Page 11 - Calauza_2002_649
P. 11
^iiS^Săbtamana^lrKt^effteot'a^latîn 'srujbaJutWQr~6anţie^J_px,
DE LA INIMĂ LA INIMĂ f F E M I N A aminteşte mai degrabă de secdluP
trecut s-ar putea interpreta că nu
9 Domn singur, 42 ani, miner, divorţat, Cu un salariu am acceptat venirea noastră pe
bun, fără nici o obligaţie, apartament în Petroşani, doresc lume în această perioadă, şi,
să cunosc o doamnă serioasă, cu vârsta între 35-37 ani, inconştient, vrem să ne continuăm
dornică să-şi întemeieze o familie, care să se poată stabili viaţa anterioară. înseamnă că
la mine, eu fiind salariat nu pot s-o urmez. Dacă tu crezi că
merită să încercăm, scrie-mi la „Călăuza" pentru „VIO". suntem persoanele care preferă
9 Doamnă văduvă, 56 ani, pensionară de urmaş, în să trăiască mai mult în trecut
\)
vederea scăpării de singurătate, doresc să cunosc un domn decât în prezent.
de vârstă apropiată, prefer din Valea Jiului. Aştept scrisori la „Călăuza" Dacă vestimentaţia pe care o
pentru „Clara". abordăm aparţine mai mult unui
9 Doamnă divorţată, am 51 de ani, am o obligaţie (un copil de 14 stil neconvenţional şi atrage în
ani), pensionară, nefumătoare, nealcoolicâ, doresc să cunosc un domn Hainele spun totul (IV) mod irezistibil atenţia celorlaţi
oână la 56 de ani, să fie serios, să fie un soţ şi un „tată" bun, să aibă
autoturism. Dacă tu consideri că poţi să ne fii alături, scrie-mi la „Călăuza" Un alt aspect semnificativ în s-ar putea să fie vorba de o reacţie
pentru „MARIANA” privinţa vestimentaţiei este dacă faţă de nişte părinţi prea severi şi
9 Domn văduv, 68 ani, garsonieră proprietate, fără vicii majore, purtăm haine ce ne îmbătrânesc foarte conservatori.
pentru a nu mai fi singur, vreau să te întâlnesc pe tine, doamnă, bună sau ne întineresc. Dacă de Cel mai bine este însă să
gospodină, cinstită şi corectă. Aştept să-mi scrii la „Călăuza" pentru exemplu la 50 de ani purtăm fuste încercăm să ne alegem îmbră
„SINGURATICUL". cămintea după voinţa personală
scurte ca adolescentele, acest
lucru exprimă cu siguranţă refuzul şi nu pentru a impresiona sau a
de a ne accepta vârsta şi pe noi şoca.
C aracteristicile sem nelor zodiacale înşine desigur. Iar dacă suntem Dacă ne alegem vestimen
LEUL - este al cincilea semn zodiacal. Elementul său tinere şi preferăm în vestimen taţia după dorinţa partenerului de
este FOCUL, iar SOARELE este stăpânul acestui semn. taţie haine de „mare doamnă" viaţă sau a părinţilor asta trădează
Semnul acesta zodiacal simbolizează facultăţile individuale, înseamnă că nu vrem să trăim faptul că nu prea credem în
vitalitatea, voinţa şi masculinitatea. Ca urmare, el este prezentul, că nu ne acceptăm puterea noastră de a ne dirija
semnul deplinei afirmări a individualităţii sale, al eului său, tinereţea şi vrem să îmbătrânim viaţa, sfera emoţională şi mentală,
a voinţei dirijate. Persoana sub acest semn are un anume înseamnă că ne lăsăm cu uşurinţă
magnetism şi de cele mai multe ori străluceşte în societate. Pe plan mai repede. influenţate de alţii şi nu ţinem cont
profesional Leul are tendinţa de a se identifica cu profesia sa privind cu Dacă stilul nostru vestimentar de nevoile noastre. MIRIAM y
seriozitate misiunea pe care o are. De cele mai multe ori el este un V______________________________
pasionat ce merge în întâmpinarea vieţii şi a reuşitei. Are o accentuată
dorinţă de perfecţionare şi absolut, precum şi gustul pentru frumos. Pe Careul săptăm ânii
plan afectiv Leul este înclinat spre dorinţa de a realiza cât mai multe
cuceriri, însă în familie, copiii sunt foarte importanţi pentru ei. A rte plastice
Esenţial pentru Leu este trăirea intensă a viâţii, afirmarea eului,
voinţă, caracter, autoritate, ambiţie, strălucire, lumină şi putere. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 O RIZO NTAL.
FECIOARA, şste al şaptelea semn zodiacal. Elementul său este 1) Imagine săpată
PĂMÂNTUL iar planeta sub semnul căreia stă este în lemn sau piatră
MERCUR.
Cel ce se află sub acest semn zodiacal pare la prima (pl.) - întindere
vedere rece dar este înclinat spre intelectualizarş. Are gustul multicoloră, în care
dezvoltat pentru ordine şi analiză minuţioasă. îi place mai dom ină culoarea
mult viaţa liniştită într-un cadru ce îi oferă securitate. Are verde. 2) Ilustru
simţul concretului şi al aspectului practic al lucrurilor. Pe plan profesional
va excela în activităţi ce necesită precizie şi concentrare iar în domeniul pictor rus, creatorul
amoros ia lucrurile foarte în serios. tabloului „Luntraşii
Ceea ce este esenţial pentru cei ce stau sub acest semn zodiacal de pe V olga” -
este raţiunea ce controlează, supreveghează, reţine, organizează Figuri de oameni
ordonează şi perfecţionează totul. Sorana V.
sculptate în lemn
sau piatră. 3) Pictor
român (1827-1891)
V f i RECO M ANDAM creatorul tablourilor
„B ătălia de la
Editura NICULESCU vă pune la dispoziţie o serie de HĂRŢI
TURISTICE-Harta Lumii, Harta Europei, Grecia, Germania. Fiecare Călăgăreni”, „Capul lui Batori” şi altele - Sigur - Rece! 4) Dinu Bădescu
din aceste hărţi este atât în limba română cât şi în limba engleză. Ele - Se modelează cu uşurinţă - Final şahist. 5) Pictor, sculptor sau
sunt extrem de utile turiştilor ce se pregătesc să călătorească în diferite gravor - Teatru din Milano, împodobit cu sculturi şi ornamentaţii
zone ale lumii. arhitecturale.6). Pronume posesiv - Despica - Comună rurală. 7)
BIOLOGIE, (manual pentru caisa a IX-a, autor, Maria Kosa, Lenuţa Prepoziţie - Statuie fără cap şi fără membre - Cal dobrogean. 8) Oraş
Rokosy-Tican şi Andras Dezso. Manualul este pentru liceele cu profil în Africa de nord-est - Miligram - Vas folosit la transportul mărfurilor
economic, administrativ, agricol, agromontan, silvicultură. pe apă. 9) Trunchi - Animal sălbatic. 10) Haină - Pronume - Simbolul
f Aceste cărţi le puteţi procura din librării sau apelând la CLUBUL DE ţ nichelului. 11) Este folosit într-un anumit gen de pictură - Se găseşte
CARTE NICULESCU, Str. Octav Cocărăscu 79, Sector 1,78182 Bucureşti. în atelierul oricărui pictor. 12) Chipuri de oameni pictate - Acela (pop.).
JelJfax. 021/2220372. Taxele poştale sunt suportate de către club. J VERTICAL -1 ). Trece/ea pe nesimţite de la o culoare la alta (în
pictură) -îş i schimbă numai părul...! 2) Ilustrul pictor şi gravor olandez,
PREMII ÎN CĂRŢI
creator a peste 350 picturi printre care se află şi „Lecţia de anatomie”
Completaţi cât mai urgent talonul de mai jos şi trimiteţi-l pe adresa - Lili Oncescu. 3) Se foloseşte în pictura cu acuarele - Pronume -
redacţiei noastre. Veţi putea deveni câştigătorul acestei cărţi propuse
de noi. Cu cât mai multe taloane, cu atât mai sigură şansa de câştig. Albrecht... pictor şi gravor german, creator a numeroase picturi, gravuri
4n lemn şi aqua-foarte. 4) Celebrul artist al şcolii florentine, pictor, sculp
THLON PR€/V\IU tor, arhitect, inginer, scriitor şi muzician, creatorul cunoscutului tablou
„Gioconda” - Seamănă perfect cu originalul. 5) Articol nehotărât -
Editura N IC U L E S C U
Este folosită în desen pentru redarea umbrelor. 6) Pictor român
Nume______________________________ contemporan, ale cărui tablouri au fost expuse nu de mult timp în sala*
*
Prenume___________________________ Dalles, creator al unor miniaturi foarte apreciate - Seleniu. 7) Pictor
român contemporan -S unt - Vârf de stilet! 8) A schiţa - Descărcări de
Adresă_____________________________ tunuri sau de puşti trase în cinsetea unui eveniment. 9jţ Etaj - Aluminiu
- Pronume. 10) Băţ înfăşurat cu iţe - Creion făcut dintr-o pastă colorată
- Notă muzicală. 11) Pictură pe pereţi - Pensulă folosită în pictură.
12) Oglindirea realităţii cu ajutorul culorilor- A nu-şi aduce aminte.
C Ă L Ă U Z A - S Ă P T Ă M Â N A L IND EPEND ENT A F L A T ÎN SLU JBA TU TU RO R O AM ENILO R