Page 1 - Calauza_2002_634
P. 1

Săptămânal independent aflat în slujba tuturor oamenilor



                    Gura târgului                             VALEA JIULUI  NU MAI TREBUIE PRIVITĂ
                      y  Pe cine ai vrut să                              CA UN     PARIA"!
                                                                                   îi   plâng   (p e n tru    im agine)
                   ~q-' împuşti, măi Ficior?                în cimitirul de sub deal   guvernanţii,  aleşii  noştri  (deputaţi
                                                             Dorm osemintele străbune
                            u n   m ilit a r  îr»  t a r m a n   H a   la
                     Vestea că un militar în termen de la    Eroi cu nume şi fără nume   şi  senatori),  liderii  de  sindicat
            _    ” o unitate de rachete din preajma Haţegului a dezertat,  Jertfiţi ai vn u n ui ideal.  ajunşi  deputaţi.  Dar  trece timpul,
            a ajuns la urechile ziariştilor rapid. Fiecare cu antenele lui. Ce   Da!  Ca  să  lucrezi  acum  în   vor  fi  uitaţi  de  toată  lumea  (mai
      e păcat, periculos şi condamnabil, este faptul că vestea dezertării cu   minele Văii Jiului este o faptă de   puţin de cei apropiaţi)  şi  în vreun
      armament  şi  muniţie  de  război  la  el,  n-a  apărut  imediat  la  urechile   eroism .  Fără  n ici  un  fe l  de   cimitir va  mai  străjui câte o cruce
      populaţiei. Un ostaş care fuge din garda unităţii, care după cum se ştie,             la căpătâiul eroului cu
                                                          investiţii, cu unelte şi
      este o misiune de război pe timp de pace, este un pericol imens.  utilaje  mai  bătrâne   Reflecţii în urma   nume sau fără nume.
                                        Valeriu BARGĂU                                         Au  tre b u it  să
                                                          decât  orice  miner în   exploziei de la
                       continuare în pag, a 2-a__________________                           moară nişte mineri ca
                                                          activitate,  în  condiţii   Vulcan
                                                          de neînchipuit pentru             să  ne viziteze,  fugitiv
       LA SĂRĂCIA HUNEDORENILOR SE ADAUGĂ Şl              secolul  XXI  îşi  câştigă  sărmana   un  prim  ministru,  ca
                         LIPSA APEI                       pită aceşti eroi ai adâncurilor.  să ne mai facă nişte promisiuni un
         în unele cartiere ale Hunedoarei, apa răce a devenit o raritate, în   Au mai murit câţiva mineri! Că   ministru al industriilor sau ca să ne
      timp  ce  despre  apa  caldă  nici  nu  se  mai  poate  vorbi.  Şi  pe  bună   sunt  10  nu  mai  contează.  Cei   dăm  seam a  cât  de  forţos  este
      dreptate  locatarii  majoritatea  încorsetaţi  în  frânghiile  sărăciei,  sunt   dispăruţi  au  fugit  de  explozie   liderul nostru de sindicat, deputat
      nemulţumiţi, învinuind  RAIL-ul  şi  Primăria,  care  nu găsesc mijloace   probabil  în  iad,  că  acolo  sunt   ales de o minoritate inexistentă.
      sau metode proprii de eliminare a acestor neajunsuri,  loan VLAD   condiţii mai bune decât în mină. îi   Nicolae CHIRCULESCU
                       continuare în pag. a 2-a           plâng copiii şi nevestele, se fac că  -  continuare în pag a 6-a -
       SPRE NATO CU PANTALONII RUPŢI ÎN FUND
                                                                 Primarul General al Capitalei, domnul
        Fiecare dintre noi, mai ales cei   Mai  întâi  şi  mai  întâi  cea  a  lui   Traian Băsescu, se adresează preşedintelui
     vârstnici,  am  cunoscut  pe  propria   Carol  al  ll-lea,  după  aceea  a  lui
     piele   ce   anum e  în se am n ă    Antonescu, apoi a lui  Horthy. Au   Ion Iliescu prin ziarul  „Călăuza”
     semnificaţia  cuvântului  dictatură.                   D om nului Ion Iliescu,  Preşedintele României
                                urmat ale lui  Hitler,  Stalin,  Dej şi
     Cu atât mai mult subsemnatul care                      Stimate Domnule preşedinte,
                                Ceauşescu.
     din nefericire a trebuit să îndur timp                 Mă adresez dumneavoastră în conformitate cu răspunderile care îmi
                                                G.ZOLD   revin ca Primar General al Municipiului Bucureşti în legătură cu impasul
                                                         creat prin blocarea de către consilierii PSD a procedurilor de aprobare şi
     muncă în timpul celui de-al doilea   conti-
                                                         derulării creditelor acordate de BERD şi BEI.
     război mondial în Germania. Deci,   nuare în                     Primar general,  Traian BĂSESCU, Preşedinte al PD
     sunt  în  m ăsură  şi  p ot  să   pa ga 5-a                         -  continuare în pag a 6-a -
     mărturisesc că peste capul meu au   H  w
     trecut nu una ci mai multe dictaturi.
                                                              Vreţi să aveţi o căsnicie perfectă?
       Scriitoarea  Sânziana  Batişte îşi lansează
                                                             în  o ric e   că sn icie   apar   vestea cea bună. Statisticile arată
        zilele  acestea  la  Sărbătorile  de  la  Brad,   problem e,  din  când  în  când.   că  num ai  şapte  la  sută  dintre
                                                          Bineînţeles,  am  dori  ca  acest   căsnicii decurg lin de la început la
        volum ul „D U LC E   ARIZONA ” , recent
                                                          lucru să nu se întâmple.  Ce-i de   sfârşit.  Aşa  că  specialiştii  s-au
            apărut la  Editura CĂLĂUZA                    făcut  atunci  când  şi  cele  mai   gândit să studieze aceste cupluri-
                                                          sincere  eforturi  nu  ajută?  Poate   m inune  pentru  a  id e n tific a
                                                          că  nu  facem   totuşi,  ceea  ce   caracteristicile ieşite din comun şi
                                                          trebuie. Dacă am face ce fac cele   in vid ia te   de  toţi  c e ila lţi.  C on­
                                                          mai  fericite  cupluri  din  lume,  şi   cluziile? Câteva „secrete" care vă
      09                                             09   cele  mai  tensionate.căsnicii  ar   pot face viaţa mai bună:
                                                          deveni  mai  bune.  Aceasta  este
                                                                                     -  continuare în pag a 5-a -
          SIBIU -  AGENŢIA DEVA
      3i T O A T Ă   E U R O P A :  G E R M A N IA ,  F R A N Ţ A ,  IT A L IA , iĂ  înţelepţii la bară     |
           •   e fe c tu e a z ă   z iln ic   tr a n s p o r t  d e   p e rs o ă n e T n
                                                             Ce va aduce globalizarea, federalizarea, regionalizarea
                                                                         Europei pentru România?
      (A A U S T R IA ,  S U E D IA ,  S P A N IA ,  O L A N D A ,  B E L G IA ,  (/)  Indiscutabil şi deplin evident, este că întrebarea ce mi s-a propus,  I  .
         A N G L IA ,  IU G O S L A V IA   ş i  U N G A R IA   la   p r e ţu r i
         a c c e s ib ile  ş i c u  p le c ă ri d in  30 d e  m a ri o ra ş e  ale ţării.  este de majoră importanţă, dar este în acelaşi timp şi extrem de dificilă |
                                                          în a răspunde.
      <  a s ig u ră ri  m e d ic a le  ş i  c ă rţi v e rz i.  <  importanţă, nu există altă soluţie decât apel la ştiinţă, adică la cel mai i
           •   e fe c tu e a z ă   s e rv ic ii  d e   m e s a g e rie ,  e lib e re a z ă
                                                             în  această  situaţie,  adică  în  faţa  unor  problem e  de  m ajoră |
      J  m o d e rn e  p e n tru  e fe c tu a re a  d e  e x c u rs ii.  j  superior nivel de afirmare şi de realizare demnă a omului.   I
           •   în c h iria z ă   g r u p u r ilo r   o rg a n iz a te ,  a u to c a re
                                                                                               Prof.  Victor ISAC |
                                                                          -  continuare în pag a 5-a -
          N o i oferim,  dumneavoastră alegeţi!
                                                           DUPĂ  CE L-A  A T A C A T  DU R P E  IO N  ILIESCU,  DL IO AN
             Pentru informaţii şi rezervări sunaţi ia         C R IŞAN  LO VEŞTE ÎN  C O R N ELIU  VĂDIM  TUDO R!
                 Agenţia ATLASSIB din Deva.
                     Telefon 054/231519.                    în  două  numere  consecutive   cititor fidel îi rezerv dreptul la replică.
                                                         ale  ziarului  „CĂLĂUZA” ,  dl.  G.   Greşelile în evenimentele men­
                                                         Bâgu  îşi  pune  se m n ă tu ra   pe   ţionate de dl G. Bâgu, constau în:
                                                         articolul  cu  titlul  „Ne  dăm  sau  nu   loan CRIŞAN
                                                         cu  stângu-n  dreptu’”  căruia  ca  -  continuare în pag a 5-a -
   1   2   3   4   5   6