Page 1 - Calauza_1997_393
P. 1
. ’ .V .S V V .V i * . V •*.*«'<-f V .’ .V .V A V ^ / i V i V .V .V Y .'
.‘ .V .V ^ .V .V A - > V • V . ^ V . V / A V , V . V .V V .’ . V . W A V . V . ‘ . V / , V . V . V , V / . , . V .V .V A V A V / A V A V M
Un român in Parlamentul budapestean Şi-a omorât soţia şi a băut
Intrarea in Parlamentul de Ia TîE SIMON, care acum a fost ne
Budapesta a unui român este o voit să renunţe la fotoliul parla până dimineaţa lângă
victorie. Cert este că GIIOKGY mentar din cauza prevederilor
ARGYLAN, primarul din KE- legii in baza căreia FOŞTII CO cadavrul ei
TEGYHAZA, partea de sud-est LABORATORI AI SERVICIILOR
a Ungariei, şi vicepreşedinte al SECRETE NU POT OCUPA Băutura a fost şi este cărăru
autoguvernării locale a minori FUNCŢII PUBLICE. ARGYE- ia spre drumul păcatului. K.B. prezenţa aceluia care de bună
de nimeni „a
voie şl nesilit
tăţii române din această ţară, a EAN, odată cu ocuparea fotoliu de 31 de ani, pe fondul unui luat-o" în căsătorie.
tjâ-ştigat un loc in parlamentul lui a promis să sprijine obţinerea consum exagerat de alcool şi a Deşi tânăra era trecută in ne
f*"—îa Budapesta, cu opt luni î- reprezentării minorităţii româ unei neînţelegeri familiale, o în fiinţă, soţul aflat în stare de e-
V Nnte de terminarea acestei le neşti clin Ungaria în parlamen ceput să-şi lovească soţia, în vâr brietate nu a observat acest lu
gislaturi. GIIOKGY ARGYLAN tul de la Budapesta. stă de 23 de ani, atât cu pumnii, cru, ba mai mult, a chefuit în
,andidase pe lista. Partidului So cât şi cu picioarele. Aşa se face treaga noapte lângă cadavru.
cialist, înaintea sa figurând IM- TICU IY1AICAN că, tânăra femeie a decedat în IOAN VLAD
„Când Ceauşescu a vrut să facă şi altceva, atunci a fost pus la zid“
Dl George Piseoci Dănoscu, librar la L ibrăria Romanească Antitotalitară de la Paris CONCURS — GHICITOARE:
Cunoaşteţi persoana '!
— Domnule George Eiseoci Dă-
nescu, cum esie să ii librar la 1NVITĂŢI LA „CĂLĂUZA" a Franţei iar românii şi-au dat Dacă da, scrieţi-nc pe adresa
Paris, într-o librărie românească sau nu şi-au dat seama de acest redacţiei până Ia data de 20. 10.
aspect...
uutilotalitară? un spaţiu mai mult sau mai pu meni, poale că, de fapt, o voca A consemnat 1997. Câştigătorului, prin trage
— La prima vedere înseamnă ţin corespunzător, o cantitate de ţie... România a fost din păcate, MARIANA PANDA kt; re la sorţi i se va oferi un pre
miu surpriză!
■ am ceea ce aveţi în jur, adică cărţi, fără să excludem pe ni- întotdeauna o colonie spirituală (Continuare în pag. a 2-a) (LV.)
i ftcaa muryj kaerj «cns moe» m\s
i
Mare iL von g
| Se zvoneşte că un şef d e j
f partid — ncreu And sâ stăpă-a
fj nească pe un primai-, a re-1
Scurs la o şmecheri--. usţi- a
| nând că a discutat cu reduc-g
Storul şef al ziarului „Că-a
| lăuza" şi că nici acesta nu cg
3 mulţumit de prestările Pri" g
f mărului. Redactorul şei spu-1
t ne ca nu a făcui nici un fel j
jjiie afirmaţii in acel sens... |
| Săptăm ânal independent aflat în slujba tuturor oam enilor j AN U L VIII • NR. 193 © 199<| 8 pagini 500 lei i d m J
m laaaui bex a.j-ts «i±sro e.ieu u n EaJI mmrmI
— ESTE AFEMEIAT • Le (ra
D IL E M E L E M A N A G E R IL O R tează cu indiferenţă? — ESTE Media unei plăti compensatorii
HOMOSEXUAL • Tine şedinţe?
— ESTE ŞEDINŢOMAN • Nu le a fost de 12 906 540 lei
Pentru un manager bun, nici astăzi: • Vine dimineaţa târziu?
un test de conducere şi organi — ESTE UN EXEMPLU NEGA ţine? — LUCREAZĂ SECRET
zare a munci, iui e greu de Ire- TIV • Vine punctual? — VREA • Esie mai în vârstă? — ESTE Temele principale ale conferin- -*şi anunţarea ultimelor modificări
eut. Dincolo de ..indicaţii" şi a- SA SPIONEZE SUBALTERNII SCLEROZAT • E tânăr? — NU : ţei de presă de Ia Direcţia Mun ale Legii X, privind protecţia so
yî£slări oficiale însă, cei mai di LA SOSIRE • Este prietenos cu ARE EXPERIENŢĂ • Pleacă in cii şi Protecţiei Sociale Hunedoa cială a şomerilor
ficil examen pentru un manager subalternii? — VIZEAZĂ POPU ra, au fost prezentarea la zi a DANIEL MARIŞ,
situaţiei persoanelor disponihili-
rămâne cel la care ii supun pro LARITATEA IEFTINĂ • Este ROMEO CRISTESCU znte prin Ordonanţele 9 şi 22. IOAN COltDOŞ
prii; salariaţi. Iată care sunt câ rezervat? — E CU NASUL PE din cadrul RAH şl RAC, precum (Continuare în pag. a 3-a)
te) a dintre dilemele cunoscute SUS » Face curte subalternelor? (Continuare în pag. a 2-a)
219 români au băgat spaimă
ÎN AŞTEPTAREA HAOSULUI DIN ANUL 2050
în 11 sfafe europene
Adepţii lui Gregorian Bivolarii susţin că semnale alarmante referitoare la gra\e infracţiuni sunt: GERMA
Aflam clin presa occidentală
NIA — 71 cazuri- AUSTRIA —
infracţiunile comise de românii 29 cazuri; ITALIÂ — 27; TUR
Ceauşescu a fost sacrificat de Propaganda Due... care colindă Europa. Datorită ac CIA — 14; UNGARIA — 11 j
BF.I.GIA si GRECIA — 8; GA-
ţiunilor întreprinse do INTER
POL, 219 români sunt cercetaţi NADA si POLONIA, câte 6, EL
Despre aşa-zisa ..Mişcare pen turii, in cadrul căreia, probabil nice din Transilvania, în- scopul în 1G5 de cauze semnalate de VEŢIA şi SPANIA, câte 5.
tru integrare in Absolut" con pentru a nu speria participanţii, divizării României, iar Geauşes- aceasta instituţie poliţienească De remarcat că în loc să ob
dusa de GREGORIAN HlVOLA- s-au mărginit să condamne franc cu a fost lin mason notoriu, sa internaţională. Ei au săvârşit 100 ţinem aprecieri favorabile pe
plan european, românii de joasă
de tâlhării şi furturi, 14 încăl
RU se ştie îndeobşte că a atras masoneria ca o forţă satanică, crificat de către Loja „Propagan cări alo regimului stupefiantelor. speţă şi civilizaţie terfelesc nu-
o mulţime de tineri propovă malefică şi sionistă care urmă da Due". 13 înşelăciuni, 23 de falsuri pri meie de român, de popor civili
Simbolul masonilor este o blă-
duind anumite idei. care de ca reşte să instaureze până în anul niţă albă de miel, iar numerele vind identitatea şi 20 de fapte zat.
re mai bizare. 2050, „Noul Haos al Satanei" ~- lor preferate sunt 3, 0, 33, GO. de proxenetism. Statele pe teri
fată că. membrii acestei secte un guvern mondial, Un regr şl toriile cărora s-au comis cele mai S. DIACONESCU
au ţinut să-şi recruteze membri o religie nouă a răului. DANIEL M AR (S
si din Deva. susţinând o confe în viziunea lor, francmasonii
rinţă informativă la Casa de Cul stau la baza conflictelor interet- fPonfinuare în pag. a 2-a) rs.c ..ATLASSIB’ S.R.L,
l SIBIU
Importante premii de fidelitate! Vă asigurăm transport de persoane în eondiţiî de confort şi
siguranţă la preturi accesibile în :
După ce aţi parcurs cu aten — GERMANIA (zilnic prin Slovacia şi miercuri prin Aus
ţie nr. 392 al ziarului „Călăuza", TA LO N NR. 393 tria): Nurnberg, Augsburg, Ulm, Sluttgart, Karlsrwhe, Rastatt
completaţi cele două rubrici din riomburg, Saarbrueken, neidenbeim, Aalcn. Schwabisch-Gmund.
talonul alăturat. înscrieţi nume 1. Cine şi unde a strigat către Primul Ministru: „La Gher Pforzheim, Hcitbronn, Manheim, prankfurt, KiSln, Dusseldorf,
le şi adresa Dvs şi puneţi într-un la şi la Ai ud să ajungeţi Dori inund:
loc sigur talonul pentru ca ul — FRANŢA (marţi) : Metz; Rcinas, Paris;
terior după completarea talo — AUSTRIA (vineri;; Vlena;
■ « iw u ix tiu n iim iM n u M in * — IUGOSLAVIA (zilnic) : Vrsac, Pancevo, Brograd i
nului din numărul 393, să
le expediaţi împreuna până la 2. Cline vrea dosarele preoţilor ortodocşi ? — SUEDIA :
• NOU • tncepând cu 19. 08. 1997, traseul : Niirnberg —
dala de l octombrie (data poş- Fulda — Kassel — Gottingcn — niideshcim — Hannover —
(ci). a.c„ pe adresa redacţiei. Hani burg (marţi şi vineri).
Cu cât vă învredniciţi sâ trimi Numele şi prenumele Eliberăm asigurări medicale şl cărţi verzi.
teţi mai muUe taloane, cu aţâţ Adresa telefon Relaţii şi înscrieri la Agenţia Deva, (el/fax 231519. orele 8—20.
bdul Libertăţii, bl. B I, apt 23.
sporesc şansele Dvs de câştig, Acest talon poate aduee posesorului său, prin trage
pentru cele i premii, fiecare în
re la sorţi, un premiu în valoare de 50 000 îeL
valoare de 50 000 lei. Se vor mal S.C. „ATLASSIB" S.R.L. SIBIU
acorda alte patru premii repre
zentând câte un abonament la ATLAS REISEN
„Călăuza" pe o lună şî alte 10
premii constând fiecare intr-lin Vă oferă vacanţe şi concedii de neuitat în Germania, A ib*
pachet cu 5 cărţi. Succes! trio, Anglia, Spania, Grecia, Cipru, Slovenia, Croaţia, Turcia,
Egipt. Tunisia, India şi S.U.A-
SU N T ViGILENT! fidelitate. Cu această ocazie Ie comunicăm tutu Intermedieri) obţinerea de vize pentru Austria.
ror cititorilor că talonul din nr. 392 este valabil,
Efectuăm rezervări bilete de avion la toate companiile.
ATENŢIE ? Pentru a verifica vigilenţa eiiiio- în concursul din luna septembrie, existând două Relaţii şl înscrieri la Agenţia Deva. tel/fax t)?47* orele
rilur noştri, în nr. 392 au fost republicate între taloane eu aceleaşi răspunsuri. Vă mulţumim ca 0—17. bdul Libertăţii bl O r ao' ??
bările d',n numărul anterior nenţru concursul de ne-afi „prins" şi vă dorim succes !