Page 11 - Calauza_2001_576
P. 11

' Săptămânal independent aflat în slujba tuturor oameni




      ISTO Rin  O U fllO R  VOPSITE                       D € - f il€   G O S P O D IN E I

   i    Peste  tot în  lume  oul este prezent  în  toate  legendele  şi
     tradiţiile,  fiind socotit un simbol al vieţii,  sămânţa din care s-a   C C L Ş I T A
   i   născut lumea.  Părţile  oului au din punct de  vedere creştin şi
     teologic,  semnificaţii anume:  coaja  este socotită  a  fi corpul   C C ) Z € N A C L H J I
     reînviat al lui Hristos,  albuşul este sufletul Lui,  iar gălbenuşul
     este Divinitatea.                                      Pentru ca să vă asiguraţi o repşită a cozonacului de Sfintele
        Puţină lume însă ştie că obiceiul de a oferi ouă încondeiate   Sărbători, trebuie să ţineţi  cont de  unele  mici secrete.  Astfel:
     celor dragi, datează dinainte de creştinism. Astfel,  egiptenii şi   • Se prepară cu ouă mai multe sau mai puţine, după posibilităţi,
     perşii aveau obiceiul şă vopsească ouă în culori primăvăratice   dar ele trebuie neapărat ţinute în bucătărie, la căldură. Din ouă se
     şi să le ofere apropiaţilor, simbolizând reînnoirea vieţii.  folosesc  toate  gălbenuşurile  şi  doar  o  mică  parte  din  albuşuri,
        La ora actuală în multe ţări din lume. de Paşte, se vopsesc  bătute spumă. Coaja rasă de la o lămâie, esenţa de rom şi vanilia
     şi se decorează ouăle.  La început ouăle de Paşte se vopseau   se  pun  in  lapte.  La  frământat  se  foloseşte  untură,  ulei,  unt  sau
   r doar în roşu. Povestea lor este că atunci când Maria Magdalena   margarină.  Ele trebuie să fie călduţe (nu fierbinţi), atunci când se
   I   mergea spre Mormântul Mântuitorului cu un coş de ouă în mână,   folosesc  la  frământat.
     ea s-a întâlnit cu un iudeu şi i-a spus acestuia că Isus va învia   •  Se  adaugă  300  g  zahăr  pudră  la  un  kg  de  făină.  Dacă  se
     din  morţi.  Acesta  l-a  răspuns: „Când se  vor înroşi  ouăle  din   pune  mai  mult,  aluatul  creşte  mai  greu,  iar  dacă  se  pune  mai
     coşul tău“. Şi ouăle s-au înroşit imediat. Apoi cu timpul, culoarea   puţin, cozonacul  nu este destul de dulce.
     şi decorarea lor s-a  tot diversificat ajungând până la rang de   •  Făina  să fie  de  bună  calitate,  bine  cernută  şi  ţinută  la  loc
   j   artă.  Potrivit unor tradiţii,  aceste ouă de Paşti sunt înzestrate   cald şi  uscat, cu câteva zile înainte de a fi folosită.  Drojdia să fie
     cu puteri magice. De aceea unii îngroapă ouă vopsite la rădăcina   proaspătă, iar vasul în care se pregăteşte aluatul să fie şi el cald.
     de  viţă-de-vie pentru ca aceasta să crească mai repede.  Alţii   •  In  tot  timpul  frământării,  în  bucătărie  să  fie  cald  şi  să  se
   ;   spun  că  dacă  un  ou  vopsit  rămâne  100  de  ani  îngropat  în   evite curentul. De aceea este mai bine să-l frământaţi seara, când
   |   pământ, gălbenuşul lui se transformă în diamant.  restul  familiei  nu  mai  circulă  prin bucătărie.  Formele în  care  se
                                                         pune cozonacul, să fie unse cu unt (nu cu altă unsoare, deoarece
                                                         untul le dă un parfum special) şi ele să fie calde, dar nu fierbinţi.
   \  CULORI NATURALE PENTRU                             Când  se  umblă  cu  ele  să  nu  fie  trântite,  iar după ce  cozonacul
                                                         este  copt  să  se  scoată  încet  din  formă,  aşezându-l  pe  o  pernă
            VOPSITUL OUĂLOR                              peste care s-a întins o coală de hârtie, iar deasupra un şervet sau
                                                         o faţă de masă. Cozonacul se aşează în aceeaşi poziţie în care a
                                                        j  stat în formă şi nu se mişcă decât după ce s-a răcit complet.
        Culorile  naturale  folosite  la  vopsitul  ouălor,  se  obţin  din
     plante,  lată câteva dintre ele: cojile de ceapă şi cele de nucă,   |   •  Timpul  de  coacere  este  o  oră,  iar  cuptorul  trebuie  să  fie
     coaja  de  portocală  şi  lămâie,  dau  nuanţa  galbenă  sau   fierbinte când se introduce cozonacul, apoi se lasă focul  potrivit.
                                                         Cozonacul se încearcă dacă este copt cu ajutorul unui pai sţţu a
     portocalie. Zeama de sfeclă roşie, afinele sau zmeura vopsesc
                                                        j  unei  andrele.  Dacă  aluatul  nu  se  prinde  de  ele,  înseamnă  că
     în  roşu,  frunzele de spanac sau alte legume cu frunze  verzi
     dau  culoarea  verde,  frunzele  de  varză  roşie,  dau  culoarea   j  cozonacul  este copt.
                                                        i   • Dintr-un kg de făină, ies doi cozonaci. La frământat se pune
     albastră, chimionul dă culoarea galben pai, iar cojile de mere
                                                        |  neapărat şi ulei,  deoarece uleiul îl ţine mai mult timp fraged.
     golden vopsesc in galben auriu. Ceaiul negru sau frunzele de   :   •  Dacă  doriţi  să  aibă  un  luciu  deosebit,  când  sunt  aproape
     nuc vopsesc în maro.  Faţă de vopsirea cu vopsea chimică,  în   copţi, se  ung cu un sirop gros de zahăr,  apoi se termină coptul.
     aceste vopsele naturale,  ouăle  trebuie să stea cufundate mai   •  Pentru  a  se  păstra  mai  mult timp  proaspeţi,  după  ce  s-au
     mult  timp.  Chiar  şi  o  noapte  întreagă.  Reţineţi  însă  că
    ■  întotdeauna  ouăle  albe prind mai bine  culoarea  decât cele   răcit  se  pun  din  nou în  formele  în  care  s-au  copt,  se  ţin  la  rece
     -maronii. După vopsire, pentru a deveni lucioase, ouăle se ung   j  acoperiţi cu o hârtie albă sau cu un şervet.
                                                                                                Nana Veva
     cu o cârpă muiată în ulei.
        Încondeierea lor însă, presupune o adevărată artă, însoţită
     de răbdare şi mult simţ artistic.
                                                                  VIATA  CUPLULUI
                                                                  S E C R E T E L E  SED U C Ţ IEI
                        DE LA INIMA LA                      Seducţia are şi ea aspectele ei ascunse, pentru că s-a dovedit
                                                         de atâtea ori că frumuseţea fizică nu merge întotdeauna mână în
                                INIMA                    mână cu  seducţia. S-a demonstrat că o femeie foarte frumoasă,
                                                         dar care este încrezută şi rece, nu are nici un strop de farmec, pe
                        V   Doamnă văduvă, 37 ani,  1,65/60,   câtă vreme o femeie mai puţin frumoasă, dar care afişează opti­
                     blondă, ochi verzi, am doi copii (băiat 11   mism şi încredere în posibilităţile ei, este cu mult mai atrăgătoare
                    ani, fetiţă 10 ani) locuiesc la casă particulară   şi  cu  mult  mai.agreată  de  către  cei  din  jur.  cu  atât  mai  mult în
                 cu toate condiţiile necesare, apă, gaz, baie. Am   cuplu.
                şi ceva pământ.  Sunt din judeţul Alba.  Nu fumez,   Dar atunci când o femeie îşi propune ceva, ea poate apela la
                nu  beau,  bună  gospodină,  prezentabilă,  doresc   tot felul de trucuri şi secrete pentru a ouceri  bărbatul dorit.  Dacă
             y   să cunosc un domn până la 42 ani, fără vicii, să   sunteţi într-o astfel de situaţie,  iată cum  puteţi  proceda:
                fie  prezentabil  şi  serios.  Cine  doreşte  să  ne   • Vorbiţi-i  la  sens  laudativ  despre  fizicul,  inteligenţa  şi  forţa
     cunoaştem să sune la tel. 058/743793 sau scrisori la „CĂLĂUZA"   *sa.  Acest lucru îl  va flata în  mod sigur.
     pentru „FLORINA".                                      • Nu pierdeţi niciodată ocazia de a-i arunca pe sub gene priviri
                                                         languroase.  Dacă este obosit, şi  stresat,  propuneţi-i  un  masaj  al
        *   Doamnă singură, modestă, 50 de ani, din  Deva,  doresc
     cunoştinţă cu domn singur, serios, maxim 60 ani. Exclus alcoolicii   umerilor.
                                                            • Nu mergeţi la întâlnire însoţită de o prietenă superbă pentru
    • şi aventurierii.  Scrisori la „pÂLĂUZA" pentru „DIA B.“.  că ea îi va atrage imediat atenţia şi dvs. veţi  trece pe planul doi.
        9   Doamnă drăguţă, 34 ani, cu o obligaţie, doresc să cunosc
                                                            • Vorbiţi-i cu  subînţelesuri,  făcând aluzii sugestive.
     un bărbat, nu contează vârsta, să fie serios şi manierat, pentru o
                                                            • Priviţi-I  insistent până ce vă priveşte şi, el.
     relaţie serioasă, eventual căsătorie. Mesaje la „CĂLĂUZA" pentru   •  încercaţi  să-i  reţineţi  câteva  momente  privirea,  apoi  priviţi
     „ANA-MARIA".
                                                         în altă parte după care puteţi reîncepe jocul.   Ana DRAGOM1RA
   ^ C Ă L Ă U Z A  -  S Ă P T Ă M Â N A L  IN D E P E N D E N T  A FLA T IN   S LU JB A  T U T U R O R   O A M E N IL O R
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16