Page 2 - Calauza_1999_489
P. 2
Saptamanal independent aflat în slujba tuturor oamenilor )
A SPORI t SPORI r SPORI 4 SPORT i „SA NU PIERDEM VARA!”
. • REVENIRE. Ex-hunedoreanul între Dinamo şi Oţelul, şi-a pierdut vederea care însă antrenorul gazdelor," Te-am privit şi mi-am dat seama să faci, să mergi mai departe, sau să
I Remus Vlad, fost preşedinte la ,,U" Cluj, de la ochiul drept, fiindu-i rupt muşchiul care Bondrea l-a negat. Se putea altfel? 1 că pe chipul tău, s-a aşezat o te opreşti şi să mă întrebi ce doresc...
■ după o pauză de aproape un an, a revenit micşorează şi măreşte pupila. Resemnat, • SURPRINDERE. Aproape greu ■ nelinişte. Un fir de fior te face să te Poate ar fi trebuit să uit acele clipe.
* în fotbal, preluând postul de director gălăţeanul vede acum numai cu ochiul de imaginat. „Corvinul" Hunedoara a *
| tehnic la „Gloria" Bistriţa, unde va urmări stâng. învins în deplasare pe UTA, la Arad. | îndepărtezi de clipele tale bune. Aş fi Să le alung din sufletul meu prea
încărcat de aşteptarea din zorii
vrut să te întreb pe ce cărări alergi?
I în mod deosebit, formarea jucătorilor. A învins o echipă aflată nu demult, la ■ Unde e liniştea Ta de altădată? dimineţii fără o picătură de rouă. par
Dezamăgire, însă. „Gloria" a fost învinsă
| de „Câinii roşii" cu categoricul scor de PE CÂŢIVA QUADRAŢI un pas de promovare în prima divizie. ■ Doream să aflu cu ce te-am supărat inima poate aduna în ea toa^ ‘ '
Deşi cu absenţe notabile în lot, elevii |
. 5-0, victoria dinamoviştilor fiind dedicată lui Roşea, prin acţiuni în viteză, au I şi cineva mă oprea. frumuseţile pe care1
I antrenorului lor DINU. cu ocazia împlinirii • DEZVĂLUIRE. După jocul U. obţinut o victorie meritată, făcând ca I Simţeam de jur- le lasă la vederea
■ vârstei de 51 de ani. Şi săptămânalul Craiova-F.C. Oneşti, antrenorul oaspeţilor antrenorii italieni de la UTA, să fie ■ împrejur ceva stră ochiului aripile de
* CĂLĂUZA îi urează sănătate şi victorii căt a dezvăluit faptul că, în drum spre sever huiduiţi de suporterii arădeni, ■ in. Ceva care nu ne M Ă R IT O R fluturi în zborul lor
| mai multe echipei la „timona” căreia se află. vestiare, secundul său a fost lovit cu care imputau în acelaşi timp cele 2 | aparţinea. Nu cred leneş. Fi-va subli
I » RESEMNARE. Contabilul formaţiei pumnul în barbă de către o persoană din goluri, înscrise de Pavel şi Mitrică, . să fi trecut prin asemenea clipe. Aerul mă această mirare fără de sfârşit?
Oţelul Galaţi G.P., agresat după un joc anturajul clubului gazdă. Gest urât, pe
portarului echipei gazdă.
I. VLAD I
purta suferinţa pe care ţi-o citeam pe Fi-va un început de poem şi de clipă
chip. încerca să îndepărteze vremea împodobită de murmurul dorinţei de
ce ne purtase pe culmea fericirii. Au a alerga pe nisipul fierbinte al plajei
DEPUNEREA trecut anotimpuri de care ne-am legat pândită de lăcomia albastră a mării?
CU SUFLET ROMÂNESC JURĂMÂNTULUI MILITAR cu firul iubirii adevărate. în câte locuri, în apropierea cărării se simte tot mai
mult fulguirea ierbii. E un fel de
ne-au rămas însemnele dorinţelor
Judeţul Hunedoara a avut ca acută de manuale şi cărţi în limba Sâmbătă a fost mare sărbătoare la noastre? Câte cuvinte n-au rămas curgere fără sfârşit. O întindere fără
oaspeţi, o delegaţie a profesorilor de română, că elevii învaţă la şcoală Regimentul de Geniu „SARMIZEGE- între coperţile luminoase ale unei margini care ne fascinează gândul.
limbă română, din Ucraina. Ei au fost despre scriitorii români apoi n-au prilejul TUSA" din Deva. Cei mai tineri militari cărţi? îţi mai aminteşti oare acel poem Care ne apropie de miezul sărutului
încântaţi să se afle în , Judeţul aşezat să citească operele lor. Există şi o au depus jurământul militar în faţa pe care l-am scris sub privirile tale pe care iată l-am simţit la fel de
chiar în inima României” şi să cunoas puternică tendinţă de ucrainizare a tricolorului, pentru patrie şi popor. Eveni încărcate de emoţia firească? Te-am arzător. Nu te-am întrebat prin ce
că aici, locuri de mare importanţă şcolilor de Ib. română, iar clasele cu mentul a fost înălţător, aşa cum sunt apropiat de pieptul meu şi nu te-ai ţinuturi îndepărtate ţi-ai dus paşii.
pentru istoria neamului. 5-6 elevi sunt în pericol de desfiinţare, majoritatea celor ce se organizează sub împotrivit. Dar, nici n-am simţit acea N-am încercat să-ţi mai frâng timpul
Delegaţia a fost însoţită de dl prof. învăţământul în Ib. română se face doar comanda colonelului loan Dorian Branea, depărtare care să mă facă să visez din care te-ai întors cu sufletul însetat
PETRE MIHAI, din partea Ministerului până în clasa a 9-a, de aceea ,.Şansa comandantul unuia dintre Regimentele clipele, din acea zi, când te-am strigat de iubire. Mi-ai spus doar atât: ,,Să
Educaţiei Naţionale. Programul a elevilor noştri este de a învăţa mai de Elită ale Armatei de Transilvania. pe nume. Ai încetinit pasul şi parcă nu pierdem vara”.
cuprins şi o vizită la Şcoala Normală departe în România", după cum afirma Armată plăcută bobocilor şi mai, multe ţi-am simţit nedumerirea. Nu ştiai ce Miron ŢIC
din Deva, prilej cu care s-a purtat un d-na Elena Didoşac, profesoară în bucurii cadrelor! (V. B.)
dialog cu reprezentanţii Inspectora zona Cernăuţilor.
tului Şcolar Hunedoara, pe tema Delegaţia şi-a exprimat şi marea
- urmare din pag. 1 - centralizate în frunte cu
situaţiei concrete a învăţământului în bucurie de a-şi fi văzut împlinit,, Visul
limba română din Ucraina şi o întâlnire de a ajunge în partea istorică a peste 300 de costume de C ând so arele va a p u n e Direcţia Sanitară Judeţeană,
cu redactori ai ziarului,,CĂLĂUZA". României”. daci şi de romani de la Inspectoratul de Sănătate
S-a subliniat faptul că există o lipsă Mariana PÂNDARU studiourile din Buftea. Sus, Confesiuni indecen te Publică şi Direcţia Veterinară.
în vârful cetăţii vor fi sacrificate animale In replică, primarul Mircia Muntean
conform ritualului existent pe vremea susţine că cei peste 300 de milioane de
lui Zamolxe, se vor organiza lupte cu echilibrul biologic al zonei şi ar afecta lei cheltuiţi de executiv pentru spectacol,
Corccfialunară^pensiilor arme antice şi se vor derula mai multe ruinele medievale existente aici. vor fi folosiţi în cel mai benefic mod cu
j-ŢV- surprize. Insolita iniţiativă a stârnit însă în plus, spectacolul dizgraţios al putinţă pentru comunitatea locală, la
indignarea unei asociaţii ecologiste - sacrificării animalelor ar putea întări festivităţi fiind prezenţi numeroşi oaspeţi
- urmare din pag 1 - fo n d u ri pentru o corecţie mai „CORDIAL” care îl ameninţă pe primar prejudecăţile turiştilor străini, intoxicaţi cu străini, în frunte cu delegaţia departa
şi Protecţiei Sociale apreciază că, în substanţială. Suma necesară (cca. 580 că îl va da în judecată dacă va permite kitsch-uri tip „Dracula", cum că „românii mentului francez ARRAS, înfrăţit cu
urma aplicării noului coeficient, anul de m iliarde de lei) va proveni din derularea acestui spectacol într-o ar fi un popor de vampiri". Deva. Şi, cum îl ştim ambiţios ca un
acesta pensiile de asigurări sociale de fondurile alocate plăţii altor drepturi de rezervaţie naturală ce cuprinde un Aceiaşi ecologişti au colectat cu catâr atunci când îşi pune ceva în ca|T
stat şi in d e m n iza ţiile achitate asigurări sociale de stat (rămase monument istoric cum este CETATEA perseverenţă avizele nefavorabile cu greu ne putem închipui că demersul
Invalizilor, veteranilor şi văduvelor de n e ch eltuite). M ajorarea cuvenită DEVEI. Ecologiştii susţin că o ase desfăşurării acestei „grandomanii", cum primarului devean nu va fi dus la bun
război vor creşte cu 31,71%. Rata pentru iulie va fi achitată în august, menea manifestare ar deteriora o numesc ei, de la diverse instituţii des sfârşit.
inflaţiei va fi mai mare (cea pe primele odată cu drepturile aferente acelei luni
6 luni a fost de 30,8%), însă nu există (corectate corespunzător).
Fumul toxic al crematoriului, urina de pe pereţii
A TRĂDAT PACEPA POPORUL ROMÂN?
farmaciei, trotuarele, gropile...
„ROMÂNUL RÂDE, CÂNTĂ ŞL DANSEAZĂ CÂND SUFERĂ!"
- urmare din pag. 1 - tui caz se află un spaţiu oarecum există loc pentru aceste două containere
- urmare din pag. 1 - Pentru punctul al doilea „CĂLĂUZA",
Apariţia „Orizonturilor Roşii”, carte ziar citit şi serios, cred că nu ar trebui 3. în strada Eminescu în vecinătatea împrejmuit cu un gard înalt de sârmă prin amenajarea spaţiului respectiv.
total reprobabilă, comandată, atunci ca nici măcar să întrebe! cimitirului Catolic şi Ortodox a existat care, cu ani în urmă arăta într-o stare 7. în continuarea străzii împăratul
şi acum de marii magnaţi interesaţi - şi Nu există decât o ROMÂNIE, un până prin 1992 o unitate de comer civilizată, acest spaţiu fiind probabil Traian, partea stângă, de-a lungul
culmea!, ascultaţi ca şi dirijori în propria popor român şi români de alte naţio cializare a produselor petroliere. în ultimii destinat pentru tenis etc. Acum e într-o gardului Spitalului cresc buruieni.
noastră casă(!?!), denotă că trădarea nalităţi. în vatra pământului strămoşesc ani nu se mai ocupă nimeni de acest stare total degradată. Consider că ar fi corect ca această parte
se extinde. s-au născut, pâinea ţăranului român o depozit, este lăsat în părăsire, s-a furat 6. Datorită dvs, domnule Primar, s-a până în apropierea sediului Casei de
Situaţia României, a poporului mănâncă! poarta de fier, cresc gunoaiele, s-au spart reuşit după ani şi ani ca şi pe strada Ajutor Reciproc a Pensionarilor, să se
român, se aşează pe acelaşi talger al Imberbii şi imbecilii cu declaraţia uşa şi geamurile construcţiei etc. Consi împăratul Traian să avem iluminat civilizat găsească o modalitate de a se construi
trădării cotidiene a intereselor naţionale. der că ar fi bine să fie căutat proprietarul şi pentru care toţi cetăţenii acestei străzi se pe cât posibil o porţiune de trotuar, pentru
Deci, reabilitaţi-l faceţi-l dacă se uită oare că sunt născuţi şi trăiesc în dacă nu există să fie găsită o modalitate cundare vor fi alături de dvs, este totuşi un a exista o siguranţă a circulaţiei pe
poate „EROU NAŢIONAL”, „LUPTĂ România, deci sunt români? de folosire a acestui spaţiu în mod civilizat. DAR şi anume: să scăpăm de gazele otră această stradă.
TOR ANTICOMUNIST”, „EROU AL Dacă nu, „via Nădlac, Borş, Valea 4.0 situaţie de asemeni necivilizată, 8. De asemeni nu ar fi rău ca şi Intrarea
vitoare ale crematoriului Spitalului. Să se
REVOLUŢIEI DIN...” etc., reabilitaţi-i pe lui Mihai, Tisa etc..." spre patria lor s-a creat în prezent în jurul Farmaciei de găsească o modalitate de eliminare a celor „Transilvaniei” respectiv strada, să fie
toţi trădătorii şi delicvenţii de drept „mumă”, şi asta cât mai repede, pentru la intrarea în str. împăratul Traian, unde două containere, ce greşit au fost puse adusă la o stare civilizată, această arteră
comun „victime ale Securităţii” (ce o fi linişte şi bună înţelegere; aşa ajung pe în spaţiul de parcare din faţa blocului nr. 14 fiind foarte frecventată dar şi greu de
avut Securitatea cu hoţii, tâlharii şi loc cu talpa în NATO! pe pereţii acesteia, urinează mare parte în loc de a fi puse în capătul celălalt al circulat din cauza degradării avansate.
huliganii?), românul râde, cântă şi Deci declaraţii la Buda, nu la Cluj, din clienţii localurilor de noapte din apro blocului unde există şi o gură de canal, sau Cu deosebit respect,
dansează când suferă! în inima culturii ardelene! pierea Farmaciei.
5. De asemeni, în apropierea aces în spaţiul din intrarea „Transilvaniei”, unde Ec. lonescu Constantin
Ec. CARMEN OROSZ, director Sucursala Deva a Băncii Populare EURO CREDIT
- urmare din pag. 1 sunt mai mici în comparaţie cu cele ale exorbitante de către alte bănci sau alte - Da. Creditul de consum, de care se din dobânzi vom oferi şi premii atractive
altor bănci. persoane juridice? poate beneficia prin deschiderea unui săptămânale şi anuale.
| - în legătură cu întrebarea dvs Agenţii economici pot efectua diverse - La ghişeele băncii noastre, orice cont curent la banca noastră şi depunerea - Care este dobânda pe care o
■ vreau să fac o afirmaţie: au existat bănci plăţi/încasări prin contul lor curent, banca persoană care doreşte să beneficieze de timp de 5 luni a minim 100.000 lei, primeşte o persoană fizică pentru banii
J pe care unii nu se sfiau să le considere având un program flexibil (8-18); un credit, poate obţine toate informaţiile urmând ca în a şasea lună de la prima depuşi în banca dvs?
I simbolul sistemului bancar românesc şi constituirea de depozite, posibilitatea referitoare la acesta. depunere să se acorde un credit în - O persoană poate solicita
I care acum zac în sediile lor uriaşe. plătirii salariaţilor prin conturi personale, valoare de patru ori suma depusă în cele constituirea de depozite la termen pe
• Politica băncii noastre este de a fiind doar o parte din serviciile bancare Invitat la Călăuza 5 luni, având ca termen de rambursare diferite perioade cu/fără capitalizare.
I veni în sprijinul oamenilor prin acor- oferite. Prin această modalitate de plată 12 luni maxim, dobânda anuală a Dobânda variază între 50-80%.
| darea unui număr mai mare de credite a salariilor se crează următoarele creditului fiind de 18% calculată la soldul în prezent valoarea dobânzii prac
■ cu valori mici şi medii, micşorând astfel avantaje: evitarea manipulării şi în afară de actele de identitate (pe de restituit, reţinându-se eşalonat ticată de EURO CREDIT la depozit ,
■ ponderea creditelor neperformante transportării unor sume mari de bani de baza cărora se deschide contul personal) începând cu luna imediat următoare este: \ v
I ceea ce face ca banca noastră să fie către reprezentanţii societăţii respective, se vor primi formulare (de la ofiţerul de acordării creditului; şi un nou serviciu pe - 1 lună şi 3 luni 65% dobândă fixă;
I mai sigură (înlăturând astfel creditele plătirea salariilor în mod operativ şi credite), în funcţie de creditul solicitat. care îl vom lansa. Dobânda la acest credit -6 ,1 2 luni 50% dobândă variabilă;
î neperformante...) modern, salariaţii putând beneficia chiar Creditele se acordă pe baza este relativ mare deoarece se acordă pe - Ce aţi vrea să le transmiteţi
I - Agenţii economici care vor să-şi de un „salariu în avans”, adică o linie de adeverinţelor de venit, adeverinţe de o perioadă de până la şase luni, putând cititorilor noştri, unii dintre ei viitori
| deschidă conturi la banca dvs ce credit în valoare de până la 100% din girant cu venitul acestora. fi garantat cu bunul achiziţionat. clienţi ai dvs?
■ avantaje vor avea? Comisionul pentru venitul net. - Acordaţi credite pentru achiziţio - Depozitele pentru persoanele fizice - Vă invităm să deveniţi clienţii
* serviciile efectuate este mai atractiv - Cu ce documente trebuie să vină narea de bunuri de folosinţă îndelun se pot realiza şi prin certificate de noştri asigurându-vă că noi, Banca
| pentru bancă sau pentru agentul la dvs un cetăţean care doreşte să ia un gată? Cu ce dobândă? Pe ce termen? depozit? Care este dobânda? Populară EURO CREDIT vom fi cât mai
economic? credit? Evaluările pentru garanţii le fac Cu ce se garantează creditul? Se poate - începând cu luna august vom emite aproape de dvs oferindu-vă cele mai
- Comisioanele practicate de noi lucrătorii dvs sau li se vor percepe sume garanta cu bunul achiziţionat? certificate de depozit. Pe lângă câştigurile atractive servicii bancare.
T