Page 1 - Calauza_2002_630
P. 1

Săptămânal independent aflat în slujba tuturor oamenilor



                 \  Gura târgului                         CUM O SCOATEM LA CAPAT SAU CUM
             ^ ‘‘„ÎMPINGE TAVA!  LA CASA                               IEŞIM LA LIMAN?
            I              REPUBLICII"                     Deşi rhic ca form at şi cu apariţie săptămânală,  eu apreciez ca fiind
           N evrând  să  m onopolizăm   p a g in ile   cu  lansarea  de  ia   foarte util pentru inform aţia noastră ziarul „CĂLĂUZA". în paginile sale,
     Parlament, am să le am intesc cititorilor două întâmplări. Prima a fost   citesc  articole  interesante  privind  multe  aspecte  din  viaţa  economică,
     încă de la intrarea în curtea Casei Republicii, când trecând prin tunelul   socială  şi  culturală  din  judeţul  nostru.  D esigur,  m ulte  din  articolele
     detector de arme şi alte metale, aparatul a ţipat ca un isteric la mine.   semnatarilor se  referă  la greutăţile de  zi cu zi  ale vieţii  noastre,  sau la
     Descoperise nenorocitul un „terorist ” în persoana mea. „Terorist” care   critici  de  altfel  îndreptăţite  ce  se  aduc  guvernanţilor  pentru  m odul
     (ca  orice  provincial)  avea  în  buzunarul  hainei  mai  multe  monede   defectuos  sau  lipsa  de  interes  din  partea  acestora,  pentru  rezolvarea
     m etalice.  Am  fost  îndrum at  să  le  scot  şi  să  le  pun  pe  o  bandă   problemelor economico-sociale ale populaţiei.   E c.C orneiiu A LD E  A
     transportoare, la vedere. Ne-am am uzat un pic şi am trecut la treabă.  -  co n tin u a re  în pag a 6-a -
                                         V aleriu BÂR G ĂU
                   -  c o n tin u a re  în  pag. a 2-a -
                                                             C um   poţi  redeveni  rom ân  şi  cum  poţi
        PREMIILE DE FIDELITATE „CĂLĂUZA”                              renunţa  la Rom ânia!
      în  urma  tragerii  la  sorţi  a  taloanelor  participante  la  Concursul  de   Dobândirea,  redobândirea   m a rtie   2 0 0 0 ,  cu  o  no u ă
    fidelitate „Călăuza” au fost atribuite următoarele premii:  sau  renunţarea  la  cetăţenia    num erotare a articolelor.
      • Premiile de  100.000 lei;  GURZO ANA,  Deva Bd.  Decebal, bl. 23,   rom ână sunt reglem entate prin   A u to rita te a   c o m p e te n tă
    ap.  122; STOICA ANA, Loc.  Crivadia, judeţul Hunedoara.  Legea  cetăţeniei  rom âne  nr.   pentru soluţionarea problem elor
                  -  c o n tin u a re  în p a g  a 3-a -
                                                          21/1991  m odificată prin Legea   de  c e tă ţe n ie   e s te   C o m is ia
                                                          nr.  192/1999,  re publicată  în   p e n tru   c e tă ţe n ie   din  c a d ru l
      Un mare succes al Editurii CĂLĂUZA în               M onitorul  O ficial  nr.  98  din  6  M inisterului Justiţiei.
                                                                                   -  c o n tin u a re  în p a g  a 6-a -
                Parlamentul României
     ROMffNIfl-VfiTICflN                                |  ARHIVE    CÂND ARE DREPTATE                    |

     (U d a ţii âplmptice i<po -io>jp                   |         DEPUTATUL ILIE NEACŞU                   |
       Ideea  d-lui  D eputat  G heorghe  Firczak,      |             D om nule P reşedinte, s tim a ţi co le g i   |
    preşedinte al Uniunii Culturale a  Rutenilor dip        Cum  se  poate  exp lica   re a cţia   s tu p id ă ,  a n tiro m ân e a scă   şi
    România,  de  a  lansa  la  C asa  R epublicii  în   I antinaţională a conducerii Ministerului Apărării, vis a vis de participarea I
    cad ru l  C am erei  D e p u ta ţilo r  a  m a sivul  şi   | generalului Mircea Chelaru la com em orarea a 55 de ani de la moartea i
    elegantul volum „ROMÂNIA -  VATICAN. Relaţii         Mareşalului Ion Antonescu, prilejul fiind folosit şi pentru dezvelirea unui
    diplomatice  1920-1940”  autor A dela  H erban      I  bust al  bravului oştean,  chiar în curtea Bisericii „Constantin şi  Elena” I
    carte  apărută  la  E ditura  C ălăuza  în  condiţii   I din Bucureşti.                     Iile N EAC ŞU   |
    grafice deosebite şi într-un form at care a atras                  -  co n tin u a re  în p a g  a 6 - a -
    priviri  admirative  din toate  părţile,  s-a dovedit
    excelentă.                 M a rto r
            -  co n tin u a re  în p a g  a 5-a -        Experimentul APAPS -  GAIŢA „PHILADELPHIA"
                                                         va şterge „Siderurgica" de pe harta Transilvaniei

                                                          Apele continuă să răm ână tulburi în cadrul societăţii „Siderurgica”
    s   s.c. ATLASSIB S.R.L.                           H unedoara,  chiar  şi  după  întâlnirea  M inistrului  Privatizării,  O vidiu
                                                       Muşetescu, de la sfârşitul săptăm ânii trecute cu patronatul şi sindicaliştii.
                                                       Principala tem ă de discuţie a fost soarta celor nouă societăţi care au
                                                       fost  extem alizate  şi  vor fi  privatizate  începând  cu  ultim a  perioada  a
         SIBIU -  AGENŢIA DEVA
                                                       acestui an, şi unde, îşi desfăşoară activitatea circa 1200 de angajaţi.
                                                                                              C o n sta n tin   TEO
         •  efectuează  zilnic  transport  de  persoane* in
    S TO A TĂ   EUROPA:  GERMANIA,  FRANŢA,  ITALIA,  (/)             -  c o n tin u a re  în p a g  a 5-a -
        AUSTRIA,  SUEDIA,  SPANIA,  OLANDA,  BELGIA,
    (/)  ANGLIA,  IUGO SLAVIA  şi  UNGARIA  la  preţuri   (/)  P.D. ncepe   să udece         limpede!
                                                                                 j
                                                                 î
       accesibile şi cu plecări din 30 de mari oraşe ale ţării.
         •  efectuează  servicii  de  mesagerie,  eliberează         COMUNICAT DE PRESĂ
    <  asigurări medicale şi cărţi verzi.          <        P artid u l  D e m o crat c e re   d e m is ia   M in is tru lu i  E du ca ţie i  ş i  a
         •  închiriază  grupurilor  organizate,  autocare
    j   moderne pentru efectuarea de excursii.     J     P re fe ctu lu i de T â rgu-M ureş.
                                                            P artidul  D em ocrat  cere  dem isia  M inistrului  E ducaţiei  şi  a
        N o i oferim ,  dum neavoastră  alegeţi!         Prefectului  de  Târgu-M ureş  ca  urm are  a  situaţiei  create  la  Liceul
                                                         Bolyai Farkas
                                                            Partidul  D em ocrat consideră că M inistrul  Educaţiei a fost total
            Pentru informaţii şi rezervări sunaţi la
                Agenţia ATLASSIB din Deva.               lipsit de inspiraţie când şi-a dat acordul pentru sem narea protocolului,
                    Telefon 054/231519.                  iar Prefectul de Târgu-M ureş, prin atitudinea sa, reprezintă interesele
    5                                              5     înguste  de  partid  şi  nu  pe  cele  ale  cetăţenilor  români,  a  declarat
                                                         vicepieşedinieie  PD  L iv iu   N egoiţa,  în cadrul conferinţei d e p re să
                                                         săptăm ânale.   -  c o n tin u a re  în p a g  a 5-a -
   1   2   3   4   5   6