Page 2 - Calauza_2001_563
P. 2

S P O B T^gM !?^S P ~O B T~^                                           Cu oglinda
         »  r.’ AGAZIN:  Firma  italiană  ERREA,  care  echipează  Universitatea   MARTOR
       Craiova  a  deschis  un  magazin  destinat  suporterilor,  de  unde  se  pot   în  spinare
       achiziţiona  tricouri  originale  de joc ale favoriţilor.  Unitatea  se  află într-un
       spaţiu care a aparţinut fostului atacant oltean  CĂMĂTARU.  Dacă  cu  rr.uiţi  ani  în  urmă  i  se  spunea  castel,  nici  acum  nu-i
         •   CONTRACT:  Cristian  Buturugă,  fostul  goal-keeper  al  formaţiei   spune  altfel.  Puţine  sate  se  pot  mândri  cu  o  aşa  clădire.  Când
       slovene PUBLIKUM CELJE a semnat un contract pe patru ani şi jumătate
       cu F.C. ARGEŞ şi pentru care Clubul din Trivale va plăti  suma de 10.000   priveşti clădirea,  nu  poţi să negi acest lucru  mai ales că pereţii ce
                                                             P9artă  atâtea  amintiri,  au  şi  un  fel  de  răceală.  O  înstrăinare  pe
       dolari  USA.
         •   FALIMENT:  Clubul  olandez  VITESSE  ARNHEM  se  pare  a  fi  „în  care,  ochiul,  uneori  o  pierde,  sau  poate  refuză  să  o  adune  în  el,
       pragul’ falimentului şi există posibilitatea ca jucătorii acestei grupări, printre   pentru mai multă vreme. Acolo, cândva a trăit o boieroaică putred
       care  şi  internaţionalul  român  Ştefan  Nanu  să  nu-şi  primească  slariile  pe   de bogată. A avut câteva sute de hectare de pământ dintre cel mai
       luna în curs din acest an.                loan VLAD   bun,  ca  untul,  cum  se  spunea.  Camerele  castelului  miroseau  a
                                                             mobilă scumpă şi a oglinzi în  care dacă te  priveai,  te vedeai  mult J
                Cum se dau anunţurile la                     mai tânăr şi mai frumos.  Boieroaica a avut un băiat care a ajuns în
                                                             armată la rangul de căpitan, dar n-a reuşit să adune prea mulţi ani
                  MONITORUL  OflCIRL                         p e -ră b o ju l  v ie ţii  stin g â nd u -se   p a re-se  pe  la  p a tru ze ci-fiin d
                                                             înm orm ântat  în  preajm a  castelului,  nu  prea  departe  de  uliţa
           lnteresându-ne cum se dau anunţurile la Monitortut Oficial am fost
        informaţi că  pentru  persoanele fizice şi juridice,  cu domiciliul/sediul   principală a satului.  Cândva de averea  boieroaicei  s-a ales praful
        în alte zone ale ţării  decât  Bucureşti,  anunţurile destinate publicării în   rămânând castelul vegheat de arborii seculari ai parcului. în vremea
        Partea a lll-a a Monitorului Oficial (acte juridice, înscrisuri, comunicări,   aceea cei care porniseră pe calea noului regim instaurat de „secera
        anunţuri  etc)  se transmit prin  intermediul  Poştei  Române,  pe  adresa:   şi ciocanul” s-au gândit să Se îmfructe din bunurile ce le adăpostea
        R.A. M onitorul O ficial - Centrul pentru relaţii cu publicul, Şoseaua   castelul.  Unuia,  i-au  căzut  ochii  pe  oglinda  aşezată  într-un  hol,
        Panduri nr. 1, bloc P33, sector 5,  Bucureşti, tel.  01-4115833.  Plata
                                                             unde puteai să-ţi arunci o ultimă privire înafnte de a păşi în lumina
        se face în contul regiei nr. 2511.1 -12.1/ROL, Banca Comercială Română   zilei. S-a opintit, după puterile sale de atunci, fiindcă era tânăr, şi a
        SA  -  Sucursala  „UNIREA"  Bucureşti  sau,  pentru  persoane  juridice
                                                             luat oglinda  în  spinare.  Aşa  a  pornit în  lungul  uliţei  satului  fără  să-i
        bugetare, în cont nr.  5069427282, Trezoreria sector 5  Bucureşti.
                                                             pese de cineva.  Unii, când l-au văzut au început să râdă, că până
                                                             atunci  nu  mai  văzuseră  pe  cineva  dintre  săteni  cu  o  oglindă  în
                                                             spate.  Unul,  care  poate  ar fi  vrut să aibă  el  oglinda,  n-a  stat  mult
          Călare  oe  două  secole                           pe gânduri şi cu primul bolovan ieşit în cale a făcut-o ţăndări. Multă
                                                             vreme,  s-a  tot  vorbit  de  păţania  omului  cu  oglinda  în  spinare.  în
                                                             parcul din faţa castelului, mulţi ani la rând, s-au întâlnit cet tineri şi
        V a le riu   B ă rg ă u   în „C o tid ia n u l”      cei  bătrâni  încingând  hore  de  neuitat.  Nedeile,  erau  în  acei  ani
          în ziarul „COTIDIANUL" din 29 decembrie 2000 la rubrica „Pre limba   acel ceva dulce ca mierea. Se înfiripau acele iubiri care duceau nu
       scriitorului” poetul şi criticul Valeriu Bârgău, a semnat un articol deosebit   prea târziu la căsătorii frumoase şi durabile. Dar, s-au făcut şi lucruri
       de acid intitulat „TĂCUTUL".                          care interesau vremurile de atunci, car& se considerau importante.
                                                             Aici, lângă acest castel s-a sărbătorit înfiinţarea uneia dintre primele
                 Cenaclul  „ARDEALUL"                        gospodării  colective  din  regiune.  Şi  ce  şedinţe  şi  ce  chefuri  s-au
                                                             tras  după  „faptele"  cele  mari.  Şi  a  fost  prezent  şi  cel  cu  oglinda
          La  ultim a  întâlnire  din  anul  trecut  a  m em brilor  cenaclului-club
                                                             spartă în spinare -  poate puţin trist că a păşit în acea lume oarbă,
       „Ardealul” (ţinută la sediul redacţiei CĂLĂUZA) a fost prezentată varianta
       definitivă a volumului de poeme aparţinând poetei Nuţa Crăciun, care, cu   crezând că  nu-l vede  nimeni,
       această  ocazie  a  ales  să-şi  publice  cărţile  sub  pseudonimul  ANA                      Miron ŢIC
       CRĂCIUN.  Tot  cu  acest prilej  a  fost  proiectată  o  viitoare  colaborare  a   I___________________________________________________________ _____I
       tinerilor scriitori din cadrul Academiei de Poliţie (de la Băneasa) la revista
       „ARDEALUL LITERAR Şl ARTISTIC"
       LANSAREA VOLUMULUI „0 VIAŢĂ ISTORICĂ A SECOLULUI XX”  ^ P R O C T O L I N E .
          Cu  câteva  zile  înainte  de  stingerea  completă  a  luminilor secolului
       XX,  la  Galeriile  de  artă  din  municipiul  Hunedoara  a  avut  loc  lansarea
       volumului „O  VIAŢĂ ISTORICĂ A SECOLULUI XX" a cunoscutului filosof   CENTRU  M ED ICAL  P R O C T O L O G IC
       şi  om  de  cultură  hunedorean  V icto r  Isac.  Cartea  apărută  la  Editura
       CĂLĂUZA (tipărită de tipografia CĂLĂUZA) a fost prezentată de Mariana   oferă  posibilitatea  tratării:
       Pândaru, îngrijitorul ediţiei, şi Valeriu Bârgău, directorul editurii. Au mai
       vorbit despre personalitatea marelui om de cultură (care zilele acestea a
       împlinit  83  de  ani.  La  mulţi  ani,  domnule  Profesor!)  Eugen  Evu,  Dan   H E M O R O IZ I
       V ifor Pichlu şi inginerul loan  Rom ulus.
          Au participat circa 100 de cititori şi prieteni ai omului de cultură Victor
       Isac, hunedoreni şi deveni care au avut puterea să cinstească aşa cum   F IS U R I  A N A L E
       se cuvine  pe  un  mare  om  de cultură.  Au  lipsit cu  desăvârşire  primarul
       (PNL) şi viceprimarul localităţii (PRM).                şi alte probleme legate de acest subiect!
                                                               Actualmente, există posibilitatea tratării
            Miron  Ţie în  „Bucovina  literară"
                                                                  acestor afecţiuni  fără Operaţii!
          O foarte interesantă recenzie la cartea lui Miron Ţie -  „Regina Nopţii"
       (apărută la editura CĂLĂUZA, tipătită la Tipografia CĂLĂUZA) sfe publică   Tratament de scurtă durată, uşor
       în revista BUCOVINA LITERARĂ care apare la Suceava sub păstorirea
       poetului  Ion  Beldeanu.
                                                             APARATURĂ  MEDltALĂ  MODERNĂ,  EXCLUSIVĂ
         E d itu ra   C Ă L Ă U Z A   p e   in te r n e t
          Nu  mai  încape îndoială că  volumul  POEMUL  ANIMAL  aparţinând   RESPONSABILITATEA  DEPLINĂ  A  REZULTATELOR
       poetului  Liviu  loan  S tolciu,  apărut  la  Editura  CĂLĂUZA  în  colecţia
       „POEŢI ROMÂNI CONTEMPORANJ” este şi rămâne pe locul întâi în topul
       cărţilor de poezie apărute în România în ultimul an al mileniului al doilea.   T I M I Ş O A R A :   056/221.219
       Recent după cum am aflat din ziarul ADEVĂRUL, poetul LIS şi-a introdus
       cartea POEMUL ANIMAL pe internet, anexând acesteia şi adresa Editurii   BUCUREŞTI: 01/311.19.69;
       CĂLĂUZA, care a avut curajul să editeze carea anului 2000!  ^BAIA-MARE:  062/220.103; IAŞI: 032/145.633^
                                             Ion PATRUOCHI


         C Ă L Ă U Z A  - S Ă P T Ă M Â N A L   I N D E P E N D E N T  A F L A T  ÎN  S L U J B A  T U T U R O R   O A M E N IL O R
   1   2   3   4   5   6   7