Page 5 - Calauza_1997_385
P. 5
T\QD Saptatnânal independent a£lat în slujba tuturor oamenilor
Garda Financiară se prezintă 0 Cooperativă de credit pentru haţegani
(urmare din nr. 381) poziţiile legale în vigoare, pot Cooperativa de credit — Ban Astfel, aţa după cum reiese administraţie au reuşit să cura-
lua măsura ca făptuitorii să fie ca Populară — Haţeg are ca zo din actele contabile, situaţia la
Art. 24. — Dacă organele Găr conduşi la sediul gărzii din ca nă de activitate în afară de o- principalii indicatori se prezen pere un local nou, modern, fiind
zii Financiare constată contra re fao parte sau la cea mal a- raşul Haţeg cu cele trei locali dotat cu aparatură de cea maf
venţii pentru care nu au com propiată unitate a acesteia, la tăţi aparţinătoare (Nălaţi, Silva- ta la finele anului 1996, după înalta tehnică.
petenţa să aplice sancţiuni sau care se pot depune şl obiectele şul de Sus) şl comunele llă- cum urmează: fondul social (mu îmbucurător este faptul că şi
de
se ridică la suma
tual)
confişte 'bunurile, sunt obll- reţinute pentru clarificarea fap chitova, (Fote.şti, Sântămăria 124 751 500 lei, soldul fondului în perioada care a trecut de ik
începutul anului 1997 până în
gUiţf să încheie acte de consta telor. stabilirea provenienţei şl Orlea, Bretea Română, având depunerilor pe termen era de
tare preliminară pe care să le întocmirea formalităţilor legale. la finele anului 1996, un număr 114 435 000 lei, un mare număr prezent, această unitate şi-a de
trimită organelor în drept pen Art. 26. — în situaţia în care de 2228 membri cooperatori. de membri cooperatori au bene păşit programul iniţial ia toţi
tru definitivarea verificării şi organele Gărzii Financiare con ^Consiliul de administraţie, a- ficiat de împrumuturi care to indicatorii principali.
luarea măsurilor legale. stată fapte care, potrivit legii, vând în fruntea sa pe domnul talizau importanta sumă de Suntem convinşi că aceasta
_De asemenea, dacă constată să sunt considerate infracţiuni, ele Ion Stegărescu (preşedinte), doam 512 100 000 lei. Operaţiunile în cooperativă de credit va parcur
na Eva Jula (contabil şef), aju
vârşirea unor fapte sau neînde- procedează în conformitate cu taţi de casierele Eugenia Bă- contul diferitelor instituţii au ge şi în viitor un drum ascen
plinirea unor obligaţi] ce revin dispoziţiile Codului de procedu fost de 249 787 000 Iei. dent, tot mai mulţi cetăţeni a-
comercianţilor ori agenţilor e- ră penală, sesizând de îndată răştean şi Mihaela Ncdelcuţ, a vând încredere în ea.
conomici verificaţi, pentru care organele competente şi predând înregistrat de-a lungul timpu Demn de remarcat este şl
corpurile delicte. lui însemnate realizări. faptul că membrii consiliului de N1CU SBUCIIEA
competenţa sancţionării cu a- Dacă după încheierea cercetă
mendă civilă revine instanţei ju rilor nu se constată săvârşirea W .W .W W .W A W W A V A V
decătoreşti, sesizarea se poate fa unei infracţiuni, corpurile delic
ce de oricare persoană interesa te, dacă nu au fost restituite de
tă. Sesizarea se face pe baza ac magistrat persoanei de la care S. C. „Metalotex“ S. A. Deva j
tului de constatare încheiat în au fost reţinute şi au fost îna Partidul Democrat
acest scop. poiate Gărzii Financiare care cu sediul în Deva, str. 22 Decmbrie, bl. 4, f
Art. 25. — în cazul in care le-a reţinut, acestea vor fi res Tel. 211854, 620714 (j
organele Gărzii Financiare, în tituite celor în drept sau valo La conferinţa dc presă a I’.D.
cadrul atribuţiilor lor de con rificate, după caz, potrivit nor ■ au fost expuse câteva probleme OFERĂ SPRE VÂNZARE |
trol. constată abateri de la dis- melor legale. (va urma) demne de luat în seamă. Ia preţuri avantajoase următoarele produse : J
Ţeava cazane 0 57x4; 0 60x3,5; Electrozi supertit fin |
r " • Şi-au arătat nemulţumirea de 2,5 mm, 3,25 mm, 4 mm; Case de bani 500 x 450 x 400; 5
Publicitate în mari faţă de ritmul cuni decurge re 1000 x 650 x 600; 590 x 450 x 450; Uşi din cherestea ră- I
forma ;
şinoase; Ferestre în două şi trei canate. |
cotidiene naţionale • Ideea că economia trebuie Relaţii: se pot obţine la tel. 211854; 620714, |
să fie politizată se crede că este
o greşeală. Iar pc de altă parte
La sediul publicaţiei „Călăuza" din Deva, str. I Decembrie, (
nr. 27, telefon/fax 214GSJ, se poate realiza mică si mare publi- } s-a evidenţiat că parlamentarii
citate, reclamă in mari cotidiene naţionale: ADEVĂRUL şi ) din judeţul Hunedoara se află i ;
ROMÂNIA LIBERA. i foarte puţin în contact direct \ Direcţia Silvică Deva |
Preţul reclamei este acelaşi ca şi cum ar fi realizat la Bu- i cu oamenii din marile unităţi
cureşti, redacţia noastră nepercepând comision. Venind la noi 1 j l a p r e ţ u r il e CELE MAI AVANTAJOASE, D i-ţ
scutiţi o mulţime de telefoane costisitoare, faxuri, viramente, ^ industriale, să poată cunoaşte
trimiteri de sumă prin poştă. ţ diferite aspecte. | recţia Silvică Deva, prin punctele de colectare, ocolurile
VENIND LA „CAl.AUZA" puteţi realiza MICA I’ LBLICITA" } \ silvice şi centrele de fructe din Vaţa, Haţeg, Dobra, O- 1
TE şi RECLAMĂ la ADEVĂRUL şi ROMANI A LIBERA. Veniţi în ) IO AN JURA \ răştie şi Iscroni, achiziţionează fructe de pădure: afine
contact cu ţara chiar de la Deva ! 1 I) negre — 3000 Iei/kg; zmeură — 2000 lei/kg, mure — 1000
(lei/kg. |
W W S V V W W W A W W .V W W ,
INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE SÂNATATE PUBLICA INFORMEAZĂ
Pericolele consumului de droguri asupra sănătăţii S.C. I
«
I
Drogui iie suni substanţe care rutiere, crimele violente şi vio înmagazinate în ficat, plămâni, « ’
« '
conţin compuşi ce acţionează luri se datorează alcoolului. creier, splină, ţesuturi limfati ti
asupra organismului şi în spe ce şi organe sexuale. 0 EUR0VENUS Sil
cial asupra creierului. Ele de MARIJUANA Ii
termină o accelerare sau o în INHALAŢII Anunţă demararea unei noi activităţi binevenită în oraşul Devai %;
cetinire a activităţii acestuia, Deşi este cunoscută de aproa A G E N Ţ I A I M O B I L I A R Ă I
însoţită de modificarea gândirii pe 5000 de ani, marijuana este Mulţi solvenţi organici, cum Doriţi să vă vindeţi sau să vă închiriaţi apartamentul sau
şi schimbarea comportamentu unul dintre cele mai puţin în sunt cleiul, benzina, eterul, sol casa ?
lui normal. ţelese droguri naturale. Mari venţii lacurilor şi vopselelor şi Soi vă ajutăm ca în casa Dumneavoastră să intre doar per»
Consumul repetat duce la de juana afectează .starea de spirit aerosolii, produc vapori ce dau
pendenţă — nevoia permanen şi gândirea, ca şi alcoolul, şi senzaţii similare intoxicării cu soane cu intenţii euratel '
Doriţi să cumpăraţi sau să închiriaţi nn apartament sau e
tă de a consuma poate cauza halucinaţii uşoare. alcool. Acestea pot însă cauza casă?
Principalele droguri utilizate Cercetătorii sunt îngrijoraţi de deteriorări grave şi definitive Noi vă oferim apartamentul sau casa pe care o doriţi ţinând
de populaţie sunt : efectul dăunător al marijuanoi ale nervilor, creierului, stoma cont de preferinţele Dumneavoastră!
asupra plămânilor. Consumul cului, plămânilor, măduvei oa Doriţi să vindeţi un teren Şl nu aveţi cumpărător?
ALCOOLUL frecvent de marijuana duce la selor şi ficatului. Adesea poate No] vom găsi pentru Dumneavoastră cumpărătorul ideali
creşterea riscului de bronşită, surveni şi moartea din cauza
Alcoolismul este pe primul emfizem şi cancer pulmonar. intoxicării prin „mirosirea cle AGENŢIA IMOBILIARA EUROVENUS VA
loc intre problemele cauzate Printre efecte se numără: sla iului". AJUTA IN TOATE CAZURILE !!!
de consumul de droguri. El este bă motivaţie mentală, capaci Laboratorul dc promovare
cauza directă a afecţiunilor fi tate scăzută de a conduce ma a sănătăţii şi educaţiei Gontactaţi-ne şi nu veţi regreta!!!
catului. creierului, stomacului, şina, scăderea imunităţii orga pentru sănătate Informaţii suplimentare la telefoanele E21386 sau 226294, sau
oancreasului. a impotenţei şi a nismului. şi chiar afecţiuni ale al Inspectoratului !a sediu) firmei din Deva, strada Sântulialm 31 A (intersecţia spre
altor afecţiuni fizice. Mai mult organelor sexuale. „Produsele de Sănătate Publică I Hunedoara). n
de 60 la sută din accidentele secundare" ale marijuanei sunt IIuncdoara-Dcva
revenirea bolilor, ameliorarea şi
rnsamm iHmm
ce. Se bea în timpul crizelor. se seamănă in ghiveci, lădiţe, solarii, gră în părţi egale şi se consumă o lingură
In cazul astmului injectat, se pot folosi dini în serii succesive. Se udă permanent. de trei ori pe zi, adăugând u-se şi o lingură
‘F a rm a cistu C ca sei în tratament următoarele ceaiuri : Când firul ajunge la înălţimea de 15— de lapte fiert, timp de o lună.
— ceai de nalbă mare. Se folosesc flori 20 cm. se poate folosi. Se curăţă de ră Angelica uscată la umbră se foloseşte
şi frunze ale plantei din care se face o dăcină, se spală în câteva ape, se mărun- în vin de casă sub formă de ceai. tot în
ASTM BRONŞIC (1) infuzie — o linguriţă plantă la o cană ţeşte. boli de ficat, iar verde pentru negi.
D. BIRĂU
Se înmoaie în apă şi imediat se dă prin
Astmul este cunoscut sub mai multe apă. Se pot bea una-două căni pe zi. maşina de tocat carne, iar apoi în cen i
form*. Unul dintre cele mai răspândite — ceai din Jlort şi rădăcină de ciubo- trifugă. Se va depune pe sita extracto- IMPORTANT PENTRU
este astmul bronşic pur alergic. Când sunt ţica cucului. Florile se pot folosi sub for rului, se înmoaie din nou în apă şi se
mă de infuzie (una-două linguriţe la o
situaţii de criză, se vot folosi următoarele cană) şi se bea treptat de-a lungul unei centrifughează încă o dată. SĂNĂTATEA DVS !
ceaiuri : zile. Rădăcina acestei plante se foloseşte Rezultă un suc verde închis, cu gust
— reai dc neurilv'ă. Se face un decoct ca decoct (o lingură la o cană, la care se amărui, care se păstrează în sticle astu La solicitarea cititorilor noştri, Editura
din seminţe pisate (2—4 g la 250 ml apă), adaugă şi un vârf de bicarbonat). Din a- pate la frigider. Se poate face 1—2 1 o „Călăuza" a tipărit o nouă tranşă din vo
din care apoi se bea una-două căni pe zi. cest decoct se bea o cană pe zi, dar în dată. Pentru consum se iau 50 ml suc lumul atât de mult căutat de oameni
— ceai de laur. Frunzele uscate şi pi mai multe reprize, câte una-două linguri concentrat, se diluează în 50—100^ ml apă — MIRACOLUL CRUDITĂŢILOR — tra
sate (0.5— 1 g) se fierb în 200 ml apă şi la un interval de 2—3 ore. şi se bea, la temperatura camerei cu în tarea bolilor după mistoda Gunter şi ea
se obţine un decoct ce se consumă de-a — ceai de jlorl de lumănărică. Se face ghiţituri rare. Pentru adulţi in loc de apă este disponibilă pentru a li. procurată
lungul a 24 de ore. o infuzie dintr-o linguriţă de plantă la o se poate folosi suc de mere. direct de la redacţie sau trimisă prin poş
— ceai de şooârv. Una-două linguriţe cană de apă şi se bea în cursul unei zile. NEACŞU ANCHEL tă cu ramburs, urmare unei simple soli
de plantă la 20 ml apă clocotită şi se (Va urma) citări a Dvs. indicând adresa. Deci. nu
obţine astfel o infuzie din care se beau CERASUS PENTRU BOLI DE FICAT pierdeţi prilejul de a intra în posesia unei
r-ărţi trebuincioase şi utile la încă 3— I ge
trei pahare pe zi. neralii din familia Dvs 1 Puteţi expedia
— ceai din laptele câinelui. De la a-
ceastă plantă se folosesc seminţele, sub SUC DE ORZ VERDE Se adună frunze de angelică şi se toacă prin poştă 5000. lei pe adresa editurii şi
formă, de decoct. I—2 s la-100. fnl aDâ re Se pune orzul la înmuiat o zi dună care mărunt, se amestecă cu miere de albine Iţijpni cartea acasă.