Page 11 - Calauza_2002_657
P. 11

Saptamanal independent aflat in slujba tuturor oamenilor J P (T > ^ Z ]Iz r)

    t  CONFESIUNI INCONFORTABILE/


                    NIL ADMIRĂRI
      Bună dimineaţa, hunedoreni! Este bună fiindcă, iată, soarele călduţ   FEL DE FEL
   se află şi azi  la locul  lui pe cer,  fiindcă nu  s-au  scumpit încă benzina,
                                                            • Cafeaua măcinată sau boabe îşi păstrează mai bine prospeţimea
   curentul, energia termică.  Toate s-au  scumpit luna trecută dar planeta   şi aroma dacă e ţinută în frigider sau în congelator.
   se  roteşte,  noi  întinerim  iar  guvernanţii  trudesc  pentru  ca  noi  să  fim
   mulţumiţi.  Mai  ales...  Adrian  Năstase!  Dacă  până  ieri  domnul  Sabin   • Pâinea rămâne şi ea mai mult timp proaspătă dacă imediat după
   Gherman  era  pus  la  zid  şi  acuzat că  vrea  să  vândă ţara,  să împartă   cumpărare este introdusă într-o pungă de plastic şi apoi este pusă în
   neamul, să destabilizeze şi să uzurpe economia şi istoria prin lansarea   frigider.
   ideii  descentralizării,  a  autonomiei  financiare  după  modelul  Uniunii   • Măslinele din borcan rezistă mai mult timp dacă în lichidul care
   -Europene, iată că acum graiul dânsului se face auzit, şi însuşi premierul,   le acoperă se pune o felie subţire de lămâie.
   l î ’ comanda  U.E.  împodobeşte  realizările  P.S.D.  cu  penele  domnului   •  Murăturile  nu  mucegăiesc  dacă  deasupra  lor  se  aşează  un
   Sabin.  Se pare însă că merele de aur vor merge tot către Bucureşti iar   săculeţ din tifon în care se pun 2-3 linguri de boabe de muştar.
   autonomia va fi de catifea! Dar... putem să trăim liniştiţi de acum înainte.   • Nucile cu coajă tare se sparg mai uşor dacă se cufundă într-un
   Există cineva înţelept care decide pentru noi chiar dacă, ce ieri părea de   vas cu apă clocotită şi se lasă acolo până ce apa se răceşte.
   prost gust astăzi este de calitate, chiar dacă sunt unii eroi care se joacă   • Dacă albuşurile nu se bat bine, se adaugă  un vârf de cuţit de
   de-a bombiţa deasupra Bacăului. Dar dacă era deasupra Bucureştiului?   zahăr şi'câteva picături de zeamă de lămâie.
                                                            • Castraveţii  acri  ce s-au înmuiat  nu  se aruncă pentru că pot fi
   Ei? Şi atunci, ca să putem supravieţui fără să ne mutăm la spital, află,
   stimate cetăţean, că nu trebuie să te mire nimic!   Isabela SUSANYI  readuşi la starea bună. Se strecoară zeama printr-o sită, se fierbe, şi
                                                         în stare fierbinte se toarnă peste castraveţii înmuiaţi. în timpul fierberii
                                                         spuma se adună şi se aruncă.          Nana VEVA
        v ' A C A     ^         CAVALERISMUL
    c u p L & l u r                MASCULIN
                                                                       D E  LA  IN IM A   LA  IN IM A
       De obicei,  bărbatul  este în  stare  să facă  multe  pentru  o femeie
                                                                      9 Scriitor/intelectual 63/1,63/68, posed casă sistem
    atunci când  i  se dă  posibilitatea.  în  viaţa  de astăzi  însă,  extrem  de   vilă în apropiere de Deva, singur, caut pentru prietenie/
    agitată  şi  de  tensionată,  femeia,  de  multe  ori  nu  are  timp  sau  uită   căsătorie  parteneră  cu  date  similare,  poate  fi  şi  cu
    să-i permită bărbatului să-şi arate cavalerismul, ceea ce pe mulţi dintre   posibilităţi materiale moderate, dispusă să locuiască şi
    ei îi  exasperează şi îi  face  să treacă în  extrema  cealaltă.  Ar fi însă   la ţară. Rog şi ofer seriozitate. Mesaj la „CĂLĂUZA" pentru
    extrem  de  bine  ca  femeia  să  nu  uite  un  lucru:  dându-i  unui  bărbat   „TIBERIU”.
    sentimentul  că  avem  nevoie  de el,  îi întărim convingerea că  este o   9  Sunt singur, am casă în  Hunedoara,  am 61  ani, om
    persoană foarte importantă pentru noi. Şi dacă stăm bine să ne gândim,   •  serios,  bun  gospodar,  doresc  să  cunosc  o  femeie  săracă,
    ăsta este  adevărul:  protecţia  unui  bărbat  scuteşte  foarte  mult de  la   harnică, cinstită pentru a-mi fi alături. Să mă  respecte şi să o respect.
    momenta  nedorite  şi  grele,  pe  o  femeie.  Ca  urmare  am  putea   Dacă îţi  doreşti să ai o viaţă liniştită,  merită să încercăm.  Scrie-mi  la
    recunoaşte că bărbaţii sunt nişte fiinţe care merită iubite, şi că merită   „CĂLĂUZA” pentru „GHEORGHE”.
    efortul de a-i descoperi în adâncul fiinţei lor. Trăim în epoca femeilor   9   Vreau o familie  unită.  O obligaţie.  Dacă mai crezi în minuni şi
    moderne  care  au  învăţat  să facă  şi  ele  aproape  totul  şi  care  nu  se   eşti  hotărâtă  să  spui  STOP  singurătăţii,  scrie-mi  pe adresa  redacţiei
    sfiesc  la  o  adică  să  pună  mâna  dacă  este  nevoie  chiar  şi  pe  o   pentru „CORADO - 39”.
    bormaşină,. în astfel de ocazii majoritatea bărbaţilor se simt de-a dreptul   9   Domn 35 ani, serviciu la stat, dezamăgit în viaţă, doresc prietenie/
    intimidaţi. în mediul casnic, aparatele electrocasnice rezolvă aproape   căsătorie cu doamnă/ domnişoară. Tel. 0722/310803.
    totul, şi atunci unele femei se gândesc la ce ar mai fi nevoie de bărbaţi?
    De fapt dacă stăm bine să ne gândim acest lucru este o mare eroare
    din partea femeilor. Ele se cred astăzi obligate să se descurce singure    .  Câte ceva
    cu toate problemele lor. Ori, nu e deloc greşit să dăm posibilitatea şi
    bărbaţilor de  lângă  noi,  să-şi  manifeste  cavalerismul  masculin.  Din   O'*4  despre grupele
    toate acestea nu avem decât de câştigat.   AURORA
                                                                                     sanguine
                                                           Leone Bourdel a făcut o clasificare a grupelor sanguine ţinând cont
      F                       Cum ajungem               de unele teste muzicale făcute de el, pe subiecţi. Astfel: persoanele din
      E                         la fericire?            grupa A au fost numite „Armonici”; cele din grupa B -  „Ritmici”; cele din
                                                        grupa AB -  „Complecşi" iar cele din grupa 0 -  „Melodici”.
                           Suntem femei şi în lumea în care trăim   ARMONICII,  sunt  în  primul  rând  persoane  introvertite.  Fiinţa  lor
         %  SE
     M ■*>  F»  _  jt   este tot mai greu să facem faţă situaţiilor   orientează energia afectivă şi psihică mai mult spre interior. Ca urmare
      I     ■:  ^   *   în  linişte  şi  bucurie.  Totuşi,  am
      i            -                                    ei au un comportament destul de rezervat, însă atunci când paharul „se
      N                 convingerea că numai în puterea noastră   umple" nimic nu-i  poate opri să  nu explodeze.  Concurenţa  şi sfidările
                        stă să ne înconjurăm de puţină frumuseţe,
                                                        nu-i stimulează ci mai mult îi inhibă. Sunt persoane care au nevoie să li
     A                  să trăim măcar o oră pe zi în armonie cu   se  arate  încredere.  Nu  reuşesc  să  muncească  eficient  decât  într-un
                        noi şi cu lumea înconjurătoare. Dacă din
                                                        mediu  cărei  le  prieşte,  care  le  este  favorabil.  Atunci  dau  dovadă  de
         C   I   | |    D   puţinul pe care îl avem ştim să punem pe  seriozitate exemplară. Ei au un simţ al responsabilităţii foarte ascuţit. în
             *    V  D noi  haine  potrivite,  să  citim  o  carte  momente critice ei nu se  lasă copleşiţi  de fatalism ci  reuşesc să  facă
     frumoasă, să ascultăm o muzică bună, să vedem aspecte frumoase   faţă.
     în natură, suntem cu adevărat în câştig.  Doamnelor,  ridicaţi ochii şi   Armonicii sunt atraşi mai mult de activităţi de creaţie şi de cercetare,
     priviţi cerul şi priviţi natura, căci de acolo ne vine lumina interioară. De   mai ales în domeniile artistic, literar, ştiinţific sau tehnologic. Din păcate
     multe ori chiar viaţa ni se poate schimba dacă ştim ce trebuie văzut în   ei sunt cei  ce întâmpină cele  mai  multe dificultăţi  la începutul carierei
     jurul nostru. Nimeni nu ne poate determina să percepem altfel lucrurile   lor.   (va urma)   Dinu MIRA
     decât dorim noi s-o facem. Acest lucru nu este altceva decât puterea
     de  a  ne  crea  propria  noastră  viaţă  şi  de  a  vedea  pretutindeni
     frumuseţea, pentru că ea există, doamnele mele!
        Spiritul nostru se hrăneşte cu ceea ce percep simţurile noastre.   RUGA CA TRE DOMNUL  ■
     Tot  ceea  ce  citim,  ceea  ce  captăm  cu  ochii  noştri  nu  este  altceva   Mai pleacă-ţi Doamne faţa către noi   Mai pune-ţi Doamne Mâna fermecată
     decât hrană sufletească.  Noi decidem dacă dorim ca această hrană   Cum numai tu eşti înzestrat să poţi   Şi schimbă timpu-acesta blestemat
     să ne îmbogăţească sau să ne îmbolnăvească sufletul. De aceea, în   Mai dă-ne anii tineri înapoi
     loc să ne văităm toată ziua de ceea ce nu merge bine în viaţa noastră,   Şi adu-ne speranţă pentru toţi.  Mai fă-ne buni şi credincioşi
     mai bine ne ajutăm vizualizând pe un ecran imaginar ceea ce am dori                          ca altădată
     să se întâmple în viaţa noastră. Să ne gândim mereu, când ne aflăm   Mai iartă-ne o dată pentru toate   Aşa cum buni şi drepţi am fost odat'
     în faţa unei  situaţii  neplăcute,  ce  este mai  important pentru  noi:  să   Câte păcate am făcut cu toţii
     privim ceva care  naşte în  noi  emoţii negative sau  să ne  imaginăm   Şi câte mişelii şi câtă nedreptate   Mai strânge-ne Tu Doamne către Tine
     pentru câteva  minute  lucruri  plăcute care să  ne  facă  să  ne  simţim   Mai iartă-ne, Tu, Doamne, dacă poţi!  Şă ştim că eşti şi că nu ne-ai uitat
     bine?!                                                                       Ca pentru toate ce Ţi se cuvine
        Nu este vorba să trăim din iluzii, din poveşti. E vorba doar de a ne   Fii bun Tu, Doamne, ca întotdeauna   Noi în genunchi să-ţi mulţumim
     folosi puterea creatoare ce ne-a fost dăruită pentru a ajunge la fericire.   Ascultă-ne durerea şi ne iartă
     Şi vă asigur că ne va fi cu mult mai bine decât ne este când nu ştim să   Mai trece cu vederea şi acuma   că ne-ai iertat.
     ne dirijăm bine emoţiile, sentimentele şi... privirea.   MIRIAM  Mai lasă-ne deschisă a Ta poartă.  Nicolae Olteanu BASARAB
     C Ă L Ă U Z A  -   S Ă P T Ă M Â N A L   IN D E P E N D E N T  A F L A T  ÎN  S L U J B A  T U fU R O R   O A M E N IL O R
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16