Page 10 - Calauza_2002_650
P. 10

f  IPGJggoUQ)  Săptămânal independent aflat în slujba tuturor oamenilor



                                                            iH Q E SSX S  Constantin Toni Dârţu
               Ne-am cununat în puşcărie                     Personalităţi române şi faptele lor 1950-2000
           Războiul îl găseşte în anii frumoşi ai tinereţii, pe când era declarat   Recent, la Editura Pan Europa a părut cel de-al lll-lea volum care
        pilot  militar de  vânătoare  şi  zbura  pe  avionul  PZL,  având  gradul  de   cuprinde personalităţi române şi faptele lor între anii  1950-2000.
        adjutant stagiar la Flotila 3 Vânătoare.                Citindu-I am fost martor a celor cinci decenii ale secolului XX prin
           Inteligent, cu prestanţă şi atitudine ostăşească, aviatorul AURELIAN   descoperirea unor oameni care prin viaţa şi activitatea lor creatoare,
        GICU BARBICI, căci despre el este vorba, în prima zi de război, la 21   ne-au făcut să ne tresară privirea de fericire şi  bucurie pentru ce au
        iunie 1941  se afla în Escadrila 62 din Grupul 6 Vânătoare Focşani.  lăsat în urma lor, pentru binele adus societăţii. N-au fost ani uşori sau
           Mutat cu unitatea la Rm-Sărat, până în Octombrie, execută peste  simpli,  dar  aceşti  oameni,  aceste  personalităţi  au  avut  puterea  şi
        20  de  misiuni  de  război,  de  acoperire  şi  protecţie.  Apoi  încadrat  în   înţelepciunea de a merge înainte după multe sacrificii care acum aq
        Escadrila 44 Vânătoare este detaşat la Şcoala Militară de Ofiţeri aviatori   rămas în stăpânirea timpului.
        din Bucureşti.                                          Am  găsit  aici  oameni  din  cele  mai  variate  domenii:  tehnică,
           Curând participă la noi misiuni de război şi execută supravegheri   literatură, ştiinţă, viaţă socială, ortodoxie,  pictură,  medicină.
        în sector şi însoţiri de convoaie marine la Jibrieni şi Cetatea Albă.  .Numai  dacă  amintim  câteva  nume  de  prezenţă  în  cele  trei  vo­
           într-una din misiunile de însoţire convoaie, a observat un submarin   lume, precum prof. universitar doctor docent, Doctor Honoris Causa,
        inamic,  pregătit  de  atac  ce  urmărea  torpilarea  convoiului.  Intervine   Alexandru Negoiţă, prof. Dr. paremiolog Constantin Negreanu, marele
        imediat în forţă, promt şi cu tot armamentul de bord înlătură pericolul.  filosof Ion D.  Vulcănescu sau  Episcop de Alba lulia Emilian Bordoş.
           In  1942  şi  1943  este  mutat  unde  era  nevoie  de  împrospătarea   Facem  dovada  că  aceste  dicţionare  sunt  de  un  real  folos  şi  de  o
        forţelor şi acţionează în escadrila 59 şi 62 din Grupul 6 Vânătoare. Aici   mare folosinţă.
        se anunţă volutar pentru front, unde, după mai multe misiuni este propus   Plecând numai de la Motto-ul aşezat pe prima filă a volumului III,
        pentru ridicarea în grad.                            „Tot*ce  suntem  este  rezultatul  celor ce  au  gândit  şi  făcut” ,  ne  dăm
           De la 1 1ulie 1943, după o refacere a unităţii în ţară, pleacă din nou   seama de răspunderea dovedită de cei care s-au îngrijit de apariţia
                                                             primelor 3 dicţionare.
        pe front tot cu Escadrila 62 şi se reîntoarce în 20 Octombrie 1944 dând
                                                                Majoritatea celor prezenţi în paginile volumului  III  ne-au devenit
        dovadă de voinţă, de bun pilot şi caracter de oştean.
                                                             nume  dragi  şi  mai  mult  apropiate,  fiindcă  de  acum  le-am  aflat
           în ţară participă la campania contra aviaţiei Anglo-Americane, în
                                                             activitatea şi demnitatea de a fi lângă cei mulţi cu sufletul şi cu dăruirea,
        care  timp  doboară  un  quadrimotor  de  bombardament  american,  cu
                                                             talentul şi inteligenţa fiecăruia.
        număr bogat de ore pe avionul românesc IAR-80 şi 81  şi avionul german
                                                                Editorul Constantin Toni Dârţu are mari merite în alcătuirea acestor
        Me-109G.
                                                             oglinzi în care descoperim înălţări  spirituale ce nu vor fi  pierdute în
           Participă la apărarea capitalei de la primul şi teribilul bombardament
                                                             timp.
        din  4 Aprilie  1944  în  cadrul  Grup.  6  Vt.  condus  de  cpt.  av.  Vizante,
                                                                Felicitări! Avem o garanţie că ştim mult mai  mult despre faptele
        grup care are 16 victorii. De asemeni participă la apărarea capitalei în
                                                             acestor oameni deosebiţi.               Miron ŢIC
        21 Aprilie în bătălia cu cele 200 avioane de bombardament americane,
        misiune în care şi ei îşi aduce contribuţia la cele 7 victorii ale formaţiei.
           Trei  zile  mai  târziu  era încadrat în  formaţia  ce  întâmpina  uriaşa
        coloană de 600 avioane gigantice quadrimotoare de bombardament şi   *  locuri cu timpul s-au stabilit şi apoi  aceste  locuri  paradisiace.  Aici
        200 de vânătoare care veneau să bombardeze zona noastră petrolieră,   *  statornicit întemeindu-şi familii. în   s u b lim u l  e ste   la  el  acasă
        în  bătălia  cu  aceştia,  a  fost  puternic  lovit  de  znopul  focului  de  pe   |   acest fel au apărut acele enclave   impregnat  pe  firmamentul  unei
        bombardierele şi avioanele de vânătoare şi este obligat să aterizeze
                                                           |   arhicunoscute secuieşti în mijlocul   n a tu ri  s tiliz a te ,  pe  b o lţile
        forţat lângă Greaca cu tot armamentul distrus.   loan BECHERETE
                                                           ■  p o p u la ţie i  a u to h to n e   daco-  bisericilor cu vârfuri spre cer, în
                            -  va urma -
                                                           *  romane mai puţin dense. De altfel   sufletele  oam enilor  creatori  de
                                                          J  denum irea  de  „szekely  nep”  -  lucruri  măreţe  fie  ei  români sau
                                                            poporul  secuilor  -   se  trage  din   maghiari.  în  lumina celor spuse
                M-a  făcut mama  ...  secui’
              / /                                           acele  m ici  „colon ii  de  un g uri”   sim t  un  glas  lă u n tric   ce  mă
                                                            pomenite  mai  sus,  din  care  de   îndeam nă  să  întreprind  şi  eu
            -  urmare din nr. 649 -  între timo, începând din  Evul
                                                            a ltfe l  îm i  tra g   şi  eu  o b â rşia    ce va    p e n tru    s u s ţin e re a   |
            Se  ştie  de  asem enea  că   mediu şi până prin secolul al XVII-
                                                            su b se m n a tu l  Z 6ld  G A B O R   -    c a te g o ric ă   a  a p a rte n e n ţe i  ■
         migraţiunea  lor  s-a  început  cu   lea tătarii au întreprins numeroase
                                                            tălmăcit  Zold  =  Verde,  Gabor  =   m u ltim ile n a re    a   p la iu rilo r  j
         goţii  în  jurul  anului  200.  Apoi,   incursiuni  devastatoare,  atât  în
                                                            Gavril.                   transilvănene la poporul din care  *
         periodic timp de 700 de ani ţara,   ţinuturile (ţările) Române cât şi în
                                                               După  cele  scrise  până  aici,   şi  eu vrem elnic fac parte.   I
         teritoriul  ţării  a  fost  călcat  de   Transilvania. Dezastrele lăsate în
                                                            daţi-mi voie să vă mai spun câte   Se  duce  mai  nou  o  politică  |
         diferite  seminţii.  Ultimul  popor   urma lor au silit pe regii unguri să
                                                            ceva  mai  departe  despre  ţinutul,   de  o m ite re   to ta lă   a  e ve n i-  |
         migrator, cu care s-a şi încheiat   în tre p rin dă   m ăsuri  eficiente  şi
                                                            m eleagurile  unde  m-am  născut,   m e n te lo r  cru d e   care  s-au  ■
         năvălirea au fost ungurii în anul   h o tărâ te   de  s tă vilire a   d e selor
                                                            crescut şi dezvoltat pe  parcursul   petrecut în acest spaţiu autentic  :
         896,  când  de  a ltfe l  s-a  şi   incursiuni  ale tătarilor.  O măsură
                                                            timpului ce nu se mai întoarce. De   românesc, necinstindu-se astfel  ■
         întemeiat regatul ungar. Mă veţi   dintre acestea a fost şi aceea de
                                                            secuime, de Ardeal, mă leagă tot   memoria m ilioanelor de martiri a  I
         întreba desigur, dar ce legătură   organizare  a  unei  straje  armate
                                                            ce  ţine  de  su fle tu l  om enesc:   căror sânge a îngrăşat pământul  |
         are  acel  eveniment  cu  secuii?   după  reguli  m ilitare  în  preajma
                                                            ieşirea la lumina vieţii, copilăria cu   cotropit de moşii de sorginte fino-  |
         Are şi încă, după cum îndeobşte   trecătorilor îndeosebi a Carpaţilor
                                                            plinătăţile  distractive,  iubirea  cu   u rg ic e   (u n g u ri)  d e z lă n ţu ite ,  .
         se cunoaşte,  Ungaria începând   O rientali,  unde  de  obicei  tătarii
                                                            idilele-i fascinante şi nu în ultimul   re m in is c e n ţe le    c u m p lite lo r  J
         cu  Ştefan  cel  Sfânt,  încet şi  cu   p ă tru n d e a u   cu  u ş u rin ţă   în
                                                            rând  c re d in ţa   stră m o şe a sc ă    prigoane ce au terorizat timp de  I
         p aşi   m ă ru n ţi   ş i-a    e x tin s    U n g a ria .  A stfe l  au  luat  fiin ţă               m
                                                            m ântuitoare.  Parafrazându-I  pe   un  mileniu  populaţia  autohtonă  t
         stăpânirea  pe  glia  străveche  a   grupări  de  luptători  înarm aţi  şi
                                                            un  mare  patriot  al  neamului  aş   (română)  nedreptăţită,  riscă  în  |
         Dacilor în Transilvania.  Ba prin   detaşaţi din Ungaria în locurile din
                                                            spune, că dacă mi s-ar da din nou   zile le   noastre  ori  să  în vie ze
         lupte, ba prin alianţe de înrudire   preajm a  păsurilor  din  interiorul
                                                            posibilitatea  alegerii  locului  şi   tendinţele trecute de revizionism
         (căsătorii) şi prin alte vicleşuguri   arcului  Carpatic,  ca  de  exemplu
                                                            felului  de  trai,  aş  alege  aceeaşi   ori să conserve în inimile noastre
         p o litic e ,  d e ve nind   a s tfe l  cu   G h im e ş,  O itu z,   B icaz  etc.
                                                            perspectivă în virtutea încărcăturii   o stare de confuzie şi de reţinere
         vrem ea  stăpân  absolut  peste   respectiv  în  depresiunile  Ciuc,
                                                            s p iritu a le   ce  c a ra c te riz e a z ă  reciprocă.   G Z6ld
         Ardeal.                  Gheorghieni,  Covasna.  în  acele
        I__________________                                                              -  va urma -
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15