Page 6 - Calauza_2001_604
P. 6
Săptămânal independent aflat în slujba tuturor oamenilor )
< r DIRECŢIA SILVICA HUNEDOARA De la Protecţia
o r g a n i z e a z ă Consumatorilor
în perioada 08-09.10.2001, O.J.P.C.
RNP „MAREA LICITAŢIE DE TOAMNĂ” Hunedoara a efectuat o acţiune de supra
Licitaţia este deschisă şi va avea loc la sediul veghere şi control la agenţi economici din
municipiul Orăştie finalizată cu încheierea
Direcţiei Silvice Hunedoara, str. Mihai Viteazu, nr. 10, unui număr de 15 p.v.c.c., aplicându-se
amenzi contravenţionale în valoare totală
în data de 24 octombrie 2001, ora 10.00, pentru masă de 119,5 mii. lei.
lemnoasă pe picior - producţia anului 2001,2002, masă Cu ocazia verificării respectării pre
vederilor H.G. nr. 767/2001 privind regi
lemnoasă fasonată şi prestări servicii de exploatare. mul de comercializare al produselor in
Licitaţia se va desfăşura conform „Regulamentului de vânzare de compoziţia cărora intră substanţe cu efect
ebrionarcotic, produse denumite generic
către Regia Naţională a Pădurilor a masei lemnoase destinată agenţilor „aurolac”, inspectorii O.J.P.C. Hunedoara
economici”, aprobat prin H.G. nr. 695/1998. au constatat încălcări ale acestui act-
normativ la două societăţi.
Pot participa la licitaţie agenţi economici care sunt atestaţi pentru Abaterile constatate au fost:
exploatarea lemnului, sau industrializarea şi comercializarea lemnului, • Comercizalizarea produselor de tipul
lac bronz aluminiu şi lac bronz auriu în
potrivit H.G. nr. 70/1999 sau Ord. M.A.P.P.M. nr. 71/1999, referitor la ambalaje de sticlă cu capacitatea de 100
dispozitivele de marcat material lemnos. ml, în loc de ambalaje metalice de minim
500 ml, fără ca pe eticheta individuală de
Documentaţia care include caietul de sarcini, lista partizilor, listele prezentare să se înscrie prezenţa acestor
de material fasonat şi fişele tehnico-economice poate fi consultată la sediul substanţe precum şi menţiunea „ESTE
INTERZISA COMERCIALIZAREA CĂTRE
D.S. Hunedoara şi la sediile ocoalelor silvice din subordine. P E R S O A N E SUB 18 ANI". P rezen ţa
Nu vor fi acceptaţi la licitaţie agenţi economici care au datorii faţă acestor substanţe nu era menţionată nici
în documentele de atestare calitativă care
de D.S. Hunedoara şi ocoalele silvice din subordine sau sunt nominalizaţi însoţeau produsele.
ca debitori faţă de Regia Naţională a Pădurilor. • Com ercializarea unor produse în
compoziţia cărora intră substanţe cu efect
Preselecţia agenţilor economici va avea loc la sediul D.S. ebrionarcotic (adeziv MEDAPREN, adeziv
Hunedoara în data de 18 octombrie 2001 ora 10.00. C O D E Z 1 0 0 ), fă ră ca pe etich e ta
individuală de prezentare să se înscie
Taxa de participare va fi achitată în numerar la caseria unităţii, iar prezenţa acestor substanţe precum şi
garanţiile pentru respectarea clauzelor contractuale vor fi achitate anticipat menţiunea „ESTE INTERZISĂ CO M ER
CIALIZAREA CĂTRE PERSOANE SUB
în contul Direcţiei Silvice Hunedoara nr. 2511.1 -16.1/ROL deschis la B.C.R. 18 ANI".
Deva. Produsele constatate cu abaterile mai
sus menţionate, în valoare totală de 1,476
Relaţii suplim entare se p o t obţine la tel. 054/225199, 054/ mii. lei, au fost oprite de la comercializare
şi s-au aplicat 2 amenzi contravenţionale
224649, fax. 054/224599, 054/222481 ş i la ocoalele silvice. in valoare totală de 62 mii. lei.
J INSPECTO R ŞEF ING. Ileana TUDOR
Fetelor beţi capuccino... ales a prietenului P eter, m are
am ator de a privi cu adm iraţie INVITAT LA CĂLĂUZA LUCHIAN PÂRÂIANU
- urmare din pag. 1 -
sânii dezvoltaţi ai altor femei cu
- Pot spune că da. Mulţumesc
Fata care şi-a dat pentru prima care se întâlneau pe stradă. Visul - urmare din pag 1 - lui Dumnezeu că putea fi şi mai rău...
dată seam a de această minune lui Peter de a avea o iubită cu - V-a solicitat cineva până - Adică?
se numeşte Puttick Luchy şi este sânii m ari s-a re a liza t şi fă ră acum chei din aur? - In anul 19 96, când se
barmaniţă într-un local din Anglia. incomodul silicon care trebuie să - Primăria Târgu Jiu, Consiliul aştepta sosirea reginei Ana pentru'
Făcând cură de slăbire, a încercat fie injectat şi nu e lipsit de durere. Gorj şi s-ar putea şi Consiliul Jude un popas la Ansamblul Sculptura!
să-şi am ăg ească fo am ea cu... Lucky e fericita posesoare a unor ţean Hunedoara. Brâncuşi din Târgu Jiu şi începe
capuccino, care odată băut în sâni de invidiat şi fiind o fiinţă - Cui i s-au înmânat aceste rea dezmembrării Coloanei Infini
cantităţi importante, a condus la bună la suflet a mărturisit secretul chei? tului, în vederea restaurării, am
o mărire semnificativă a sânilor. ei altor fete pentru a le vedea şi - Senatorului Şerban Brădiş- trecut şi eu prin parc şi lângă o
Peste nu mult tim p, Lucky s-a pe ele fericite. Aşa că, fetelor, teanu (Cheia de aur a oraşului Tg. bancă am zărit o piesă ce semăna
trezit că sânii ei se m ăresc, asta ad un aţi-vă lângă o ceaşcă cât Jiu), poetului Adrian Păunescu cu o telecomandă pentru televizor.
(cheia de aur a mileniului III) şi nu M-am apropiat de ea şi m-am ho
bineînţeles spre bucuria ei şi mai mai m are de capuccino! în ultimul rând preşedintelui Ion tărât s-o ridic. Când am ridicat-o
lliescu (cheia de aur a judeţului mi-a explodat în mână, rănindu-mă
„De ce împingeţi copiii noştri la război, mai Gorj). la ghenunchi, degete şi ochi, ajun
- Aveţi în lucru si alte chei?
conducători?” - Da. C h e ia U niversu lu i, gând să fiu tratat la Spitalul Militar
Bucureşti. Eu am rămas cu frica şi
- urmare din pag 1 - fel atâţia oameni şi femei, copii pentru preşedintele SUA, aceasta durerea pe care şi-acum o mai
Nu avem pe ce cumpăra m edi orfani, fă ră părinţi, au lăsat la propunerea fostului ambasador simt.
camente, avem şi noi câte o bucată americanii; i-au omorât. De ce pe al acestei ţări la Bucureşti şi Cheia - Cunoaşteţi ceva amănunte
de pământ, nu avem cu ce-l ara, copiii noştri să-i duceţi la război, de aur a României, care va fi înmâ despre existenţa în parc a acestei
banii îi dau la cei cu hectare multe, conducători ai românilor? Mergeţi nată unor personalităţi politice, bombe?
nu să-i ajute pe cei săraci. Pădurea, voi cei din parlam ent, prim ari, culturale sau sportive. Pregătesc - Nu şi cred că nici nu se va
merg cei cu tractoare şi ne-o taie, prefecţi, că voi aţi condus ţara, voi şi Cheia de aur a Francofoniei afla. - Să revenim la... Cheia de
pentru preşedintele Franţei.
cu ştirea pădurarilor şi o vând. trebuie să muriţi, nu copiii noştri - Care a fost prima o-voastră aur. V-aţi gândit să realizaţi ceva
Ne-au lăsat pur şi simplu goi, fără nevinovaţi, înfometaţi şi amărâţi. Noi lucrare de valoare în m etalo- şi pentru judeţul Hunedoara?
nimic, s-au făcut boieri şi îşi bat joc nu avem cu nici o ţară nimic, vrem plastie? - Sigur ca da, mai ales că de
de un om sărac, o femeie văduvă, să fim prieteni cu toţi, de ce ne - Insigne de aur, pentru Liga acest judeţ este legată şi opera lui
singură, nu ne bagă în seam ă împingeţi copiii noştri la război, măi Sindicatelor Miniere. Brâncuşi. Mai exact, Brâncuşi a
nimeni, chiar şi primarul este de conducători; oare nu ştiţi conduce - De cine au fost solicitate? folosit la Târgu Jiu materiale aduse
partea lor. De-legaţii săteşti sunt ţara? De ce distrugeţi România şi - Să vă spun sincer? De din jud. Hunedoara, realizate mai
numai rude de-ale primarului. Deşi avuţia ei de ce o daţi la alţii care nimenil Şi, atunci le-am topit şi am exact la A.C. Petroşani, iar piatra
ştie că unii fură lemne de la cei trăiesc bine şi au de toate? Românii făcut C heia de aur a oraşului a fost transportată de la Banpotoc.
săraci, nu le face nimic. Oare cât mai sunt sâraci, obosiţi de muncă iar Târgu Jiu. - Nu ne-aţi spus câte opere
- Nu n e -a ţi spus de unde
poate ţara asta suporta? acum au ajuns să facă greva foamei, aveaţi aurul? de artă aţi realizat?
Acum vor să ne trimită nepoţii se spânzură, bătrânii caută de - Până în prezent am finalizat
şi copiii la război, în alte ţări, de ce? mâncare prin coşurile de gunoaie. - De la case de amanet şi din 27 din aur şi argint, folosind 4 dia
fonduri proprii. mante, un rubin şi aproximativ 115
Noi, ţăranii şi muncitorii din România Din ţară bogată, aţi făcut-o săracă. i aţi recuperat banii? grame de aur şi 250 grame de
nu vrem război! Noi vrem să ne Copiii noştri nu au locuri de muncă, u, dar am câştigat o mul argint.
avem bine cu toate ţările din lume, fiindcă nu aţi construit nimic, numai ţumire sufletească. Bucuria sufle Şi o ultimă întrebare, aţi avut
nouă nu ne-a făcut acel om, nici un aţi distrus ce a făcut Ceauşescu. El tească este mai mare decât câşti vreun sprijin din partea cuiva?
rău. De ce să-l omorâm? Americanii nu a făcut războaie, el a vrut pace şi gul de bani. - Da şi vreau să mulţumesc pe
au omorât femei cu copii în braţe, a dat poporului de lucru. - A ve ţi şi alte m u lţu m iri această cale familiei de bijutieri
oameni nevinovaţi în Iugoslavia, la Vă m ulţumesc! sufleteşti? Şomăgescu.
c A l â u z a - s â p t â m â n a l i n d e p e n d e n t a f l a t I n s l u j b a t u t u r o r o a m e n i l o r