Page 2 - Calauza_1999_476
P. 2
Săptămânal independent aflat în slujba tuturor oamenilor
A SPORT i SPORT T SPORT * SPORI i r O t j n r t o r i
• ANIVERSARE. La 15 august finalizate până la 1 iunie a.c., deci de Bihor. Dar culmea! în ziua jocului, de
1899, pe stadionul CFR - Vagonul „Ziua copilului”. Vor fi executate reparaţii la ora cinci dimineaţa, suporterii în
Arad, s-a desfăşurat primul meci de capitale în regie proprie, la bazin, la cauză, au aşteptat în zadar până la V U L P I L E D A U
fotbal din România (reprezentativa vestiare, grupuri sanitare etc. orele 7. Deşi li s-a promis mijliocul de T Â R C O A L E
Aradului cu cea a Budapestei). Cu transport, nim eni nu i-a băgat în Când se revarsă zorii, dimineaţa câteva poeme ferite de suferinţe şi
prilejul împlinirii a 100 de ani de fotbal seamă. Supăraţi, mulţi dintre ei s-au devine puternică. Scapă de toate
în România, se va organiza un festival, deplasat la Deva, pentru a asista la otrăvu ri. Se aud cum se desch’ î
în cadrul căruia nu va lipsi un meci PE CÂŢIVA QUADRAŢI în tâ ln ire a Vega - F.C. Extensiv insom niile şi se pierde în infinite lacătele fragede ale orei. P loile v
aniversar, între echipele de old-boys Craiova, câştigată pe merit de către valuri. Dintr-o dată, ne vedem porniţi dom oale sunt tot mai puţine. Se
oaspeţi. către cărările pe care nu le-am putut
ale Aradului şi Timişoarei. Cu acest aruncă spre noi, ploile repezi şi reci
... Cât despre bazinul de înot
prilej Ministerul Tineretului şi Sportului • MÂHNIRE. Clujenii rămân din străbate cu o zi în urmă. Prima privire care ne alungă truda zilei. Truda
va suporta cea mai m are parte a acoperit, , de la Hunedoara, umbrit de nou fără echipă de fotbal. în primul porneşte în căutarea unui zbor de pământului ce complică viaţa multora.
mantia neeficienţei, vom consemna într- eşalon. ,,U” Cluj va părăsi prima scenă
cheltuielilor necesare desfăşurării pasăre. E dornic ochiul de a simţi
un număr viitor al publicaţiei. fotbalistică. După acel 4-1 în favoarea Este tot mai aproape ziua când ne
acestui evenim ent fo tb a lis tic pe fâlfâirea aripilor sub cerul albastru.
stadionul UTA. • SUPĂRARE. Suporterii echipei lui F.C. naţional, obţinut pe teren dorim să admirăm în ramuri cireşele
clujean, pre şed intele clubului Tresărim când ne gândim că undeva dulci ale lunii. Dar, peste frunze şi
• MODERNIZARE. în tim p ce Dinamo Bucureşti, au fost la Oneşti studenţesc a de cla rat public, cu cerul e înfundat de fum şi de groază.
unele bazine din ţară se degradează alături de echipa antrenată de Cornel mâhnire în glas şi suflet: „Nu se poate peste fructele mărunte se aruncă
din cauza indolenţei, la Complexul de Dinu, având la dispoziţie 8 autocare. face fotbal fără bani, Clujul nu ne-a De foc şi de nori ce seamănă moarte. mana care le sacrifică frumuseţea.
nataţie din incinta Clubului „Dinam o”, Suporterii hunedoreni au dorit să fie ajutat cu nimic. Dar o să revenim cât Valuri ale fricii şi ale morţii. „C e se Tim pul, devine uneori greu ca un
lu cră rile de m od ern izare şi şi ei alături de echipa C orvinul, la mai repede”. întâmplă oare"? se aude o voce. Şi o plumb. Corabia e ferită de naufragii.
re co nstrucţie a ba zin ulu i vor fi întâlnirea acesteia în deplasare cu F.C. loan VLAD altă voce şi m ilioane de voci, se De a fi acoperită de valuri puternice şi
întreabă la fel. Mai putem fi oare
furioase. O coajă uşoară pluteşte pe
încrezători în ziua de mâine? Ne mai râul unde ne-am încărcat privirea cu
VIAŢA HUNEDOAREI DEPINDE putem bizui pe vulturul tânăr, că nu ne şipotul liniştii adânci. Azi, e o biruinţă
e duşman? Mai putem sta în marginea a cerului. A alungat toate umbrele.
DE VIABILITATEA SIDERURGIEI LOCALE străzii să-i privim pe adevăraţii Undeva, pescarul lăudăros ne arată
La in iţia tiv a ing. GHEORGHE „Siderurgica" S'.A. care reliefa printre reparaţii, întreţinere AMC şi metrologie • îndrăgostiţi? Parcă şi statuile au năvodul fără peşte. Doamna lui pune
POGEA - managerul S.C. ,,Siderurgica'1 alte le : aprobarea e xte rn a liză rii Transport auto • Producerea, valo devenit gânditoare. Se spune că în oala de mămăligă şi îşi aduce aminte
S.A. Hunedoara, sala de protocol a activităţilor conexe activităţii de bază şi rificarea şi comercializarea produselor fiecare secundă este şi o fărâmă de cum alteori ploua lin. Vulpile dau
amintitei societăţi hunedorene, a găzduit tra nsfo rm ă rii acestora în societăţi agro ■alimentare şi anim aliere • nebunie. O nebunie ingenuă, care ne târcoale. Semn că le-a apucat foamea.
o conferinţă de presă privind viitorul comerciale pe acţiuni, fiîiale ale S.C.
Administrarea şi valorificarea bazelor de poate aduce nu doar o metaforă, ci şi
metalurgiei din oraşul de pe Cerna. S-a Siderurgica - desigur în mod etapizat. odihnă Râuşor şi Casa Albă Cinciş • Miron ŢIC
punctat aici faptul că, fluxul primar nu se lată şi dom eniile de a ctivita te care
întreţinerea şi repararea drum urilor,
va opri şi se va face printre altele, un urmează să fie separate: Extragerea clădirilor şi curăţenie « Activităţi de
transfer al fabricaţiei oţelului de pe un calcarului • Producerea m aterialelor
proiectare, evaluare, studii de feza
teren învechit pe altul modern, aceasta refractare (dolomită, var) # Produse FORŢA PNL
în condiţiile în care nu se mai pot accepta forjate şi prelucrate din oţel, fontă • bilitate, servicii specializate • Activităţi
PSI. în aceste domenii de activitate sunt
pierderi pe fondul unor teh nolog ii Reparaţii la cald/rece a agregatelor STĂ ÎN DOCUMENTE
învechite. termoenergetice şi reparaţii siderurgice • implicate 2620 persoane, adică 21,6 %
S-a mai putut consemna hotărârea Reparaţii, verificări, întreţinere materiale din numărul total de angajaţi. în cadrul întâlnirii cu presa a cuprindă trei etape: edu
Adunării generale a acţionarilor de la S.C. electrice şi transformatoare • Verificări, loan VLAD
PNL Hunedoara, dl Ion Macovei caţională, instituţională şi
- preşedinte, a prezentat economică. Un punct important
PD - UN PARTID AL REFORME! ^Nivelurile m inim e' „M anifestul economic al ar fi descentralizarea sistemului
ale pensiilor Partidului Naţional Liberal" bancar şi bugetar.
Conferinţa de presă a PD a fost în continuare, dl A lin S u ciu ,
susţinută de dl G heorghe B arbu - viceprim ar al muni.cipiului Deva, a - urmare din pag. 1 - adoptat la Consiliul Naţional a Dar cum în guvernarea
preşedinte, ce a prezentat punctele de prezentat p o litica PD în terito riu , invaliditate gradul II - 357.067 de lei, PNL de la Bucureşti. Discuţiile s- actuală „nu ne putem încă
vedere ale PD privind retrocedarea afirmând că „Interesul pentru PD a pensia de invaliditate gradul 1-411.603 au axat îndeosebi pe două impune punctul de vedere,
terenurilor agricole şi forestiere precum crescut foarte mult, datorită prestaţiei
şi poziţia PD faţă de cererea NATO. miniştrilor noştri în guvern, de aceea de lei. pensia pentru iimită ds vârstă şi capitole ale acestui manifest: forţa PNL stă în documentele
Printre altele, domnia sa a remarcat: îndeosebi în Valea Jiului au fost înscrişi vechime incompletă - 357.067 de lei, ,, Ordinea si cetăţeanul" şi adoptate la Consiliul Naţional, iar
Suntem un partid al reformei, şi nu foarte mulţi membri". pensia pentru lim ită de vârstă şi
abdicăm de la acest principiu. De aceea Dl Gheorghe iovan, director general vechime completă - 482.697 de lei. ,, Manifestul economic liberal". coerenţa şi valabilitatea acestor
rămânem cu credinţa că nedemararea al DGA Hunedoara a vorbit apoi despre Aceste cuantumuri se aplică şi în Astfel PNL este împotriva ordinii idei ne va aduce succesul" — a
cât mai urgentă a procesului de reformă situaţia terenurilor agricole şi forestiere situaţia când sunt recalculate drepturile dictatoriale şi susţine o societate fost sublinierea dl Ion Macovei.
aduce m ari p re ju d icii societăţii ce trebuie retrocedate în judeţul nostru, de pensie după data de 28 februarie
româneşti. în ceea ce priveşte miniştrii subliniind că „există riscul ca, dacă nu în care cetăţeanul să fie apărat La întâlnire au mai fost
noştri, ei acţionează toţi în sensul se fac lucrări de colmatare, oamenii să a.c., în condiţiile legislaţiei in vigoare, împotriva abuzurilor, prezenţi şi d-nii VirgHiu Boca şi
reform ei (tra n sp o rtu ri, arm ată, renunţe de a mai lucra terenurile din în plus, nivelul pensiilor minime va fi
industrie). • Noi nu ne gândim doar la Lunca Mureşului." c o re c ta t lu n a r cu 1,1% până la garantându-i-se proprietatea Simion Motnar; intervenind cu o
ziua de mâine, ne gândim şi la viitor, şi în ceea ce priveşte cererea NATO sfârşitul acestui an. Această corecţie pentru că ea asigură serie de completări, la discuţiile
nu ne gândim numai la România ci ne de utilizare necondiţionată a spaţiului se va aplica lunar asupra drepturilor
gândim şi la protecţia socială • Băncile aerian rom ânesc in contextul din aferente lunii anterioare celei pentru bunăstarea. Cu privire la purtate.
de care ne-am ocupat noi (Banc Post, Kosovo, se consideră că PD a procedat .care este acordată corecţia. . , reformă, ea ar trebui să Mariana PÂNDARU
BRD) sunt la ora actuală privatizate şi corect votând pentru aprobarea acestei L-------------------------- -------------------------------
apreciate ca bănci solide şi serioase. în cereri, deoarece NATO constituie
planul judeţului, suntem Susţinătorii singura şansă pentru un viitor european
->1 tării
planului de reform ă susţin ut de Un alt fel de âhid
M anâ.^PÂN D AR U
turistic al Europei UN M 0 T LA BUDAPESTA
^ mm 9 " “
- urmare din pag. 1 - Doar pietrele rămase oficial de când lui s-a putut vedea panorama oraşului,
Editorial” înfofs ^ columna la care s-a închinat Badea foloseau romanii beton la ziduri mai unde privirea călătorului nostru a căutat
Cârţan. Şi fiindcă i s-a spus că va găsi poartă urmele de la căpăstrul cailor de ce îl interesa: care este vestita clădire a
acolo „ceva ce n-a mai văzut”, moţul plistă ai legiunilor romane. Nu era nici o Parlamentului? Bineînţeles că şi acesta
C I N E V A , A C O L O S U S N L E V E D E !
nostru a ajuns ca prima vizită în afara ţării informaţie lângă pietrele cu Inscripţii a fost inclus în planul de vizitare. în faţa
- urmare din pag. 1 -
după 60 de ani de viaţă, s-o facă la latine şi din maghiara veche referitor la palatului o statuie ecvestră îi aduse
Ironia soarţei a făcut ca de acest l-a m ângâiat patern pe capuşor şi Budapesta. faptul că ar mai trăi vreun nepot de-al lui aminte de un cântec vechi: „Se sui Horty
puşti să se apropie un om, îm brăcat i-a dat o bancnotă de 10 mii de lei. Cerând sfaturi despre vizita rea Burebista-baci. Să nu uităm că şi acesta pe cal/ Să se uite în Ardeal...”, pe acest
într-o şalopetă de lucru. înalt, cu Eu cred că această persoană care corectă a oraşului tăiat în două de Dunăre şi-a lăsat urmaşi până spre Bratislava. cal era Eugeniu de Savoya cu privirea
m ustaţă şi cu faţa puţin conges lucrează ca m uncitor are venituri (vecinii noştri se ocupă de când se ştiu Iar moţul nostru îşi aminti că mai văzuse spre Est, adică spre... Pesta (la origine
tionată... Şalopeta fiind pătată cu modeste, oăî S făcut un gest pentru, de tăieturi...), a fost îndrumat, fireşte, să aşa pietre la Sarmizegetusa Traiană şi vechi cuvânt slav). Palatul era înconjurat
va r am tra s c o n c lu z ia că, era care, sigur, odată, DumnezOL' va vadă vestigiile romane de la baza podului că sem ănau izb ito r cu ceea ce-i de sculpturi, marmură, stil baroc. De
zugrav sau zidar. S-a dus lângă el, răsplăti! Arpâd. .Acestea arată încă o dată că povestise bunicul, în copilărie, că văzuse unde or avea marmura, dacă ne gândim
maghiarii sunt urmaşi firSŞti 2! lui Traian. la minele de la Roşia... că vechile toponime maghiare însemnau
Fireşte, lângă coloanele puse în mijlocul Următori;! pas al vizitei a fost la ceva de genul: „cetatea de pământ de
Consilierii, primarul, vicep rim am pasajului pietonal pentru a se izbi de ele Castelul de pe Dealul Buda (la origine pe Dunăre”, „cetatea de pământ de pe
vechi cuvânt maghiar). De pe înălţimea
Tisa”?
tot turistul străin, nu era nici urmă de cal.
să poftească pe strazilie si
- “ sie Devei a
trotuarele
- urmare din pag. 1 - Avem mulţi consilieri aleşi de noi Cot, Medicul DAN LEUCON,
pe mai multe străzi principale coşuri de care se mulţumesc să vină la şedinţe Spitalul orăşenesc Anina
gunoi. Nu există în oraş un angajat al pentru că sunt plătiţi. Mă adresez - urmare din pag. 1 -
primăriei să controleze . dom nului prim ar M ircia unui mare număr de copii părăsiţi de va urma drumul spre casa de copii. dent vascular minor la o diabetică.
cum se păstrează E p iS tO IQ Muntean să fie mai gospodar,
părinţii lor. Care mai este situaţia acum? Din păcate însă, s-ar putea ca în 2-3 Doctorul ştia că are nevoie de un
curăţenia. Consider că S Q p t â m Q n î i m a' e x'9 e n t' to t' care au - Fenomenul de părăsire a copiilor luni acest spital, cât îi vedeţi de mare, să anumit medicament în acest caz, me
m ulţi din conducerea realizări vor mai fi aleşi la în spital s-a mai temperat, dar ei încă fie desfiinţat şi să rămână doar ca un fel dicam ent pe care nu-l avea la
oraşului nu cunosc Deva. în colţul noile alegeri. Recomand ca la o nouă există. Chiar acum, avem în secţie un de Staţionar. Asta înseamnă că va trebui îndemână. Aşa că, primul gest pe care
cimitirului - capelei - Eminescu este o şedinţă, cu toţii să facă o plimbare pe băieţei de şapte iu ni, părăsit de mama să piec în aită parte... l-a făcut, a dat un telefon să-l poată
clădire PECO unde se vând produse teren. T eoria cu practica nu se iui. Copilul a fost adus ia noi având o Aici a trebuit să punem punct discuţiei procura. Apoi şi-a cerut scuze şi, în
petroliere, părăsită aproape, distrus potrivesc. Neregulile sunt mai multe: grabă, a plecat să mai salveze o viaţă.
stare de subdezvoltare foarte noastre. Medicul Dan Leucon a fost
gardul, aparate, gunoaie, cine va face unităţi şi locatari care nu-şi fac ordine şi
accentuată. Nu stă nici în fund. Probabil chemat la o urgenţă în spital — un acci
curăţenie, dar cui aparţin?___________ curăţenie. _______________