cu   H ia
        spânzurâtoarea.  Sau  urcat  încet  ţie  s  ară  la   totul  în  haine,  nelăsându-şi  numai  o spărtură
       domn,  i-au  scos  inelul  si  s’au  dat  jos  eară»i   ca  degetul  pe  unde  să  zărească  câte-ceva  şi
       înceţi  Şi  tot  lucrul  s’a  întâmplat  n>>apt«a,  la  să  răsufle.                           Vântul  suflă,  iarba  scoală
                                                                                                      Dorul  lelii  mă  omoară,
        12  ceasuri,  pe  întunerec,  de  nu-ţi  vedeai   După  12  ceasuri  eacă  întră  iei  în  lon-   Vântul  suflă  iarba  creşte
        mâna.                                      tru  cil  o  feţişoară  mândră  de  domn:  îi  tae
             Când  se  coborî  jos,  iacă  sub  spânzu­  capul  şi-l  aruncă  între  celelalte  capete,  ear   Dorul  lelii  mă  topeşte,
                                                                                                      Vântul  suflă  iarba  culcă
        rătoare  un  cal  legat  şi  doi  desagi  de  bani   hainele  i-le  svîrle  peste  celelalte  haine  zi­
       pe  iei.  Trage  ea  cu  urechea  într’o  parte  —    când :   »Veniţi  să  ne  aşteptăm  fata  din  sat,   Dorul  lelii  mă  usucă
        nu  bagă  de  seamă  nimic;  ascultă  în  alta  —    se  o  prindem  şi  pe  ea,  apoi  se-i  tăiem  ca­  Du-’ţi  badeo  dorul  cu  tine
       nici  poveste  de  ceva  sgomot.  Atuncea  cum   pul!*  Ea  Atunci  a  îngheţat  de  jumătate,  dar   Nu-’ţi  lăsa  dorul  la  mine,
       se- socoteşte?  Desleagă calul  frumuşel,îl apucă   si-a  venit  în  fire,  că  iei  au  eşit  la  mâncare.   Că  eu  am  de  săcerat
       de  căpăstru  şi  până  acasă  nu  se  opreşte  cu   Şi  văzu  ea  ce aduce  neascultarea  de  părinţi,   Doru-aşteaptă  sărutat,
       iei.  Aici  zice  cătrâ  tată-sâu:  «Fă o  groapă  în   îi  păru  rău  de  ce  a  făcut  şi  începu  a  se  so­  Că  eu  am  de  strâns  Ia  fân
       pământ,  de-1  ascunde  acolo,  că  uită  te  de   coti  ce  să  facă  de  aci  înainte.       Doru-aşteaptă  strîns  la  şîn.
       unde  l-am  adus,  şi  de  bună  seamă  ceva  tăl-   Se  socoti  asa  de  bine,  că  ieşi  afară  să
       hari  l’or fi  lăsat  acolo-.  Şi  tată-seu  aşa  a  fă­  fugă.  Şi  când  ieşi  ea  la  poartă,  cânii  după   Mândro  sprâncenele  tale
                                                                                                      Pene  de  priveghitoare,
       cut,  ear  fata  n’a  zăbovit  ci  s’â  întors  1»  şe­  e< !  că  aveau  tâlharii  3  câni  pogani  de  tot.
       zătoare  ducând  inelul  la  ficior  şi  a  căpătat   Dar  ea,  săraca,  le  svîrle purcelul  şi  până  ce-1   Când  le  pleci,  când  le  ridici
       drept  o  sută  de  zloţi.                  mâncă  —   se  avântă  o  postată  bună.  Şi hoţii   Dela  inimă  mă  strici,
             Şi  asta  aşa  a  fost.               de  câni  atunci  ear  după  ea I   Ea  le  aruncă   Când  le  pleci,  când  le  cobori
                                                                                                      Din  picioare  mă  dobori,
             Dar’  in  dimineaţa  următoare  vin  cei   găina  şi  mai  aleargă  o  fugă  bună,  când  iacă   Tu  eşti  floarea  florilor
                                                                                                           »
       doisprezece  tâlhari  în  sat,  îmbrăcaţi  în  formă   întâlneşte  un  om  c’o  căruţă :  «Bade,  fă  bine   Dragostea  feciorilor
       de  gendarmi,  trag  la  o  fată  bătrână,  pe  care   iarnă  în  căruţă,  zise  ea,  că  uită-te  ce-i  , pe
       o  cunoşteau  mai  de  mult  întrebând-o ce nou­  capul  meu 1*                                La  mândruţa  în  grădină
       tăţi  se  mai  aud  prin  sat?                   Omul  a  lăsat-o,                              Prins a  dorul  rădăcină,
            —   Nimic răspunse  fata  —   decât  că     Dar  omul  încurând ajunse la hotar  unde     Eu  me  duc  se-’l  chem  acasă
       azi-noapte  se  pr nse  o  fată  cu  un  ficior  că-i   avea  de  lucru,  şi  iute  se  întoarse înapoi.  Era   Rădăcina  nu  mi-'l  lasă,
       aduc.e  un  inel  de  aur  dela  domnul  cel spân­  prin  apropiere  un  lemn  mare  şi  gros  si  sco­  Eu  me  duc  să-l  bag. în  sîn
       zurat  şi  i-l'au  adus.  Despre  cal  nu  le  aminti   bit  pe  din  luntru.  Ea  zise  cătră  om:  *0   să   Şepte  rădăcini  îl  ţin.
       nimica,  căci  nu  auzise  nimica.          me  ascund  pe  aicea.  Dumniata  fi  bun  spu-
            D ir  tâlharii  mintenaş  precepură  că  nu­  ne-le,  de  te-or  nimeri  tâlharii,  că  nu  m’ai   Nici  cu  gându  n’am  gândit
       mai  ea  a  trebuit  să  fie  meştera  care  le-a   văzuţi*.                                   Cine  m’a  ciufuluit,
       dus  calul  cu  bani.  Cine  să  mai  fi  umblat   Şi  s’au  despărţit  de  căruţă.            Rădăcina  dintre  cepe
       acolo  prin  pustiul  de  noapte?   Deci  haide 1   Nu  merse  omul  tocmai  mult  şi  eacă se   Şi  urîta  dintre  fete.
       la  ea.                                     întâlneşte  în  faţă  cu  tâlharii.                Darear  Dumnezeu  un  vânt
            Inceput-au  să  o  drăgosteascâ,  după-ce   —   Noroc  bun  dtale,  ziseră  iei.
                                                                                                      Să  dea  gardul  la  pământ;   '
       au  ajuns  la  ea,  luato-au  în desmerdâri,  luatu-   Să  fiţi  sănătoşi  —   răspunse  iei.
                                                                                                      Numai  parii  să  rămâie
       au  la  vorbe  diUci  şi  de  colo  până colo  adu­  —   Din  cătrău  vii ?                    Duşmanilor  de  tămâie.
       seră  lucrul  într’atâta  de-î  zisesă :   «Vino  Ia   —   De  mai  încoace.
       noi,  draga  noastră^  să  ne  vezi  chiliile  şi  de   —   N ’ai  văzut  vr’o fată trecând pe drum ?  Ce  mi-i  mie  de-un  drăguţ?
       ţi-or  plăcea  —   te  luăm  de  nevastă  şi-om   —   Nu.                                      Ca  pădurii  de-un  lemnuţ;
       trăi  ca  nişte  porumbaşi  laolaltă*.           Si  trecură  tâlharii  mai  departe  şi  când   Unu-i  taie  —   zece-i  lasă
            —   Mă  învoesc  —   z se  fata.  Pe  mâne   ajunseră  la  lemnul  cel  gros,  începură  câ­  Şi  tot  îi  pădurea  deasă
       la  ameazi  mă  puteţi  aştepta!            nii  a-1  lătra  şi  lătrau  la  el  de  perit.  «Auziţi   ---  Mie  de-un  drăguţ  nu-’mi  pas&l
            —   T e  aşteptăm  —   ziseră  iei  — ,  şi  mâi,  zice  unul  stând  în  loc,  oare  n’o  fi
   1   2   3   4   5   6   7   8