Page 1 - Calauza_2001_567
P. 1
Anul XI • Nr. 567 • 2000 2000 lei * I DM #16 pagini
S ă p t ă m â n a l i n d e p e n d e n t a f l a t în s l u j b a t u t u r o r o a m e n i l o r
— M a jo ra re a cu 7 ,5 % a p e n s iilo r p a n a Cazul Sim ko A n aela-S orin a
la 31 m a rtie a.c. La dorinţa cititorilor de a reveni cu amănunte asupra cazului de
omor învare a fost condamnată Simko Angela-Sorina, publicăm frag
Până la sfârşitul lunii martie, pensionarii vor beneficia de o majorare
a pensiilor cu 7,5%, a declarat Dumitru Costin, preşedintele Blocului mente din memoriul Sorinei, prin care se solicita recurs în anulare:
Subsemnata Simko Angela Sorina, Apel Craiova în dos. nr. 5684/1997.
Naţional Sindical. în urma negocierilor purtate zilele trecute de
arestată în penitenciarul Târgşor şi împotriva deciziei nr. 2193/1997
confederaţiile patronale, sindicate şi executiv pe marginea indexării
condamnată la 18 ani închisoare pronunţată în dos. nr. 708/1997 de
pensiilor, s-a convenit menţinerea puterii de cumpărare a pensiilor,
pentru săvârşirea infracţiunii de omor Curtea Supremă de Justiţie, întrucât
cel puţin la nivel actual, prin indexare cu un procent care să permită
calificat, fac prezentul consider hotărârile atacate, ca
acoperirea în totalitate a indicelui inflaţiei. Deocamdată însă nu s-a M E M O R I U nelegale şi netemeinice, deoarece
luat o decizie în privinţa cuantumului majorării pe fiecare lună în parte. prin care vă solicit să declaraţi re nu mă fac vinovată de săvârşirea
Liderul BNS a anunţat că sindicatele nu sunt de acord cu intenţia curs în anulare împotriva deciziilor nr. infracţiunii de omor.
executivului de a ridica plafonul de impozitare a pensiilor de la două 72 din 18 iunie 1996 pronunţată de Cu mulţumiri
milioane la cinci milioane de lei. Prin ridicarea plafonului, bugetul de Tribunalul Olt în dos. nr. 1300/1997, Simko Angela prin mama mea
stat ar fi serios afectat, numărul pensionarilor „cotizanţi" la impozitul deciziei nr. 4 pronunţată de Curtea de Simko Ana
pe venitul global reducându-se de la circa 200.000 cât este acum, la - continuare în pag. a 6 - a -
numai 1.000.
La Madrid,
Două fete cucuiete vor declara din numărul viitor domnişoara Locuri de muncă
Patrlcia
al CĂLĂUZEI: BDOt€SC€NŢII Ift PUT€B€1 Marleneanu, în pentru români. în
Fiţi cu ochii pe ele/eil vârstă de 2 luni, ITALIA
se ascunde de
terorişti în
M in is te ru l M un cii şi
spatele revistei
Nimeni nu poate schimba soarta omului! „ARDEALUL S o jid a rită ţii S ociale
LITERAR Şl (MMSS) a anunţat că, la
Să nu credeţi că încerc să vă flatez, dar singurul ziar care-l cumpăr
încă de la apariţie (rareori mi s-a întâmplat să nu ajung în posesia lui) ARTISTIC” . so licita rea C onsorţiului
Apropo, a apărut Ita lw o rk , din Ita lia ,
este al dumneavoastră, ziar care este foarte apreciat aici în Petroşani. zilele acestea nr.
Mă numesc EMI, am împlinit în 7 iulie, 50 de ani, sunt salariată la o rg a n iz e a z ă o pre-
1-2/2001 al
Spitalul de Urgenţă cu o vechime în muncă de aproximativ 34 de ani. revistei. Are 56 selecţie pentru ocuparea
Sunt divorţată, după o căsnicie nefericită, singura bucurie a mea au de pagini şl un următoarelor posturi:
fost şi sunt - cei doi copii ai mei, care acum sunt căsătoriţi la casele sumar de zile - continuare în pag. a 6 -a -
V'r, având şi o nepoţică din partea fiicei mele. în momentul de faţă mari... Poate o mai găsiţi la chioşcuri...
‘ Stint singură şi aş dori să cunosc şi eu un om adevărat, cu care să-mi
petrec anii câţi mi-au mai rămas. Componenţa Serviciului Special de
- continuare în pag. a 5 -a - EMI din Petroşani
Siguranţă a Statului din Deva
La data de 1 ianuarie 1928, Deva
Brădean Cornel, comisar cl. I. delegat şef de serviciu Siguranţă
Deva. Salariu în ianuarie 1928: Salar 180 lei/585 lei, bani de chirie
(0 şi 5020 lei; prima de scumpire şi ajutor familiar 100 iei, suma totală a
115 lei şi 50 bani, şi 97 lei şi 50 bani: indemnizaţie de scumpire 80 lei
fflicATLASSIB S.R.L.
retribuţiunilor 495 lei şi 50 bani şi 5708 lei şi 50 bani; Dare de 4 la
sută 19 Ier şi 160 lei; Dare de 8 la sută 76 lei; Totalul reţinerilor făcute
19 lei şi 236 lei; suma de plată 456 lei şi 5466 lei şi 50 bani.
S IB IU -A G E N Ţ IA DEVA - continuare în pag. a 6 -a -
II) • e fe c tu e a z ă z iln ic tr a n s p o r t d e p e rs o a n e în ii Dan loan Popescu Despre Siderurgica şi Min-Vest
T O A T Ă E U R O P A : G E R M A N IA , F R A N Ţ A , IT A L IA , Dl DAN IOAN POPESCU, ministrul Industriei şi Resurselor în timpul
A U S T R IA , S U E D IA , S P A N IA , O L A N D A , B E L G IA , ii) vizitei din judeţul Hunedoara, a avut o întâlnire, în cadrul prefecturii cu
io A N G L IA , IU G O S L A V IA ş i U N G A R IA la p r e ţu r i primari şi lideri sindicali hunedoreni. Cu acest prilej’ el şi-a exprimat
părerea despre două aspecte foarte importante ale economiei acestui
a c c e s ib ile ş i cu p le c ă ri d in 30 d e m a ri o ra şe ale ţă rii.
judeţ: - continuare în pag, a 5-a - Mariana PÂNDARU
• e fe c tu e a z ă s e r v ic ii d e m e s a g e rie , e lib e re a z ă
a s ig u ră r i m e d ic a le ş i c ă rţi v e rz i. <
DR. NARCISA BUCŞA - MEDIC PRIMAR. |
• în c h ir ia z ă g r u p u r ilo r o rg a n iz a te , a u to c a re
m o d e rn e p e n tru e fe c tu a re a d e e x c u rs ii. j ŞEF SECŢIE BflLNEO-FIZIOTERflPIE Şl |
RECUPERARE MEDICALĂ ..BAIA SĂRATA’’ DEVA |
N o i oferim > dum neavoastră alegeţi! - Pentru început am dori câteva date biografice. De cât timp vă |
h ► aflaţi la conducerea secţiei? .
Pentru informaţii şi rezervări sunaţi la - Am terminat Facultatea de Medicină Generală la Cluj în urmă l
Agenţia ATLASSIB din Deva. cu 25 de ani, apoi am devenit medic specialist BFT şi recuperare |
medicală în 1982, după 3 ani de pregătire în Bucureşti, pentru ca !
< Telefon 054/231519. < din 1992 să devin medic primar de recuperare. Lucrez în Spitalul I I
Deva, din 1986, iar la conducerea „B ăii Sărate” sunt din 1999.
continuare în pag. a 5-a A consemnat I. VLAD