Page 5 - Calauza_1998_428
P. 5

Săptămânal           independent aflat în slujba tuturor oamenilor!


     Legionarismul                între  legendă  şl  adevăr  istoric
     Legiojiarismul  ca  mişcare  este   nere   veterani  ai  Mişcării,   dar   care   s-a   ajuns,   şi  care,   în
   asociat  in  conştiinţa  prezentului   şi  un  public  neutru,  dornic  de   opinia  sa,   puteau  fi   evitate.   ORIZONTAL:  1)   Au
   fie  cu  teroarea  pistolului,   cri­  a  se  edifica  asupra  realităţilor   Sub  ochiul  său  critic.  Zel ea  Co_   dat  în  mintea  copiilor;
   me  sângeroase  şi  anarhie,  fie  cu   acelei  perioade.   Autorul  cărţii   dreanu   este   comparat   de-a   2)  Faptă  neplăcută  ori­
   idealuri  naţionale  înalte,   încă   a  prezentat  pe  scurt  motivaţii­  dreptul  cu  Iisus  Hristos,   prin   cărui  copil-  —  La  înce.
   vii  în  sufletele  veteranilor,  dar   le  care  l-au  determinat  să   se   idealuri,   calităţile  de  conducă­  put!;   3)   6omie  renu­
   cay^nomen  nu  i  se  poate  con­  aplece   asupra   acestei   pagini   tor,  puterea  de  sacrificiu,  şi  nu   mit,   pe  vremuri  iubit
   te^  S  unicitatea  prin  amploare   controversate  a  istoriei  români­  în   ultimul   rând  credinţa,   în   de  corni  —  Eugen  Bra_
   şi^fepercursiuni  în  viaţa  politică   lor :   entuziasmul  legionar  care   acelaşi  timp  ridicând  semne  de   tu  —  E  bun  lângă  ce­
   românească  interbelică.  Ca  do­  l_a   marcat   încă  din  tinereţe,   întrebare   privind  forţa  mistică   rere!;  4)   Ars  de  soare
   vadă,  se  constată   preocuparea   puterea   de  sacrificiu  a  studen­  cu   care   şi-a   atras   simpati­  —  La  abatere!  —  Semi.
   istoricilor  pentru  găsirea  adevă­  ţilor  militanţi  pentru  un   stat   zanţii,  forţa  car-e  s-a   transfor­  lună!;   5)   Şcoala   de
   rului  istoric,  desfigurat  în   de­  naţional   liber,  iar  pe  de   altă   mat  în  fanatism.   (Va  urma)   exemplu  —  Gustul  u-
   cursul  deceniilor   de  dictatură,   parte,  soluţiile   sângeroase   la  DANIELA  PISOIU     nei  note  proaste;  6)  Un
   dat  fiind  faptul   că  încă  există                                                          copil  răsfăţat  —  Româ­
   adepţi   ai  doctrinei   legionare,                                                            nia  în  lume;  7)  La  ne.
   membri  sau  simpatizanţi,   atât                                                              gaţic!   —  Iubita  fată  a
   în   ţară,   cât  şi   în  străinătate,   CCI)  M f ll  B U N A  O FCftTA                      lui  Haşdeu;  8)   Varie­
   în  acest  sens,  profesorul  Victor
   Isac  s_a   simţit   dator  să  pre­                                                           tate  de  struguri  —  Pă­  9)  Semn
                                                                                                  rintele  copilului  (pl);
   zinte :   „cum  s_a  realizat  Miş­                                                                                           naş  !  —  La  şcolară!;  6)  „  ca
   carea  Legionară  ca  fenomen  po­  1  S.C.  TRANSILVANIA  PRESS  S.R.L.  !                    de  timiditate  —  Cauză,  în  Mun.   zăpada  şi  cei  şapte  pitici"   —
                                                                                                  tenia  ;
                                                                                                          10)  „ ...Copilăriei",
                                                                                                                             de
   litic,  culminant  în  istoria  naţio­                                                                                        „...  Carte...  parte";  7)  Specialist
   nală  şi  unicat  în  istoria  univer­ ^   Y^inde  prin  depozitul  cn-gros,  situat  în  Hunedoara. J  Ionel  Teodorcanu   —  La  reve­  în  insolaţii  —  Aşa  cum  e  co­
   sală",  sub  o  lumină   obiectivă,   \  str.  Panait  Cerna,  nr.  18  (în  spatele.  Fabricii  de  încălţă- J   dere,  copile.  pilul  uneori;  8)   Un  obiect   de
   bazându_se   pe  propriile  expe­                                                                VERTICAL:  1)  Un  copil  mai   care  copilul  nu  are  nevoie;   9)
   rienţe  ca  martor  ocular  şi   pe   l  minte),  următoarele  produse :                   1   mare;  2)   Prezicătoare  —  Oală;  Copiliţe  cu  ghiozdan;  10)  Cam­
   declaraţii  ale  personalităţilor  vre­  i   •   Berc  pasteurizată  „REGUN",  „SILVA0.  „SILVA \   3)   Bani  —  Elevi  eminenţi;  4)   pioana  natalităţii.
   mii,  cu  scopul  de  a  contura  pro­  j  BRUNA”.  „H AŢEGANA" şi „IIABER” ;              \   Ion  Bratu  —  Stabilit;  5)  Sfâr­  DICŢIONAR:  AUA,  MEC.
   filul  bivalent   al  eroilor  şi   al   )   •   Băuturi  alcoolice  produse  de  „INDAGRARA”  — i  şit   de  copilărie!  —  La  palto.  NICU  SBUCHEA
   Mişcării,  cu  calităţi  şi   defecte.                                                     j
   Cartea  intitulată   „O  istorie  o-   J Arad.  „MB”—Tg.  Jiu;
   biectivă   a  Mişcării  Legionare",   )   •   Biscuiţi  „EUGENIA”,  paste  făinoase  si  napolitane 1
   apărută   la  editura  „Călăuza",   )  produse  la  Sibiu  şi  „MONTE  BANATO ”  —  Reşiţa ;   )
   se  vrea   un  semnal  de  alarmă   \   •   Dulciuri  produse   la  „KANDIA"  —  Timişoara. j
   pentru  viaţa  politică  româneas­                                                         S   DEZLEGAREA  CAREULUI  BOGAŢI  ŞI  S Ă R A C I"
   că,  căreia   elitele  fostelor  par­  (  „VICTORIA” şi  „REDAL”  Sibiu.                                             D IN   N R .  427
   tide   politice  i-ar   putea   servi   y   Pentru  informaţii  suplimentare  apelaţi  la  telefon/fax  \   SĂRĂCĂCIOS  -   OBEDIENT  -   T   -   M ILOGI  -   AUR  -   E U  I
   drent  exemplu,  in  acelaşi  timp   s  054-714887.                        '               \
                                                                                                  ~   ^   —  A,.Ir A   ~   REGLATE  —  IN   —  I  —  ICUI  —   a l g    —,
   evitând  greşelile  trecutului.  ,    Vă  aşteptăm  şi  vă  garantăm  cele  mai  mici  preţuri  !  \  \OT  —  l a s   —  A   —  CEA  —  A   —  SCIT  —  RĂSĂRITE  —   O
     Lansarea  cărţii  a  strâns  în  ge­                                                         ACAPARATOR.
   AC AS A   TV,  Vi

    15.03  Xuxa  (show  pt.  copii);  15,30  Desene   nerală;   18,30  Chestiunea   zilei;   18,35   de  la  zero  (s);  18,00  Serial  •  Esmeralda;
    .mimate;   10,15  Serial  •  Pretutindeni  cu   Rişti  si  câştigi!  (cs);   19,00  Roata  noro­  19.00  Observator;  19,30  Vrei  să  ne  distrăm  Tradiţii;   15,30  Desene   animate;   16,00
    line:  UU5  Serial  «   Prietenul  nostru  Jake;  cului  (cs);   19,30  Ştirile  PRO  TV;   20,15  sâmbătă  seara?  div.);  20,00  Film  0  O  altă   Tenis   0  Roland  Garros  (finala  mascu.
    17.15  C hristy  (s);   13,00  Celebri  şi  bogaţi  Serial  •  Dosarele  X;  21.15  Film  •  I're-   muză...  (SUA,  1992);  21,10  A  treia   pla­  lină);   19.00  Serial  •  în  plină  acţiune  ;
    (v  ;  j!),ih)  ! ocus  19   o  Ştiri;   19,45  Serial   ejuck  (SF.  SUA,  1992);  23,50  Serial   •   netă  de  Ia  Soare  (s);  22,30  Schimbul  de  20.00  Ultimul  tren  0  Despre  întreprinde- ,
    •  Mc.ovul  casei  :   20,15  S e r i a l    •  Poltergeist  —  Moştenirea;   0,35  Serial  •   noapte  •  Pariu  cu  insomnia;  0,15  Film  •   rile  mici  şi  mijlocii;  21,00  Magazin  spor- :
   t oiitr.il.v. itura  (ou.  i )   21,15  I’ilm  •  Com.  Zona  Crepusculară.    Seducţie  (SUA,  1992),                 tiv  0  Handbal  •  Srimă  ;  0,00  Dans  $11 '
    pioni'!  (St  A,  1992):   23,20  Starea  de  ve.                                                                    noapte.
   glie.                                               PR   I M A  TV                           P R O  TV                            A N T E N A   1
                A  C A  S A  rv
                                              7.00  La  prima  oră  (mag.);  10,00  Se-  7.00  Desene  animate;   7,30  PRO  X'V  7.00  Ştiri;   7,05  Mileniul  III  (r);  8,10
      1  ,40  Seri.!  o  Dragoste  şi  putere  (■)’.                                                                      Documentar  (r);   8,35  Spirit  şi  credinţă; ,
    11.15  1)  n  ţoală  i dma  (s/r);   12,15  Serial  ial  0  Celebri  şi  bogaţi  (r);  11,00  Christy   Junior ;  9,30  Nnperboy  (s);   9,35  Xanadu  9,10  Desene  animate;  10,10  Animal  Show '
    a  Muriri-na  (.);  F’,30  iubiţii  Măriei   (1/   (s/r);  12,00  Pretutindeni  eu  tine  (s/r);  12,30   (film,  SUA);   11,30  Secretele  bucătăriei;  (s);   10,35   Desene  animate;   11,00  Po»  ■
                                                                                                            News  Radio
                                                                                                      13,00
                                                                                  12.00  Punctul  pe  I;
    r);   1 ti,oo   Serial   o   Sectele   de  fa­  Lexic  (cs);  13,15  Starea  de  veghe  (r);  (s);   13,30   Vărul   din   străinătate   (s);  veştile  prietenilor  mei  (mag.);  11,30  Con- j
                                           15,05  Xuxa  (show  pt.  copii);  15,30  Desene
    m ilii;  57,00  Serial  o   Marielona:   17,15   animate;   16,15  Serial  0  Pretutindeni  cu   14,0(1   Generaţia   PRO  ;   13,00   Echipa  (roverse  istorice  (do);   12,10  Onyx   —
    Din  ioata  inima  (■):   13,30  Desene  ani­  tine;  16.15  Serial  0  Prietenul  nostru  Jake;  mobilă;   15,10  Gillette  —  Cupa  Mondia­  voci  de  legendă:   13,10   „World   Music |
    mate;  20,0(5  Seria!  o  Dragoste  şi  putere;                               lă;   16,10  Ilercule  (s);   17,00   Xena   —  Awards  ’98;   14,00  Duminica  în   fami- ’
    21.00   - r i 11   a  \ erdiet:  crimă  !:   22,00   17.15  Christy  (s);   18,00  Celebri  şi  bogaţi  prinţesa  războinică  (s);   18.20  Serial   •  Iio  (mag.);   18,00  Serial   •  Esmeralda  ; '
    Serial  •  .Vimie  personal;  22,15   Film   •   (>  ;  19,00  Focos  19   0  Ştiri;   19,15  Serial •  Adevărul  gol-goluf:  18,50  Te  uiţi  si  câş­  19.00  Observator;   19,45   Film   O  Pro. ■
                                           o  Meşterul
                                                        casei  ;  20,15  S e r i a l
    Caprana  morţii  (co.,  SC A,  1932).                                                                                 prietarul  plantaţiei  (dramă  SUA,  1991); I
                                           Atingerea  îngerilor;   21,15  Film  0  De­  tigi!  (cs);   19,30  Ştirile  PRO  TV ;   20,00
                                           lict  minor  (Canada,  1990);  23,30  Starea  de   Film  •  Gallipoli  (Australia,  1981);   22,00  21.30  World  Music  Awards  ’98;  23,30  Pilns
           VÎNFRÎ.    5  IUNIE             veghe.                                 Millenniuin  (s);   23,30   Serial   *  NVPD  •  Captiva  (SUA,  1986);   1,20  Onyx   —
                                                                                   HI ne;   0.1.5  S.O.H.  (co.,  SUA).   voci  de  legendă  (r).
                  T V  R  X                            A C A S Ă   TV                                                                  P R O   TV
                                                                                               P R I M  A  TV
      0,00  România:  ora  (i  fix  !;   8,30   I)e_   10,30  Serial  •  Dragoste  şi  putere  (>');
    sen,-,  animate;  9,00  Tt R  Cluj;  10,05  TVR   11.15  Din  toată  inima  (s/r);   12,45  Serial  7.00  I.urnea  lui  Eric  (s);  8,00  Desene  7.00  Desene  animate;   9,00   Mowgll
    laşi;   11.0!)  i \  R  I imişoara;  13.00  Serial   •  Marielena  (r);   13,30  Film  •  Capcana  animate;   9,00  Nemuritorul  (d.a.);  10,30   (serial,  ep.  1):   9,30  Super  Abracadabra;
    e  (  llimelo  ţari  :   1 1,10  Credo  (r);  15,30  morţii  (1);   16,00  Serial  •  Secrete  de  fa­  Desene  animate;  11,30  Pământul:  Bătălia   11.00  Serial  0  Doctor  în  Alaska  (ep.  1);
                                                                                                                          12.00  Profeţii  despre  trecut;
                                                                                                                                                      13,05  Se­
    lânis  ime  în  lim!>a  germană;  17,10  Mapa­  milie;  17.00  Serial   e  Marielena  ;  17,45  finală  (s);  12,30  Eurofotbal;  11,03  Serial  rial  0  Să  mori  de  râs  (ultimul  ep.);  13,35
    mond  ;  17,35  Serial  9  Katts  şi  câinele  ;  Din  toată  inima  (s);   19,30  Desene  ani­  •  în  căutarea  dreptăţii;   15,00   Film
    13.00  Ora  Warner  o  Casa  p'.ină  (')  :  19,00   mate;  20,00  Serial  •  Dragoste  şi  putere;  o  Cenuşăreasa  (Anglia,  ’76);   17,05  Zona  Serial  0  Vărul  din  străinătate;  14,00  Film
    Serial  f>  Suiisrt  Beacli;   20,00  .Turnai   •   21.00   Serial   9  Verdict:  crimă  !;   22,00  M  (em.  muzicală);   18,00  Serial   •  911 :   0  Numărătoare  inversă  (SUA,  1980);  16.00
                                                                                                                          Chestiunea  zilei  (retrospectivă);  16,40  Lu­
    Sport;   27,'0)  Cer   iniunecat  (s.,  Anglia,   Serial  0  Nimic  personal;  22,45   Film   •   Apel  de  urgenţă;  19,00  Focus  19  •  Ştiri;
    ep.  pilot);   22.35  Camera  ascunsă;  23,00   Drumeţ  in  calea  lupilor  (România,  ’88).  •  19,15  Film  •  Gloria  pierdută  (SUA,  ’92)  ;  mea  filmului;   17,lo  Seria)   0  Al  şapte,
                                                                                                                                         18,00  Serial  0
                                                                                                                                                       Beverly
                                                                                                                          lea  cer  (ep.  26);
    5.misiune  de  divertisment;   0,00  Film   •                                 21.30  Serial  •  Incursiuni  in  imprevizibil;  Mills  (cp.  125):  19,00  Preţul  corect  (cs);
    0  relaţie  periculoasă  (SUA,  1996).       SÂMBĂTĂ,       6  IUNIE           22.00  Din  istoria  Mafiei  americane  (do);   19.30  Ştirile  PRO  TV;  20,00  Film  0  Mag­
                                                                                   0,30  Film  9  Casa  blestemată   II  (SUA,
                   T V R   2                                                       1987).                                 nolii  de  oţel  (SUA,  1989);  22,10  Serial  •
                                                          I  \  R  1                                                      Cybill  (ep.  16):   22,10   Ştirile  sportive  ;
                                                                                               A C A S A  TV
      6,30    XV M.  Telematinal:  8,00  X’enis  1»   7.00  Hună  dimineaţa  de  Ia...  X'imi.   7,30   Nimic  personal  (s/r);  11,15   Din  22,50  Scria]  0  Brigada  132  (ep.  3);  23,40
    Rulând  Garros  (rez.);  8,30  Canary  Wharf  şoaru  şi  Uueureşti!;  9,05  Ba  da;  Ba  nu!   toată  inima  (s/r);   12,4.5  Marielena  (s/r);  Film  0  Perry  Mason;   The  Case  of  the
                                                                                                                                                        Gillette
                                                                                                                                                  1,20
                                                                                                                          Glass  Coffin  (SUA,  11)91);
    (s/r);  9,00  Destine  in  vremuri  de  război                                 13.30  Film  •  Drumeţ  in  calea  lupilor  (r);
    (s/r);  11,00  Comorile  lumii  (do);  12,00  Se­  (cm.  pt.  copii);  10,05  Serial   •  Viaţa  ca   15.00  Serial  0  Omul  mării;   17,00  Serial   —  lumea  sportului.
    ria]  •  Sunset  Beach  (r);  12,50  Cu  ochii’n  în  viaţă;  10,30  Film  •  Unchiul  meu  (co..   0  Marielena;   17,15  Din  toată  inima  (s);  P K 1 M A   I \
    1  (!-);   13,30  Tezaur  folcloric;  11,30  TVR  Franţa);  12,30  Ordinea  publică  (do);  13,30   20.00  Film  0  Ziua  cea  mai  lungă  SUA,
                                           Ecranul;  11,30  Video-magazin  (div.);  16,20
    Cluj'-N.;   15,10  Tenis  •  Turneul  de   la   Serial  •  Ilollyoaks;   16,50  Saipan   (do);   19(>2);   23.00  Malihu  Road  2000  (dramă,   7.00  Serial  0   Elefănţclul;  7,30  Lumea
    Rotând  Garros  (semifinale  —  d);   20,00                                    SUA,  p.  IM).                         lui  Eric  (s);   8,30  Căutătorii  de  aur  (s);
                                           17,40  Serial  •  Justiţie  militară;  18,30  De­
    Ştiri  bancare  şi  bursiere;   20,10  Serial  0   sene  animate;   18.55   Teleenciclopcdia  ;                       9.00  Desene  animate;  11,00  Serial  0  1999;
    Ultimele  ştiri;   21,00  Vânare   de   vânt   19.15  Săptămână  sportiva;  20,00  Jurnal  ;  DUMINICA,  7  IUNIE     12.00  Duminică  la  prânz  (mag.);  14,05  Se
    (div.):  21,40  Time  out  (magazin  sportiv);  20,35  Serial  9  Cer  întunecat  (ep.  I);  21,30                    rial  0  Lumea  lui  Dave;   13.30  Secretele
    23.10  Serial  0  Perla  Coroanei;  0,00  Ghici                                              T V R  I                 bărbaţilor  irezistibili;   16,30  Din  culisele
    cine  vine  la  mine  ?                Cirm  vă  place...  (div.);  22,30  Film  0  Cam­                              modei  (do);   17,05  Serial  0  Un  alt  înce­
                                           pionul  (SUA,  1979);  0,35  Aresa  AS.
                                                                                     7.00  Hifnâ  dimineaţa  de  la...  Bucureşti!;  put;   18,00  Serial  0  Atingerea  îngerilor  :
                A N T E N A  I
                                                          T V R  2                 8.30  Lumină  din  lumină;  9,05  Colţ  Alb  19.00  Focus  19  0  Ştiri;   19,43  Film   •
                                                                                   (d.a.);  10,00  Ala.Bala,  Portocala!;  10,45  O  moştenire  cu  bucluc  (co„  SUA);  21210
      7.00  Dimineaţa  devreme  ;  10,10   Se­                                     Biserica  satului;  11,00  Viaţa  satului;  13,00   Serial  0  Călătorii  în  lumi  paralele;  22,30
    rial  •  Alondra;   11,00  Film  0  Obsesiile   7.00  Serial   •  Perla  Coroanei;  8,00  Tezaur  folcloric  ;  14,00  Atlas;   14,30  V i­  Serial  0  Nimeni  nu  e  perfect  ;  23,30  Sta»
    trecutului  (r);   14,00  Ştiri;  11,10  Serial  •  Tenis  •  Roland  Garros  (rez.);  8,55  Como.   deo-magazin  ;  16,20  Ilollyoaks  (s);  17,40  rea  de  veghe.
    Sfântul  ;  15,00  Viaţă  sălbatică  (do);  15,10   rile  lumii  (do);  9,30  Pas  Cu  pas  (cm.  de  Serial  •  Star  Trek;  18,30  Desene  anima­
    Serial  0  Dempsey   şi  Makepeace;   16,35   ştiintă);  10,35  Documente  culturale  ;  11,30   te;   18,55  Robingo  (cs);   19,40  Duminica  A C A N  \  ! \
    Serial  0  Văduva;   17,30  Telerebus  (cs)  ;  TVR  Timişoara;  14,00  Serial  •   Margue-   sportivă  •  Tragerile  Loto;  20,00  Jurnal;
    18.00  Serial  •  Esmeralda;  19,00  Observa­  rite  Volant  (ep.  2);  14,50  Bijuterii  muzi­  21.00  Film  •  Amintiri  din  viata  conju­  9.00  Sport  la  miniri;   9,15  Sport  ex­
    tor  ;  19,30  Serial  0  Dallas;   20,20  Film   cale;   15,35  Desene  animate;  16,00  Tenis  gală  ;co.,  SUA,   1991);   22,35  Serial   •  trem  ;  10,00  Motor  Sport  Magazin;  10,30
    0  JVÎ.am   îndrăgostit  de  logodnica   mea   •  Roland  Garros  (finala  feminină   (d );  D-na  King,  agent  secret;  0,30 Fotbal  mon­  NBA  Acţion  ;   13,15  Cupa   Mondială  ;
    (co„  Franţa);  22,15  Serial  0  Puterea  ba.   19.00  Dialogul  între  Pământ  şi  Cer  (do/  dial  1998.           14.00  Istoria  fotbalului;   15,00  FIFA  Ma­
    nilor;  23,15  Milionarii  de  la  miezul  nop­  r);  21,30  Ateneu  ;  22,50  Seria)  0  în  plină   T  V lî  2      gazin  ;  15,30  Gillette  World  Cup  Special;
    ţii.                                   acţiune  (r);  0,10  Bijuterii  muzicale.                                      16.00  Top  Gol  Europa:   16,25  Italia  în  7
                  P R O  TV                                                          7.00  Cer  întunecat  (s/r);  8,00  Tenis  •  zile;  17,00  Fotbal;  18,5.5  l  aza  zilei;  19,30
                                                       A N T E N A   1
      7.00   Ora  7,   bună  dimineaţa!;   9,00                                    Roland  Garros  (rez.);   8,30  Lumea  săl­  Desene  animate;  20.00  Serial   0  Arhiva
                                                                                                                          neagră;  20,15  Serial  o  Incoruptibilii;  21,30
    Tânăr  şi  neliniştit   (s/r);   10,00  Seinfeld  7.00  Ştiri;   7t10  M-am  îndrăgostit  de  batică  a  animalelor  (do);  9,00  Comorile
    (s/r);  11,30  Serial  •  Beverly   Hills   (r);  logodnica  mea  (f/r);  8,55  Serial  •  Model  lumii  (do);  10,30  TVR  Info;  10,35  Cine­  Marile  bătălii...  (do);  22,3o  Film  0  Neves.
                                                                                                                   TVR
                                                                                                                          tele  de  la  Hollywood  (SUA,  1985,  p.  I)  ;
                                                                                   matograful  vremii  noastre  ;  11,20
    12.15  Serial  •  Melrose  Place  (r);  14,30  Academy  (s);  9,25  Serial  •   Ultimile  cinci
    VValker,  poliţist  texan  (s);   15,15  Maria  minute  ;  12,00  Mileniul  III;  13,30  Zebra  Iaşi;   13,30  Memoria  exilului  românesc;  0,00  Film  0  Main  Event  (co..  SUA,  1979);
    (s);   16,10  Nano  (s);   17,35  Urmărire  ge­  (mag.);  16,30  In(re  prieteni;  17,30  Viaţa  14.00  Serial  •  Marguerite  Volant;   15,10  1,30  Serial  0  Incoruptibilii  (r).
   1   2   3   4   5   6   7   8