Page 5 - Calauza_2001_603
P. 5
' Săptămânal independent aflat în slujba tuturor oamenilor ifik & 2 ? c ^ O
C.A.R.P. HUNEDOARA, PETRU GROZA
în sprijinul vârstnicilor! R o s t i r i d e a c t u a l i t a t e
• Ţărănimea română alături de • Din relaţiile mele cu oamenii
C.A.R.P. Hunedoara, la fel ca şi celelalte C.A.R.P. din judeţ şi muncitorime şi intelectualii cinstiţi nu reţin decât ceea ce a fost plăcut.
ţară este o asociaţie de întrajutorare pentru cei care, încheindu-şi trebuie să respingă orice curent Amărăciunile le înlătur, fiindcă,
reacţionar, fiindcă a încuraja acumulându-se, ele deformează
activitatea profesională doresc să aibă o asigurare financiară pentru
un viitor necunoscut. în C .A.R.P. pot fi membri atât pensionarii şi asemenea idei înseamnă să cădem sufletele noastre şi se cuibăresc la
din nou în iobăgie. ficat.
membrii lor de familie (soţ, soţie, copiii handicapaţi în întreţinere)
• Condiţiunile geo-politice • Voi chinezii, cu cât vă cunosc
persoane în activitate, care mai au 2-3 ani până la ieşirea la pensie determină viaţa popoarelor; a te mai mult, cu atât îmi dau seama mai
sau sunt salariaţi ai instituţiilor şi unităţilor economice rurale şi ai opune acestor determinări este a bine că aveţi de milenii reţete bune.
(societăţilor comerciale private. Membrii C.A .R .P. plătesc lunar o căuta şi a găsi fără prea multă Sunteţi atenţi, prevenitori, delicaţi,
cotizaţie de minim 1 % din venit şi o contribuţie pentru deces şi ajutoare greutate drumul sinuciderii. de o seninătate discretă, calităţi
nerambursabile. Astfel că în cei peste 40 de ani de existenţă s-a reuşit • Dvs. am ericanii, care aţi care cred că s-au format şi ele în
inventat bomba atomică, inventaţi
să se acumuleze importante fonduri băneşti care permit sprijinirea climatul unei culturi străvechi.
ceva să mutaţi România lângă
'cei«r mai nevoiaşi membri. C.A.R.P. Hunedoara are un singur scop şi • Ori de câte ori mintea se
Am erica şi voi face politică coboară, atrasă de sentimente şi
anume, realizarea unei protecţii sociale proprii prin acordarea de americană.
împrumuturi băneşti cu dobânzi mici, compensări, bilete de tratament, • De multe ori, nu problemele patimi inerente fiinţei noastre din
ajutoare de deces şi compensarea cheltuielilor de înmormântare, sunt mari, ci o'amenii puşi în faţa lor oase şi carne, ea trebuie, prin
hotărâre tare, readusă la postul ei
ajutoare băneşti şi materiale, asistenţă socială şi medicală în cabinetul sunt mici. de comandă.
medical propriu cu personal calificat şi altele. De asemenea, toate • Voi muri mai liniştit, dacă voi • Direcţia degetului preoţilor şi
familiile membrilor C ARP pot beneficia de diferite servicii cu preţuri şi lăsa copiiloi mei drept moştenire ciobanului Petrache Lupu este
tarife acceptabile la magazinul alimentar, frizerie, birou de copiat acte puterea mea de muncă, decât pa mereu spre vale şi arată celor mulţi
late care îndeamnă la trândăvie şi
şi unităţile de desfacere a accesoriilor funerare. şi umiliţi să se pocăiască. Christos
Consiliul de A dm inistraţie co nsecvent principiilor sale de desfrâu. n-a propovăduit pocăinţa pentru cei
• Este aşa de logic şi de clar că
obiectivitate, sinceritate şi ataşament faţă de membrii săi, dă dovadă nu poţi trăi liniştit în căsuţa ta, când mulţi şi sărăci, ci pentru cei bogaţi,
de deschidere şi înţelegere, dezvoltă şi alte acţiuni pentru pensionari. nu-ţi cunoşti bine vecinii. Mai mult pentru farisei şi învăţători.
A intrat în tradiţia noastră organizarea în sezonul estival de excursii decât atât: ştii că unul din vecini (Din volumul „Dr. Petru Groza in
istorie", aflat în pregătire la Editura
turistice, la tarife foarte avantajoase, în zone turistice şi localităţi istorice, este mare şi puternic, şi-i întorci mereu „CĂLĂUZA") loachim LAZĂP
pentru vizitarea de aşezăminte monahale, muzee, case memoriale şi spatele.
obiective social-culturale.
De asemenea s-au organizat pentru membrii C.A.R.P, spectacole SĂRACUL PLĂTEŞTE!
artistice în colaborare cu formaţiile artistice ale Casei de Cultură şi
Clubul elevilor din municipiul Hunedoara. - urmare din pag. 1 - plecăm - unii nu vor, ne
Poate realizările înregistrate, în special în ultimii ani, se datoresc Vorbesc aici de pensionari, încăpăţânăm considerând că mai
participării conştiente a marii majorităţi a membrilor la consolidarea şi categoria socială cea mai obidită şi avem câte ceva de făcut. Nu putem
dezvoltarea C.A.R.P. pentru ei şi familiile lor. nedreptăţită, batjocorită. Din să le lăsăm nerezolvate în ciuda
Preşedinte, Ovidiu MORARIU pensiile astea, mai mult decât unora care se hlizesc cu gura până
mizere ne-am făcut datoria aşa cum la urechi când ne vorbesc de
am fost învăţaţi. Să nu fim datori. creşterea nivelului de trai şi de
r ă s p u n s u r il e c o r ec t e p e n t r u pr em iile d e ~| Toate elementele care constituie proiectele lor neviabile până acum,
necesarul de trai sunt vitale ei considerând că noi îi credem.
FIDELITATE „CĂLĂUZA" | existenţei zilnice. De unde să Se amăgesc şi bine ar fi. să
plătim? De unde ne luaţi dacă nu audă zisele noastre; atunci le-ar
TALON NR.1:1. Restituirea unor importante capturi de război; 2. DA/NU.
avem de unde da? Ne umiliţi cu trece râsul.
TALON NR.II: 1. Viorel Crăciun; 2. Petre Roman; I
indexări ruşinoase, lăudându-vă că Noi nu avem , noi ne limităm la
TALON NR.III: 1 . 1 - 5 ani; 2. DA/NU; |
am mai primit câţiva lei, iar pe altă cei puţini bani ce-i primim cu
TALON NR.IV: 1. DA/NU; 2. La latitudinea cititorilor. parte, prin majorări de preţuri ne zgârcenie de parcă nu i-am merita.
_________________ I
luaţi sute de mii. Nu mai amestecaţi Alţii fură în draci producând
politica şi imaginea de partid în catastrofe financiare, vând pe nimic
'•"VĂ RECOMANDĂM .blidele” voastre că nu ne ţine de pentru com isioane grase,
foame şi frig. Nu se poate trăi
stochează valuta în bănci străine,
civilizat aşa şi ca oameni avem nişte fură de oriunde şi orice şi sunt bine.
E ditura N IC U LE S C U vă pune la d ispo ziţie: drepturi înscrise în lege. Nimeni nu pune băţul sau biciul pe
MANUALE PENTRU CLASA a Xl-a Vine iarna şi la majoritatea, ei. Toate escrocheriile celor
cămările sunt goale, porc în coteţ - prădători le plătim tot noi prin
A prob ate d e M in isteru l E du caţiei N aţionale nu; rezerve alimentare de nici un impozite şi preţuri mărite. Noi le
fel; financiar nici atât. Toate acestea plătim palatele sfidătoare, traiul
CHIM IE, autori G eorgeta T ănăsescu, A dalgiza C iobanu, A driana nu vă preocupă? Nu vă pun pe exuberant; s-au îngrăşat toţi de le
avid. Manualul se adresează elevilor cu profil matematică-informatică gânduri? plesnesc fălcile şi ţoalele pe ei, se
cu profil chimie industrială şi protecţia mediului, agricol şi veterinar. Ne amăgiţi cu re corelări de plimbă pe mapamond fără să se
LIMBA FRANCEZĂ, autori M ihaela G rigore şi M ihaela Cosm a. pensii. Ce aşteptaţi? „Plecarea" reuşească reuşiţi a-i aduce la
anualul se adresează elevilor la care limba franceză este a doua limbă noastră (şi pleacă nepermls de dreapta judecată. Săracul plăteşte!
i predare. mulţi) - atunci rezolvându-se de la - va urma -
LIMBA ENGLEZĂ, autori G . P opescu, V. C od reanu , F. Popescu sine amăgelile? Dar nu vrem să
E. Olaru. Manualul este destinat elevilor cu limba engleză, a doua
ibă de predare. ERA NCIJĂ? RAs R E L IG IE NGIJĂ!
INFO RM ATICĂ, autori G.D. M ateescu şi Pavei F. M oraru (Varianta
iscal). Se adresează elevilor de la profilul matematică-informatică. - urmare din pag. 1 - crime şi distrugeri ale realizărilor de
INFO RM ATICĂ, autori D. O prescu, L.B. lenulescu, V. Pătraşcu. Dacă în situaţia actuală căreia. ordin material şi spiritual ale uma
i-am spune: Era veche, a fost posibil nităţii. Ţinând cont de aceste con
arianta C++). Pentru profil matematică-informatică. ca mii de oameni paşnici, fără
FIZICĂ, autori C leopatra şi N icolae G herbanovschl. Se adresează secinţe, reale stări de fapt se cuvi
absolut nici o vină sau motive de ne, măcar tn gând, teoretic să spu
avilor cu profil tehnic, militar, matematică-informatică. învinuire, să sfârşească in condiţii
LIMBA GERM ANĂ, autori Larisa Dum itru şi Sim ona Pop. Manualul în grozito are, fără în d o ia lă că nem: Era veche a fost, am trăit-o.
Ea singură s-a compromis, s-a
adresează elevilor cu limba germană, prima limbă de predare. acţiunile teroriste următoare vor condamnat şi s-a negat prin cri
Toate aceste cărţi se pot procura prin serviciul CLUBUL DE CARTE înregistra milioane de victime. minale manifestări, radical anti
Să recunoaştem că victime
CULESCU, Str. Octav Cocirăscu 79, Sector 1, 781821 Bucureşti. umane.
IJFax. 01/2220372. Taxele poştale sunt suportate de către club. nevinovate sunt şi teroriştii, fanatici Spre cinstirea şi promovarea
inconştienţi, oameni dezumanizaţi
de factorii religioşi. Pe acest con Omului, să declarăm că suntem
. TALON PENTRU MANUALE siderent, putem aprecia că am trăit pentru o Eră nouă a spiritualităţii
pure în care Marile Religii vor
din punct de vedere istoric, într-o
eră veche a Marilor Religii, care coopera, vor ţine cont de tot ceea
lum e__________________________________________________ ce gândirea umană concepe şi
n-au fost la menirea lor cuvenită de
ren u m e_________________________C la s a _______________ salvare a omenirii, ci pe poziţii prevede B IN E LE universal,
diabolice de luptă, de angajare în salvator al istoriei um ane şi
d resă___________________________________________- civilizaţiei în curs de continuă
teze dogmatice şi politice, gene
ratoare de duşmăniile cele mai realizare materială şi emancipare
lanualele se vor ridica de la sediul redacţiei CĂLĂUZA crunte, temei al unor nelimitate spirituală.
C Â L Ă U Z A • S Ă P T Ă M Â N A L IN D E P E N D E N T A F L A T ÎN S L U J B A T U T U R O R O A M E N IL O R