Page 6 - Calauza_2002_627
P. 6

( ŢpCBţgod)  Săptămânal independent aflat în slujba tuturor oamenilor  pp<^d50d&Oflg|ip300)

      Ce ne învaţă                        V    -   - -   - -   - -   - -   - -   - -    ^                   '
         cititorii  noştri!               In vizită la criminali celebri din România
                                                                Nicolae Pascu
             „SĂ NU VĂ                                          (urmare din pag 1)
                                   Fac precizarea că, în afara declaraţiilor din „anul de graţie" 1990, după aproape opt ani de tăcere (perioadă
          PLECAŢI CAPUL          în care a descoperit „calea" către Dumnezeu devenind o „umbră" şi jucând rolul unui om spăşit şi cutremurat de
           LA DUŞMANI!”          sabia ce-i  atârnă deasupra capului),  acordă,  iată,  în  exclusivitate,  un  interviu  incendiar,  înregistrat cu  multe
                                 elemente contradictorii,  de suspans, cu  „dulci” momente de fantasmagorie,  în care  se  încăpăţânează  să  nu
         Vă urez num ai bine şi m ultă   recunoască omorurile comise, punând totul pe seama unor „scenarii” în spatele cărora s-ar ascunde ofiţeri din
                                 SRI.
      fericire  la  toţi  cei  ce  lucraţi  la
                                   Spre deosebire de Beniamin Jian (care are o agresivitate ieşită din comun, ameninţându-i cu moartea pe
      această m inunată apariţie ce se   aproape toţi cei ce i-au stat şi încă îi mai stau în caie de pe „lista sa neagră" făcând parte, printre alţii, generalul
      numeşte „CĂLĂUZA", cu ocazia   Ion  Pitulescu,  ex-consilier al ministrului de interne,  magistratul Gheorghe  Uglean,  ex-preşedinte al  Curţii Su­
                                 preme  de  Justiţie,  magistratul  Viorel  Constantin  Furtună,  preşedinte  al  Curţii  de  Apel  Craiova  şi,  totodată,
      sosirii  prim ăverii  şi  ce lo r  m ai
                                 vicepreşedinte al Asociaţiei  Magistraţilor din  România, colonelul  Ion  Arsenie,  fost şef al  IJP  Hunedoara etc).
      fru m o a s e   flo ri,  g h io c e ii,  ce   Nicolae  Pascu ştie să facă pe umilul, să plângă, să se căineze şi să se mândrească cu „evidenţierile" sale de
                                 bună purtare în cadrul închisorii.
      s im b o liz e a z ă   în v ie re a .  De
                                    Locuieşte într-o celulă cu patru deţinuţi şi marea sa pasiune este electrotehnica. Mă roagă chiar să-i fac rost
      aceea  vă  sfă tu iesc  să  nu  vă   de un tub cinescopic, cu care să-şi repare televizorul „Sport” pe care îl are în cameră şi care i-a fost adus de
      plecaţi  capul  la  duşm ani.  Nu   acasă de unul dintre copiii săi. Fumează cam 30 de pachete „Carpaţi” (fără filtru) pe lună şi detestă homosexualii,
                                 mărturisindu-mi că între „meşevişti” (cuvântul provine de la vechea denumire de „muncă silnică pe viaţă") nu
      u ita ţi  că  a ve ţi  o  m u lţim e   de
                                 există  relaţii  de  acest  gen.  în  vestitul  penitenciar  craiovean  (considerat  unitate  de  gradul  zero)  nu  ocnaşii
      s u s ţin ă to ri  c a re   vă    s u n t   condamnaţi  la  detenţie  pe  viaţă  sunt  cei  care  ridică  probleme,  ci  alţii  (consideraţi  „găinari")  încearcă  să
                                 „impresioneze" prin a înghiţi cozi de linguri, bătăi de cuie în cap, confecţionări de cuţite etc.
      aproape,  care  sunt  alături  de
                                    Deşi a mai făcut trei ani de puşcărie (pentru furt) înainte de '89, Pascu refuză cu încăpăţânare, titlul de cel
       Dvs,  aşadar:  „C apul  sus...  ca   mai odios criminal (după Beniamin Jian şi Ion Rîmaru), aşteptând ca, peste şapte ani, când va avea dreptul să
      ghioceii!".   Maria ACHITEI   intre la comisie, să i se schimbe încadrarea juridică şi să fie eliberat.
                    (Hunedoara)                                                                      (va urma)
                 ÎNTRE NORMAL Şl...                          FRAIERIŢI DE INTERMEDIARI
                 __________PARANORMAL                                    LA CIM ITIRU L
                                                                          DE LA BEJAN
                 -  Vampirismul energetic -
         Dacă  în  numărul  trecut  am  încercat  să  vedem   ce  înseam nă   (urmare din pag  1)
       paranormalul şi să ne explicăm cum şi de unde ne vine energia pe care o   Astfel la data de 3 martie a.c. m-am deplasat de la domiciliu la
       folosim zilnic,  să învăţăm  acum cum  să o păstrăm şi cum să o ferim de   cimitirul Bejan, fiind în vârstă de 77 ani împliniţi şi soţia de 76 ani, în
       adevăraţii  vampiri  ai  energiei.  Să  vedem  cum  îi  putem  recunoaşte  fnai   jdeea  de  a  găsi  un  loc  de  veci,  mai  ales,  că  soţia  mea  este  grav
       întâi pe cei ce se hrănesc cu energia noastră şi în câte feluri se prezintă
       vampirismul.                                          bolnavă, pentru a găsi mai jos (pe deal e numai stâncă).
         • Vampirismul informaţional se  manifestă prin cererea şi căutarea   Aşa după cum am arătat mai sus, pe lângă, şi în cimitir, mişună
       exagerată de  informaţie  fără  a fi  nevoie de  aceasta.  Este vorba despre   tot felul de ofertanţi (binevoitori a te ajuta,  mai bine-zis a te înşela).
       acele persoane care ne seacă pur şi  simplu cu tot felul de întrebări fără   Au  apărut trei  binevoitori care-mi  ofereau  câte  un  loc de  veci,  doi
       nici un rost.                                         d in tre   ei  ofereau  un  loc  în  im e diata   ve cin ă ta te   a  b irou lu i
         • Vampirismul autoapreciativ se manifestă prin nevoia de a se lăuda.
                                                             administratorului pe care solicita 5.000.000 lei, motivând că are acte
       Sunt persoanele care se  laudă mai  tot timpul cu ceea ce fac şi  ceea ce
       sunt. Li se pare că tot ce fac ei este mai bun şi mai frumos şi că nimeni nu   oficiale,  era  numai  locul  şi  bordura,  nefinisate,  iar  dl.  M.A.C.  cu
       poate face la fel sau mai bine.                       reşedinţa în Deva, viză de reşedinţă şi cu buletin de identitate expirat   -
         • Vam pirism ul nefericirii se manifestă prin nevoia de a se plânge tot   de  la  9  iulie  2001  şi  deteriorat,  mi-a  oferit  locul  de  veci  în  partea
       timpul.  Această formă  de vampirism  este  regăsită  la  persoanele  veşnic   stângă, zona I, rândul  15, locul 13 (cu ghinion), cu 4.000.000 lei, în
       nemulţumite: nimic nu le place, nimic nu le ajunge.
         • Vampirismul dragostei  se  manifestă  prin  nevoia  de  a  fi  iubit  tot   rate,  sumă  în  care  se  include  locul,  construirea  bordurii  şi  a
       timpul. Această formă de vampirisfri se mai numeşte şi „inimă flămândă".   trotuarului, lucrarea urmând a fi terminată până la 17.03.2002, dacă
       Pe bună dreptate se numeşte aşa; sunt acei oameni care vor să fie iubiţi   vremea nu este ploioasă.
       tot timpul.                                             La 04.03. a.c. am încheiat o convenţie semnată de ambele părţi
         • Vampirismul excesului de voinţă şi  putere  (se  mai  numeşte  şi
       boala şefului). Aici îi găsim pe cei care se îmbată cu puteri şi cu plăcerea   şi  un  martor garant (tot un rrom,  L.D.).  Ulterior am stabilit că locul
                                                             nu este al său şi nici nu s-a apucat să lucreze la construirea bordurii
       nebună de a-i umili pe alţii.
         • Vampirismul urii -  este una din cele mai urâte forme de vampirism   şi  trotuarului  respectiv,  că  nu  are  scule  şi  nici  cofrage  etc.  pentru
       şi se manifestă prin setea de a urî tot ce mişcă, chiar şi propria persoană.  asemenea lucrări.
         • M asovam plrlsm ul apare la cei ce-şi provoacă singuri durere şi se   Prin  articolul  ce  cu  bunăvoinţa  dvs.  îl  publicaţi,  eu  doresc  să
       bagă în situaţii cât mai dureroase, sângeroase chiar.  previn pe această cale, alţi cetăţeni de a nu cădea victime ale acestor
         • Sadovampirismul este prezent la persoanele care se alimentează
       cu energia chinului cuiva; abia aşteaptă ca celor din jur să li se întâmple   specimene de oameni,  iar dacă totuşi doresc să-şi procure  un  loc
       ceva ca să le soarbă de-a dreptul energia.            de  veci,  pe  căi  oculte  aşa  ca  mine,  să  pretindă  binevoitorilor,
          Dacă suntem sinceri şi ne gândim puţin, ne dăm seama că printre noi   următoarele:
       sunt foarte  multe persoane care  suferă de acest vampirism  energetic şi   -   dacă  sunt  autorizaţi  să  execute  lucrări  funerare  ca  cele
       poate  ne  recunoaştem  chiar  unii  dintre  noi  în  una  din  aceste  categorii.   menţionate mai sus şi dacă achită impozite la administraţia financiară
       Gândiţi-vă  bine!  Şi  fiţi  sinceri cu  voi!  în  numărul viitor vom învăţa să  ne
       ferim de aceste forme de vampirism şi să încercăm să-l eliminăm.  a municipiului;
                                               Cristina MAC    -  să prezinte un act oficial din care să rezulte că este titularul
                                                             locului de veci, oferit spre vânzare;
          PREFECTUL SE IMPLICĂ  ÎN  PROBLEMELE
                                                               -   să  aducă  avizul  URBAN  CONSTRUCT  pentru  vânzarea
                     CITITORILOR NOŞTRI                      locului de veci şi executarea lucrării solicitate de beneficiar;
                          (urmare din pag.  1)                 -  actul să fie încheiat în faţa unui notar public, ori la administraţia
          în  Hotărârea  de  Guvern  pe  care  o- vom  promova,  dorim  să  se
       precizeze faptul că locuinţele vor fi cumpărate şi  reparate cu fonduri de   financiară a municipiului.
       la  Guvernul  României  care  se  vor  derula  prin  intermediul  Consiliului   Primăria şi  Urban Construct să comunice prin presă şi afişe la
       Judeţean. Casele vor putea fi apoi oferite viitorilor locatari, în comodat,   biroul  cimitirului,  care  ar fi  modalităţile  legale  de  procurare  a  unui
       pentru  o  perioadă de  10  ani,  după  care  aceştia  vor  putea  deveni   loc de veci şi de amenajarea locurilor de veci etc., iar celor la care
       proprietari.                                          m-am referit mai sus, să li se interzică a mai efectua lucrări în cimitir.
          Pentru că în prezent se desfăşoară o acţiune de identificare a acestor
       locuinţe, Hotărârea de Guvern va putea fi promovată doar după întocmirea   Bine  ar fi  dacă  URBAN  CONSTRUCT ar angaja  2-4 persoane( cu
       unei situaţii exacte.                                 carte de muncă şi prin aceştia să se efectueze toate lucrările, inclusiv
          Datele concrete  privind condiţiile de  selectare  a  persoanelor care   înhumări etc. contra plată de la urmaşii celor decedaţi, eliberându-se
       vor locui în  aceste case  le vom  putea oferi abia după apariţia acestei   chitanţă, factură etc.
       Hotărâri de Guvern.                                     Vă mulţumesc pentru înţelegere domnule redactor şef.
        _______________Cu stimă Prefect, dr. ing. Aurelian SERAFINCEANU
         C Ă L Ă U Z A  -  S Ă P T Ă M Â N A L  IN D E P E N D E N T
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11