Page 10 - Calauza_2002_658
P. 10
(XFteggoHGD Săptămânal independent aflat în slujba tuturor oamenilor
ANTICARIATUL „ FLOAREA SOARELUI
VĂ OFERĂ 20 DE CĂRŢI BUNE
Datorită scumpirii cu aproape o mie la sută a preţului cărţilor atât de
CÂNTEC DE CHOPIN necesare formării copiilor noştri, satisfacerii plăcerii de cunoaştere, informare,
lectură a noastră a celor maturi, ne-am gândit să punerr, fa dispoziţia cititorilor
l-am privit mai întâi buzele, care, nu arătau deloc bine, se
0 serie de cărţi la preţuri modeste, preţuri care de multe cri nu acoperă decât
uscaseră, poate şi de vântul ce nu mai contenea de câteva zile. Vântul taxele poştale pe care le suportăm atunci când expediem un pachet celor
lua în zbor. tot praful şi-l punea în păr şi pe faţă, încât un adăpost care ne solicită acest lucru. Deci, anticariatul funcţionează pe principiul: cititorii
chiar format din câteva trestii ar fi fost ceva ideal. Am avut într-un lecturează aceste liste de cărţi pe care le avem în portofoliu, şi fie decupează
târziu impresia că aici e mai greu decât în pustiurile de nisipuri neştiute lista şi bifează cărţile pe care doreşte să i le trimitem, expediind-o pe adresa:
şi poate nici dorite de cineva. „N-aş mai vrea să zăbovesc prin astfel Deva, str. Horea, nr. 30, fie ne trimite o listă a celor dorite. Plata se face cu
ramburs (la primirea coletului) preţurile fiind cele anunţate în ziar. Deci omul
de locuri. Aş vrea să ajung măcar acolo unde să-mi dau seama că poate să-şi dozeze dinainte ceea ce doreşte şi câţi bani are. Vă dorim lectură
frunza e la fel de verde şi de jucăuşă în ram, iar rânjetul fiorosului plăcută!
tigru, nu s-a schimbat nici el. Aici, aş fi vrut să glumesc cu cineva, 1. De veghe în lanul de secară, ediţie 1964,1.D. Salinger, 20.000 lei; £
dar n-am avut cu cine. N-am întâlnit nici un om şi cu altcineva, nu Wilhelm TeH, ediţie 1967, preţ ■ schi 3,25 lei, preţ nou 10.000 lei. Friedricn
Schiller; 3. Povestiri, ediţie 1953, preţ vechi 1,60 lei, preţ nou 3.000 lei, G.
poţi să glumeşti". Mă privea destul de greu înţelegând că praful i-a
Bejarcu; 4. Făgăduiala, ediţie 1966. preţ vechi 3,25 lei, preţ nou 5.000 lei,
sufocat ochii. Nici un rău nu era în preajmă şi nici nu cred că a fost
Fr. Durrenmatt; 5, Ultima impresie, ediţie 1961. preţ vechi, 2,85 lei, preţ
vreodată vreo urmă de aşa ceva. Pe acolo doar nisipurile cădeau la nou 5.000 lei, Malek Haddad:6. Profesorul Unrat. ediţie 1961, poet vechi 4
vedere şi dacă ai fi vrut să admiri ceva, n-ai fi avut ce alege. „Dacă lei, preţ nou 8000 lei, H.mnch Mann; 7. Dispariţia reporterului Silvăşan,
mă priveşti bine o să-mi dai dreptate, plecarea de aici îmi dă mari ediţie 1964, preţ vechi 3 lei, preţ nou 3.000 lei. Cornel Bozbici; 8. Cei mal de
preţ în lume, ediţie 1965. preţ vechi 3 lei, preţ nou 3.000 lei, Şerban Nedeicu;
emoţii. Unde şi după câţi ani, voi avea şi eu alte preferinţe? Mă voi
9. Ultima călătorie a vasului Port Polis, ediţie 1965, preţ vechi 4,30 lei,
aşeza undeva la marginea unui sătuc sub cerul liber să vină ploile
preţ nou 8.000 lei, Andre Kedros; 10. îi spuneau patruzecişlcinci, ediţie
peste mine şi să cadă stelele nopţii peste gândurile rămase încă la 1966, preţ vechi 2,75 lei. preţ nou 4.000 lei. Octavio Getino; 11. Casa cu
femeia aceea pe atunci tânără şi frumoasă, de care, doream să mă păpuşi (Nora), ediţie 1956, preţ vechi 2,50 lei, preţ nou 4.000 lei, Henrik
apropii cu mâinile şi cu ochii, să nu mai plece niciunde. Oare vor mai Ibsen; 12. Pagini din Coreea, ediţie 1960, preţ vechi 3 lei, preţ nou 5.000
veni acele zile când să am şi eu nişte obligaţii de familie? Să-mi lei, Veronica Porumbescu; 13. Stănllă, ediţie 1959, preţ vechi 42 bani, preţ
nou 1.500 lei, E. Stoieru; 14 Kara-Bugaz, ediţie 1955, preţ vechi 2 lei, preţ
spună nevasta: „Omule drag, adă-mi din grădină nişte morcovi şi
nou 5.000 lei, K. Paustovski; 15. Cristos s-a oprit la Eboli, ediţie 1963, preţ
nişte pătrunjel, că îţi voi face o supă bună!”. M-am întrebat: Ce găsesc vechi 5 lei, preţ nou 8.000 iei, Carlo Levi; 16 Pigmeii, ediţie 1964, preţ vechi
la omul din preajmă să-i dau ascultare? Faptul că a început să plângă, 3 lei, preţ nou 5.000 lei, Huria Matei; 17. în căutarea Nataliel Blay, ediţie
spălându-şi ochii de nisipurile ce l-au bântuit? Mi s-ar fi făcut chiar 1964, preţ vechi 5 lei, preţ nou 5.000 lei, Doleres Madio; 18. <■ rba, ediţie
milă, dar cum să mi se facă milă, când aşa din senin a început să mă 1957, preţ vechi 2,50 lei, preţ nou 5.000 lei, Zaharia Star.uu; 19. Cele
douăsprezece frumoase, ediţie 1979, preţ vechi 7,75 lei, preţ nou 6.000 lei,
ameninţe: „Tu eşti acela cu care m-am luptat, dar m-ai învins Mi-ai
Elisabeta Preda; 20. Vestea cea Mare, ediţie 1964, preţ vechi 2,50 lei, preţ
luat iubita. Ce-ţi pasă? Oare să mă înşei? Sunt mulţi ani de atunci.
nou 3.000 lei, Dumitru Almaş.
S-ar putea să mă înşel. Aud doar un cântec de Chopin".
Miron ŢIC
REZULTATELL ACTIVITĂŢII
A N A TO M IE ... SI NU PREA! INSPECTORATULUI DE POLIŢIE AL
JUDEŢULUI HUNEDOARA,
10 11 12
ORIZONTAL: 1 - A călca pe IN 9 LUNI, 2002
nervi. - Plantă numită şi „talpa [ - urmare din nr. 657 -
ursului"; 2. - Se culcă pe o | Prin faptele penale comise, s-a creat un prejudiciu de peste 165 miliarde
ureche. - Măsură de suprafaţă; 1 lei, recuperat în proporţie de 74%, faţă de 38% în perioada similară a
3. - Făcu parte din anatomie! - I anului trecut.
,• Structurate pe genuri, 739 au fost infracţiuni contra persoanei, 2.94? „
Al doilea strat al pielii; 4. -
I contra patrimoniului, 24 contra autorităţii, 450 infracţiuni de serviciu sau în
T o ta lita te a ce lu le lo r a s e I legătură cu serviciu, 587 infracţiuni de fals, 572 infracţiuni la regimul
mănătoare care îndeplinesc o circulaţiei rutiere. 45 din domeniu! armelor, explozivilor, substanţelor toxice,
anumită funcţie. - Nene! - Negru | 644 infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială
în cerul gurii; 5. - S ecreţia I şi 1.483 infracţiuni încriminate în legi speciale ş a.
.I în perioada de referire, am avut în lucru 50 lucrări şi cauze penale
glandelor mamare. - Cerneală
I complexe, din care am soluţionat 29 (27 de natură economică şl 2 judiciare),
de China; 6. - Fruct care îţi stă 12 cu propuneri de trimitere în judecată, 1 prin declinarea competenţei, 1
în gât. - Pronume. - Oraş în I scoatere de sub urmărire penală şi 15 prin alte soluţii legale, fiind cercetate
C ehoslovacia; 7. - M otor cu | un număr de 47 persoane, din care 13 în stare de reţinere sau arest
explozii... sentimentale! - Acid or ‘ preventiv. La sfârşitul perioadei au rămas în lucru un număr de 21 lucrări
Ene. - Bolnavul al cărui sânge este | şi cauze penale complexe, toate de natură economică.
ganic ce conţine azot, prezent în
deficient calitativ sau cantitativ I în cele 9 luni a c., la nivelul Inspectoratului, s-au înregistrat 1.779 fapte
urina unor organisme; 8. A suta I penale cu autori necunoscuţi şi au fost rezolvate 1.494 din care 234 mai
(fem.); 3. - Piele roşie. - Organele
parte din dolar. - primul organ ab I vechi de 1 an şi 1.334 prin identificarea autorilor.
s itu a te la n ive lu l v e rte b re lo r
dominal al tubului digestiv, în care Măsurile întreprinse pentru descurajarea şi combaterea actelor de
lombare; 4. - Până peste cap! - | corupţie, au constat în sesizarea parchetului a 229 (+73) persoane pentru
se efectuează o bună parte din
digestie; 9. - Notă m uzicală. - Strâmt la un capăt! - Stăpâneşti; i a fi cercetate în legătură cu săvârşirea a 311 fapte de corupţie, respectiv
5. - întotdeauna este în frunte. - I 98 luare de mită, 168 dare de mită şi 45 trafic de influenţă.
Două inimi care bat în acelaşi ritm!
C a p u l... fa m ilie i. - S petează I Fenomenul infracţional judiciar a fost mai redus cu 15% în acest inter
G alben val, iar infracţiunile comise prin violenţă au scăzut cu 17%, respectiv de la
înfăşurată cu iţe; 6. - Prepoziţie
u n g ure sc; 10. I 132 la 110. Re genuri, reduceri s-au înregistrat la cele de: omor (-2), viol (-
latină cu acuzativul. - La revedere!
Hrana zilnică a | 2), ultraj (-1), vătămare gravă ţ-6) şi lovituri cauzatoare de moarte (-3),
- Sonia Dogaru. - Component al 1 creşteri consemnându-se numai la cele do tentativă de omor (+3) şi tâlhărie
vulturului care
scheletului; 7. - Numai ochi şi | (+7). Pe locaiităţi, cele mai multe infracţiuni cu violenţă s-au comis în:
1 a ta ca pe I Hunedoara, Deva, Petroşani şi Lupeni, iar în Călan, Aninoasa şi llia nu
urechi. - Fără dinţi (pl.); 8. - Mem
Prometeu! - Os I s-au înregistrat asemenea fapte în cele 9 luni ale a.c.
brana transparentă a ochiului, prirf
la a rtic u la ţia I La regimul armelor, muniţiilor şi materialelor explozive, au fost
care se zăreşte irisul şi pupila. -
genunchiului (pl.); constatate 44 infracţiuni, respectiv 19 pe linie de arme şi 25 pe linie de
Ulei (m old.); 9. - Extrem itatea | explozivi, fiind ridicate în vederea confiscării 31 arme de foc (6 militare, 20
11. - Negri, albaştri, verzi, căprui.
superioară a umărului. - Uns cu i de vânătoare şi 5 artizanale). 22 provenite din infracţiuni, 624 cartuşe, 3
- Fluviu în URSS. - începe dintre I proiectile-grenado, 2.033 capse şi 3,73 kg substanţe toxice etc.
gum ă; 10. - D rum ul sâ ngelui
ochi şi se ia de către unii la purtare; | în urma activităţilor întreprinse pentru executarea sarcinilor revenite,
oxigenat. - Un fel de mamifere din
12. - Au inim i de p ia tră . - , au fost constatate şi aplicate 52.313 sancţiuni contravenţionale, în valoare
America tropicală; 1 1 .- Pronume. I de peste 18,1 miliarde lei. cele mai multe la regimul circulaţiei rutiere 39.287,
C am pioni. - M aterial... pentru
- Prjvitor la urechi; 12. - Personaj | 6.499 la Legea 61/91 şi 2.131 lş Legea 12/90 Din totalul acestora, 13.098
disecţie.
mitologic grec care avea 100 de au fost aplicate de efectivele poliţiei de ordine publică, 35.377 de poliţia
VERTICAL: 1. - P rivitor la | rutieri, 1.072 de lucrătorii poliţiei economico-financiare şi 634 de poliţia
o ch i, d in tre care 50 stăteau
anatom ie. - P iaţă p u b lică la i judiciară. (va urma)
totdeauna deschişi - M işcarea
romani; 2. - Popas în calea lui Moş I Comisar şef, Petru COŢOLAN, Şeful Inspectoratului
mâinii.