Page 5 - Bunul_Econom_1906_35-36

Nr. 3 5 -3 6 - B U N U L E C O N O M Pag 5
--------:----------- /■ --------- - ‘'c—-------
rea d’a fi invitaţi la Dv. Si ceea-ce ne caly cu altă direcţiune artistică, mai pu­ câţi din popor, conduc corurile cari s’au
■ - j - »
inspiră o impresiune şi mai preţioasă, ţin poporală, dar cu o limbă modernă înmulţit atât de mult, încât n’a prea
este, că hotărîrea de invitare s'a votat care a fost ascultată cu plăcere. Au i rămas comună i omâneăscâ, unde să nu
unanim în conferenţa ce aţi ţinut. mai trecut în părţile noastre şi alţii, fie câte uni 1 Meritul răspândirii este
Această votare unanimă arată în­ cari pretutindeni au fost primiţi cu al învăţătorului şi compozitorului de mu­
vederat, că toţi sunteţi aderenţi ai stea­ căldură. zică I. V.idu din Lugoj, ale cărui lucrări
gului cultural, Cu care ne prezintâm. Primirea aceasta arată, că Românii au infiuinţă Cea mai răpitoare asupra
Primiţi omagiile noastre! de dincoace, inteligenţă şi ţărănime, au poporului, încât acelea să cântă nu nu­
* înclinarea şi dragoste pentru teatru. mai în Bănat, ci în toate satele româ­
neşti, ba unele au trecut şi în concer­
Entuziasmul, cu care aţi întîmpinat Acestea sentimente s’au manifes­ tele din Bucureşti conduse de zelosul
Societatea pentru fond de teatru român, tat prin ivirea dorinţei, ca în lipsa de ChiriaC.
va fi aplaudat de toţi consângenii noş­ teatru stabil, să se constitue trupe de
tri, căci teatrul naţional este o înaltă diletanţi, cari să dea în tqate păr­ lata un punct, de fală şî de mân­
instituţiune culturală şi toţi cei-ce spri- ţile reprezentaţii cu figuri din societa­ drie a noastră, a Românilor de dincoace
jinesc înfiinţarea lui, îndeplinesc un fapt tea noastră şi cu doine româneşti, cari de Carpaţi faţă de cei de dincolo! Căci
vrednic de stimă. umple sufletul de însufleţire. câtă vreme noi avem o mulţime de
coruri în popor, în România nu era nici
Teatrul adevărat este deodată şi Prima manifestaţie de teatru* de unul! Numai în anii din urmă s’sfînce­
şcoală şi templu. Şcoală unde să pro­ diletanţi s’a făcut dacă ştiu bine, în Bra­ put si acolo formarea lor.
pune tot ce luminează mintea, ca şov, sub conducerea tinăruîui George ■ * *
să ştim ce i frumos şi ce-i urît, spre Bariţiu. Apoi a urmat la Blaj, unde s’au , ■
a ne purta astfel ca să fim vrednici fii întrunit spre acest scop teologii. Şi după In momentele acelea ale însufleţirii,
ai părinţilor; templu unde să arată ca­ acestea începuturi s’a format prima so­ când părul meu nu era alb •— pardon!
le spre mântui nţa sufletului şi a tot cietate stabilă de diletanţi în Transil­ când aveam şi eu păr — m’am pus de
ce avem scump. vania la Cluj, sub conducerea tinăruîui am scris în »Familia« nişte articoli pen­
Marea importanţă culturală a tea­ Ioan Banciu, care şi-a făcut bun nume tru înfiinţarea unui teatru românesc din­
trului naţional să vede şi de acolo, că de diletant, încât a jucat în România, coace de Carpaţi.
toate statele să cred datoare a în­ iar astăzi e preot în comuna Şoimuş, Propunerea în mulţi a deşteptat
fiinţa şi a susţinea câte unul, cu mari unde a înfiinţat o societate de diletanţi suris. Dar’ asta pe mine nu mă genă.
jertfe materiale. ţărani. Eram tinăr şi inspirat de însufleţire. Am
România, înaintând pe calea cul- Aceste reprezentaţiuni au avut mare vorbit cu deputaţii noştri şi ţinurăm o
turei, a înfiinţat şi ea un astfel de in­ infiuinţă asupra poporului. învăţătorii conferinţă* Ideea s’a primit şi s’a ales
stitut. Teatrul Naţional din Bucureşti a tineri au început unul câte unul să for­ o comisiune pentru pregătirea planului.
avut multe serii memorabile, când ar­ meze cu şcolarii lor coruri vocale, cari Pa’câ aud şi acum pe răposatul
tiştii români au reprezentat în mijlocul cântară întâiu prin biserici; apoi învă­ Hodoş cu ce entuziasm vorbia. Dânsul
entuziasmului piesele originale. Millo cu ţată cântece lumeşti,1 deteră concerte. a ridicat cuvântul şi în dietă pentru
lucrările lui Alexandri a produs o plă­ Cei mai mari s’au însufleţit şi ei, sub ajutorul la înfiinţarea unui teatru româ­
cere generală, atât în cele două capitale conducerea învăţătorilor să întruniră în nesc. Dl Alexandru Mocsonyi a apro­
ale României, cât, şi în celelalte părţi coruri cu fetele, cântau în concerte şi bat cu obicinuitai înţelepciune, ceea-ce
ale ţării. Ba a trecut şi graniţele, a ve­ reprezentau piese. Zelul s’a tot. răspân­ a făcut mare impresiune asupra tutu-
nit în părţile noastre şi a fermecat tot dit şi corurile s’au tot sporit. Mai cu turora. Irţ scurt timp cu Hodoş făcu­
auditorul cu figurile şi cântecele româ­ seamă în Bănat, unde nu numai învă­ răm statutele, cari sau primit. Apoi co­
neşti. Mai apoi ne-a făcut plăcerea Pas- ţătorii, ci şi unii cântăreţi mai cvalifi- mitetul s’a constituit interimal. Presi-

Fata să roşi, sări jos de pe craca pe chite şi cu obrazul aspru de neras. Dar’ n’avu Dar’ Ovidiu sta la îndoială. Rupse flori
care şezuse, şi zise a lene: vreme să se gândească mult la lucrul acesta, şi le aduse fetei; să uită departe pe mare
— Voiu fi minţit şi eu ca ceilalţi. căci un băiat mic să înghesui lângă el şi-’l care tocmai să schimba în aur şi purpură.
Şi-l trase repede înainte lângă nişte fe­ rugă cu umilinţă: Dar’ în noaptea însăşi neagră, venia în spre
mei frumoase cari jucau. -— Ia-mă cu tine! Ia-mă cu tine te rog! el fâiă zgomot o luntre cu pânză neagră,
Să uită împrejur, şi puse degetul pe Voiu să fiu aşa de drept, ca razele soarelui răspândind întunerec în jurul ei, Luntrea era
buze; o femeie tinâră să apropie de Ovidiu, şi aşa de curat ca apa de izvor! numai ia-mă mare, dar’ în ea numai un luntraş cu barbă
rânjind prieteneşte şi zise: cu tine! am văzut că eşti om puternic, şi eu şi cu oihii duşi în fundul capului. Mânile lui
— Ce, şi marele nostru poet este exi­ am fost puternic, aveam aşa de mare putere osoase ţineau o prăjină lungă grozav, cu care
lat ca şi noi de pe pământ şi din iad? Săr­ încât toţi băieţii să temeau de pumnii mei! să cârmuea luntrea, până-ce să lovi şi să târşi
mane Ovidiu, acum umbli şi tu metamorfozat? Pe când vorbia astfel, îi eşi dintre bu­ de nisip. Atunci ridică prăjina din apă, şi
Nu e aşa, că oamenii cei deştepţi sufer rău zele cele roşii o limbă mică ascuţită desfă­ picăturile ce curgeau de pe ea luceau ca au­
aici? Dar’ re suntem noi devină, dacă eram cută în două Ia vîrf şi băiatul să schimbă rul curat, în cea din urmă rază a soarelui.
mai deştrpţi decât ceilalţi? Pe scumpa ta în ochii poetului într’un şerpe mic de tot, — Aide! şopti Colubra învineţindu-să.
tovarăşă de mult o cunosc şi o iubesc! care să încolăci la picioarele sale. Dar’ Ovidiu sta de par’că era pironit
— Minţi! strigă Colubra. — Nici mărar un cias nu poţi să spui locului. Caron ridică prăjina şi lovi cu ea în
In clipa aceea bătrâna fu schimbată în- drept, viermişor păcătos! zse Colubra. pomi, de răsună ca bubuitul tunului. Şi de­
tr’un serpe mare, care să repezi la fată şue- Ovidiu să uită cu milă la Şerpele mic odată toate formele să strânseră pe lângă
rând, să încolăci împrejurul corpului ei şi ar şi nu să mişcă multă vreme, ca să nu i facă luntre şi întinseră mânile cătră el rugâodii-să.
fi Strâns-o de gât, dacă Ovidiu nu ar fi apli­ vre-un răii. El însă întrebă cu un glas adânc, ame­
cat monstrul puindu-şi toate puterile şi nu Curând însă Colubra îl trase mai departe: ninţător:
l-ar fi zmiils şi asvârlit departe. — Nu vezi că apune soarele? Mi-să — Cine a spus adevărul o miie de ani?
Fata îi sărută mânile cu foc, şi dănţui­ pare că aud luntrea lui Caron spintecând va­ — Eu! eu I să auzi din toate părţile dar’
toarele îi încununară cu trandafiri şi lauri. lurile netede. Trebue să pleci de aici! Reali­ toţi cari ziseră „eu“, să făcură îndată, şerpi.
Atunci să gândi pentru întâia oară ce înfă­ tatea e urâtă aci, foarte urâtă, tu să rămâi — Eu! strigă o femee minunat de fru­
ţişare urâtă ttebue sâ aibă cu hamele înve­ mai bine cu visul cel frumos. moasă, care îşi făcu loc din îngrămădeala