Page 3 - Calauza_1997_369
P. 3
i'hnhih»'
Săptămânal independent aflat in slujba tu tu ror oam enilor * £ fii
o r o a m e n i l n t
Un fost jandarm din teritoriul ocupat de hortişti ii răspunde lui Kerekeş Attila
(Urmare din pag. I) Ei cereau numai arme şi se an. au condus la a se împotrivi gu Apoi abordarea exagerată a to
gajau să lupte alături de arma vernelor de la Budapesta şi cu leranţei şi eclipsarea naţionalis mire faptul că se vor forma gru-
seam ca jandarm în termen la tă pentru apărarea pământului ajutorul omului de suflet, erou puri de acest gen care ne vor
' ^ «tu l de jandarmi Sânpaul din străbun. Mai spuneau că ungu lui naţional Avram Iancu , în a- mului — prin etichetarea de ex da mult de furcă.
% *lul judeţ Târnava Mică, în rii nu ne pot învinge decât nu nii 1848—1849, în cele trei mari tremism — este exploatată din Poemul Craiul Munţilor vi-I
plin de către udemeriştl şi a con
apropiere de Tg. Mureş. Loca mai cu ajutorul armatelor ger lupte din Apuseni, moţii fără o dus la condamnabilă apatie a e- ofer Dvs ca să-l citiţi. Chiar da
litatea avea foarte multă popu mane. Bar mai bine învinşi lău dotare şi instruire specială, sub lementulu] românesc. Am rămas că nu-i reuşit din punct de ve
laţie maghiară dar se înţelegea daţi decât să fie cedat teritoriul conducerea noului Căpitan de stupefiat când la un post de te dere stilistic dar în ce priveşte
de minune cu majorLatea româ fără nici un fel de opoziţie. oşti le-au dat ungurilor lecţii de leviziune l-am auzit pe Cofariu, dragostea pentru eroul naţional
nească. De aceea nu puteam în Dar bieţii ţărani nu puteau în eroism în apărarea pământului că îşi ia şi el o parte din vino şi moţii din Apuseni, cred că am
ţelege de ce românii din Ardea ţelege adevăratele manevre po străbun. văţie pentru că nu trebuia să vi reuşit cât de cât ca să merite
lul de Nord, îşi lasă totul şi se litice ale dictaturii CARLISTE. Poemul este destinat nepoţilor nă Ia Tg. Mureş, ca să apere co a fi citit.
refugiază cu cât aveau pe dân După evenimentele de la Tg. mei spre a cunoaşte şi ei mai piii din şcoli. Una din motivaţia care-i sca
şii. în urma relatărilor am ră Mureş, în urma cărora a fost amănunţit o parte din trecutul Conducătorii noştri, de dragul de valoarea constă în faptul că
mas uimit cum un popor care zdrobit Cofariu. am început să neamului românesc. Mai ales că, unor interese iluzorii propagă o e prea mare iar a doua este ale
se_ pretinde civilizat poate co adun material şi să scriu poe nu văd un pic de strădanie din toleranţă exagerată dusă până la gerea momen.ului nepotrivit, a-
mite asemenea orori. Abia atunci mul CRAIUL MUNŢILOR, în partea istoricilor, dar mai ales umilinţă de care sunt încurajaţi cuma când conducătorii noştri
mi-am dat seama că în sufletul care după puterea mea şi mate din partea STATULUI, o preo extremiştii maghiari încât răbuf se străduiesc să facă tot felul de
şi mintea extremiştilor maghiari rialul găsit prin biblioteci am cupare pentru instruirea tinere nesc aşa cum a făcut-o Dl Ke- concesii udemeriştilor care ştiu
zace o ură latentă împotriva ro arătat cât de asuprită a fost ma tului prin subvenţionarea unei rekes Attila, ca fără pic de je să profite din plin.
mânilor. joritatea românească din Ardeal, edituri să fie tipărite nişte cărţi nă să vă trimită acea scrisoare
în timpul evacuării arhivelor de către grofii maghiari şi de de istorie, la un preţ accesibil, Prin care aduce ofensă Statului N.R. Am citit poemul şi el me
din staţiile CFR de Pe linia autorităţile maghiare. Apăsarea aşa cum a fost Biblioteca pentru şi poporului român. rită să vadă lumina tiparului.
Blaj — Praid, ţăranii români ne cea mai cumplită a fost asupra Toţi. Sau măcar în loc de filme Şi dacă nu se vor lua nişte Aşteptăm gesturi de mărinimie
ieşeau în cale rugându-ne cu moţilor din Apuseni, care mun le sexi şi de violenţă să fie da măsuri legale împotriva acestui patriotică de la sponsori pentru
lacrimi în ochi să nu-i părăsim. ceau în robie. Suferinţele lor te nişte lecţii de istorie. domn extremist-şovin, să nu ne a-1 publica.
© Vând molopompă pentru i- © Vând 25 ari teren pentru
rigaţii, 800 cmc. Olaru Jan. Că- construcţie, cabană agrement la
lan, Valea Sângeorgiului, nr. 106. şosea. Âlmaşu Sec. Tel. 223913.
© Vând 36 oi cu miei. 250 000 © Vând avantajos piese La
lei,/buc. Tel. 231926. da 1200 şi cărucior copil. Tel.
© Vând apartament 3 came 221219. MIDAL GROUP
(Urmare din pag a 8-a> re, Deva, Dacia, Aleea Romani © Vând apartament 2 came
lor, bl. 16, sc. 2, ap. 27. 28 mi re, et. III, str. Minerului, deco
© Vând teren arab i, Câiiiţi. lioane. negociabil. mandat, sau schimb cu garsonie
nr. 85. (8 km de astoll). Tel. ră, plus diferenţa. Tel. 626061. Numai prin „Midal Grup66
228730. © Vând Dacia 1300, stare fpar-
te bună, garsonieră Hunedoara, © Vând apartament 3 came
400 mp teren agrement. Telefon re, două băi, intrări separate. De S.C. „Panimex'* Deva
| © Societatea „GARANT — 1 623252. va, Liliacului, et. IV. 16 500 DM.
t CONSULTING" meditează i Q Vând 800 mp teren intra Tel. 225622. STR. ROMANILOR. NR. 10..TEL. 624892,
J vânzarea, cumpărarea, indii- ' vilan, Cristur (şoseaua Deva — © Vând pui Cocker 7 săptă
j rierea apartamentelor, case- ţ Hunedoara). Posibilităţi privaţi, mâni, vaccinaţi, carnet interna ^ puteţi avea zilnic produse proaspete, folosind urmă-
ă- \ .
| lor, terenurilor. Tel. 215800. ţ zare. Tel. 671613. ţional sănă.ate. Tel. 628720.
© Vând ARO 320 motor Bra © Vând urgent garsonieră, zo ^ ioarele utilaje frigorifice : 1
^ © Vând apartament 2 ca- i şov, 38 000 km; dubă aluminiu nă centrală. Tel. 615588, orele ^ ® camere şi depozite frigorifice demontabile;?
| mere Brad, confort L Tel. i Mediaş. Tel. 211155. 9—19.
l 655118. i © Vând ARO 214 Braşov, fa © Vând patru capre, două ^ • instalaţii frigorifice tip monobloc şi split ^
{ + } bricaţie 1990, plus remorcă 1,5 t gestante şi un ţap. Tel. 656002. ţ pentru camere şi depozite frigorifice; \
) O Vând combină recoltat i — 20 milioane. Negociabil. Tel. © Vând antenă satelit 1,90, re7
i păioase „Class", masa 1,8 me- t 724300. ceiver Radix, poziţionar. Brad, \ ® vitrine frigorifice orizontale şi verticale; ^
l tri- Tel. 054-511001. Uricani. } © Vând T V izotermă stare Basarabasa, nr. tj. ^ • agregate frigorifice ermetice şi semierme- \
perfectă. Inf. tel. 716282. 0 Vând urgent haine piele noi
*
'
ţ © Vând Audi 80, A.F. 1977, \ © Vând apartament 2 came bărbaţi şi femei. Tel. 224553. \ tice pentru vitrine, dulapuri si camere frigorifice;
l stare de funcţionare, neînma- , re, Micro 15, bl. 60, ap. 95. Inf. © Vând apartament 2 came \ • agenţi frigorifici, inclusiv variantele eco-
J triculabil. Tel'. 650007. 1 tel. 620895. re ultracentral, mobilat. Tel.
^ _____________________________ j © Vând casă Deva, str. Pru 617117, Deva. \ logice;
nilor, nr. 9. Tei. 615754, orele © Vând talon Dacia 1300, ca \ • evaporatoare suflate şi statice;
© Vând garaj de două maşini, 14—20. roserie completă, motor, cutie de
cu beci mare, în Hunedoara, bun © Vând scurtă piele maro în viteză, piese din dezmembrare. 1 • elemente de automatizare. dispozitive şi
pentru privatizare. Informaţii : chis pentru damă, croi modern. Tel. 713208. } accesorii pentru utilaje şi instalaţii frigorifice;
DRESCIIIER JULIAN — Postfach 300 000 lei. Tel. 212286. © Vând apartament 3 came
1313—89203 Neu — Ulm — Ger © Vând apartament 4 camere, re. Simeria, Câmpului, nr. 1/15. » • scule pentru montaj şi service instalaţii \
mania. 2 băi, 2 balcoane, beci, debara, © Vând casă două camere, a- ) frigorifice;
G Vând 3 ha teren extravilan suprafaţa totală 130 mp, cu toa nexe, grădină: mobilă sufrage
în Simeria, 1 DM/m.p. Tel. te finisările. 215 milioane. Nego rie stil, dormitor, bucătărie. Pe / • freoni şi alţi agenţi frigorifici.
617235. ciabil. Tel. 625916. troşani, Dărăneşti. Tel. 542361. i Asigurăm montajul şi servicii vermanente de
© Vând apartament 2 camere © Vând Opel Record 2000, sta © Vând pianină rusească, pla cea mai bună calitate la toate tipurile de instalaţii
Deva, Dacia, bl. 35, parter, po re bună. AF 1979, C.L Negocia că bronz. Tel, 545081. ţ
sibilităţi privatizare. Tel. 624700, bil. Tel. 712545. © Vând 34 ari pământ. Min ^ frigorifice din întregul judeţ Hunedoara.
dună ora 16. © Vând parbriz pentru Ford tia. Tel. 620174. ţ Firma noastră asigură garanţie un an, şi zece
© Vând tejghea tâmplar, nouă. Sierra. Tel. 615098. © Vând apartament 2 came
Tel. 222315. Q Vând 30 ari teren extravi re decomandat. Micro 15, bl. 66, ţ ani de funcţionare.
© Vând mobilă cameră de zi lan. Bârcea Mare. Tel. 661593 şl sc. I, ap. 47. ^ „ PANIMEX“ Deva, face o ofertă specială pen-
şl dormitor. Tel. 214353. duminica personal. Bada. © Vând tăietor electric pâi
© Vând baracă metalică, pun © Vând urgent loc de casă ne, caşcaval, salam, maşină elec \ tru toţi clienţii săi : reducere cu 20 la sută din preţ,
te faţă-spate TV, butoaie mo şi arabil 1,29 ha., în centrul sa trică de buzunar pentru cusut, ( in perioada 1—30 aprilie 1997, la toate utilajele
torină, carburator Mercedes. Tel. tului Archia. Negociabil. Tel. magnetofon mic cu microfon.
660723. 231616, orele 17—22. Tel. 230944. \ frigorifice din cadrul firmei.
1 © Vând grădină, cabană, piv
niţă, puieţî pomi, faguri artifi ca să ne atingem scopul, tn ceea
ciali. Tel. 054-220607. ce mă priveşte, eu sunt dispus
© Vând casă şl grădină în „Ce caută ofiţerii români în secuime?" să plătesc acest preţ. I'renine
gomos. nr. 483 (30 milioane), să facem un comuroinh pentru
mo ‘oretă Vcrhovina (800 900 Iei). a ne continua drumul ales. E-
Informaţii : Orăştie, str. Crişan, (Urmare din pag. 1) în inscripţiile publice ci şi în in. TOKAY GYtjRGY: Dacă vom xistă un anumit risc, dar meri
nr. 5. stituţiile publice • Profesorii u- ieşi din coaliţia guvernamentală tă să ne asumăm acest risc.
© Vând casă, grădină. Şot- Poate şi pentru că Laszlo Tokes universitarl maghiari din Cluj înseamnă că se va petrece ce KATONA ADAM. De ce se
muş, nr. 322. Posibilităţi gaz sau n-a fost prezent, preferând în ul şi-au formulat părerile care in va ce UDMR nu poale suporta. permite acordarea de locuinţe
schimb cu apartament central timul moment să trimită doar « clud ideoa că secţii de limba ma Există acest pericol, pericol a- din fondul statului, ofiţerilor ro.
Deva. Informaţii la domiciliu. scrisoare. ghiară ar trebui să funcţioneze cut. Momentul cel mal periculos mâni iar tinerilor maghiari că
© Vând/schimb apartament 3 în toate facultăţile din Transil va fi atunci când se vor lua ho sătoriţi nu 11 se pot acorda? Ce
camere Brad, cu apartament 2 Redăm câteva din alocuţiunile vania. Dar aceasta se poate nu. tărâri în privinţa integrării în caută ofiţerii români în secui
camere Deva. Tel. 655067. rostite la această întâlnire: mai într-un cadru legislativ a- NATO • Mulţumesc soartei că me? Se înfiinţează în con.inua-
© Vând garsonieră, et. I. Tel. MARKO BELA: în ceea ce pri decvat. tn interiorul coaliţiei gu fac par.e dintr-o grupare care re cazărmi in Harghita şi Co-
, 054/624122. veşte conlucrarea în guvernul ac vernamentale există dezbateri a- şi-a asumat o asemenea răspun vasna. Asta dovedeşte că româ
© Vând Ciobănesc german, 9 tual n-am ajuns încă la un mo prinso în ceea ce priveşte situa dere. Iar dacă ne vom frânge gâ nizarea secuimii se produce şl
j luni. Negociabil. Tel. 054/722766. ment în care să recurgem la e. ţia Universităţii din Cluj. dar tul alunei o vom face cu gândul astăzi. S-a făcut un pact intre
valuâri. Deşi cadrul schimbării
V © Vând/schimb un cal de un există şi un consens în ceea ce că am realizat lucruri neapărat armata română $i armata ma
an pe o văcuţă de 1 an. Jugă- de regim a fost deja bine con priveşte dreptul maghiarilor din necesare celor două milioane de ghiară şi atunci ar fi normal ca
tiaru Victor, Uricani, Bd. Mun turat, nu s-a ajuns încă la re România la facultăţile indepen maghiari, am făcut lucruri care au unităţile mili are din zona se-
cii, 17/13. zultatele scontate şi aceasta Pen dente şi învăţământul în limba meritat riscul politic şi riscul u- cuilor să aibă arborat pe Jângă
© Vând garsonieră, zona Mio tru că schimbările de bază nu maghiară • Primul pas în crea man • Nu-mi doresc să fiu pe steagul românesc şl steagul ma
riţa, posibilităţi privatizare. Tel. 6-au efectuat încă. în coaliţia rea acestor facultăţi este modi simist dar ştim cu toţii că din ghiar.
224774. noastră nu este numai lapte şl ficarea Legii învăţământului. A. colo de conjunctura politică, sunt VEKESTOY AT1LA: Să uitam
© Vând apartament 2 came miere. Ne confruntăm cu multe vcm dreptul la facultăţi inde paşi, instituţii create, legi apro că l-am auzit vorbind as ăzi pe
re, Gojdu, bL O„3, sc. 4, ap. 19. greutăţi • Este neapărată nevo pendente şi în acest sens ne în bate care nu se mai pot schim Katona Adam. îl rog să nu mai
Zilnic orele 15—17. ie ca Legea învăţământului să se ţelegem cu toţi din coaliţia gu ba. Dacă noi, să zicem, în apri facă afirmaţii personale nedocu
© Vând ladă frigorifică 7 ser. modifice — pentru dizolvarea in vernamentală. In perspectivă, eu lie, atingem prin Legea învăţă mentate.
tare. Negociabil. Tel. 661506. terdicţiilor Ce se referă Ia învă aş vorbi de mai multe asemenea mântului ceea ce vrem, atunci, Ar mai fi de adăugat că la
0 Vând urgent, convenabil, ţământul în limba maternă # universităţi. întrebarea este da indiferent cine vine în urma deschiderea acestei reuniuni a
casă 6 camere, dependinţe în Modificarea Legii administraţiei că prima universitate indepen noastră va trebui să facă „pe fost prezent şi dl prefect Pom-
Săcărâmb. Tel. 166. publice locale trebuie în curând dentă ar trebui să se creeze nea dracu în patru” ca să reîntoar piliu Budulan, aducând un cu
© Vând două motoare marca să se producă şî în spiritul a- părat prin divizarea Universităţii că ceasul istoric. Le va fi mult vânt de salut din partea Prcfcc.
RoTrar, microbuz TV 24; 8+1 lo cestei legi să se reglementeze fo Babeş-Bolyaj din Cluj? mai greu decât ne-a fost nouă, turii Hunedoara.
curi. Tel. 545393». ' ' losirea limbii materne nu numai