Page 14 - Calauza_2001_594
P. 14
'Săptămânănndependenţ^flatîn^slu]batuturj3roamenilor
PREMIUL DE FIDELITATE „C ALAU ZA"
^ l u k u L i B R l i l i N i t i l
Fiind o publicaţie aflată în slujba tuturor oamenilor, „CĂLĂUZA"
înţelege să-şi răsplătească aşa cum se cuvine cititorii fideli. în acest
Localul „A rd ea lu l” a devenit neîncăpător. sens, după ce aţi citit cu atenţie „CĂLĂUZA", veţi găsi acest talon.
Trebuie doar să răspundeţi la cele două întrebări, să completaţi numele,
0 nouă excursie se pregăteşte prenumele şi adresa Dvs şi să păstraţi talonul în aşa fel ca la sfârşitul
lunii (taloanele sunt numerotate de la 1 la 4 sau 5, după caz) să le
28 iulie 2001. Localul „ARDEALUL" a devenit neîncăpător. Cu expediaţi împreună pe adresa redacţiei. Ele pot fi aduse şi personal.
bunăvoinţa gazdelor, am mai găsit mese şi scaune, aşa că totul a fost
Data limită de primire a taloanelor este 10 ale lunii următoare. Cu cât
bine, cu toate că domnul Spărios Ghe. care a promis că ne asigură trimiteţi mai multe seturi de taloane, cu atât cresc şansele Dvs de
muzica la această întâlnire, nu a mai ajuns. Nu ştim cauza, dar poate câştig, în urma tragerii la sorţi. Redacţia oferă în luna august
ne-o va comunica dumnealui. următoarele premii: două premii în valoare de 100.000 lei; patru premii
Pe lângă cel din Deva, Simeria, Haţeg, au venit şi din Valea Jiului, în valoare de câte 50.000 lei fiecare; patru premii constând din
chiar şi cei cu gospodărie la ţară au căutat să-şi lase pentru câteva abonamente la ziarul „CĂLĂUZA” pe luna următoare; 10 premii
ore toate grijile, ţinând să fie alături de noi. Domnul AUGUSTIN, de 37
de ani, cu situaţie materială bună, brunet, ochi căprui, doreşte să constând din câte un pachet conţinând 5 cărţi sau reviste.
cunoască o doamnă de vârstă apropiată pentru o prietenie de lungă
durată, care să se materializeze într-o căsnicie fericită, lipsită de greutăţi Succes prieteni, alături de „CĂLĂUZA”!
şi de griji. • Domn pensionar, foarte sincer, nu consum nici un de
băutură alcoolică, sunt foarte harnic, am casă la ţară, aproape de Deva, TALON NR. 2, AUGUST
doresc să cunosc o doamnă până ia 55 ani, să-i placă viaţa la ţară, să
se mute la mine. Cer să fiu respectat şi o voi respecta. Aştept mesaje 1. E bine că se va da o graţiere?_________________________
la CĂLĂUZA pentru „M.I.N.". • Domn, 45 ani, foarte singur, cu casă
la ţară, aproape de oraş, doresc să cunosc o doamnă de vârstă 2. De cine a spus Preasfinţia Sa Sofronie că are nevoie România?
apropiată, să se mute la mine, să fie sinceră, bună gospodină, poate
să aibă şi o obligaţie. Aştept scrisori la CĂLĂUZA pentru „VLAD". •
Sunt singur, pensionar, 67 ani, casă la ţară, harnic, nu am pe nimeni, Nume şl prenum e.
aş dori din tot sufletul să cunosc o doamnă săracă, bună gospodină, Adresa:_________
să se mute la mine. Dacă doreşti să ai o gospodărie cu tot ce este
nevoie în ea, mută-te la mine şi nu vei mai avea gânduri şi greutăţi.
Mesaje la CĂLĂUZA pentru „M.V.T.". • Doamnă drăguţă, pensionară,
am 56 de ani, am apartament în Deva, am maşină, situaţie materială
bună, doresc să cunosc un domn de vârstă apropiată, cult, cu o situaţie
similară cu a mea. Dacă doreşti să mă cunoşti scrie-mi la CĂLĂUZA
pentru „ANIŞOARA". VIAŢA CUPLULUI
S-au făcut ultimele înscrieri pentru excursia preconizată la
Mănăstirea Crişan şi la Vaţa Băi, din data de 19 august 2001. Au mai Fiţi îndrăzneţe
rămas 6 locuri. Pentru cei care nu au ştiut sau nu au reuşit să se
înscrie le comunicăm că se mai pot înscrie (în limita locurilor) la redacţia Dacă întâlneşti un băiat care îţi place şi dacă te convingi că
CĂLĂUZA la doamna Rozica. Amănuntele în legătură cu plecarea le simpatia este reciprocă, nu-ţi rămâne decât să te faci remarcată atunci
vom publica în numărul viitor. Sperăm că vom avea un timp bun, aşa când eşti în preajma lui. Totul depinde de personalitatea şi caracterul
încât să poată regreta toţi cei care nu vor veni cu noi. tău. Astfel:
ROZICA - Fata timidă şi fragilă, îşi exploatează silueta fragilă şi micuţă,
dând sentimentul băieţilor că are nevoie să fie protejată. A fi însă
In vitaţie p entru m em b rii fragilă nu înseamnă a fi miorlăită sau bolnavă. Bărbatului îi place
să-i creezi impresia că fără el eşti pierdută.
- Fata senzuală şi inocentă, este bine să mizeze pe senzualitatea
Clubului P rie te n ie i... ei dar să nu-şi dea aere de vampă. Senzualitatea cu inocenţa au un
efefct fulgerător asupra băieţilor. Iar fata are câştig de cauză,
Mă numesc Birău Dumitru, acum sunt domiciliat în oraşul comportându-se ca şi când celălalt nici n-ar fi.
Câmpeni, str. Horea, nr. 100 (Muncel). - Fata impulsivă, nu-şi face niciodată probleme că trebuie sau nu
Vă rog mult să faceţi şi aici o excursie cu „Clubul Prieteniei” nu
departe de Mănăstirea Râmeţ, dar pe ruta Deva-Brad-Ciuruleasa, unde trebuie să abordeze un băiat. Ea poate „agăţa” un tânăr doar mimând
veţi vedea vârful Vulcan-Abrud, cu case memoriale, Roşia-Montană, stângăcia. Ca urmare, încearcă să verşi un pahar pe hainele lui.
- Fata sexy este apetisantă nu numai pentru faptul că poartă
cu cetatea romană Cărpiniş unde s-a născut Cloşca, apoi Câmpeni „mini” sau tricou decoltat ci şi pentru că are „nerv”. Ea priveşte cu
cu peştera Lucia şi harta turistică a Munţilor Apuseni, iar aici la Muncel neastâmpăr în jur, îşi umezeşte mereu buzele, râde cu gura
legat de Câmpeni, veţi vedea peisaje pitoreşti plus Barajul de la
întredeschisă şi-şi dă capul pe spate. La asemenea atitudine... nimeni
Mihăileşti, Târgul de la Găina. Aici, în satul nou din 1984 s-au clădit
peste 70 de locuinţe cu familii, cu magazin alimentar şi un restaurant- nu rezistă.
cabană cu 40 de locuri, peisaj de neuitat cu dealuri blânde şi abrupte - Fata misterioasă, adoptă metoda de a păstra tăcerea mai tot
şi copaci seculari. De la oraşul Câmpeni se trece pe lângă Judecătoria timpul. Aşa crede ea că este mai interesantă şi mai plină de mister.
Câmpeni de pe strada Horea şi la un km e dealul Muncel. Unii băieţi adoră genul acesta de fată, aşa că, ar putea fi o reuşită.
în speranţa că mă veţi înţelege şi îmi veţi da răspuns, vă mulţumesc MIRIAM
mult. Cu stimă, D. BIRĂU
!_________._________________________________________________________________ I
© M 3
Reteta noastră
MIROSURIL6 CflR€ N€ SUPARĂ
Salată de gulii
M irosul gurii de scurgere a chiuvetelor din bucătărie dispare dacă pe
orificiu punem o bucată de sodă apoi turnăm peste ea apă clocotită.
Necesar: 4-6 gulii tinere, 4 linguri de
M irosul de vopsea proaspătă dispare dacă punem alături de obiectele
ulei, 4 ouă fierte, sare, zeamă de lămâie,
vopsite un vas cu apă clocotită, în care am pus un pumn de sare.
pătrunjel. M irosul închis din frigidere dispare dacă punem în interior o bucată de
Preparare: Guliile se curăţă şi se dau prin pâine înmuiată în apă, într-un vas deschis.
răzătoarea cu găuri mari. Se sărează şi se M irosul de urină de pisică dispare dacă pe zona respectivă se freacă
stropesc cu ulei. Ouăle fierte cât de tari, se curăţă şi se taie felii podeaua sau covorul cu un burete umed pe care s-au turnat câteva picături de
lămâie.
rotunde. Câteva felii de ou se păstrează pentru garnitură, iar celelalte
M irosul de stătut din casa care a stat mai mult timp nelocuită, dispare dacă
se amestecă cu guliile. Compoziţia se aranjează pe un platou şi se se pune în încăperj, în vase vechi, jar pe care se aruncă ace de brad.
garniseşte cu feliile de ou rămas, se stropeşte cu zeama de lămâie M irosul de spray-ur! dezinfectante dispare dacă în camera respectivă se
şi se presară cu pătrunjel verde. MARIA pune un vas cu oţet clocotit. Nana Veva
C Ă L Ă U Z A - S Ă P T Ă M Â N A L IN D E P E N D E N T A FLA T iN S L U J B A T U T U R O R O A M E N I L O R