Page 2 - Calauza_1996_354
P. 2
independent aflat în slufba tu tu ror oamenilor
SINDICATUL ENERGETICIENILOR DIN FILIALA Deschide
FLASHURI I MARTOR]
DE REŢELE ELECTRICE DEVA
Urează membrilor săi, familiilor şi tuturor consu uşa creştine U
matorilor din judeţ, un CRĂCIUN FERICIT, speranţe UTILITARE
împlinite Trecem, cu existenţa noastră prin acest timp. Trecem, prf»].
LA MULŢI A N I şi LA MULTĂ LUM INA1 • COCIIET ŞI ELEGANT tr-o vreme ce deschide, altă vreme. Ziua de azi, se rostogoleşte
spre un final de an, din care, purcede un începui Nan. _OcMt
parcă privesc din spărtura unei peşteri. Dihtr-o fereastră, din
Pe scena com erţului hunedo- care, se aprinde Luna. Sau mii şi mii de stele. Un semn tom».
rean, a apărut un nou magazin, Imens. Ne iese in întâmpinare. Nu-l dorim, nici măcar o clipă,
CONDUCEREA SINDICATULUI „SIDERURGISTUL“ cel aparţinător S.C. PONTIS — rău şi vitreg. Il vrem şi ni-l dorim hun şi fericit. Poate, tiu toţi,
Adresează cu ocazia Sfântului Crăciun şi a Anului ROVIDAN IM PEX SRL la a că fac eforturi să vadă acest sem n ! Poate, nu toţi, se pot lepăda
rei „timonă"
se află tânărul
Nou 1997, membrilor de sindicat, familiilor acestora, DAN POANTA secondat de so de răutăţile acumulate intr-un a n ! Deşi, timpul înseamnă de»
colaboratorilor, multă sănătate, fericire, succese în ac ţia sa Viorica. - Unitatea, aflată păşire. înseamnă mereu ceva nou. Ceva, din care, se adună a»
mintirile. Undeva, culorile fumului se pierd.
In locul acestor
tivitate şi noroc 1 pe bulevardul Libertăţii, nr. 8 perdele înceţoşate apar culorile mugurilor de flori. A le florilor
„LA MULŢI A N I !“ din Hunedoara, oferă zilnic o dalbe. Trece prin noi timpul. Trece şt ne vedem tot mai aproape
variată gamă de blugi, geci şi
v a id o ş p e t r u , altă îm brăcăm inte tip sport, de de Sfintele sărbători. De sărbătoarea Crăciunului. A Naşterii. TALE
lider HRISTOASE. A colindelor. Aceste sărbători au fost şi vor ră
o calitate ireproşabilă şi la pre mâne veşnice. Fiecare moment dinaintea lor, ne încearcă sufle
ţuri accesibile. Se poate face şi tul. Ni-l apropie de adevăr şi de cinste. Ne vedem cum atingem
comandă pe baza unor cataloage pragul acestor sărbători. Ne pregătim intr-un loc sau in altul.
Gelu Voiculîscu-Vjikan a descărcat anum e puse la dispoziţia cliente La sat sau la oraş. Peste tot se simte un efort de spiritualizare
lei. Treceţi chiar azi pragul a-
cestui magazin. sfântă. Datinile străbune au rămas. Eiistă pentru fiecare dintre
noi. Şi oricât de ocupaţi am fi, nu putem să nu intrăm in mie
automatul in Ceausescu • MOŞ CRĂCIUN — zul curat al acestor zile. Ne apropiem de timpul în care trebuie i
să ne urăm sănătate şi fericire. Când spre casele noastre se in- |
BOGAT ÎN HAINE DE IMPORT dreaptă vestitorii. Clasul cald şi voios al copiilor. Al colindă- }
(Urm are din pag. I) Întregul proces al soţilor Ceau torilor. Poate U vom zări printre fulgii de nea. Florile cerului I
S.C. MOŞ CRĂCIUN SERV dau măreţie Crăciunului. Colindul e pe buzele tuturor. A venit J
sescu a fost regizat din umbră,
răgazul necesar de a face RE apoi pe faţă de IMRE ASZTA- SRL din Hunedoara, coordonată timpul. „Deschide uşa creştine". . ţ
CURS. Noaptea era un sfetnic cu com petentă de către tânăra MIRON ŢIC \
bun întru lim pezirea gândurilor. LOS. Domnul Im re a fost căpi profesoară CLAUDIA BARSAN,
S-a nesocotit şi acest drept ele tan de securitate, a fost trim is sprijinită la rându-i de ing. MIR-
m entar. la un curs de specializare la Mos CEA BARSAN, are un magazin
Gică Popa — judecătorul — a cova, când s-a înapoiat din URSS, propriu pe strada George Enes-
fost avansat în gradul de gene a fost retras din securitate, mi cu, mai exact la parterul blo Qâttduti la săt&âtaule
ral, din dispoziţia lui Ion Ilies- rosind a KGB. Ajunge lector la
cu. După câteva zile, generalul Academia „Ştefan Gheorghiu" şi cului 3. Aici se găsesc din abun
Gică Popa, m uncit de gânduri denţă haine — im port, second Crăciunului
şi m ustrări de conştiinţă şi-a intră în conspiraţia lui Ionică hand (din Olanda. A ustria şi
tras un glonte în cap. Zâm băreţu. Italia), la preţuri mici, calitatea
Avocatul Lucescu a fost înca După decem brie 1989, îşi tri produselor fiind deosebită. M ar Se apropie CRĂCIUNUL, rând. Alese gânduri şi pentru
drat ca locotenent colonel în jus m ite feciorul la studii în Ame fa este însoţită de certificate de Ziua naşterii întemeietorului re reprezentanţii administraţiei lo
tiţia m ilitară, apoi avansat de rica. Se zice că ar fi unul din dezinsecţie şi dezinfecţie. Clien ligiei creştine. Ziua Păcii şi a cale şi judeţene. Fie ea acest
acelaşi Ion Iliescu, la gradul de cei m ai bogaţi evrei m aghiari tul găseşte aici, solicitudine din Bucuriei, sărbătoarea îngerilor Crăciun să se constituie într-un
general. din România. şi a colindătorilor. bun prilej de întoarcere la tra.
partea gazdelor şi o atm osferă Pe acest fond, conducerile so
de un comerţ modern, civilizat. diţia sfântă a vieţii creştine,
cietăţilor „RUSCA" SA.. Hune. ortodoxe, astfel ca: Naşterea
doara (manager ec. DUMITRU
• PRETURI MICI COZ AN), „PRODCOMSIA" SRL lui Hristos — Să ne fie de folos.
Părinţi născuţi în ajun de Crăciun S.C. PAUNESCU COMIMPEX Deva (patron NASTASIA ŢOC), A consemnat
SNC HUNEDOARA (în spatele „FRANCISCOM" SRL Haţeg , IOAN VLAD
(Urmare din pag. I) Copii ce curând veţi deveni pă Pieţii Oboi-) oferă prin magazi (patron DELIN FRANCISC) şi
rinţii Nu-i uitaţi pe cei, care a- nul său alim entar — ULEI VĂR ARTEX SRL Deva (manager
loc. Acum au familii, sunt şi ei tunci când erau tineri şi puter SAT — la cel mai mic preţ, za DOREL HAIDUC şi director
părinţi. Bătrânii îngăduitori nici i-aţi iubit căci v-au putut ing. VIOREL NAP AU). prin
hăr, orez şi fructe citrice prin
spun: „Au probleme bieţii noş ajuta! Chiar dacă acum sunt „ca vânzare en-gros şi en-detaille. săptămânalul „CĂLĂUZA" tran
tri copii, sau poate sunt la ser două jucării stricate", sunt ai smit „SĂRBĂTORI FERICITE"
viciu? Nu-şi mai aduc aminte că noştri şi noi suntem ai lor. Pen 1 Tot aici se găsesc la preţuri re de Ziua vestirii marii bucurii,
azi este ziua noastră..." tru totdeauna. zonabile carne şi produse din tuturor colaboratorilor, cunoscu
Părinţi născuţi în ajun de Cră „Timpul trece cu tăvălugul pes carne. Pentru identificare vizi ţilor, clienţilor,• salariaţilor şi
ciun, aşteptaţi! Dar aşteptarea-i te noi şi ne trezim că din luje taţi chiar azi magazinul. familiilor acestora, la care adau
triumf al relelor ce-au învins rul verde n-a mai rămas decât IOAN RADU gă şi tradiţionalul „LA MULŢI
pentru
ŞI
FERICIŢI ANI"
bunătatea, speranţa ca fiii voş vrejul. Oricum, devenim colecţio 1997, in care vom păşi in cu.
tri să se-ntoarcă acasă e la Dum nari de cicatrici ca nişte saci
nezeu, la El găsiţi mereu alinare. plini cu petice".
„Am crezut întotdeauna în schimbare. Eu însumi sunt un semn al schimbării"
(Urmare din pag. I) din Europa, să o numim COLOA sunt şi oamenii politici de cali tea permite să fumeze la nivel din dos a economiei de piaţă in
NA. Dar să ştiţi că sub acest nu tate, acea clasă politică româ european. Noi am simţit asta şi consumul şi conştiinţa omuiui.
schimbării îl aveam în sânge, me sc ascunde munca mea şi a nească in formare, aşa cum men am avut permanent în atenţie Despre viitorul R.Â.T. nu am
era vorba de acel neastâmpăr al colaboratorilor, care nu a fost u- ţiona Dl preşedinte Emil Con- calitatea. Ceea ce nu ne-a îm încă posibilitatea de a mă pro
omului care vrea să facă ceva, şoară până a ajunge să se im stantinescu în campania electo piedicat să creem un nou sorti nunţa. Depinde de programul
nu să plutească în albia întinsă pună pc piaţă, aşa cum dvs o rală. Tot aşa sc formează şi ma ment de ţigarete „Coloana", să noului guvern, un program foar
a platitudinii şi moleşelii care spuneţi şi cum şi noi ştim cu bu nagerii adevăraţi dintre specialiş fabricăm ţigarete cu filtru la 84 te ambiţios. De acest program
are darul de a ucide creaţia, e- curie că se întâmplă. tii care au voinţă de a-i cunoaş ram conform normelor interna depinde dacă va rămâne regie de
senţa schimbării în societatea ro — Am participat la sărbătoa te Pc acei oameni care de fapt ţionale, să le aplicăm un filtru stat sau se va privatiza. Oricum,
mânească. rea zilei lucrătorilor din industria pun în aplicare creaţia lor, a spe corespunzător. N-am scăpat din noi putem face faţă pieţii şi în
— Deci dvs, ca specialist cre tutunului. Am putut observa cu cialiştilor-. vedere investiţiile. Mulţi condu tr-o variantă şi în alta. Salaria
deţi că intr-adevăr schim barea acel prilej ce extraordinară coe — Credeţi in viitorul Regiei cători de fabrici şi uzine pentru ţii fabricii noastre au psihologia
înseam nă creaţie? ziune există in cadrul colectivu Tutunului din România, în. vii a rămâne pe posturi (pentru a nu învingătorului. Pentru ei, este
— Aşa e. Schimbarea în bine lui de muncă de la Ţigarete — torul fabricii pe care o condu fi schimbaţi de muncitori) cât posibil orice.
a societăţii nu poate însemna de Tîrgu Jiu şi că sunteţi iubit de ceţi? au produs atâta au consumat. Ba — Pătrunzând pe piaţă masiv
cât creaţie. Numai cine concepe oameni. Cum reuşiţi acest lucru — Industria prelucrării tutunu unii au consumat şi mai mult ţigaretele străine, unele dintre
schimbarea ca o creaţie pentru într-o vrem e în care cei mai mulţi lui este una dintre cele mai ren producând pentru stoc şi consu ele la preţuri destul de mici şl
om şi societate, va reuşi. De a- directori sunt contestaţi? tabile. E nevoie doar să ai o vi mând creditele pentru salarii. având în vedere creşterea preţu
semeni, să ştiţi, creaţie înseam — Foarte simplu. De fapt pen ziune clară a ceea ce trebuie fă Cred că investiţiile la fabrica rilor la ţigaretele indigene, cum
nă continuitate pentru specialist. tru mine e simplu, în timp ce cut. Vă pot da un exemplu chiar noastră au fost esenţiale. Efec vă preocupă concurenţa?
El are nevoie să rămână în a- pentru alţii c complicat. Oame de la noi din fabrică. Actul dc tiv cred că, cheia viitorului fa — Am avut In vedere acest
fara intereselor şi manevrelor po nilor trebuie să le asiguri de conducere este atât de complex, bricant de ţigări din România aspect încă de Ia venirea mea
litice. cu gândul la lucrarea pc lucru, să le ceri să muncească în încât este foarte greu de expli stă în crearea acelui echilibru ca director la Fabrica de ţigarete
care o are de îndeplinit. timp ce tu Ic asiguri condiţii de cat în câteva cuvinte. După de stabil dintre calitatea şi inves Tîrgu Jiu. încet, cu atenţie şi cu
— Cum com entaţi succesul de muncă şi un salariu pe măsura cembrie 1989 cele mai multe fa tiţiile care să ţină pasul cu ni răbdare am creat una dintre
care se bucură ţigareta „Coloa muncii lor. Eu mă străduiesc să brici au fost blocate. Şi asta s-a velul tehnic mondial al cunos cele mai mari pieţe de desface
na", fabricată la Tîrgu Jiu sub ofer salariaţilor stabilitate, bu întâmplat pentru că unii dintre cutelor fabrici de ţigarete. re a ţigaretelor din România, ex
directa dvs coordonare? năstare şi o protecţie socială iar colegii mei au scăpat din vede N-am scăpat din vedere nici tinzând piaţa de desfacere şi Sb
— Denumirea de „Coloana" cu ei îmi oferă mie liniştea să mă re calitatea produselor. Au mai unele amănunte care pentru u- zone în care nici nu se auzise de |V
am dat-o în urma discuţiilor pur pot ocupa de probleme. crezut în virtuţile unei pieţe în nii n-au contat. Au fost siguri gările noastre. Am cultivat CU
atenţie parteneri puternici (aju-
tate cu reprezentanţii firmei PA- — Perm iteţi să vă întrerup chise în care românul putea să câ dacă sunt mai Ieftine ţigările tându-i chiar noi să devină pu
consume numai una-două-trei fe
PASTltATOS. La Tîrgu Jiu e- pentru a vă întreba dacă spe luri de ţigarete. Nu conta cât e- lor, oricum vor „merge". Noi am ternici) care prin mijloace pro
xistă o veche tradiţie a fabrică cialistul poate fi întotdeauna şl rau de bune. Fum să lasăl reuşit să ambalăm ţigaretele cu prii, având drept stindard cali
rii ţigaretelor şi unde există tra un bun m anager? filtru la cartuşe de câte 10 pa tatea produselor garantată «ie noi,
diţie, aceasta trebuie continuată — Nu. Categoric nu se întâm Numai că, pătrunzând pe pia chete şi. să le creem un design pot comercializa la preţuri rezo
în spiritul acestei tradiţii. Tîrgu plă aşa de fiecare dată. Dumne ţa liberă ţigaretele străine (care atrăgător, sugestiv. Dvs, ca gaze nabile întreaga producţie po ca
Jiu este oraşul în care Brâncuşi zeu nu a putut să-i dea fiecă vă spun că dc cele mai multe tar ştiţi la fel de bine că un pro re o realizăm. - 1
a creat inegalabila „COLOANA rui specialist şi puterea de a or ori sunt de o calitate inferioară dus sau un subiect neambalat/
INFINITULUI". Mi s-a părut ganiza oameni şi procese tehno ţigaretelor noastre), frontul fumă netratat cum se cuvine şi cu ta Să ştiţi că cine a pierdut din
normal şi firesc, ca atunci când logice, de a avea viziuni clare torilor s-â deplasat simţitor către lent dc către uu om priceput, nu vedere piaţa de desfacere şi a
am hotărât ca la Tîrgu Jiu să pentru viitorul muncii sale şi a produsele străine. Mai ales că reprezintă marc importanţă, nu aşteptat la poarta fabricii să-i .
fabricăm o ţigaretă nouă, com celor pc care îi conduce. Mana şi salariile crescuseră simţitor, iese dintre rânduri^ nu-şi atinge vină cumpărătorii, a cam pierdui. {
petitivă cu mărcile tradiţionale gerii sunt rari, tot aşa de rari în vremea aceea şi omul îşi pu ţinta, intră rar, şi doar pe uşa trenul cătrc mileniul trei.»