Page 11 - Calauza_2002_639
P. 11
GIGflBB S a lv a ţ i- V ă c u p lu l
Sunt momente în care orice cuplu se confruntă cu situaţii mai
• Conopida nu se mai înegreşte dacă atunci când fierbe, înainte
tensionate şi atunci, nu tăcerea este cea care rezolvă problemele ci
să dea apa în clocot se adaugă puţin zahăr. discutarea directă a ceea ce se întâmplă, deschis şi fără ocolişuri, de
• Fasolea verde păstăi îşi menţine culoarea verde dacă se pune către parteneri. Şi asta pentru că numai împreună se pot rezolva
un capac pe vasul în care fierbe iar în apă se adaugă puţin bicarbonat problemele unui cuplu sau măcar se poate ajunge la un compromis
de sodiu. necesar.
• Castraveţii şi conopida nu trebuie niciodată păstrate împreună Pentru aceasta fiecare dintre parteneri trebuie mai întâi să se
cu roşiile, pentru că gazele emanate de roşii favorizează putrezirea. întrebe de fapt, ce se întâmplă în relaţiile dintre ei? Nu vă ascundeţi
• Dacă roşiile sunt moi se păstrează câteva minute în apă rece. după deget pentru că e mai bine ca partenerul să ştie prin ce treceţi şi
Pentru a le tăia felii subţiri, se umezeşte cuţitul înainte. Dacă roşiile ce vă deranjează. într-o astfel de comunicare însă nu puteţi fi decât
sunt aşezate cu codita în jos ele rămân proaspete mai mult timp. foarte sincer pentru a avea un rezultat bun dialogul şi pentru a ajunge
• Legumele rămân mai mult timp proaspete dacă în sertarul la m iezul p ro- blemei. Gândiţi-vă
frigiderului se pune hârtie de ziar care absoarbe umezeala şi lasă fiecare în parte cu ce oare aţi con
lăgumele fragede. trib u it la de g ra - darea bunei înţe
• Mărarul verde şi pătrunjelul se păstrează mai mult timp proaspete legeri. Nu încercaţi Să „cosm e tiza ţi"
dacă se spală, se măruntesc, se sărează şi se pun într-un borcan, la adevărul pentru că nu faceţi decât să
frigider. Nana VBVA vă complăceţi într-o amăgire de scurtă cjurată. Adevărul trist şi dureros
tot va ieşi la suprafaţă într-o bună zi. Şi atunci s-ar putea să fie prea
târziu să mai corectaţi ceva. Pentru că veţi constata că relaţia dvs de
cuplu se află deja pe marginea prăpastiei.
Cosmetica în timpul De aceea revin la ceea ce spuneam la început. Comunicarea este
cea mai sigură cale că nu lăsaţi adâncirea destrămării în armonia
verii cuplului dvs. Numai împreună puteţi despica firul în patru, puteţi ajunge
Din cauza căldurii, în timpul verii, la rădăcina răului, la greşelile fiecăruia şi mai ales la corectarea situaţiei.
pielea tenului nostru are de suferit, Şi mai cred că merită să renunţaţi fiecare la orgoliu pentru a vă salva
căpătând un aspect lucios şi unsuros. De cuplul. Mai ales când între dvs există suflete nevinovate, de copii,
aceea este indicată mai puţină cremă, iar j_____________________________________________________________Aurora j
în funcţie de tipul de piele se recomandă:
Tenul gras, se va spăla cu apă şi
săpun apoi i se vor aplica măşti de fructe DE LA INIMĂ LA INIMĂ
şi legume, în aşa fel ca porii să nu se
9 O furnicuţă, şi la propiu şi la figurat (minionă)
d ila te . Nu se vo r fo lo si m ăştile caut un domn asemenea mie, cu vârsta între 60-70
astringente. în schimb se vor efectua
ani, ca împreună să adunăm vara cele necesare
vaporizări cu apă de roze sau se va trece
pentru iarnă. Dacă eşti de acord, numărul meu de
peste obraz cu o bucată de gheaţă înmuiată în suc de lămâie, evitând telefon sau adresa le găseşti la redacţie. Detalii după
astfel luciul obrazului. Celor ce suferă de cuperoză nu li se recomandă Ţ ^ * r " răspuns. Aştept mesaj în limba română sau maghiară.
aceste procedeu. Măşti potrivite tenului gras: albuş de ou bătut spumă y A Mesaj pentru „IU ”
la care i se adaugă câteva picături de zeamă de lămâie sau de alte
<■/ \ \ V Doamnă văduvă, 62 ani, fără obligaţii, serioasă,
citrice, masca de căpşuni sau fragi amestecate cu zeamă de lămâie, v doresc să cunosc un domn cu locuinţă, care este singur
drojdia de bere amestecată cu puţină apă călduţă sau cu ceai de şi simte hevoia de a avea un suflet bun în preajma lui. Aştept mesaj
muşeţei, laptele proaspăt, sucul proaspăt de roşii, sucul de lămâie sau la .Călăuza” pentru „VICTORIA”.
portocală. V Doamnă 60 ani, singură, necăjită, gospodină, credincioasă,
Tenul uscat, are nevoie să fie hldratat cu infuzie de plante sau cu doresc prietenie/căsătorie cu domn, maxim până la 70 ani, cu locuinţă
sucuri de legume şi fructe apoi uns cu creme hidratante. Cele mai în Deva sau împrejurimi. Poate fi impotent. Tel. 623537.
potrivite măşti pentru acest tip de piele, pe perioada de vară sunt: V Singur, fără obligaţii, doresc prietenie/căsătorie cu persoană
pepenele galben, caise, piersici, struguri, banane. Aceste fructe se singură, cadru medical cu atestat. Tel. 214383.
trec prin râzătoare sau se zdrobesc. Apoi se amestecă cu smântână
*au zeamil, formând o mască cu proprietăţi revitalizante şi hidratante.
Căpşunii sau fragii în amestec cu caimacul sau smântână dau naştere MUME DE FAMILIE DIM ONOMASTICA
la măşti astringente. De asemenea se mai pot folosi morcovii daţi pe
râzătoare sau sucul de morcovi, sucul de castraveţi sau castraveţii JUDEŢULUI HUNEDOARA
daţi pe râzătoare şi amestecaţi cu puţin ulei de floarea soarelui.
Produsele lactate proaspete sunt şi ele foarte indicate pentru tenurile - urmare din nr. 638 -
uscate. Onomastica este generată în timp de tradiţie, dar şi de mediul pe
în toate cazurile se folosesc pentru curăţirea tenului, laptele care omul, ca fiinţă socială îl cunoaşte, de ocupaţii şi momente
demachiant emolient şi hrănitor. Mirlam semnificative ale vieţii. Să mai spunem că onomastica de familie este
V t____________ I ___________________________________________J mai veche şi mai conservatoare, iar numele de botez suportă mai
multe inovaţii, odată cu înaintarea spre civilizaţia modernă.
Unele nume de familie pot fi şi de botez şi invers: Busuioc, Bujor,
„România ar putea însemna Brad, Ion, Ştefan, llie, Gheorghe, Trandafir, Alexandru, Mihai, Andrei
Ş-a.
mânia roşie a lui Dumnezeu!" O să se observe cu uşurinţă că numele de familie selectate de noi
coincid (sunt aceleaşi) cu numele de animale, păsări, fiori, plante, forme
- urmare din nr. 638 -
de relief, fenomene naturale, meserii, ocupaţii, trăsături fizice şi mo
Şi pe lângă asta vedem cum se construiesc 2 (acelaşi 2) parcuri de
distracţii (temple) care au acţionari (slujitori) ce primesc leafă (dividende) rale. Am încercat o sistem atizare a num elor după nişte criterii
subiective, care ar putea fi eventual contestate, lată numai câteva
şi poartă un nume cât se poate de românesc, şi, iar nu vedem nimic şi pentru fiecare categorie:
nu ne dăm seama. Şi la acele parcuri (temple) vom merge să ne distrăm După locul, zona, te rito riu l de origine: Abrudean, Ardelean,
(închinăm) şi vor veni străinii să se închine şi vom face şi bani din asta. Bălgrădean, Bănăţan, Devian, Hategan, Hăprian, Homorodean, Jinar,
Noi, popor creştin ortodox, ne mândrim cu ceva care ne va reprezenta Lăpugean, Simerian, Someşan, Spinean, Străjan, Turdăşan.
în lume, nu am auzit să se fi construit aşa ceva în altă parte. Şi gândiţi- Nume de „s tră in i” (după originea asemănării sau experienţă de
vă că sunt iarăşi 2, iar unul din ele se va construi lângă Braşov, unde viaţă): Armean, Bulgăr, Bulgărea, Calmuc, Chinezu, Englezu, Neamţu,
există cota 1400 (acelaşi 14 septembrie), unde se află o cruce mare, Rusu, Sasu, Sârbu, Spaniol, Secui, Ungur, Tătaru, Turcu.
simbolul credinţei noastre. Şi iar nu vedem şi nu facem nimic. Asta se . A rbori, arbuşti şl pom i: Brad, Cireş, Creangă, Dud, Ghimpe,
întâmplă într-o ţară unde Ştefan cel Mare ridica o biserică după fiecare Jugastru, Măceş, Mesteacăn, Pădure, Plop, Răchită, Salcă, Scoruş,
Spin.
victorie împotriva invadatorilor, iar noi nu vedem cine ne invadeazăl
Forme de relief: Baltă, Bărăgan, Bârgău (munţi de mică altitudine)
în 13 iunie avem .Ziua Eroilor” . în 13-14 iunie 1990 au fost
evenimentele de la Bucureşti. Anul acesta se împlinesc 13 ani de când Bulz, Câmpean, Codrean, Dâmbă, Dumbravă, Gaură, Grui, Lac,
Măgurean, Movilă, Muntean, Părău, Pisc, Poiană, Râpă, Rovină, Şes,
au murit acei tineri care s-au lăsat călcaţi de tancuri pentru noi. Dar noi
am uitat şi mai ales cei în vârstă au uitat. Şi după ce ne-am închinat Stâncă, Vad, Valea, Vârtop, Mureşan.
Fenom ene ale naturii: Brumă, Fulger, Furtună, Gheaţă, Humă,
idolului, duşmanului lui Dumnezeu, după ce îi construim 2 temple, Negură, Nor, Rece, Rouă, Tulbure, Vârtej, Zori, Zare.
continuăm să mergem la biserică, să ne rugăm la acele icoane şi acelei A nim ale: Arici, Berbec, Bivol, Broască, Bursuc, Cal, Capră,
crud la care noi deja am renunţat. însă Dumnezeu ne mai aşteaptă, mai Căprioară, Cărăbuş, Cârlan, Cârtiţă, Cerb, Cotoi, Dihor, Dulău,
are răbdare cu noi pentru că ne iubeşte. Guzgan, Hârciog, led, Iepure, June, Leu, Lup(u), Mânzat, Mâţu, Miel,
- va urma - UN OM Motan, Murg, Oiţă, Păstrăv, Pisică, Pisoi, Purcel, Şarpe, Taur, Ţapu,
Ţipar, Urs(u), Viezure. Vulpe. __________________________________
C Ă L Ă U Z A - S Ă P T Ă M Â N A L I N D E P E N D E N T A F L A T iN S L U J B A T U T U R O R O A M E N I L O R