Page 10 - Calauza_2002_662
P. 10

Săptămânal independent aflat în slujba tuturor o a m e n ilo ^ ^ ^ ^ S ^ O Q ^ B 00)
                                                                    onfesiunii inconfortabile za

                                                           ^ C

                                                                        ST A T U IA   CU LU P Ă
        CÂND VÂRFUL MUNTELUI  SE AFLÂ
                                                              Viaţa fără griji nu are farmec! Şi de aceea, salariul nostru este mic!
               LA DOUÂ DEGETE DE CER                       De dimineaţă până seara cu toţii alergăm după bani.  Iar când ne golim
                                                           buzunarele, punem chitanţele pe masă (de la gaz, curent, telefon, cablu)
          încă  mai  am  o  mică  relaţie  cu  muntele  şi  din  când  în  când,  îi   apoi scoatem banii, cinci-zece mii, îi punem grămadă peste grămadă şi
        şoptesc să mă aştepte că vreau să-i văd sufletul. A trecut mult timp   aducem  dintr-o  cutie  gata  lustruită  obiectul  care  face  minuni:  lupa!
        de când tata m-a lăsat câteva minute, la poalele lui şi eu am încercat
                                                           Dintr-o dată suntem fericiţi! Câştigul, se vede, este mărişor,  hrana este
        să plâng de teamă că poate vine peste mine un bolovan.  Nu ştiu de   şi ea mai  multă iar patul devine mai încăpător.  Apartamentul seamănă
        ce credeam că muntele are un suflet rău.  După ce m-am convins că   cu o superbă vilă cu pereţi imenşi iar maşina din stradă abia mai încape
        nu mi se întâmplă nimic,  mi-am încercat paşii de copil, câţiva metri,
                                                           între copaci.  Câtă bunăstare! Şi aş fi etern fericit dacă acum m-aş pre­
        dar aerul tare ce tăia ca sabia, m-a făcut să mă întorc.  M-am aşezat   face într-o statuie, nemaitrebuind să cred minciunile care zilnic se spun.
        pe  un  butuc şi  am  privit în  direcţia în care  plecase tata.  Am crezut   Aşa, desigur,  m-aş ajuta singur şi aş rămâne...  nemuritor.
        că-l zăresc uşor, dar n-a fost aşa fiindcă din altă parte venea în salturi            Isabela SUSANYI
        o căprioară. In spatele ei, curgeau la fel de limpezi, doi iezi, ce parcă
        ţâşneau din  inima muntelui.  Era  pentru  prima  oară când vedeam o   [p//7 personalităţile cultural -  spirituale   ,
        căprioară cu  puii ei.  Şi  unde-i vedeam?  Chiar prin  locurile pe  unde   transilvănene:
        urca şi mai urcase tata, neuitând de atâtea clipe frumoase. Şi totuşi
        căprioara  îmi  trezise  sentimente  mari,  nemaitrăite.  Mai  ales  că  în   I   SA BIN   O LE A
        urmă cu câteva  seri,  citisem  poezia  lui  Labiş „Moartea  căprioarei".   I   ( 4 iulie 1907 -  4 martie 1984 )
        Din gândul  meu,  se dezveleau  atât mila,  cât şi  acea sete vie ce se
                                                           I                 -  urmare din pag.  1 -         '
        pierdea ca o vrajă, peste care nu se aşează niciodată crusta uitării.
                                                           I   Socotit în anul 1750 „sat de frunte", Cibul apare în anul 1766 ca  I
        Fascinat de miezul alb al gândului, nici n-am băgat de seamă când   I  un  centru  protopopesc  ortodox-român,  avându-l  în  frunte  pe  loan  ,
        căprioara cu iezii, dispăruse de parcă nici nu fusese vreodată acolo   I  Popovici.                  I
        sub ochi.  S-a  prelungit ca  o adiere  de vânt,  ca  un  foşnet  pe care-l   I   Preotul loan Popovici fusese hirotonit preot unit în anul 1755 dar  I
        simţi, dar când îţi devine prea apropiat, se scaldă în zare. Am aruncat
                                                            trecut la ortodoxie sub mişcarea călugărului Şofronie în 1760 şi preotul
        o  altă  privire  înspre  locul  pe  unde  s-ar  fi  putut  afla  tata,  fiindcă  îl
                                                           I  ciben a fost ulterior mutat la Hondol şi a funcţionat, cu mici întreruperi  I
        aşteptam cu destul de multă frică în suflet. Aş fi vrut să fac un gest cu   I  şi ca vicar al  Bisericii Ortodoxe Transilvane până în  1905.   I
        mâna,  un  semn  de  victorie,  când  l-am  văzut  ţinându-se  de  piept.   Pe plan local Cibul  a dat mulţi preoţi din familiile Olea, Popovici
        M-am speriat când l-am observat cât de încet coboară, încât am fost
                                                           I  şi Cristea, dar şi învăţători (din sec. XIX până azi), profesori, ingineri  I
        sigur că i se întâmplase ceva rău. Când s-a apropiat de mine, fără să
                                                           I  ? a                                            I
        vreau,  mi-am  adus  aminte  cum  adormisem  într-un  cireş  sălbatic.   Cea  mai  proeminentă  personalitate  a  dat-o  prin  cel  ce  a  fost
        M-a trezit cântecul de cuc întârziat, privindu-i faţa tatei transpirată şi   I  adorat  şi  contestat,  ca  preot,  remarcat,  apoi  uitat  cu  invidie  şi  rea  |
        obosită părându-mi ca o scândură bătrână. S-a aşezat pe butucul pe   |  credinţă dar recunoscut  de către toţi cei care l-au cunoscut  ca un  i
        care şezusem şi  eu o vreme,  şi  n-a  scos  nici  o vorbă.  Abia într-un   om care s-a remarcat printr-o activitate prestigios religioasă, de artă
        târziu, l-am auzit vorbind mai mult pentru el: „Am să te urăsc, munte   |  ca  pictor,  ca  publicist  sau  istoric  prin  activitate  arheologică  sau  |
        păcătos". în jurul nostru totul părea trist. Abia atunci, mi-am dat seama   I  colecţionar  şi întemeietorul primului muzeu sătesc,  Sabin Olea.   i
        că muntele acela nu are vârf. Sau poate avea, dar nu-l vedeam eu. îl   *   Născut în Cib la 4 iulie  1907 cum atestă însemnarea tatălui său  '
        vedea doar tata fiindcă mi-a zis el. atunci „de acolo din vârf, cerul e la   |  pe  un  „Acatist"  de  Sibiu,  botezat  la  8  iulie  acelaşi  an  „de  Sfântul  |
        două degete”.                         Miron ŢIC    |  Procopie"  dar înregistrat  la  primărie  abia  în  19  iulie  1907,  fiu  al  lui  i
                                                           '  Petru Olea „lui  Aronu  Popii" cum  era cunoscut  în  sat şi  a  lui  Ana,  '
                                                           |  născută Păşcău (sora protoereului ortodox Vasile Păşcău, misionar  |
        ROMÂNIA  SE  AFLA ÎN  CENTRUL  EUROPEI             i  în SUA între 1930 -  1968, originari din Brădet, corn. Almaşu Mare),  i
                         -  urmare din nr. 661 -           I  Singurul născut va deprinde primele „slove” cu învăţătorul confesional  •
         Şi  J.  Ancei,  în  1935,  într-o  lucrare  specială  asupra  frontierelor   |  Căţoi, iar când acesta a fost concentrat la război, a învăţat cu naşul
       României, contrar unor opinii anterioare, consideră că frontiera balcanică   I  lor, preotul losif Costea.  Cum şcoala din sat nu era recunoscută de  ■
       încetează la nord de  Dunăre. încadrează fără dubii România în rândul   I  statul austro-maghiar, va merge la şcoala primară din Zlatna, apoi ia  I
                                                           I  Brad. Cursul inferior de liceu l-a urmat la Alba-lulia cu vestiţii preoţi  I
       ţărilor din Europa Centrală, un an mai târziu, în 1936, în al său „Manuel
                                                           •  profesori  Dr.  loan  Codrea,  Virgil  Cucui,  Leonte  Opriş,  Lucian  ,
       geographique de la politique europeene".            I  Munteanu, Traian Achim  şi  alţii,  iar următoarele clase  la Liceul  din  I
         Intr-o  manieră  asemănătoare,  neamţul  E.  Schmidt  consideră  că,
                                                           I  Brad -  Hunedoara.  La acest din urmă liceu l-a avut ca profesor pe  I
       înainte de 1918, România era considerată o ţară balcanică, deşi în sens
                                                            Marcel Olinescu care i-a remarcat talentul la desen şi voise a-l trimite
       strict geografic nu aparţinea ca atare, fiind singura ţară situată în afara
                                                           I  să  studieze  „Artele  frumoase"  în  Italia,  dar  dragostea  de  vatră  şi  I
       graniţelor naturale ale Peninsulei Balcanice; după război, România şi-a
                                                           I  împotrivirea  părinţilor  ca  şi  sufletul  său  contemplativ-religios  l-au  I
       mutat graniţa  spre  nord-vest,  până  în  şesul  Tisei,  centrul  său  fiind  în   reţinut în satul natal.
       Carpaţi;  cei care ar mai  susţine  că  România  este  încă ţară  balcanică,   I   După un studiu intensiv de teologie sub coordonarea profesorului  I
       admit extinderea  Balcanilor până  aproape  de  Budapesta  şi  Viena;  iar   |  canonic Dr. loan Traian Marianescu din Lugoj, este admis la preoţie.  I
       aceasta ar fi o interpretare geografică exagerată.      în octombrie  1927 se căsătoreşte cu Ana  lui Axente şi  Raveca
         în 1937, profesorul I. Simionescu afirma categoric şi argumentează   I  Florea din  Şard, jud.  Alba,  funcţionară  la  Institutul  de  Medicină din  |
       suficient de concludent, că  România este ţară a  Europei Centrale,  dar   |  Cluj, slujbă pe care o părăseşte pentru un sătuc izolat din Apuseqi,  |
       care continuă  să se  afle  sub  influenţa,  atât a  Europei  de  Est,  cât  şi  a   conştientă că  de  unde  este dragoste  şi simţul datoriei  nu  se  poate
       celei Balcanice.                                    |  dezerta!                                       |
         Ceî care va încerca să fixeze şi să definească explicit cadrul cen-   |   Din cinci naşteri, au trăit patru copii crescuţi cu greu, în sărăcie,  i
       tral-european drept cadru de referinţă geopolitică interbelică a României   şcoliţi tocmai în perioada celui de al doilea război mbndial şi lipsurile  ■
                                                           |  care  l-au  urmat,  amintim  taxele  mari  la  internatele  Liceului  Mihai  |
       este profesorul N. Al. Rădulescu de la Cluj-Napoca. în 1938, în paginile
                                                           I  Viteazu din Alba lulia (trei băieţi) şi o fată la Şcoala Normală din Blaj.  i
       Revistei Geografice române, în articolul „Poziţia geografică a României”,
       N. Al. Rădulescu argumentează apartenenţa noastră la Europa Centrală.   '  Aşa  îl  găsim  pe  preotul  Sabin  Olea  pe  drumul  căruţelor  moţeşti,  '
                                                           |  transportându-şi la început de an şcolar copiii cu căruţa cu alimente,  |
       După  profesorul  de  la  Cluj  Napoca,  temeiurile  care  fac  să  excludem
                                                           ■  saltele, ţoale, perini şi lenjerie de pat la internatele şcolare care erau  i
       România din cadrul balcanic  şi  s-o plasăm în  Europa Centrală ar fi în
                                                           I  lipsite de cele necesare, perioadă când lipseau mijloace mecanizate  I
       principal:                                          j  de transport.                                  I
          1. Dunărea este un hotar natural. Peninsula Balcanică cuprinsă între*
                                                           ■   Alături  de episcopul de  Lugoj  Dr.  Alexandru  Nicolescu  (viitorul  .
       Marea  Neagră,  M.  Marmara şi  Egese la est,  Marea Adriatică şi Marea   I  prim mitropolit de Blaj), a ridicat biserica Sf.Ap.  Petru din Cib sat, în  I
       Ionică la vest, nu poate avea spre nord un hotar natural mai precis decât   |  grădina  casei  parohiale  greco-catolice  din  Cib,  fostă  locuinţă  |
       Dunărea.  Lăţimea  destul  de  mare  a  Dunării  pe  cursul  său  inferior,  o   ■  proprietate privată a preotului greco-catolic local  Nicolae  Popovici,  ,
       transformă într-o  frontieră  dificil  de  traversat,  cu  excepţia  unor scurte   I  proprietate cumpărată în întregime pe bani proprii de către episcopul  .I
       perioade din unele ierni când poate fi trecută şi cu piciorul. Dunărea cu   I  A.Nicolescu.  Biserica a fost sfinţită în anul  1943 de către episcopul  I
       marea  ei  adâncime  între  Carpaţi  şi  Balcani,  cu  malul  drept  destul  de   martir loan Bălan de Lugoj.   .
       înalt  şi  abrupt,  cu  lunca  şi  lată  şi  plină  de  vegetaţie,  este  un  hotar   I   De la sfinţire ca preot (15 august  1928) a administrat şi  filialele  I
       predestinat nu numai între două ţări ci şi între două mari fragmente de   I  unite din Cheile Cibului  şi  bisericuţa minieră Albini din Almaşu Mare  I
       continent:  Peninsula Balcanică şi  Europa Centrală.  (ocfată cu  naţionalizarea minei în  1947 în bisericuţă s-a instalat fa-
                                             Cătălin BADEA  I  milia unui subofiţer).   (va urma)            |
                            (va urma)                      l------------------------------------------i __________________________________________ I
                                                                      S L U J B A T U T U R O R ^ A M E N IL -Q R
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15