Page 11 - Calauza_2001_564
P. 11
Saptămân^iirTdep^dent jaf lat în"siujbatuturor oamegiioiv^ im *& 2 n n
f Sunt preoţii români din Australiei, traficanţi de droguri? '
(urmare din nr. 563) Publicând aceste dezminţiri, care nu sunt nici primele şi probabil
Fiind vorba despre toate acuzaţiile aduse preotului Praf. Dr. Gabriel nici ultimele de acum încolo, demonstrând adevărul, atragem atenţia
Popescu, nu l-am putut ocoli fără ca să nu-i solicităm opinia, lată ce ne-a unor ziare mincinoase din ţară că, exilul românesc are o experienţă
spus: recunoscută pe plan internaţional luată în considerare, iar membrii
„Acuzaţiile care mi s-au adus din nou, de o calomniatoare notorie Ambasadei Române de la Canberra, care au fost acuzaţi de atâtea ori
din Sydney, sunt prea vechi şi au fost dezminţite de atâtea ori, încât nu pe nedrept, să-şi dea seama de realitate, şi că, nu toţi cei care îi vizitează
consider că ar fi necesar să le mai analizez încă o dată sau să răspund sau îi sună, sunt loiali ţării noastre pe care Ambasada o reprezintă.
la fiecare aberaţie. „Ziua” le-a mai publicat şi la 7 august 1997, refuzând Degeaba Markakina cârâie ca o kookabura pe la uşile unor ziare din
apoi să-mi admită dreptul la replică. în schimb, s-ar putea revedea România, pentru noi cei de aici, nimeni nu o mai bagă în seamă, precum
„Dreptatea” din 12 iunie 1990. „Cronica Română" din data de 30 nici Australia nu acordă nici o atenţie când pasărea neagră cârâie a
decembrie 1993, „Dimineaţa" din 13 august şi 16 septembrie 1997 sau pagubăl
r“ vjsys „Mihai Eminescu” luna septembrie - octombrie 1997 şi altele. George MIŢIN VARIEŞESCU - Sydney
Iflftste născociri şi falsuri au reapărut acum, la aniversârea plină de Preşedintele Societăţii „M ihai Eminescu”
bucurie a 25 de ani de când Parohia noastră „Sfânta Maria” îşi are preotul
ei, perioadă în care activităţile şi realizările, în frunte cu noua şi frumoasa N. R.r - Echidistant, dar nu prost informat, ziarul CĂLĂUZA acceptă
biserică, au dovedit dragostea de credinţă şi de obârşie, afirmând valorile publicarea dreptului la replică a d-iui profesor George Miţin Varieşescu,
spirituale sufleteşti, româneşti în această parte a lumii. Tot acum, preşedintele Societăţii Mihai Eminescu din Sydney, drept la replică în
autorităţile australiene m-au acreditat pentru asistenţă religioasă ortodoxă care se încearcă punerea în normalitate informativă a populaţiei din
la Satul Olimpic. Bucuria aceasta nu ne-o poate lua nimeni, pentru că România in ce priveşte un scandal de proporţii din diaspora românească,
ea vine de la Dumnezeu şi din vrednicia multor români ortodocşi. Suntem scandal supra-dimensionat prin implicarea unor ziare şi a unor servicii
prea cunoscuţi pentru ca afirmaţiile mincinoase să mai poată fi luate în de informaţii româneşti sau străine. Nu ne pare bine că în material sunt
seamă. Şi cine ar fi atât de naiv să creadă că Australia doarme? amintite nume de ziare sau ziarişti, însă considerăm că democraţia şi
Dacă cele două ziare au umblat după senzaţii sau au încercat cumva profesionalismul constă şi de această dată şi în ascultarea unor alte
să lovească în Patriarhie şi în Ortodoxie, folosind „cazul" Sydney, s-au medii de informare, care cu profesionalism se ridică în apărarea onoarei
înşelat amarnic". României şi a Ortodoxiei. CĂLĂUZA
r — — — — — — — — — — — — — — — — • - — — — — — — — — — — — — — — — —
Biblioteca Judeţeană „O vid Densuşianu” B oston-17.IV .1790); I
Hunedoara - Deva - 145 ani de la naşterea lui ION GEORGESCU. Sculptor şi desenator *
român (18.1.1856 - Bucureşti - 30.XI.1898); |
-1 1 0 ani de la naşterea lui ANTONIO GRAMSCI. Filozof italian (23.1.1891 ■
CALENDARUL LUNII -A les-S ardinia-27.IV .1 937 ); I
- 70 ani de la naşterea lui ION HOBANA. Eseist şi prozator român I
„ Omul devine om numai prin educaţie" (25.1.1931 - Sânnicolau Mare);
- Johann Heiririch Pestalozzi - - 225 ani de la naşterea lui ER NEST TH EO D O R A M A D EU S I
., Cetind sute de cărţi despre problemele mari, scrise de sute de oameni, HOFFMANN. Scriitor şi com pozitor german (24.1.1776 Kânigsberg - I
deosebiţi în loc, în timp, în neam, în toate afli ceva comun care te înalţă. Şi 25.VI.1822); 1
această înţelegere măreaţă în cele-de mai sus, te pune pe gânduri, om aI - 130 ani de la naşterea lui NICOLAE IORGA. Istoric, critic literar, me- |
îndoielii" morialist, dramaturg şi poet român (17.1.1871 - Botoşani - 27.XI.1940); ■
- Nicolae lorga - - 80 ani de la naşterea lui ION ISTRATI. Scriitor român (19.1.1921 - Alba I
„, Explozivul cel mai puternic nu este toluenul, nici bomba atomică, ci -H u d e ş ti-25/26.1.1977); I
ideea omenească" - 60 ani de la moartea lui JAMES JOYCE. Scriitor irlandez de limba
engleză (2.11.1882 - Dublin -13.1.1941); |
- Grigore C. Moisil -
- 65 ani de la moartea lui RUDYARD KIPLING. Scriitor englez. Premiul ■
> CENTENARE. BICENTENARE Nobel pentru Literatură /1907. (30.XII.1865 - Bombay -18.1.1936); *
^ ANTON BALOTĂ. Lingvist şi folclorist român - 155 ani de la naşterea lui ALEXANDRU LAMBRIOR. Lingvist, filolog, |
GIUSEPPE VERDI. Compozitor italian folclorist român (12.1.1846 - Fălticeni - 20.11.1883); ■
- DOMENICO CIMAROSA Compozitor italian * -1 2 5 ani de la naşterea lui JACK LONDON. Scriitor american (12.1.1876 I
- San Francisco-22.X I.1916); I
- 120 ani de la naşterea lui ION MINULESCU. Scriitor român. Poet, J
- 110 ani de la naşterea SEVASTIEI ARCHIP-TICU. Romancieră şi prozator, dramaturg (7.1.1881 - Bucureşti - 11 .IV.1944); |
autoare dramatică româncă (4.I. 1891 - Târgovişte - 31.111.1965); - 95 ani de la naşterea lui GRIGORE C. MOISIL. Om de ştiinţă român. ■
- 440 ani de la naşterea lui FRANCIS BACON. Om politic şi filozof ma Matematician, logician şi filozof al ştiinţei (10.1.1906 - Tulcea - 21 .V. 1973); *
terialist englez (22.1.1561 - York House - Londra - 9.IV.1626); - 245 ani de la naşterea lui W O LFG ANG AM ADEUS MOZART. |
-100 ani de la naşterea lui ANTON BALOTĂ. Lingvist şi folclorist român Compozitor, interpret (vioară, plan) şi dirijor austriac (27.1.1756 - Salzburg- .
(17.1.1901 - Piteşti -24X1971); 5.XII.1791); I
-7 0 de ani de la naşterea luiVASILE BĂRAN. Prozator român (20.IJ931 -2 5 5 ani de la naşterea lui JOHANN HEINRICH PESTALOZZI. Pedagog I
- Pojogeni - Gorj); şi didactician elveţian (12.1.1746 - Zurich -17.11.1827); *
- 6 0 ani de la moartea lui HENRI BERGSQN. Filozof francez (1 8X 1659 -1 5 5 ani de la naşterea lui PETRE PONI. Om de ştiinţă român. Chimist |
- Paris - 4.1.1941); şi mineralog. Unul dintre fondatorii şcolii româneşti de chimie (4.1.1841 - ■
- 70 de ani de la moartea lui HENRI MATHIAS BERTHELOT. General Săcăreşti - laşi - 2.IV. 1925); ■
francez (7.XII.1861 - Feurs - 28.1.1931); - 135 ani de la moartea lui ARON PUMNUL. Lingvist, istoric şi filozof I
- 130 ani de la naşterea lui GHEORGHE BRÂESCU. Prozator român român. Reprezentant al generaţiei paşoptiste transilvănene (27.XI.1818 - .
(29.1.1871 - la ş i-15.111.1949); Cucuilata - Braşov - 24.1.1866); ' I
- 65 ani de la moartea lui MATEIU I. CARAGIALE Prozator şi poet - 135 ani de la naşterea lui ROMAIN ROLLAND. Scriitor francez I
român (25.111.1885 - Bucureşti -17.1.1936); (29.1.1866-C lam ecy-30.XII.1944); _ 1
- 200 ani de la moartea lui DOMENICO CIMAROSA. Compozitor italian - 75 ani de la naşterea lui MIRCEA SÂNTIMBREANU. Sciitor român |
(17.XII.1749 - Anversa Neapole -11.1.1801); pentru copii (7.1.1926 - Băiţa - VII.1999); .
- 110 ani de la naşterea Iul ARON COTRUŞ. Poet român (2.1.1891 - - 480 ani de la apariţia SCRISORII LUI NEACŞU DIN CÂMPULUNG. ■
Hăşag - Sibiu - 1.XI.1961); P riitul text datat, redactat în limba română (29.1.1521); I
- 60 ani de la naşterea lui ADI CUSIN. Poet român (26.1.1941 - Gliwice - 80 ani de la naşterea lui ALEXANDRU SEVER. Prozator român .
- Polonia); (21.1.1921 -M oineşti); I
- 110 ani de la moartea lui LEO DELIBES. Compozitor şi critic muzical - 75 ani de la naşterea lui DOMINIC STANCA. Dramaturg şi prozator |
francez (21.11.1836 - St. Germain-du-Val -16.1.1891); român (31.1.1926 - Cluj - 26. VII.1976); 1
. - 65 ani de la naşterea lui GABRIEL DIMISIANU. Critic literar român - 100 ani de la moartea lui GIUSEPPE VERDI. Compozitor italian |
kâ .L 1 9 3 6 - Brăila); (1 0 X 1 8 1 3 -R o n co le - 27.1.1901); .
• - 115 ani de la naşterea lui ŞTEFAN DIMITRESCU. Pictor român - 45 ani de la naşterea lui MATEI VIŞNIEC. Scriitor român (29.1.1956 • I
(18.1.18816 - Huşi - 7.V.1933); Rădăuţi); . I
- 75 ani de la naşterea lui LEONID DIMOV. Poet şi traducător român
(11.1.1926 - Ismail - Basarabia - 5.XII.1987); - 195 ani de la naşterea lui ALECU DONICI. Fabulist român (1.1806 - I
- 295 ani de la naşterea lui BENJAMIN FRANKLIN. Fizician, filozof, B ezin- Basarabia -2 0 X 1 8 6 6 ); ■
economist şi om politic american. Inventatorul paratrăznetului (17.1.1706 - - 40 ani de la apariţia revistei SECOLUL 20 (1.1961). *
L
C Ă L Ă U ZA - S Ă P T Ă M Â N A L INDEPENDENT AFLAT ÎN S LU J B A TUTUROR OAMENILOR