Page 12 - Calauza_2003_666
P. 12
( o I I 2 Săptămânal independent aflat în slujba tuturor oamenilor
CARE EŞTI PLODUL OCUPANTULUI?
- urmare din nr. 665 ■ şi opinii ale unor istorici şi cărturari români şi străini, care au generat un
N-am pomenit ca un popor eliberat de sub călcâiul ocupaţiei străine nou curent ce-şi face loc cu vigoare în conştiinţa publică din ţara noastră
să ridice în slăvi pe foştii stăpâni. Din contră, şi mai înapoiate triburi din (sper ca dl Ciobanu să nu-i catalogheze şi pe aceştia „corigenţi la
Africa, se trezesc la viaţă, scutură jugul străin, îşi regăsesc identitatea istorie"!).
naţională, sunt mândre de strămoşi, păstrează cu sfinţenie limba, portul • Ies la iveală documente de o însemnătate covârşitoare. Tăbliţele
şi obiceiurile, se leapădă de simbolurile impuse de împilatori. de la Tărtăria au fost scrise cu 1000 de ani înaintea celor sumeriene,
7. Inscripţia de pe statuia lui Traian din Deva - „Acesta a fost săditorul considerate până de curând cel mai vechi mesaj scris al umanităţii. în
şi părintele românilor” - stârneşte dezgustul trecătorilor, care se întreabă lucrarea „Historia de omnibus Gotharum" scrisă de Joannes Magnus
nedumeriţi: „Ce ăsta s-a ouat pe-aici?” s-au publicat, pentru prima dată, atât alfabetul getic, cât şi legile lui
8. Fiind vorba despre o problemă fundamentală a istoriei României Zamolxis.
- ai cui urmaşi suntem -, invit cititorii să cunoască o serie de argumente • Mihai Eminescu scria în „Curierul de laşi” - 1876: „Românii nu
sunt nicăieri colonişti, venituri, oamenii nimănui, ci pretutindenea unde
locuiesc sunt autohtoni, populaţie nepomenit de veche, mai veche decât
toţi conlocuitorii lor”.
Socotind că „sămânţa romană este secătuită şi decăzută”, Eminescu'
pune viitorul României pe seama „vânei dacice”, considerându-se el
însuşi expresia acestei componente a spiritualităţii româneşti.
Lumea, la începutul ei a fost creată pentru armonie, iar omul a fost • Nicolae Densuşianu, în lucrarea sa „Dacia preistorică”, publicată
adus în acest cadru ca să trăiască sub legea dragostei. V-aţi gândit la începutul secolului XX, dezmormântează trecutul nostru măreţ, cu o
vreodată că orice acţiune, orice cuvânt, orice sentiment de care dăm cultură şi civilizaţie de primă mărime în Europa, anteromană. antegreacă
dovadă şi care intră în contradicţie cu legea dragostei sub care am fost şi antehomerică.
creaţi şi care aduce suferinţă, s-ar putea răsfrânge la un moment dat • Nicolae lorga, în „Istoria Românilor” , în special în capitolul
asupra noastră, să fim nevoiţi a-l trăi pe pielea noastră, la un alt nivel? Strămoşii înainte de romani, afirma că a existat o Românie Apuseană,
în fiecare viaţă se spune că acumulăm gânduri, vorbe, acţiuni care din care s-au desfăcut naţiile: franceză, italiană, spaniolă, portugheză,
nu sunt benefice nici pentru noi nici pentru cei din jurul nostru şi la un şi o Românie Răsăriteană, unde urmele trăiesc încă. Tot el mai scrie: „E
moment dat va trebui să le retrăim şi noi pentru a şti în inima noastră o datorie sacră a fiecărui român să ia cunoştinţă de istoria sa şi să-şi
cum i-am făcut pe ceilalţi să sufere. De fapt ceea ce vă spun eu acum nu iubească neamul". (va urma)
este altceva decât legea cârmei fiecărui om, adică legea cauzei şi a loachim LAZĂR
efectului. Pentru a ne ajuta spiritul să evolueze este necesar să încercăm
de-a lungul vieţii noastre să ne debarasăm de stările negative şi de fapte
grele pe care le-am acumulat. Numai aşa ne va fi mai bine atât nouă cât
şi celor din preajma noastră.
Legea dragostei spune că toate evenimentele din viaţa noastră au
menirea de a ne învăţa să iubim mai mult. De aceea am fi mai câştigaţi
ca în loc să ne supărăm mereu când pe unul când pe altul şi să-i credem
responsabili de tot ceea ce ni se întâmplă nouă, mai bine să ne privim LIPSA DE CALCIU
cu atenţie pe noi înşine şi să înţelegem că de tot ceea ce ni se întâmplă în cazul unei astfel de afecţiuni iată un tratament foarte indicat şi
nu suntem responsabili decât noi. O situaţie durează cu atât mai mult cu folosit din timpuri vechi:
cât nu vrem s-o acceptăm. Pentru că e bine să ştim că tot ceea ce ni se Se usucă cojile de la 10 ouă şi se macină în râşniţa de cafea. Praful
întâmplă depinde numai de noi. astfel obţinut se amestecă cu zeama de la 2 lămâi şi cu 400 g miere de
Şi dacă avem puterea să ne imaginăm că sufletul este ca un mic albine.
soare în trupul nostru, atunci trebuie să ştim că de fiecare dată când Se consumă din produsul obţinut câte două linguriţe pe zi. în paralel
dăruim dragoste în jur, când vorbeşti sau trăieşti dragostea, soarele din
se bea zilnic 1/2 litru de ceai neîndulcit obţinut prin fierberea cojilor de la
interior creşte şi devine cu timpul o imensă sursă de căldură în interiorul două nuci. Ceaiul respectiv se poate bea timp îndelungat pentru că el
nostru, o mare sursă de lumină. Iar lumina soarelui din interior ne contribuie, prin iodul pe care îl conţine, la fixarea calciului din alimente,
luminează gândurile, dorinţele, ţelurile noastre si totul-devine mult mai în organism.
clar în mintea şi inima noastră. IN CAZ DE GUTURAI SA U GRIPĂ •" J
Şi-atunci oare. nu merită făcut efor!-.. Jt. .. .. „ m şi mm plini de Vă punem la dispoziţie câteva din tratamentele folosite şi transmise
dragoste? Dinu MIRA
din moşi-strămoşi, până la noi:
în cazul răcelilor zdravene, a gripei sau a guturaiului este bine să
folosim lapte proaspăt de vacă, în stare crudă, amestecat cu miere
de albine.
^ De asemenea se indică 4 picături de propolis, diluate în ceai
centrul medical proctologlc sau miere, dimineaţa, pe stomacul gol şi seara. Constituie un excelent
expectorant, tămăduind şi durerile de gât.
Gargara cu oţet de mere. diluat în apă şi miere este la fel de
O tlră posibilitatea tratării de: eficientă.
în cazul febrei, faceţi frecţii cu oţet de mere.
Nasul înfundat şi sinusurile se repară dacă se pune la baza nasului
H E M O R O I Z I hrean ras înfăşurat într-un pansament.
De la primele semne ale răcelii se consumă cât mai mult usturoi,
zilnic.
Pentru tuse cel mai indicat este ceaiul de ceapă, ce se prepară
F I S U R I A N A L E astfel: se iau două cepe mari cu tot cu coajă şi 9 nuci toate zdrobite,
se fierb într-un litru de apă până ce devine ca un sirop. El se bea
îndulcit cu miere, pe stomacul gol.
Pentru întărirea şi fortificarea organismului se consumă un
gălbenuş de ou crud, frecat cu miere, şi amestecat apoi cu lapte
crud.
FĂRĂ OPERAŢII! FARA SPITALIZARE) Un alt produs binefăcător în asemenea situaţii este o linguriţă de
usturoi pisat pus în 250 ml apă clocotită. Se lasă apoi să se
j M k FĂRĂ AFECTAREA VIEŢII PRIVATEI răcorească, se strecoară şi apoi se bea. în acest timp bolnavul va
consuma mai mult fructe şi ceaiuri îndulcite cu miere ( ceai de tei, de
| ^ ^ F Ă R Ă AFECTAREA ACTIVITĂŢII PROFESIONALE) soc, de potbal sau de pătlagină, de cimbrişor).
în caz de răguşeală se coace o ceapă şi se mănâncă cu unt şau
FĂRĂ PREGĂTIRE PREOPERATORIE (ciISM Ă ETC.Jl'1 se taie o ceapă crudă în rondele, se pune într-o farfurie adâncă şi se
toarnă peste ea 250 ml apă. Se lasă farfuria acoperită câteva ore
după care se scot rondelele din apă. Se bea puţin din această apă iar
In fo r m a ţii şi program ări la telefon: ... i / A '* cu restul se face gargară.
în caz de febră se taie foarte fin un kg de ceapă, se aplică pe
TIMIŞOARA 0256^22 Î 2l£ : picioare şi se înfăşoară cu un prosop. Se lasă să acţioneze timp de o
oră._
B U C U R E Ş T I 0 2 1 3 1 1.1 9 69 ." :i. B iR 'Â ŞO / ' 0298 333 985 în caz de bronşită se ia o ceapă, se curăţă, se taie cubuleţe şi se
pune în trei litri de apă. Se lasă să dea în clocot apoi se trage oala de
B A IA M A R E 0262433.303 IAŞI 0 2 3 2 1 1 3 0 2 20 2 3 2 113 0 2 2
pe foc şi se inspiră aburii. Ana VALERIA
- \ H JS LU JBA T« TU R O R QAIYLENU.Q R