Page 1 - Bunul_Econom_1905_49
P. 1
Anul V I. Oră ştie (Szâszvâros), 17 Decemvrie n. 1905 Nr. 49
REY1STA PENTRU AGRICULTURA, INDUSTRIE ŞI COMERCIU
ORGAN AL: „Renmimii Economice din Oriştie" şi „Rennlnnli române de agricultură din comitatul Sibiiulni1'
A B O N A M E N T E : AP ARE: I N S E R Ţ I U N I :
Pe an 4 coroane (2 fl.); jumătate an 2 cor. (1 fl.) se socotesc după tarifa, cu p r e ţ u r i m o d e r a t e
Pentru Rom ânia şi străinătate 10 lei pe an. In flecare Duminecă. Abonamentele st inserţiunile se plătesc înainte.
lucrătorul de pământ, deşi acum nu mai înaltă, despre profesori şi învăţă
Cu considerare, că suntem la sfîr- era legat de glie ca înainte vreme, era tori cu cualificaţie ştienţificâ, pedago
şitul anului, rugăm pe toţi onor. ceti totuşi iobagiu ori clăcaş, avea şă facă gică, nici vorbă nu putea fi. Institute,
zile de lucru domnului pământesc, care asociaţiuni, reuniuni literare, industriale,
tori, cari au primit foaia noastră şi
nefiind legat prin lege, prin vreo normă comerciale lipseau în timpul acesta la
sunt în restanţă cu abonamentul, să
urbariajă pozitivă îl ţinea cât vrea în Români cu desăvârşire.
binevoiască a ni-l trimite, cît mai în- brazdă la lucrul seu domnesc. Jobagiul Aceasta era starea în care a "gă
grabă. era astfel legat de voia domnului sau, sit Şaguna biserica şi poporul seu din
Gu toată ştima el putea dispune <Je el după plac. Ardeal. El ştia , ce grea problemă de
Administraţiunea Aceeaşi soarte o aveau ş i, preoţii ro rezolvat îl aşteaptă suirea sa în scaunul
mâni ; ei încă nu să deosebeau mai în de archiereu, ne-o spune însuşi la sfin
„ B U N U L ECO NO M“
tru nimica de poporenii lor. Ei dedeau ţirea sa de episcop »Tu Doamne ştii
to r.c ::c r.: i^®®ecQiooc
contribiţiune şi purtau greutăţile în rând că cătră scopul meu a alerga doresc,
DE SF. ANDREIU. cu celălalt poporj ba ce este mai mult, pe Românii transilvăneni din adâncul
ei dedeau zecime preoţilor de alte con lor somn să-i deştept şi cu voie cătră
— t e o —
fesiuni, pe când aceştia erau scutiţi de tot ce e adevărat, plăcut şi bun să-i
De ziua sf. Andreiu este strîns ori-ce dare, de ori-ce greutate, socotiţi trag!«
legată amintirea marelui archiepiscop fiind în clasa celor privilegiaţi. Eară fii El a luptat cu izbândă pentru li
şi metropolit al Românilor Andreiu Românilor, deşi se admiteau şi ei acum bertatea, autonomia şi egala îndreptă
Baron de Şaguna. N iaţa acestui bărbat la şcoală şi le era iertat să se îmbrace ţire a bisericei sale. El a luptat cu
4rn<nis -de providenţă să facă cale popo îo haifre vinete (domneşti), ce folos! succes pentru înfiiinţarea a tot felul de
rului nostru cătră ţinta nizuinţelor şi căci erau exchişi dela toate funcţiunile institute şi şcoale : teologici; pedagogice,
aspiraţiunilor sale, este epocală, atât statului, nefiind nicăiri primiţi ca Ro gimnaziale şi elementare. Pe terenul li
pentru biserica lui, cât şi pentru na mâni, ci numai dacă îşi schimbau re- terar a desvoltat «talent şi erudiţiune
ţiune în genere. ligiunea şi naţionalitatea. împărechiate cu fecunditate uimitoare;
El a venit în Ardeal când biserica Cât despre învăţământ, afară de cu un cuvânt, providenţialul bărbat
şi naţiunea erau amorţite şi înţelenite şcoala dela Blaj şi de şcoalele primare a fost pentru fericirea poporului româ
de suferinţele cele grele seculare' lipsite din margine, în celelalte părţi ale A r nesc, ceea-ce a. fost Moise pentru ai
de toate drepturile dumnezeeşti şi ome dealului locuit mai întreg de Români, sei, căci ca şi acela a eliberat poporul
neşti, Când poporul nostru dela ţară, nu era nici o şooală. De vre-o cultură seu, conducându-1 în pământul autono-
FOITA fruntaşul, ajutat de câţi-va soldaţi, rândui-se , Gavril Lungu, Ţiganul, rânji cu bună
9
în jurul unui jar straşnic, în coloane de atac, tate, apoi începu a întoarce iute porumbii.
câte-va bitalioane de pâpuşoiu. In preajma Ii apuca cu două degete, îi risucea, apoi îşi
P R Â N Z U L . focului stăteau cinchiţi căprari şi oşteni şi scutura mâna friptă şi şi-o ducea Ia gură
R—>*— ascultau palavrele fruntaşului Pintilie. suflând într’însa.
Roşiorii şi călăraşii noştri Ia sfârşitul Vremea era limpede şi liniştită, şi de »Is ferbinţi al dracului, domnule fruntaşi
Junei lui August erau li Dolni-Etro- asupra Vidinului plutea încă ceaţa dimineţii. — Or fi fiind, mă camaradei da-’s şi
pol, aproape de podul de peatră In urmă, prin margine porumbiştilor, ori pe buni al dracului!«
de peste Vid. Santinele să întindeau spre drumul singuratec al Dolni-Etropolului se Celelate ajutoare urmăreau cu cea mai
miază-noapte până la Bivolar şi spre meazij-zi strecurau călăreţi în tăcerea dimineţii. O li mare băgare de seamă rumenirea boabelor,
până la Dolni-Dubinc, unde erau Ruşii lui nişte niare plutea din cer. La răsărit, să ca şi cum ar fi fost vorba de viaţă şi de
Lascarev. grămădiseră munţi de nouri, şi o umbră po moarte. Iar fruntaşul Neculai îi ţinea din
Jn dimireaţa de 28 August, pe la 5 somorâtă umplea întinderile de jos; numai scurt; numai din când în când obrazul lui
ceasuri, după ce porniră iscoadele, începu a sus, în limpezimea văzduhului, unde cântau ars de vânturi^ cu ochii foarte vioi, se lumina
să pregăti mâncarea, mâncare ca pe vremea ciocârliile, săgetau fâşii luminoase. într’un zimbet poznaş: atunci zvârle^ o glum i
aceea: zamă lungă ca s’ajungă, porumb copt, Fruntaşul PintUie îşi mustra ajutoarele: care aducea o rază de soare pe toate feţele.
pesmete sălciu şi alte bunătăţi de acestea. »Mă Gavril Lungu, mă dihanie! când In jurul şirurilor cinehite, urhblEu' ofi-
Caii ronţăiau liniştiţi ovăsul şi porţia de fân e vorba să te îndopi, te prioepi, dar un pă- cerii. Vorbeau de Plevna, de Opanez, de
şt flăcăii umblau printre ei potrivind halatu- puşoiu nu eşti în stare să întorci la vreme. Ozman, şi priviau în zare, peste Vid, cu bi
riie şi cercetând chingile. La ce ţi-e gândul? Ţi-a staţ pântecele de noclurile. Dar în depărtări nu se vedeau de
Călăraşii dela gardarmare, din dreptul santinelă şi acum i-e foame?... Las’ c’o să cât fantazmele albe ale negurilor.. Incet-încet
podului de peste Vid, aşteptau veşti dela crepi acuşi, nu te teme, de-au să-ţi pârăe însă hohotirile înăbuşite ale celor cari coceau
Turci. Iar până una alta, Neculai Pintilie fălcile I» păpuşoii şi ale privitorilor îi câştigară. Iş
