Page 5 - Calauza_2002_628
P. 5
WzZIM!. Saptamanal independent aflaUn slujba tuturor oamenilor
între cuvinte — OLGA ŞTEFAN
i t INSPECTORATUL TERITORIAL PE MUNCĂ
Deşi nu prea cred în copiii minune, cartea poetei Olga Ştefan, .Intre HUNEDOARA-DEVA ® !
i cuvinte* mi se pare a fi reprezentativă pentru varsta frageda a autoarei.
11 Totuşi am senzaţia că transfigurarea poetică e uneori forţată în sensul In atenţia agenţilor economici
poeziei uitatului V lrgil Teoaorescu, o vreme preşedinte al Uniunii
‘ Scriitorilor şi şef la „Luceafărul", Virgit cel din „Blănurile Oceanelor", ex. I în ce pâ n d cu 2 6 .03 .2 0 0 2 trimestrul următor, respectiv lunari
„un pumn de Venus", „argotice premoniţii" pag. 8-9. „Creşterea poetică” lam enzile prevăzute de Legea în ca zu l s o c ie tă ţilo r care au|
I mi se pare uneori forţată în acest volum, de altfel cu o. grafică 130/1999 şi 108/1999 cu aprobare de păstrare a carnetelor*
! asemănătoare cărţilor ce apăreau prin 60. cu poezii tehnoredactate una I modificările şi completările ulte de muncă la sediul propriu; |
după alta, cu mici supărătoare greşeli, (una chiar pe pagina a 2-a unde rio a re sunt următoarele: • n e p re ze n ta re a la LT.M .i
, în ioc de Transilvania scrie „Transilvania”!) 30-90 milioane Hunedoara a carnetelor de muncă*
' Să-mi fie iertate aceste observaţii. Cred că Olga Ştefan e o poetă | Pentru: ale sa la riaţilor care încetează|
„l autentică, sfătuită şi dădăcită îndărătnic pentru poezie, grăbită să i • refuzul angajatorilor de a ra p o rtu rile de m uncă pentrui
- „ereascăt poetic prin înlocuitori (toată stima pentru prof. pr. Tudor Opriş, *duce la în d e p lin ire m ăsu rile certificarea înscrierilor efectuate*
membru al Uniunii Scriitorilor). | obligatorii dispuse de inspecto de societăţile care au aprobare de|
Un punct important de plecare mi se pare poemul „Memorii” (pag. păstrare a carnetelor de muncă lai
43) şi alte câteva în care poeta nu-şi modifică simţirea şi... transfigurarea r a tu l de m uncă (în lim ite le
. după poveţele unuia sau altuia. O aştept pe Olga Ştefan cu un volum I prevăzute de art. 6 şi 19 din Legea sediul propriu; ' \
50-100 milioane
\ de poeme care să crească precum florile aintr-un pământ bun... (V.B.) 1108/1999) la termenele stabilite;
i • pentru neîncheierea contrac Pentru: ■
tu lu i individual de muncă în forma • p rim ire a la m uncă fărăl
iMiron Ţie şi Eugen Evu în „Cetatea Culturală” | scrisă; întocmirea contractului individualf
I • neînregistrarea contractului de muncă sau convenţiei civile de,
Numărul pe luna martie al minunatei reviste „Cetatea Culturală" I individual de muncă şl convenţiilor prestări servicii; I
(Revistă lunară de cultură, literatură şi artă editată de Primăria munici . I civile de prestări servicii în termen 45-90 milioane |
piului Cluj-Napoca prin Hotărârea Consiliului local), ne aduce în prim planul de 20 de zile la INSPECTORA Pentru: .
Transilvaniei dpi poeţi de marcă din judeţul Hunedoara: Eugen Evu - o
pagină de poezie intitulată „Stanţe lirice” cu un portret al autorului ceva T U L TERITORIAL DE MUNCĂ; • refuzul de a permite intrarea!
mai tânăr, (doar cu mustăcioară) şi pe Miron Ţie cu două poeme frumoase | • nepredarea carnetelor de în incinta unităţii a organului de|
şi lungi, intitulate „Satul” şi „Regina Nopţii” . Salutăm şi semnalăm cu plăcere .muncă; control ori de a pune la dispoziţia
apariţiile celor doi poeţi! (V.B.) I • nedepunerea actelor privind acestuia documentele solicitate; I
[executarea, modificarea, înceta • neîntocmirea sau întocmirea)
rea co n tractului in d ivid u a l de
A uloinobil C lu b u l Rom an 1904-2002 I muncă în termen de 5 zile de la d e fe ctu o a să a re g is tru lu i de
e vid e n ţă a p e rso a n e lo r cel
Cu prilejul Zilei Automobilismului, la sediul A.C.R. din Deva a avut loc o [perfectare; prestează muncă în baza unor]
festivitate aniversară şi o scurtă documentare pentru ziarişti, în ceea ce • neprezentarea dovezilor de convenţii civile de prestări servicii;
priveşte activitatea atât de îndelungată a acestei instituţii. Invitaţii au fost I plata salariilor însoţite de actele ce • împiedicadrea (în orice mod)|
salutaţi de dl director Ştaier şi de subprefectul Petre Mărginean Pentru a [atestă plata C.A.S., şomaj, până de către angajator a inspectorului]
nu ocupa spaţiul cu detalii teoretice, vom publica câteva materiale care merită în data de 15 a primei luni din de muncă să-şi exercite controlul.
citite şi cunoscute. Poate vă avantajează! (I.P)
A a d Ă r u t R E V i s T A „<A rdeaiui literar ş i artistic
Bârgău prezintă revistele: Argeş, Calende, Axioma, Sinteze literare, Dunărea,
- urmare din pag. 1 -
Editorialul e semnat de prozatorul Eugen Uricariu, preşedintele Uniunii Orient Latin, Piaţa Literară şi Contemporanul. Sunt prezentate cărţi ale Editurii
Scriitorilor din România, interviul de la „Masa de scris” este realizat de Mariana Paralela 45. sunt publicate unele impresii despre revista „Ardealul literar şi
Pândaru cu poetul şi eseistul, teologul Theodor Damian. redactor şef ai artistic" preluate de la New York şi din programul Radio România Cultural.
revistei „Lumină Lină" ce apare la New_York, acelaşi scriitoj: fiind prezent şi Sunt Semnalate şi cărţi primite la redacţie, o pagină de cărţi'apărute la Editura
c^poezia: „E îhcă frumoasă fiica morţii". în cadrul paginilor „Oaspeţi la Neptun" Călăuza. Pe coperta interioară apare o fotografie document aparţinând
• i*sem nează scriitorii: Iile Constantin (Franţa, Paris) „Necontenit în limba poetului şi dramaturgului austriac Thomas Bemhard ale cărui două cărţi,
una de poezie şi una de teatru, vor fi publicate în luna mai la Editura „Călăuza”.
română”: Slavco Almăjan (Iugoslavia) „Distanţa Aproapelui"; Vasile Andru "Parafrazându-I pe simpaticul patron de la OTV aş spune că nici nu ştiţi ce
(Noua Zeelandă), „Românii de la Antipozi”; Teşu Solomovici (Tel Aviv), „Casa
melcului” ; Marin Mlncu (România); Ileana Ursu (Iugoslavia); Shaul Cârmei pierdeţi dacă nu citiţi acest număr din „Ardealul literar şi artistic"! (I.P.)
(Israel); Mihai Prepeliţă (Rusia); Pavel Gătăianţu (Iugoslavia): Mihai Cimpoi
(Basarabia); Nora luga (România); Adrian Popescu (România); George
Vulturescu (România); Doina Cetea (România). De asemeni sunt publicate I Primăria, Consiliul Local şi „Siderurgica" S.Â. nu
documente ale întâlnirii de la Neptun: „Declaraţia de la Neptun a Uniunii sunt preocupate de viitorul Hunedoarei!
Scriitorilor şi Apel-ul către Parlamentul României, Preşedintele României
şl Primul Ministru al Guvernului României. Valeriu-Bârgău.semnează la | C ine treb u ie să se ocupe de v iito ru l H unedoarei?
rubrica sa o cronică literară impresionistă la o carte a lui loan Flora intitulată i - urmare din pag. 1 -
„O lume care se poate conserva în lipsa lui Darwin şi a lui Dumnezeu”, punând Cu ocazia acestor analize s-a concluzionat că Primăria şi Consiliul
în discuţie volumul „Discurs asupra Struţocâmilei”, Mariana Pândaru, Local nu au avut ca preocupare majoră atragerea.de investiţii în Hunedoara
realizatoarea paginilor de la Neptun, semnează două tablete: „Clipe de final” pentru a crea locuri de muncă, deoarece aici este cea mai mare rată a
(de la Neptun) şi „Aripa morţii bătând", (despre cei trei scriitori morţi într-un şomajului din judeţ.
tragic accident). Mariana Pandaru semnează şi un interviu cu Nora luga în această situaţie dezastruoasă pentru Hunedoara, a fost iniţiată o
încununată cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru proză. Poetul loan Flora e notă de fundamentare şi un proiect de hotărâre pentru crearea unui Parc
prezent cu o pagină de poezie. La rubrica Antologie lirică este antologat Industrial. în acest scop am solicitat o întâlnire a consilierilor P.S.D. şi
poetul Dimitrie Stelaru. Victor Isac semnează eseul „Spiritualitatea Orientului". U.D.M.R. în luna noiembrie 2001. După această întâlnire, la care l-am
Sunt publicate poeme ale regretatei poete Carmen Demea, ale poetului Ion j invitat şi pe directorul cu mecanizarea din S.C. SIDERURGICA S.A.
Machidon, eseul lui Petre Mihai despre poezia Iul Nichita Stănescu; o pagină i Hunedoara, la 04.12.2001 a fost definitivat un proiect de hotărâre al
de poezie şi impresii despre cărţi semnează poeta Olga Ştefan, poezie de • Consiliului Local Hunedoara semnat de consilierii P.S.D. şi U.D.M.R.
Miron Ţie, Mihail I. Vlad (Târgovişte), Ion Henţ. Dr. loachim Lazăr scrie critic i Primăria Hunedoara din nou nu a dat curs acestui demers, nesolicitând
despre „Orăştie - Enciclopedie”, cartea grafomanului profesor Petre Baciu, i terenul disponibil de la S.C.SIDERURGICA S.A. Hunedoara în schimbul
Miron Ţie scrie despre prozatorul bănăţean Nicolae Danciu Petniceanu. [ datoriei de multe miliarde ale acesteia .către Primărie. Nici conducerea
suedezul-român Ion Miloş scrie despre „Mihai Eminescu şi fantasmele | S.C. SIDERURGICA S.A. Hunedoara nu a acţionat în acest sens prin a
Nordului". Preot dr. I.O. Rudeanu semnează o cronică la cartea lui Vasile i iniţia demersurile necesare către ministerele abilitate.
Andru „Mistici din Carpaţi", universitarul ieşean Dan Jumara semnează un ,! în această situaţie, organizaţia municipală a P.S.D. Hunedoara, prin
articol despre Universitatea ieşeană şi Unirea. Dumitru Hurubâ o prezintă | Comisia Economică, a acţionat în sensul de a obţine un demers al Primăriei
■ la S.C. SIDERURGICA S.A. Hunedoara pentru teren sau al S.C.
pe prozatoarea Nina Ceraru, prof. Emil Simon scrie despre minunata carte a
^ lui Mircea Motrici, „Bucovina icoană spre Cer” . Despre cărţile lui Dumitru ; SIDERURGICA S.A. către Primăria Hunedoara cum că este dispusă să
Velea şi Vlad Neagoe scriu Dumitru Hurubă şi Liana Fari. Preot dr. I.O. ! ofere teren pentru un parc industrial. Am găsit o oarecare înţelegere doar
Rudeanu prezintă cartea Prea Sfinţitului Gherasim , Cucoşel Putneanul | la S.C. SIDERURGICA S.A.
Aşa stând lucrurile, consilierii P.S.D., U.D.M.R. şi consilierul P.R.M. -
episcop vicar al Episcopiei Sucevei şi Rădăuţilor; Elisabeta Bogăţan scrie I URDĂ ION, au conceput o notă de fundamentare şi un proiect de hotărâre
despre „Jurnalul fericirii mele” cartea Luizei Carol din Israel şi despre cartea [ pentru Consiliul Local în scopul accelerării demersurilor pentru a avea
Marianei Pândaru „Parisul’din Inima mea". Dumitru Velea scrie un eseu despre teren pentru viitorii investitori, deoarece până în prezent au fost refuzaţi
Mihai Eminescu. I dir. lipsă de spaţiu şi teren.
Poezie semnează: Magdalena Constantinescu Schlesak, Vasile Barbu.
Am aflat cu stupoare că nici acest demers nu a fost pus în discuţia
Ana Maria Rachieru. La cronica debuturilor Valeriu Bârgău scrie despre cartea : Consiliului Local din februarie 2002, d-l secretar BUGNARU motivând că
de debut a poetei Liana Fari, „Pisica Galbenă" iar Miron Ţie semnează recenzii nu a avut timp să studieze documentele şi legislaţia în această problemă,
la volumele: între oglinzi paralele (Dana loan), întâlnire cu cei care am fost j Fără comentarii se impune o întrebare: CINE TREBUIE SĂ SE OCUPE
(Ladislau Daradici), Gânduri în oglindă şi Nimicul ca o cruce (Victor Sterom), , DE VIITORUL UNEI LOCALITĂŢI CONFORM LEGISLAŢIEI ÎN VIGOARE?
Parfum de Rachela (Iftimie Nesfântu), Elegiile maligne (loan Nistor). Valeriu
C Ă L Ă U Z A - S Ă P T Ă M Â N A L IN D E P E N D E N T A F L A T ÎN S L U J B A T U T U R O R O A M E N IL O R