Page 6 - Calauza_1999_460
P. 6

Săptămânal  independent  aflat  în  slujba  tuturor  oamenilor


                                       Mi-am zis că aşa ceva nu mai ţine în   „Legiunea Arhanghelului Mihail" nu a fost   de  la  centru  pentru  a  impune  cine  va  fi   Concluzia  pe  care  am  tras-o  eu  este că
      Dialog cu Prof. Şerkn         dovedit-o  din  plin,  eu,  nemaiţinând  cont   înregistrată  la  un  tribunal.  preşedinte  de  filială.  dacă  în  România  există  o  persoană  din
                                    ziua  de  azi,  dar  uite  că  realitatea  a
                                                                                                                                     zece  mii care  a  citit Constituţia ţării este
                                                                                                       -   Este  astăzi  Mişcarea  Legionară  o
                                                                        E  adevărat că  a  participat  la  alegeri
        Suru, şeful Mişcării        de  faptul  că  trecând  în  carte  aceste   înfiinţând  ori  de  câte  ori  se  desfăşurau   organizaţie  interzisă?  bine. Am întâlnit chiar şi parlamentari care
                                                                                                       -   Există  o  mentalitate  a  anilor  de
                                                                                                                                     n-au  citit  Constituţia  deşi  o  votaseră  în
                                                                    acestea, câte un partid, dar ca o expresie
                                    lucruri,  Corneliu  Zelea  Codreanu  a  trăit
                                    asemenea  experienţe  zi  de  zi,  ceea  ce   politică,  ca  un  apendice  politic.  dictatură comunistă care din  nefericire s-a   1991.
      Legionare din România         se  întâmplă  şi  în  viaţa  politică  actuală:   acestei  organizaţii?  trezim  cu  tot felul  de  afirmaţii  din  partea   nici prin Constituţie nici prin  Codul  Penal
                                                                                                     prelungit  şi  în  ziua  de  azi,  aşa  încât  ne
                                                                                                                                       Mişcarea Legionară nu este interzisă
                                                                       -   Care  erau  reperele  morale  ale
                                    peste  tot  se  bârfeşte,  astfel  că  şi  noi,
                (urmare din  nr.  459)  conştienţi  sau  nu,  suntem  manipulaţi  şi   -   Se  punea  întotdeauna  accent  pe   unor  parlamentari,  judecători,  poliţişti,   şi  nici  prin  Legea  Siguranţei  Naţionale.
                                    manipulăm la rândul nostru. Cum spunea   educaţia  şi  pe  cunoaşterea  omului  şi   primari,  ba  chiar  membrii  ai  S.R.I.  cum   Am  asistat  însă  şi  la  scene  hilare
         Şi  totuşi,  mai  este  această  carte   un moralist francez: „calomniaţi, calomniaţi,   atunci se spunea aşa: „câţi prieteni intimi   că  Mişcarea  Legionară  ar fi  interzisă  de   când  te  prezinţi  cu  o  problemă  la
        Mă?                         că  până  la  urmă tot  rămâne  ceva".  poţi  să ai în viaţa obişnuită?" Pornind de   lege.      prefectură şi o oarecare secretară spune
       -   La  început  şi  mie  mi  s-a  părut   -   Ce  înseamnă  de  fapt  un  cuib   la această idee că nu poţi să ai mai  mult   Când întrebi prin ce, îţi răspund: „prin   unei colege „sună la căpitanul cutare, să
    desuetă  pentru  că  mă  aşteptam  ca  un   legionar?           de  cinci,  şase,  şapte  prieteni  pe  care   constituţie".  în  această  capcană  poate   vină  să-i  aresteze  pe  legionari".
    legământ  legionar  pe  lângă  îndemnuri   -  O organizaţie care are între 3 şi  13   să-i  cunoşti  bine  s-au  înfiinţat  cuiburile   cădea omul obişnuit care nu citeşte legile.  Daniel  MARIŞ
    înalte  să  nu  mai  conţină  nimic  altceva   membri  şi  în  momentul  când  ajunge  la   legionare.
    care  să  te  readucă  într-o  lume  banală.  14  membri  se  divide  în  două.  întreaga   Şedinţele  se  ţineau  o  dată  pe
       Dintre  aceste  legăminte,  la  un   Mişcare  Legionară  era  organizată  şi   săptămână  şi  nu  aveau  neapărat  un   RĂSPUNSURILE CORECTE LA CONCURSUL „PREMIILE DE FIDELITATE CĂLĂUZA" PE LUNA DECEMBRIE
    moment  dat,  îndemnul  spune  aşa:  „Mă   funcţiona  pe  ideea  de  cuib.  caracter  politic,  erau  şedinţe  de
    voi  feri  să-i  vorbesc  pe  la  spate  pe   -  Care  era deosebirea  dintre  Mişca­  cunoaştere  reciprocă  astfel  că  după  un   TALON  NR.  1  -   1)  La  latitudinea  cititorului;  2)  La  latitudinea  cititorului.
                                                                                                        TALON  NR.  2  -   1)  La  latitudinea  cititorului;  2)  La  latitudinea  cititorului.
    camarazii  mei"  sau  ,,nu  şopti"  şi  mă   rea  Legionară  şi  partidele  politice?  an de întâlniri se putea spune că membrii   TALON NR.  3 -   1) La latitudinea cititorului;  2) „Bătu-i-ar Dumnezeu acolo unde
    întrebam  ce  au  aşa  înălţător  asemenea   -  Mişcarea Legionară era dincolo de   cuibului  se  cunoşteau  bine  şi  ştiau  pe   se  află".
    îndemnuri,  de  ce  să  vorbeşti  într-un   un  partid  politic  şi  nu  funcţiona  pe   cine  merită  să  promoveze  mai  departe,   TALON  NR.  4 -   1)  Să  depună o  cerere  şi  un  cupon  de  pensie  la  Oficiul  de
    legământ  despre  faptul  că  te  vei  feri   asemenea  principii.  Niciodată  această   fără jocurile  de culise,  care  se  întâlnesc   Pensii;  2)  La  latitudinea  cititorului.
    să-ţi  bârfeşti  camarazii.     mişcare,  a  cărei  denumire  corectă  este  astăzi  la  partidele  politice,  cu  telefoane
                     AGASA  TV,  ' PE' PERIOADA' 18 ’ - ' 24 ' IANUARIE' 1999
                           PRO TV                         Moştenirea  (s,  ep.  42):  „Trapped";  0.35  Chestiunea  zilei;  0.45  •    22.00  Real  TV;  22.30  Focus  + em.  de  ştiri;  23.00  Fotbal  Anglia 22
         7.00  Bună dimineaţa,  PRO TV e  al  tău!; 9.00  Profit; 9.10  Rişti  şi   American  Gothic  (s.  ep.  18);  1.30  La  limita  imposibilului  (s,  ep.  17);   (sel.);  1.00  Real  TV  (r);  1.30  Apel  de  urgentă  (r);  2.30  Focus  +  (r).
      câştigi  (r);  9.35  Roata  norocului  (r);  10.10  Tânăr  şi  neliniştit  (s/r);   2.15  Detectivi  de  elită  (s,  ep.  10);  3.00  Profit.  ACASĂ
      10.45  Contra cronometru (f/r); 12.10 Nebun după tine (s/r); 12.35  •    PRIMA TV                           7.00 Uneori avem aripi (s/r); 7.45 Guadalupe (s/r); 8.30 Te iubesc
      Extraterestrul  (f,  SF  SUA'84  p.l.)  12.55  Ştirile  PRO  TV;  13.00  •    7.00 Prima oră (mag. matinal); 10.00 Ultima ediţie (talksow/r); 12.00   (s/r); 9.00 Sărmana Maria (s/r); 9.30 Dragostea nu moare (s/r); 10.00
      Extraterestrul  (p.ll);  14.30  Suflet  de  femeie  (s);  15.15  Tânăr  şi   Misterele din  New Orleans  (s);  13.00  Focus  13  (ştiri);  13.15 Atingerea   Miraj  (f/r);  12.10  Ca  la  mama  Acasă  (r);  12.15  Ultima  vară  (s/r);
      neliniştit  (s);  16.00  Cărările  iubirii  (s);  17.00  Ştirile  PRO  TV;  17.30   îngerilor  (s);  14.00  Celebri  şi  bogaţi  (s);  15.00  •   Maria  Mercedes  (s,   13.15 Căsuţa poveştilor (d.a./r);  13.45 Dragoste şi putere (s/r);  14.45
      Dreptul  la  iubire  (s);  18.15 Ştirile  PRO TV;  18.20  Rişti  şi câştigi  (cs);   ep.  41);  16.00  Focus  16  (ştiri);  16.10 Tia şi Tamera  (s,  ep.  39);  16.35   Misterioasa doamnă (s/r); 15.30 Acasă la Sabin Bălaşa; 16.00 Uneori
      18.50 Roata norocului  (cs);  19.20 Chestiunea zilei;  19.30 Ştirile PRO   Malcolm şi  Eddie  (s, ep. 39);  17.00 Jerry Springer Show;  18.00  Focus:   avem aripi (s);  16.45 Guadalupe (s);  17.30 Ultima vară (s);  18.25 Ca
      TV;  20.30  Melrose  Place  (s  ep.  111);  22.15  Ştirile  PRO  TV;  22.20   Ştiri,  Meteo,  Sport;  18.50  Real  TV;  19.00  Viper  (s,  ep.  57);  20.00   la  mama  Acasă;  18.30  •   Sărmana  Maria  (s,  ultimul  episod);  19.00
      Chestiunea  zilei;  22.30  •   Prietenii  tăi  (s.  ep.  18);  23.00  Ştirile  PRO   Camera  ascunsă  (div.  ep.  57);  20.30  Alegeţi  filmul;  22.00  Focus  +   Dragostea  nu  moare  (s);  19.25  Peter  Pan  (d.a.);  20.00  Dragoste  şi
      TV;  23.30  Walker,  poliţist texan  (s.  ep.  14); 0.15  Dosarele  X  (s,  ep.   emisiune  de  ştiri;  22.30  •   Spiritele  (dramă  SUA  1993)  cu  Vanessa   putere  (s);  20.45  Misterioasa  doamnă  (s);  21.30  Marile  procese  şi
      18);  1.00  Profit  /  O  propoziţie  pe  zi;  1.05.  La  limita  imposibilului  (s,   Redgrave,  Pat  Bergin;  0.00  Confesiuni  erotice;  1.00  •   Dispărut  în   crime (do); 22.00 •  Fotbal Câmp. Spaniei (d); 0.00 Orfeu olimpianul
      ep.  16); 2.00 Vărul din străinătate (s. ep. 33); 2.30 Grace (s.  ep.  55);  noapte  (thriller  SUA  1996,  p.  II)  cu  Kevin  Dillon;  2.30  Focus  +  •    (dramă  SUA  1990);  2.40  De  partea  legii  (s).
      3.00  Cheers  (s.  ep.  109);  3.30  Taxi  (s,  ep.  105).  emisiune  de  ştiri  (r).
                           PRIMA TV                                            ACASĂ TV                                      DUMINICĂ,  24  IANUARIE
         7.00  Prima  oră  (mag.  matinal);  10.00  Ultima  ediţie  (talksow/r);  7.00  Uneori  avem  aripi  (s/r);  7.45 Guadalupe  (s/r); 8.30 Te  iubesc   TVR  1
      12.00  Misterele  din  New  Orleans  (s);  13.00  Focus  13  (ştiri);  13.15   (s/r);  9.00  Sărmana  Maria  (s/r);  9.30  Dragostea  nu  moare  (s/r);  10.00   6.00 Bună dimineaţa... de la Cluj-Napoca; 8.00 Lumină din lumină;
      Atingerea  îngerilor  (s);  14.00  Celebri  şi  bogaţi  (s);  15.00  Maria   Frânghia  (f/r);  11.40 Ca  la  mama  Acasă  (r);  11.45  De  partea  legii  (s/   9.00  TVR Info; 9.05 Donald Răţoiul (d.a.); 9.30 Kiki Riki Miki (magazin
      Mercedes (s,  ep.  40);  16.00 Focus 16  (ştiri);  16.10 Tia şi Tamera (s,   r);  12.30  Ultima  vară  (s/r);  13.15 D.a.  (r);  13.45  Dragoste  şi  putere  (s/   pentru copii); 11.00 Viaţa satului;  13.00 Biserica satului; 13.10 Tezaur
      ep.  38);  16.35  Malcolm  şi  Eddie  (s,  ep.  38);  17.00  Jerry  Springer   r);  14.45  Misterioasa  doamnă  (s/r);  15.30  Te  iubesc  (s);  16.00  Uneori   folcloric;  14.00  Info  Magazin.  TVR  Info.  Atlas;  14.30 Video  Magazin;
      Show;  18.00  Focus:  Ştiri,  Meteo,  Sport;  18.50  Real  TV;  19.00  Viper   avem  aripi  (s)  ;16.45  Guadalupe  (s);  17.30  Ultima  vară  (s,  ep.  49);  17.50  Super  Gol  Show  -  joc  interactiv;  18;45  National  Geographic
      (s,  ep.  56);  20.00  Camera ascunsă  (div.  ep.  56); 20.30  •   Eroul  din   18.25  Ca  la  mama  Acasă;  18.30  •   Sărmana  Maria  (s)  •   Concurs;  (do); 19.35 Duminica sportivă; 19.45 Rezultatele tragerilor Loto; 19.55
      Los Angeles  (thriller SUA  '88)  cu  Khuck Norris;  22.00  •   Frasier (s,   19.00  Dragostea  nu  moare  (s,  ep.  75)  19.25  Peter  Pan  (d.a );  20.00   Doar  o  vorbă  săţ-i mai  spun;  20.00  Jurnal,  Meteo;  20.30  7  zile  în
      ep.  16);  22.30  Focus  +  •   emisiune  de  ştiri;  23.00  Ultima  ediţie   Dragoste  şi  putere  (s,  ep.  283);  20.45.  Misterioasa  doamnă  (s,  ep   România;  21.30  •   Mă  lasă  nevasta!  (co.  Franţa  1996)  cu  Miou
      (talkshow);  1.00 Colpo  Grosso  (show);  1.30  Focus +  •   emisiune de   146);  21.30  Surorile  (s,  ep.  25);  22.30  •   Miraj  (dramă  SUAS  1965);   Miou, Thierry Lhermitte, Line Renaud; 22.30 TVR Info; 22.35 Telesport;
      ştiri  (r).                                         0.45  De  partea  legii  (s,  ep.  32).              22.40 Pariul Trio - cursă hipică internaţională; 22.45 D-na King, agent
                          ACASĂ TV                                                                             secret  (s);  23.35  Pop  Show  Nocturn;  0.15  Tenis  Australian  Open
         7.00 Uneori avem aripi (s/r); 7.45 Gjadalupe (s/r); 8.30 Te iubesc   SÂMBĂTĂ  23  IANUARIE            (înreg).
      (s/r); 9.00 Sărmana Maria (s/r); 9.30 Dragostea nu moare (s/r);  10.00     TVR  1                                              TVR 2
      Visul regilor (f/r); 12.00 Ca la mama Acasă (r);  12.15 Ultima vară (s/   7.00  Bună  dimineaţa  de  la...  laşii;  8.30  Alfa  şi  Omega  (do).   7.00 Prada (s/r); 7.50 La izvorul dorului...; 8.00 D.a.; 8.30 Sporturi
      r);  13.15  D.a.  (r);  13.45  Dragoste  şi  putere  (s/r);  14.45  Misterioasa   Mănăstirea  Prava;  9.00 TVR  Info; 9.05 Aladdin  (d.a.);  9.30  Ba  da!  Ba   extreme  (do);  8.55  Cronica  africană  (do);  9.30  A  doua  alfabetizare;
      doamnă (s/r); 15.30 Te iubesc (s);  16.00 Uneori avem aripi (s)  ;16.45   nu! (em. pentru copii).  Poveşti de adormit copiii (s, ep. 9);  11.00  •   Puii   10.00  Repere  vitale  (r);  10.30  Cinematograful  vremii  noastre  (do);
      Guadalupe  (s);  17.30  Ultima  vară  (s,  ep.  48);  18.25  Ca  la  mama   de om  (SF SUA  1995) cu Corbin Alfred, Jennifer Burns;  12.30 Ordinea   11.25  TVR  laşi;  13.30  Creanga  de  Aur  (do);  13.55  Charlot  (do);
      Acasă;  18.30  •   Sărmana  Maria  (s)  «  Concurs;  19.00  Dragostea  nu   publică;  13.00 A doua alfabetizare; 13.30 Ecranul (mag. cinema); 14.00   14.50 Vitrina personajelor de operă; 15.00 TVR Info; 15.10 Din albumul
      moare  (s)  19.25  Peter  Pan  (d.a.);  20.00  Dragoste  şi  putere  (s,  ep.   Info-Magazin. TVR  Info. Scena politică;  14.30 Video-magazin;  16.50 30   celor  mai  frumoase  melodii  populare;  15.35  Dennis  şi  căţelul  Scârţ
      282);  20.45.  Misterioasa doamnă  (s,  ep.  145);  21.30 Surorile  (s,  ep.   de ani de dictatură stalinistă (do, p.  IX); 17.45 Echipa de intervenţie (s);  (d.a.);  16.00  •   Ţiganca  (s,  ep.  110);  16.45  Santa  Barbara  (s,  ep.
      24); 22.30  Frânghia  •   (thriller Anglia '48); 0.00 De partea legii (s, ep.   18.25 •  Sabrina, vrăjitoare la 16 ani (s, ep.  16); 18.55 Teleenciclopedia;  753);  17.30 De dragoste...;  17.45  Un secol de cinema: Boris Karloff:
      31).                                                19.45 Săptămâna sportivă;  19.55 Doar o vorbă...; 20.00 Jurnal.  Meteo;   Monstrul  blajin;  18.30  Alo,  tu  alegi!  Puteţi  solicita  în  direct  melodia
                                                          20.30  •   Prada (s. SF SUA '95, ep.  1) cu Debra Messing, Adam Storke;   preferată!;  19.30  De  dor...;  19.45  Clepsidra  cu  imagini;  20.00  Cu
                       VINERI  22  IANUARIE               21.20  Mare ţi-e  grădina,  tranziţie  (div.);  22.25  TVR  Info;  22.30  •   Key   cărţile  pe  faţă;  21.00  Sportmania.  Fotbal  Câmp.  Italiei;  Tenis
                            TVR  1                        Largo  (f.  SUA  1948)  cu  Humphrey  Bogard,  Lauren  Bacall; 0.50  Tenis   Australian  Open  (înreg.);  0.00  Seară  de  balet;  0.30  TVM  Mesager.
         6.00 România: ora 6 vă oferă „Cafeaua de dimineaţă" cu  Mircea                                                             ANTENA  1
      Diaconii  şi  Diana  Lupescu;  9.00  TVR  Cluj;  10.00  TVR  Info;  10.05   Australian  Open  (înreg.).  TVR 2  7.00  Pe  cont  propriu  (s);  8.00  Spirit  şi  credinţă;  8.30  Câini  de
      TVR  laşi;  11.00 TVR  Timişoara;  12.00  TVR  Info;  12.05  De  la  lume   7.00  Elisabeth  R  (s/r);  7.45  Jocuri  moldoveneşti;  8.05  Dennis  şi   mare  (d.a.);  9.00 Teo şi  Mircea  Şou;  12.20  •   The Square Peg  (co.
      adunate...;  12.30  Convieţuiri.  Din  viaţa  etniei  romilor;  13.00  Mistere   căţelul  Scârţ (d.a./r);  8.30 Sporturi  extreme  (do); 9.00 Cronica africană   Anglia  1958)  cu  Norman  Wisdom;  14.00  Duminica  în  familie  (mag.)
      şi  minuni  (r);  14.00 TVR  Info;  14.10  Tenis  Australian  Open  -  primul   (do);  9.30  Pas  cu  pas;  10.30  Documente  culturale;  11.30  TVR  Cluj-   Prezintă  Mihaela  Rădulescu-Bănică;  18.00  •   Colivia  de  aur  (s,  ep.
      rezumat  al  zilei  (înreg.);  15.10  Ecoturism;  15.30  Emisiune  în  limba   Napoca;  13.30  Actualitatea  culturală;  14.00  Foley  Square  -  O  adresă   57) cu Edith Gonzales, Saul Lizaso; 19.00 Observator; 19.30 Reporter
      germană; 17.00 Refrene vitale (emisiune de educaţie ecologică); 17.30                                    TV Vouă;  19.40  •   Damon  (s.  SUA  1998,  ep.  7)  cu  Damon  Wayne;
      Mapamond.  Retrospectiva  anului  politic  1998;  18.00  Ora  Warner:   cu  surprize  (s);  14.50  Bijuterii  muzicale;  15.00  TVR  Info;  15.10  Bank-   20.00 •   Robin şi Marian (f. a. SUA 1974): cu Sean Connery, Audrey
                                                          Note  (r);  15.35  Dennis  şi  căţelul  Scârţ  (d.a.);  16.00  Ţiganca  (s,  ep.
      Animaniacs (d.a.) Casa plină (s);  19.00  •   Sunset Beach  (s, ep. 388);   109);  16.45  Santa  Barbara  (s);  17.30  Tradiţii;  18.00  Serata  muzicală   Hepburn,  Robert  Shaw  (cs);  21.45  TeleEurobingo  Show  (cs);  22.45
      19.55  Doar o vorbă;  20.00 Jurnal,  meteo,  sport;  21.00  •   Lumini în                                Agenţia  de  presă;  22.50  •   Drumul  spre  Corint  (f.a.  Fr./Ger./lt./
      întuneric  (dramă  SUA  1993)  cu  Alyssa  Milano;  22.45  Jurnalul  de   TV.  Selecţiuni  din  emisiunile  create  de  losif  Sava;  19.00  Istorie,   Grecia  1968)  cu  Maurice  Ronet,  Jean  Seberg;  0.30  •   O  chestiune
      noapte;  23.00  Gala  CAT  MUSIC;  0.00  •   Luptătorul  (dramă  SUA   memorie,  recuperare;  19.30  Retro  TV;  20.30  Teatru  TV:  „Fântâna   de  onoare  (f.a.  SUA  '88)  de  Eddie  Romero,  cu  Timothy  Bottoms,
                                                          Blanduziei"  de  Vasile  Alecsandri.  Adaptare  pentru  TV:  Constantin
      1988)  cu  Georqe  Rivero.                                                                               John  Phillip Law;  2.00 The Square  Peg  (f/r); 3.40 Colivia de aur (s/
                            TVR 2                         Dinischiotu. Cu  Alexandru  Repan, Adela Mărculescu,  Dan Condurache;  r);  4.30  Câini  de  mare  (d.a/r);  5.00  Drumul  spre  Corint  (f/r).
         6.30  TVM.  Telematinal;  8.00  Dennis  şi  căluţul  Scârţ  (d.a.);  8.50   21.45  Ateneu;  22.45  Panoramic Jazz;  23.25  Tenis  Australian  Open  -    PRO TV
      Ştiri  bancare  şi  bursiere  (r);  9.00  Varietăţi  internaţionale;  9.20  Tom   al  doilea  rezumat  al  zilei  (înreg.);  0.30  TVM  Mesaqer.  7.00  Cartea  virtuţilor  (d.a.);  7.30  Regele  Arthur  (d.a.);  8.00
      Jones  (s/r);  10.15  Tezaur folcloric  (r);  11.00  Lumină  din  lumină  (r);   ANTENA  1               Aventurile  lui  Huckleberry  Finn  (d.a.);  8.20  Noile  aventuri,  ale  lui
      11.30  Timpul  Europei  (r);  12.00  Sunset  Beach  (s/r);  12.45  Doar  o   7.00  Hombres -  războiul...  (s/r); 7.55_Caracatiţa  (s/r);  9.00 Animal   Superman  (d.a.);  8.40  Călătoriile  lui  Gulliver  (d.a.);  9.00  Super
      vorbă  săţ-i mai spun  (r);  12.50  Un cântec  pentru fiecare;  13.00 TVR   Show (s); 9.30  Mighty Max (s.da);  10.00 între prieteni  (em.  pt.  tineret);  Abracadabra  /  Fiica  oceanului  (s,  ep.  6);  11.00  Marile  destine  ale
      Info;  13.05  Cu  ochii'n  4  (r);  13.45  TVR  Craiova;  14.30  TVR  Cluj;  11.00  Poveştile  prietenilor  mei;  11.30  Mileniul  III  (mag.);  12.00  100   secolului  XX  (do,  ep.  3);  12.00 Acapulco Heat (s);  12.55  Ştirile  PRO
      15.00  TVR  Info;  15.10  Limbi  străine  pt.  copii:  Italiană;  15.35  Dennis   grade Celsius (talkshow); 13.00 Magazin sportiv; 14.00 Roata de rezervă   TV;  13.00  O  propoziţie  pe  zi;  13.05  Soţul  şi  soţia  (s,  ep.  24);  13.35
      şi  căluţul  Scârţ  (d.a.);  16.00  •   Ţiganca  (s,  ep.  108);  16.45  Santa   (mag.  auto);  14.30 Constelaţia cinema;  15.00  •   Pe  viaţă  şi  pe  moarte   Bun de  gură  (s,  ep.  6);  14.00 Chestiunea  zilei;  15.00  Benny  Hill  (s)
      Barbara  (s);  17.30 Tribuna  partidelor  parlamentare;  17.50 TVR  Info;  (f.a.  SUA  '88)  cu  Sam  Jones;  16.30  Burlacul  (s.  SUA  1997);  17.00  •    15.30  Echipa mobilă;  16.00 Al  şaptelea cer (s,  ep.  52);  17.00  Buffy,
      18.00  Universul  cunoaşterii;  19.00  Ştiri  bancare  şi  bursiere;  19.10   Pe  cont  propriu  (s,  ep.  19);  18.00  Colivia  de  aur  (s,  ep.  56);  19.50   spaima vampirilor  (s);  18.00  Beveriy  Hills  (s,  ep.  157);  19.00  Preţul
      Arhive  româneşti;  19.40  Dreptul  la  adevăr;  20.10  Mistere  şi  minuni   Observator;  19.30  Sâmbete  şi  zâmbete  (div.);  20.00  •   Nash  Bridges   corect  (cs);  19.30  Ştirile  PRO  TV;  20.00  Ally  McBeal  (s,  ep.  21);
      (s);  21.10  Vânare  de  vânt  (div.);  22.10  Tenis  Australian  Open  -  al   (s,  ep.  51):  „Cuda  Grace"  cu  Don  Johnson;  21.00  •   Răzbunare  cu   21.00  Munţii  Lunii  (f.a.  SUA  '90)  cu  Patrick  Bergin,  lain  Glen;  23.30
      doilea rezumat al zilei (înreg.); 23.10 Elisabeth R (s); 0.00 Convieţuiri.   orice preţ (thriller SUA 1995) cu Kate Verrnon; 23.00 Observator; 23.30  Ştirile PRO TV  •   Ştirile sportive; 23.45 Extralarge:  Diamonds (thriller
      Din  muzica  romilor;  0.30  TVM  Mesager.            Tropical  Heat (s, ep.  19); 0.30  •   Povestea lui O (f.  er.  Franţa,  1975)   SUA/ltalia  1993)  cu  Bud  Spencer;  0.15  La  limita  imposibilului  (s);
                           ANTENA  1                      cu  Corinne  Clery,  Udo  Kier;  2.00  Nash  Bridges  (s/r);  2.50  Colivia  de   2.00  NYPD  Blue  (s,  ep.  3);  2.45  Marile  destine...  (do/r);  3.30  Al
         6.40  Agenţia  de  presă  (r);  6.45  Dimineaţa  devreme;  10.00  Ştiri;   aur  (s/r);  3.40  Roata  de  rezervă  (r).  şaptelea  cer  (s/r);  4.15  Buffy,  spaima  vampirilor  (s/r).
      10.15 Agenţia de presă (r);  10.20 Iluzii (s, ep.  129); 11.30  •  Flombres'   PRO TV                                      r   PRIMA TV
      -  războiul  sexelor  (s);  12.30  Cronici  paranormale  (s,  ep.  6);  13.30   7.00 Cartea virtuţiilor (d.a.); 7.30 Regele Arthur (d.a.); 8.00 Aventurile   7.00  Mecanica distractivă  (s); 7.30 Campionul  (s); 8.00  Dragonii
      Planeta vie  (do);  14.00  Ştirile  amiezii;  14.30  Legea  lui  Burke  (s,  ep.   lui  Huckleberry  Finn  (d.a.); 8.30 Noile aventuri  ale lui Superman  (d.a.);  zburători  (d.a.)  8.30  Prinţul  Valliant  (d.a.);  9.00 Justiţiarii  (d.a.);  9.30
      3)  cu  Peter  Barton,  Gene  Barry;  15.20  Navarro  (s,  ep.  25);  16.50   9.00  Călătoriile lui Gulliver (d.a.); 9.30  Legenda lui Wilhelm Teii  (s,  ep.   Nemuritorul  (d.a.);  10.00  Tia  şi  Tamara  (s);  10.30  Malcolm  şi  Eddie
      Caracatiţa (s);  17.50 Zodiac.  Realizator G.Mihailovici; 18.00  «  Colivia   1); 11.00 ProMotor;  11.30 Am întâlnit şi români fericiţi; 12.00 Accapulco   (s);  11.00 Gregory  Hines Show  (s);  11.30  Lumea  lui  Dave  (s)  12.00
      de aur (s, ep. 55) cu  Edith Gonzales,  Saul  Lizaso;  19.00 Observator;  Heat (s);  12.55 Ştirile  PRO TV;  13.00  Soţul şi soţia  (s);  13.30 Bun de   Legături  de  familie  (s);  12.30  Secretele  bărbaţilor  irezistibili;  13.00
      20.00  •   Detectivi  la  Malibu  (s,  ep.  18):  „Răzbunare"  cu  David   gură  (s,  ep.  5);  14.00 Alo,  Generaţia  PRO;  15.45  Benny  Hill  (s);  16.15   Vedetele  dragostei;  13.30  în  numele  iubirii;  14.00  Cinemagia;  16.00
      Hasselhoff; 20.50  •   Răsplata  (f.a.  SUA  1997)  cu  Mary Tyler Moore,   Lumea  filmului  (mag.);  17.00  Profashion  (mag.);  17.30  Knight  Rider,   •  Cealaltă femeie (dramă SUA 1995) cu Jill Eikenberry; 18.00 Focus
      Edward  Asner;  22.30  •   Inspiraţia  Carolinei  (s,  ep.  19);  23.00   Supercomando (s);  18.30 Te  uiţi şi câştigi!  (cs);  19.30  Ştirile  PRO TV;  - emisiune de ştiri;  18.30 Camera ascunsă (div.  ep.  59);  19.00 Viper
      0 /jservator;  23.30  •   Tropical  Heat  (s,  ep.  18);  0.30.  •   Spetters  20.00  •   Specialiştii  (s,  ep.  19);  21.00  Academia  de  poliţie  (s,  ep.  21);   (s,  ep.  59);  20.00  Două inimi  (f.a.  SUA  1988)  cu  Phil  Collins,  Julie
       i.er.Olanda  1980); 2.00  Detectivi în  Malibu  (s/r); 3.00 Colivia de  aur   21.55 Ştirile  PRO TV; 22.00 Gallipoli (dramă Australia '81); 0.00  Femei   Walters; 22.00  Frasier (s, ep.  17); 22.30 Focus + - emisiune de ştiri;
      (s/r);  4.00  Răsplata  (f/r);  5.30  Navarro  (s/r).  de culoare  (s,  ultimul  ep.); 0.30 La limita imposibilului  (s,  ep.  18);  1.15   23.00  Fotbal  Premier League (r); 1.00 Focus + - emisiune de ştiri (r).
                            PRO TV                        Crimă  cu  premeditare  (s,  ep.  18);  2.00  Knight  Rider,  Supercomando   ACASĂ TV
         7.00  Bună dimineaţa,  PRO TV e al tău!; 9.00  Profit; 9.10  Rişti şi   (s/r);  2.4^  Soţul  şi  soţia  (s/r); 3.15  Bun de gură  (s/r); 3.45 Gallipoli  (f/r).  7.00  De partea legii  (r); 7.45 Marile procese şi crime  (do/r); 8.30
      câştigi  (r);  9.40  Roata  norocului  (r);  10.10  Tânăr  şi  neliniştit  (s/r);  PRIMA                 Căsuţa  poveştilor  (r);  9.00  Sărmana  Maria  (s/r);  9.30  Dragostea  nu
      11.00  Beveriy  Hilla  (s/r);  11.45  Melros  Place  (s/r);  12.30  Pauly  (s,   7.00  Mecanica distractivă  (s); 7.30 Campionul  (d.a.); 8.00  Dragonii   moare (s/r);  10.00  Orfeu olimpianul  (f/r);  12.30 Sport la minut - ştiri
      ep.  1);  12.55 Ştirile PRO TV; 13.00  Keys  (f. SUA 1995); 14.35 Suflet   zburători  (d.a.);  8.30  Prinţul  Valliant  (d.a.);  9.00  Justiţiarii  (d.a.);  9.30   sportive;  12.45  Oxigen;  13.00  Hochei  profesionist;  14.00  Golazo  -
      de  femeie  (s);  15.15  Tânăr  şi  neliniştit  (s);  16.00  Cărările  iubirii  (s);  Nemuritorul (d.a.);  10.00 Tia şi Tamera (s); 10.30 Malcolm şi Eddie (s);  Top Gol Europa; 14.30 Tenisul după Năstase; 15.00 Faza zilei; 15.15
      17.00  Ştirile  PRO  TV;  17.30  Urmărire  generală;  17.50  Reforma  la   11.00  Gregory  Hines  Show  (s);  11.30  Lumea  lui  Dave  (s);  12.00 Apel   Afară  din  joc;  15.30  Fotbal  II  Calcio  (d);  17.25  NBA  Action;  17.55
      români;  18.15 Ştirile PRO TV;  18.20 Rişti şi câştigi (cs); 18.50 Roata   de  urgenţă;  13.00  Motor  (magazin  auto);  13.30  Sport  Magazin;  15.00   Fotbal  american;  18.25  Săptămâna  lui...;  18.30  •   Dragostea  nu
      norocului  (cs);  19.20 Chestiunea zilei;  19.30 Ştirile PRO TV; 20.30  •    Detectivi  de  elită  (s);  16.00  Pământul:  Bătălia  finală  (s,  ep.  9);  17.00   moare (s); 19.25 Peter Pan (d.a.); 20.00 Fotbal Câmp. Spaniei (rez.);
      Efecte  speciale  (s  ep.  9);  21.30  •   Invazia  (thriller  SF  SUA’94)  cu   Super  Jerry  Springer  (talkshow);  18.00  Focus  -   em.  de  ştiri;  18.30   20.30  Fotbal  Câmp.  Spaniei  (d); 21.15  Sport la  minut;  21.30  Fotbal
      Gabrielle  Anwar,  Terry  Kinney;  23.15  Ştirile  PRO  TV  -  Un  altfel  de   Camera  ascunsă  (ep.  58);  19.00  Viper  (s,  ep.  58);  20.00  •   Crocodile   Câmp.  Spaniei (d); 22.30  •   Uciderea lui Mary Phagan  (dramă SUA
      jurnal;  23.35  Chestiunea  zilei;  23.45  Profit;  23.50  •   Poltergeist  -  Dundee  2  (f.a.  SUA/Australia  1988)  cu  Paul  Hogan,  Linda  Kozlovski;  '88  p.  I)  cu  J.  Lemmon;  0.15  De  partea  legii  (s,  ep.  34).
   1   2   3   4   5   6   7   8