Page 3 - Calauza_2001_579
P. 3
DIALOG CU CITITORII ,,Vreau să iasă la iveală adevărul!” 1
Primind la redacţie o sesizare trimisă prin fax, semnată de către deranjează mârşăvia, vreau adevărul să iasă la iveală. Dacă va câştiga,
| membrii Consiliului de administraţie al Cooperativei de Consum Brad, Todea din nou, înseamnă că nu există justiţie în ţara noastră".
| am încercat o documentare, însoţit fiind de către colonel (rez) Vasile Din memoriul trimis Ministerului Justiţiei, am consemnat doar câteva
' Ţonea consilier al senatorului Ion lliescu, concluzia fiind însă că „disputa" argumente prin care Vasile Duna îşi susţine poziţia de neîndreptăţit: schiţa
| în cauză o poate finaliza doar justiţia, căreia trebuie să-i acordăm de amplasare a terenului în cauză şi a obiectivului aflat în discuţie (Popas
. încrederea cuvenită. Ţebea) nu corespunde realităţii, nu conţine numele specialistului, decât
I Cooperativa de consum Brad - după cum ne declara Vasile Duna în o simplă semnătură, raportul de expertiză nu ţine seamă de cele înscrise
I calitatea sa de preşedinte, a reapărut pe „scena" sălii de instanţă, având în titlul de proprietate şi în schiţa de punere în posesie, nu se specifică
! drept „parteneri" de dispută pe soţii Fulvia şi Florian Todea. vecinii, fiind nominalizaţi alţii.
I După spusele interlocutorului nostru aceştia din urmă, au primit terenul Am prezentat Ministerului Justiţiei - ne spune preşedintele Duna - o
| pe care se afla o unitate de alimentaţie publică aparţinătoare Cooperativei - stare de fapt aşa cum este, iar dacă d-na ministru consideră că s-a făcut
‘ drept „cadou" pe fondul unor documentaţii false, fapt pentru care consiliul o ilegalitate, am ruga-o să dispună efectuarea unei verificări, iar cei
[ de administraţie al unităţii de consum Brad, a înaintat un memoriu ministrului vinovaţi să fie traşi la răspundere.
*1 Justiţiei, d-nei Rodica Stănoiu. Pentru o elucidare mai exactă a situaţiei am ...Situaţia în cauză este uşor de elucidat, dar în condiţiile în care
I poposit şi la Primăria comunei Baia de Criş, unde primarul Romeo Fărcaş şi legiuitorii vor dovedi profesionalism şi verticalitate, calităţi care cu
I secretarul Dorina Micula au combătut categoric poziţia şi pretenţiile siguranţă îi caracterizează.
Cooperativei de Consum Brad, susţinând justeţea sentinţei civile acordată După finalizarea unei noi sentinţe vom reveni cu alte amănunte, pentru
I în favoarea familiei Todea. a evidenţia cu claritate, dacă adevărul a ieşit sau nu la iveală, cum pretinde
| Supărarea ce o reflecta în discuţiile cu noi, preşedintele Cooperativei corespondentul nostru.
1 de consum Brad, am consemnat-o din însăşi expresiile acestuia: „Mă A consemnat loan VLAD
J
SERVICII SEC R ETE Primăria municipiului Deva
Primăria municipiului Deva aduce la cunoştinţa cetăţenilor următoarele:
Activitatea informativa, un moft I în şedinţa Consiliului local al municipiului Deva din data de 23 martie 2001 a
sau o necesitate? fost adoptată Hotărârea nr. 67/2001 privind instituirea unor taxe speciale în
vederea contorizării consumului de apă şi energie termică la consumator.
Document ! (20 ianuarie 1897)
Taxele speciale instituite pentru consumatorii individuali de apă rece, apă
în interesul apărărei ţerei trebuind să avem şîiri cât se ; caldă menajeră şi energie termică din municipiu se aplică pentru perioada 01
poate de exacte şi la timp asupra celor ce se petrec la vecinii martie 2001 - 01 martie 2003, după cum urmează:
noştri, este absolută nevoie a se da Serviciului a) 10% din factura lunară de apă rece
Informaţiunilor o întindere mai mare cu atât mai mult cu cât b) 10% din factura de apă caldă menajeră şi energie termică pentru încălzire.
vecinii noştri, după informaţiile ce avem, au organizat pe Taxele vor fi incluse în factura lunară emisă de către SC APATERM SA
Dunăre un întreg Serviciu de Informaţiuni cu ajutorul Deva, iar sumele încasate cu acest titlu vor fi vărsate lunar într-un cont cu
personalului de pe diferite bastimente comerciale. destinaţie specială al SC APATERM SA Deva.
în vederea aceasta am luat decizia de a organiza un Din acest cont se va finanţa achiziţionarea şi montarea de aparatură de
serviciu serios de informaţii pe tot cursul Dunărei de la Tumu contorizare a apei reci, a apei calde menajere şi a agentului termic, la nivel de
Severin la Chilia.
1 Pentru acest serviciu, oficeri de pe vasele diviziunei de bloc sau scară, pe care SC APATERM SA Deva le va propune spre aprobare
Consiliului local al municipiului Deva.
Dunăre pot fi de o mare utilitate, în ce priveşte ştirile ce Taxele nu se aplică asociaţiilor de proprietari sau locatari şi celorlalţi
le-ar culege din părţile ţerilor vecine chiar până la oarecare
depărtare de graniţa cum şi descoperirea şi supravegherea consumatori individuali pentru utilităţile pentru care şi-au montat în comun
contoare din fonduri proprii.
îndeaproape a agenţilor informatori de pe vasele diferitelor
companii comeriale ce se găsesc pe apele Dunărei.
Ştirile necesare s-ar putea culege foarte uşor prin Prim ăria m u n icip iu lu i Deva aduce la cunoştinţa cetăţenilor
contactul aproape zilnic ce-l au oficerii de pe vasele noastre © următoarele:
i^u persoanele de pe vasele streine, cum tot felul de
împrejurări care se ivesc şi care dau posibilitatea a se căpăta în şedinţa Consiliului local al municipiului Deva din data de 23 martie
oarecare informaţiuni când cineva s-ar interesa puţin. 2001 a fost adoptată Hotărârea nr. 83/2001 privind preluarea de la
în acest scop, vă rog să binevoiţi a lua dispoziţi Jni ca Consiliul Judeţean Hunedoara a competenţei de autorizare a activităţilor
prin comandantul diviziunei de Dunăre să se înfiinţeze un economice pe baza liberei iniţiative în temeiul Decretului-lege nr. 54/1990, precum
Serviciu de Informaţiuni a cărui centru să fie la Galaţi. şi vizarea anuală a acestora de către Primăria ijiunicipiului Deva. Potrivit acestei
Serviciul care l-ar aduce oficerii însărcinaţi cu acestea hotărâri începând cu data de 01 mai 2001 se va prelua de la Consiliul Judeţean
cu atât vor avea mai mare folos, cu cât ei fiind militari p o t. Hunedoara competenţa de autorizare a activităţilor economice pe baza liberei
mai bine ca oricine să-şi dea seama de felul informaţiunilor, iniţiative în temeiul Decretului-lege nr. 54/1990, precum şi vizarea anuală a
de importanţa ştirilor se culeg şi de discreţiunea ce trebuie
păstrată în astfel de cazuri. acestora de către Primăria municipiului Deva. Modificările survenite cu aceeaşi
: în vederea aceasta vă rog să daţi o mai mare atenţiune dată în exercitarea activităţilor economice stabilite prin autorizaţiile eliberate de
la alegerea oficerilor însărcinaţi cu acest serviciu. către Primăria judeţului Hunedoara şi ulterior de către Consiliul Judeţean
- va urma - Mihaela Orjanu Hunedoara se vor efectua de către Primăria municipiului Deva.
Serviciul Relaţii Publice
r "I
J Cercetătorii sub cupola social-liberalismului
I La centrul de conferinţe hOMEXPO, a avut loc. inaugurarea ciclului unei clase de mijloc puternice şi viabile; sprijinirea capitalului I
| de acţiuni - tip masă rotundă: " P rofesiile liberale şi social- autohton şi promovarea protecţiei sociale active, reprezentanţii I
I liberalismul". cercetării româneşti au ridicat următoarele probleme: .
I La prima întâlnire au participat conducătorii unor institute şi centre • fiind o profesie liberală, cercetarea îşi regăseşte întreaga I
| de cercetare ca: Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare dimensiune în social-liberalism; |
I Turbomotoare,Institutul de Cercetare -Dezvoltare pentru Metale Rare • cercetarea nu trebuie sprijinită ci im plicată în procesul
dezvoltării; |
■ şi Radioactive, Institutul Naţional pentru Informare şl Documentare,
| Institutul de Cercetare pentru Construcţii de Maşini, Institutul Naţional • promovarea curajoasă a priorităţilor în domeniul cercetării; i
| de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutică, Institutul de Cercetări • dezvoltarea cercetării de firmă - şansa cercetării româneşti; ' |
• promovarea de urgenţă a 'Legii cercetării".
l— Jntru Electrotehnică, Institutul Naţional de Studii şi Cercetări pentru Susţinându-se necesitatea ca cercetarea să se supună regulilor i
-fCfemunicaţii, SC ICPET CERCETARE SA, Centrul de Cercetare pentru
economiei de piaţă s-a insistat pe ideea ca “ cercetarea să constituie şi o ■
i Materiale Macromoleculare şi Membrane, Institutul de Proiectare cheltuială pentru viitor", cheltuială care vizează formarea de specialişti. I
Sectoare Calde, Institutul de Chimie Alimentară, Institutul de Cercetări Reprezentanţii cercetării româneşti au criticat "avalanşele de .
I şi Modernizări Energetice, Institutul Naţional de Metrologie şi Hidrologie. neputinţe oficializate ale guvernanţilor din ultimul deceniu", manifestate I
I Apreciind preocuparea doctrinei umanismului politic, privind: în direcţia relansării dezvoltării, a regenerării morale şi a reinserţiei in I
^stimularea spiritului de iniţiativă şi a competiţiei valorilor; formarea civilizaţie. ‘ . I.P.J
S Â R IÂ M Â N A V lN P E J ÎE liD jE N T AFLAT. IN S L U JB A TU T U R O R O A M E N IL O R .