Page 1 - Calauza_1999_491
P. 1
© T
00 *0 CU CU 3
O ° ^ o E | < PROSTITUATELE DIN HUNEDOARA
v- 03 © ©
© 3 3 w © O o
O CL 5 £ C Q_ O T3 CC Şi în m unicipiul Hunedoara, dă prostituţie, fiecare primind câte o Poliţie stă combaterea acestei stări” -
•= o >CU £ *< sărăcia, lipsa de bani şi a unei vieţi amendă contravenţională. în urma unui
© o 0 © m ne spunea într-un dialog pe această
o 9 _O .£ % decente, a tăcut şi tace ca unele fete
O nj °-g CU m ^3 control dermatologic de specialitate, temă, It. col. Adrian Filer, adjunct al
o u c Q> E £ (D din familii cu o situaţie socială precară câteva au fost găsite contaminate
■E £ 3 KU “ I © comandantului - mai ales că nu demult,
ro cu C o C 'C © sau dezorganizate, să fie atrase în veneric, una dintre ele, R.A., având doar alte 6 tinere fete hunedorence, au fost
o ş S.
c _ = 3 *— Q_ > mrejele prostituţiei. 17 ani. Am reţinut că, 80% dintre aceste depistate la Corabia, racolate şi
3 3 © 2 C 3 De la cpt Nelu Butunoiu din cadrul dornice de câştig prin relaţii sexuale,
. C
•— 5 3 CU g § „pregătite" pentru a munci în Grecia,
© ©
o :& .2 « — © Poliţiei municipiului Hunedoara am aflat sunt ,,brunete" cu domiciliul pe str. ca apoi să fie transferate în reţeaua de
03 3<«
CL O _ e © KU ? Ş că, în oraşul de pe Cerna, au fost Trandafirilor. prostituţie.
o E > ©
O 3 3 g depistate 15 tinere predispuse actului
0) g 3 5 . O v) ~o ,,în atenţia organului municipal de loan VLAD
0) c c — © ©
~o ._ -.3* © © KU I
3 Q _ CU © î= E « Cp
© £ ,© W E g KU © c\i
E 3
»- ©
cu © iz o-£ © DOMNULE PRIMAR, AŢI FOST RĂU SFĂTUIT
.2 E T3 (C
1 g ă | 03
©
KU" <=LC E © © CL De pe axa Timişoara - Hm. Vâlcea - Mangalia, nu trebuia să lipsească Deva
cu © 2 o
E 3
O * .!= ’D • £ E ,C
o * E 1 © 3
CU *3î* 3 ._ C 5 ■2q.O
— cu > O Desfăşurată cu mult fast şi decalată mare la festivităţi, ca după formidabila Holograf, Iris, Kogaion şi multe altele. Din
'•3 CL „ E £ E cd
£ J3 O © E KU © «© 3 din cauza istoricei eclipse, ediţia din acest victorie a „naţionalei” de fotbal a păcate acest eveniment ce încadra
cu o © .
Q_ © 9- "O KU « ° c E an a „Serbărilor Cetăţii" a prilejuit un României în faţa Angliei, atât în Piaţa geografic oraşul pe axa eclipsei: La Târgul Internaţional de
CU "O «CU 03 ^ © ,E c- adevărat succes al primarului Mircia
© O X3 CL T3 _ =5 Timişoara - Rm. Vâlcea - Mangalia nu a carte de la Bucureşti,
© , *ş C w © *0>-g Muntean în faţa devenilor, succes pe care fost mediatizat în ochii ţării, în timp ce în
• ° £ T3 «© *o © © publicaţia noastră va încerca să-i celelalte municipii ale „axei” spectacolele poetul Traîan T. Cosovei
.2 « Q. T3 O -
N Q) ? ‘E © C „diagnosticheze" cât mai exact prin Victoriei cât şi pe legendara cetate desfăşurate au fost transmise în toată ţara
0>13 S.©-£
c ^ I > iniţierea unui sondaj în rândul citeşte din volumul
3 >CU c cu ra d s e ;i medievală. Şi au avut ce vedea, cu mult profesionalism de către una din
' N c ^ *“ O w numeroşilor săi cititori. în orice caz, deoarece în oraş au concertat cele mai cele mai tari şi vizionate televiziuni,
iz CU ,,Bună dimineaţa, Vietnam ”
_C CD £ E © © 3 c £ credem că popularitatea politică a în vogă formaţii ale momentului şi câţiva Antena 1.
O _ ©
©
© O ‘CU 1 § KU >
0) •o r CL 13 © primarului a crescut binişor în ochii din cei mai îndrăgiţi cântăreţi români: Daniel MARIŞ apărut la Editura „ Călăuza”...
© c tinerilor care s-au înghesuit cu mic cu Nicu Alifantis, Laura Stoica. Veta Biriş, - continuare in pag. a 2-a - j
Solicitat să însoţească
o delegaţie a societăţii
EUROPEAN DRINKS cu
ajutoare la sinistraţii de la Râu
Mare Retezat, redactorul şef
adjunct al ziarului „CĂLĂUZA"
a avut surpriza să fie înconjurat
de sinistraţi care au declarat că
singurele lor speranţe de bine
mai stau doar în Corneliu Vădim
Tudor şi Ion lliescu... Să fie
Săptămânal independent aflat în slujba tuturor oamenilor Mare zvon?
„SID ER U R G IC A ” S.A. - CU O CHII SPRE VIITO R
luda l-a tra d a t pe lisus?
I‘ ? în acest an Ziua Siderurgistului, performante, flexibile, la cerinţele pieţii,
|i s-a desfăşurat la Hunedoara sub vom deţine şi în viitor poziţia de lider la
Jj semnul în care S.C. „SIDERURGICA” produsele lungi.
' S.A. din localitate dispune de cea mai Deşi „Siderurgica" Hunedoara şi-a
| bună grupare de laminoare din ţară, adaptat producţia la cerinţele pieţii, Propunând răspunsuri acestei Astfel, dacă răspundem DA, atestăm hotărârile judecătoreşti.
! pentru produse lungi, care vor fi producând în ultimii trei ani circa întrebări, „Călăuza", prin ingeniosul său sentinţa de trădare a primei instanţe Ce e de făcut? Să-l lăsăm în pace
alimentate cu semifabricate obţinute pe 800.000 tone oţel/an aceasta a reuşit director actualizează una dintre cele judecătoreşti şi negăm competenţa celei pe Pacepa să-şi continuie viaţa în
fluxul de produse bazat pe oţel electric să-şi menţină cota de piaţă 53% din mai dificile probleme politice din toată mai superioare instanţe judiciare a condiţiile legilor şi hotărârilor legale,
şi turnat continuu, eventual ţagle şi exportul de produse lungi al României istoria omenirii. Cu uşurinţă se poate Statului. Dacă răspundem NU a fost dând dovadă de conştiinţă şi disciplină
semifabricate din comerţ, şi va rămâne şi peste 22% pe piaţa internă, în pofida răspunde, dar judecând faptele, situaţia trădător, omagiem actuala instanţă şi civică fără de care nu-i posibil a exista
singurul producător din România de faptului că, mai sunt 11 producători se complică şi răspunsul este peste negăm pe prima. şi dăinui în stat.
şenile de tractor şi excavator, brăzdare români de produse lungi. măsură de dificil, fiindcă el priveşte Concluzia: Justiţia se neagă pe ea Ca să mulţumim „Călăuza" şi
de plug, susţinător galerii de mină etc. Ing. Dan RĂDUŢI autoritatea şi prestigiul celei de-a 3-a însăşi, încât oamenii nu pot fi calificaţi cititoriii ei, se impun câteva consideraţii
Transferând fabricaţia oţelului pe director tehnic al S.C. „S ide ru rg ica " S.A. mari puteri a Statului: Puterea după sentinţele judecătoreşti. Deci, nici
cuptoare electrice moderne grupate în judecătorească. pe I.M. Pacepa nu-l putem califica după prof. Victor ISAC
două module de fabricaţie, module - continuare in pag. a 3-a - - continuare în pag. a 2-a -
, , In fo rm a ţia d e H u n e d o a ra " 8 în anul 2000, România va fi împărţită
Duminică, de Sfânta Maria Mare, la Casa de Cultură din Hunedoara a avut I
loc întâlnirea unui grup de cetăţeni iniţiatori ai apariţiei unui ziar al municipiului de i în 20 ăe departamente I
pe Cerna. Cu această ocazie a fost stabilit titlul ziarului „Inform aţia de 8 I
Hunedoara” , precum şi linia directoare care va fi una socială, corespunzând Actuala împărţire teritorial-administrativă a României îşi de municipii, oraşe şi comune şi se va întocmi un studiu privind
necesităţilor actuale ale preocupărilor hunedorenilor. Aşa că, hunedorenii, nişte S trăieşte ultimeie zile. După atâtea „dorinţe neîmplinite de populaţia existentă şi puterea economică a respectivelor I
neastâmpăraţi, nici măcar de Sfânta Maria Mare n-au linişte. în curând, I formare a noi judeţe, de tradiţie", Guvernul a decis şi elaborat localităţi. în funcţie de datele ce vor rezulta, se va trece la I
„Informaţia de Hunedoara” va sosi în mâinile Dvs. Sunt invitaţi să colaboreze toţi I un nou proiect care prevede renunţarea la judeţe, discutarea împărţirii pe departamente. Această modifi I
hunedorenii. Redacţia provizorie se află în Hunedoara, B-dul Corvin, bl. H-7, ap. 44 stipulându-se împărţirea teritoriului în DEPARTAMENTE, care este impusă printre altele şi de faptul că, în urma adop
Jîn incinta sediului Societăţii de difuzare a presei şi cărţii Unison Press). (Al. C)^ I care ar urma să fie constituite din două sau trei judeţe, tării Legii Administraţiei Publice Locale şi a Autonomiei Locale I
I într-o primă atapă se va face o situaţie la zi privind numărul I
- continuare in pag. a 3-a - Dan NERO
i s c. ATLASSIB S.R.L. SIBIU
îifiiE'iS'DC âtâCIll „ VOM SCO A TE Ş l NOI TOA TE
A G E N Ţ IA D E V A P R O B E L E "
Dându-şi seama că este într-un an întâlnirea cu presa. derulare o anchetă asupra activităţii
„ A T L A S S IB ' 'efectuează zilnic trans preelectoral PNŢCD a hotărât să iasă la Mai întâi însă domnia sa a ţinut „să d-nei Otilia Sfetcu, fosta directoare (timp
port de persoane în TOATĂ EUROPA: atac pe toate fronturile. „Să nu mai dăm facă lumină” în modul cum a fost repus de o lună). O anchetă dură, concretizată
GERMANIA, FRANŢA, ITALIA, AUSTRIA, dovadă de cavalerism, care de fapt a fost în funcţia de director al D.S.P. Hunedoa printr-o sumedenie de acuze şi condusă
prost înţeles. Acum se ascut săbiile şi ra. El spune că în prima fază n-a fost
SUEDIA, SPANIA, OLANDA, BELGIA, ANGLIA direct de dl loan Rău. Poate fi ea justă
de-o parte şi de alta. Vom scoate şi noi vorba de o destituire ci de o neprelungire după adevăratul război dintre cei doi?
la preţuri accesibile şi cu plecări din 30 de mari oraşe ale ţării. toate probele şi dovezile pe care le avem a funcţiei de director. Apoi s-a desfăşurat Vom vedea.
despre celelalte partide" a fost declaraţia un concurs la care au participat trei
A T L A S S I B efectuează servicii de mesagerie, de început a d-lui loan Rău, preşedintele candidaţi în urma căruia dl Rău a câştigat. Mariana PÂNDARU
Filialei Judeţene Hunedoara a PNŢCD la Cum era de aşteptat, acum se află în - continuare în pag. a 2-a -
jţ eliberează asigurări medicale şi cărţi verzi.
/
A T L A S S I B închiriază grupurilor organizate,
autocare moderne pentru efectuarea de excursii. Dl I U li SOAN. p r i m a r al m u m iei V ă lis o a r a
- Din ce partid faceţi parte, domnule pentru că vreau să las faptele să vorbeas - Ce vă pare rău că nu aţi reuşit să
IMPORTANT! începând cu data de 14.05.1999,
primar? că şi faptele au vorbit. în anul ’96 nu era faceţi?
prin ATLASSIB puteţi călători şi în Ungaria la Szeged, - Eu fac parte din Partidul Demo iluminat public, iar acum avem. Vroiam - Nu avem terenuri, ca de exemplu
Kecskemet şi Budapesta, cu plecări de 2 ori pe crat, dar aici la ţară, de exemplu cum să le fac un teren de fotbal, deşi am
este comuna Vălişoara, cetăţenii nu ; Invitat la promis. Am mai vrut să fac o extindere
săptămână. r . r aleg partidul, aleg omul. de iluminat chiar în zona centrală, care
9yot o fe rim , - Ce aţi promis in campania 2 CĂLĂUZA este Dealul Luncoiului, pentru că exact
electorală? pe centrul comunei nu este iluminat
dumneavoastră aCegeţi! - în campania electorală nu am public. Mi-am propus să fac acest lucru
promis. în momentul în care mi-am să dovedesc cetăţenilor că se poate face. în acest an, dar din lipsă de bani nu ştiu
Pentru informaţii şi rezervări sunaţi la Agenţia făcut o platformă la alegerile din. '96 în primăvară, s-a surpat drumul de la dacă o să reuşesc.
m-am dus în fiecare sat şi le-am spus, Dealul Mare şi am adus 30 de maşini de Valeriu RÂUREANU
ATLASSIB din Deva, la numărul de telefon 054/231519. cam ce vreau să fac dar că nu promit, piatră fără nici un leu. A fost o sponsorizare. - continuare în pag. a 2-a -