Page 10 - Calauza_2003_671
P. 10

SUNTEM DACI?

                                                                            -  urmare din nr. 670 -
                                                              Orice dovezi am crea sau am descoperi nimic nu poate convinge
                        /MSUL CU WPÂ                       străinii că noi suntem  altceva decât ce au descoperit ei că suntem -
                                                           „hoţii şi migratorii” Europei şi nu pentru că n-am avea dreptate ci pentru
          începu  să strige şi strigătul său se auzea până departe.  „Cine
                                                           că nimeni  nu poate recunoaşte faptele sau  superioritatea altui popor
       sunt  eu?  Cel  ce încearcă  să  num ere  fulgii  de  nea?  Cel  ce  simte   şi ar fi absurd să credem  că doar noi am fi cei mai tari şi cei mai mari
       cum   aş  putea  deveni  F ăt-F ru m os?   N um ai  de  m i-aş  găsi  un   dintre toţi, dar cu toate acestea am dispărut din istorie.
       buzdugan şi cărarea care duce către capătul pământului". Ar fi dorit   Singur, co m p o rta m e n tu l este cel care poate crea o imagine care
       ca atunci să fie cineva în preajm a lui, să-l ajute la num ăratul fulgilor   să ne readucă poziţia dorită. Amintiţi-vă că şi ei, dacii, au avut nevoie
       de  zăpadă.  Nu  era  nim eni,  nici  m ăcar  un  „vânzător  de  stele” .   de fapte reale de vitejie în tim p pentru a fi recunoscuţi şi doar aşa am
       Considera că viaţa lui, e doar un fel de răm ăşiţă, ceva de care,  nu   avut noi ocazia să-i cunoaştem. Poate totuşi ar trebui să ne cunoaştem""
       se mai putea bucura cum  ar fi dorit. în m ulte nopţi, se gândea cum   istoria mai bine pentru că nu se vrea să se cunoască faptul că printre
                                                           „Restitutis  Daciae”  s-au  numărat  şi  Sigismund  Bathory  şi  lancu  de
       arată  un  deşert?  E  ceva  cât  nu  cuprinzi  cu  ochii?  E  doar nisip  şi
                                                           Hunedoara,  care  şi-au  pus  oamenii  lor  în  ţările  vecine  care  să  le
       arşiţă, fără picătură de apă? „E frum oasă această seară, chiar dacă
                                                           slujească idealurile. Dacă aceştia şi-au călcat principiile - Mircea, Vlad
       mă consider  un  ucigaş,  eu  o consider seara  bucuriei  şi  a voinţei.
                                                           sau Ştefan -  şi au continuat lupta pe plan propriu, nereuşind să refacă
       Chiar  dacă  am  ucis  mai  mulţi  fulgi  de  nea,  nu  mă  sim t  cu  nimic
                                                           Dacia, aceasta-i altceva. Dar Mihai Viteazul trecând peste vasalitatea
       vinovat  şi  sunt  sigur  că  nu  voi  fi  condam nat.  Pentru  ce  să  fiu
                                                           faţă de principele transilvănean care dorea refacerea Daciei a încercat
       condam nat, fiindcă am stins pe pleoape, acei fulgi zăm isliţi în cer?   să facă acest lucru pe cont propriu după ce l-a bătut pe Sinan  Paşa,
       Am  fost  mai  mulţi,  dar  am  răm as  doar  noi  doi.  Toţi  au  plecat  şi   văzând  că  poate  şi  singur.  A  reuşit  să  facă  pentru  câţiva  ani,  dar a
       dacă  i-aş  fi  întrebat  de  ce  pleacă,  n-ar  fi  putut  să-m i  răspundă.   com prom is  ideea  pentru  câ te va   secole,  dâ n du -le   p o sib ilita te a
       Poate  dacă  nu  plecau,  nu  ţi-aş fi  spus  că  păm ântul  este  rotund.   habsburgilor să intervină în folosul lor. Apropo de victoriile voievozilor
       Dar ce.  parcă tu,  nu ştiai acest lucru? Trebuia să spun şi eu ceva,   români. Dacă reuşeşti să discerni istoria de pasiuni, se observă că în
       să-mi descarc gândul, după care, să mă privesc în oglindă şi să-mi   foarte  puţine  războaie  am  câştigat cu  adevărat,  căci  nu  se  pot  numi
                                                           victorii acele războaie care se term ină cu plata de biruri -  Mircea, cu
       văd chipul m ic şi slab, gata să-i cer cuiva ajutor.  Poate părul puţin
                                                           zălogirea coconilor domneşti -  Vlad, cu cumpărarea tronului la Stambul
       roşiatic,  m ă făcea să cred, că într-o zi voi deveni acel  Făt Frumos
                                                           -  Mihai, cu perioada lui Brâncoveanu care şi-a cumpărat tronul în fiecare
       cu  buzdugan  şi  cal  înaripat”.  L-am  privit  şi  i-am  sim ţit  trem uratul
                                                           an,  cu  perioada  fanariotă,  cu  d ificu lta tea   recunoaşterii  cuceririi
       buzelor.  Părea un  rătăcit ce vine dintr-un oraş cu străzi înguste şi
                                                           independenţei în 1877 de ţările Europei care înclinau să acorde victo­
       întortochiate.  Sau,  poate  era  prea  flăm ând  şi  obosit,  de  a fi  privit
                                                            ria Rusiei şi doar intervenţia vehementă a Prusiei în pacea de la Berlin
       prea mult pustiul. „Ce este adem enitor pentru mine şi num ai pentru   ne-a făcut independenţi, cu primul  război mondial în care prin pacea
       mine nu şi pentru alţii,  să cred că m oartea săgeţii, este punctul fix   de la Bucureşti am fost înfrânţi şi doar victoria aliaţilor în vest a făcut
       sau  ţinta.  N-am  de ce  să fug  şi  de  cine  să  mă  ascund.  Poate  de   posibilă unirea, cu al doilea război mondial în care am  fost consideraţi
       acel ins cu pipă, care arunca sfidător fum ul spre m ine. Când toarnă   putere învinsă plătind daune!
       votcă  pe  gât,  devine  un  anim al,  num ai  bun  să-l  iau  de  beregată,   Istoria  noastră  ne  prezintă  învingători  în  toate  acestea  deşi  am
       până  se  gândeşte  să-m i  ceară  iertare.  îm i  im aginez  că  m âine   fost înfrânţi în fapt şi tocmai în singurul război în care am pierdut bătălia
       noapte, '-oi dormi pe o dună de nisip. S-ar putea să visez că dansez   dar am câştigat la sfârşit războiul, după sute de ani, respectiv în războiul
       cu frum oasele zâne".                   M lron ŢIC  daco-roman,  am acceptat,  la nivel  de  istorici şi de popor, că am fost
                                                           înfrânţi.                          Viorel SUSANYI
                      IULIUMANIU                                                 (va urma)                    2
               50 DE ANI DE LA DECES                             ANTICARIATUL „FLOAREA SOARELUI"
                                                                       VĂ OFERĂ  15 CĂRŢI BUNE
                       -  urmare din nr. 670 -
                                                              Datorită  scum pirii  cu  aproape  o  m ie  la  sută  a  preţului  cărţilor
          Drept  reacţie şi corecţie  la grava eroare şi crunta calomnie de a
                                                           atât  de  necesare  form ării  co p iilo r  noştri,  satisfacerii  plăcerii  de
       nu fi fost m enţionat luliu  Maniu,  la aniversarea zilei de „1  Decembrie
       1918” ,  în  anul  2002,  m ai  reproduc  din  partea  lui  N.  C arandino   cunoaştere, inform are, lectură a noastră a celor maturi, ne-am  gândit
       următoarele nobile şi onorabile omagii: „luliu Maniu a crezut necontenit   să punem  la dispoziţia cititorilor o serie de cărţi la preţuri m odeste,
       în conştiinţa mulţimilor şi în valoarea morală.  Niciodată nu s-a dezis,   preţuri care de m ulte ori nu acoperă decât taxele poştale pe care le
       niciodată nu şi-a asum at răspunderi pe care cu sacrificiul vieţii să nu   suportăm   atunci  când  expediem   un  pachet celor care  ne  solicită
       le fi împlinit.  Personalitatea lui politică a servit mereu  marile idealuri,   acest  lucru.  Deci,  anticariatul  fu n cţionează  pe  principiul:  cititorii
       dovedindu-se încă o  dată,  că tactica  nu  trebuie să coboare  până  la   lecturează aceste liste de cărţi pe care le avem  în  portofoliu, şi fie
       com prom is,  iar  principiile  nu  se  cuvine  să  piardă  legătura  lor  cu   decupează  lista şi  bifează cărţile  pe care doreşte să  i  le trim item ,
       realităţile imediate”.
                                                            expediind-o pe adresa: Deva, str. H orea, nr. 30, fie ne trim ite o listă
          Apare  pe  deplin  clar  că  luliu  Maniu  n-a  râvnit  la  titluri  şi  funcţii
                                                           a  ce lo r  dorite.  Plata  se  fa ce   cu  ram b u rs  (la  prim irea  coletului)
       politice, fiind direct stăpânit şi antrenat numai de problem e superioare
                                                            preţurile fiind cele anunţate în ziar.  Deci om ul  poate să-şi dozeze
       de ordin naţional sau social, de cerinţele poporului şi de imperativele
                                                           dinainte ceea ce doreşte şi câţi bani are. V ă dorim  lectură plăcută!
       superioare ale naţiunii române subjugate şi ale întregului popor român,
                                                              1.  S p ic e le   m â n io a se ,  ediţie  1958,  M enelaus  Ludem is,  preţ
       în condiţiile României Mari. A murit îngrijorat şi îndurerat de înrobirea
                                                           5.000  lei;  2.  K in g s b lo o d ,  u rm a ş u l  re g ilo r,  ediţie  1961,  S inclair
       dictaturii comuniste şi de viitorul problem atic al Ţării, pentru care şi-a
                                                            L e w is,  p re ţ  5 .0 0 0   le i;  3.  G h id   M u z e u l  T e h n ic ii  P o p u la re ,
       sacrificat  viaţa.  Statornicia  şi  jertfa  sa  închinate  m arilor  idealuri  ale
       Neamului,  le-a  prevăzut  luliu  Maniu  în  jurăm ântul  iniţial  al  angajării   C o m p le x u l  M uzeal  S ib iu ,  ediţie  1986,  preţ 20.000  lei;  4.  O pere,
       sale  în  viaţa  politică,  la  Congresul  studenţim ii  române  din  1892,  în   voi. 8, ediţie 1 9 5 0 ,1.V. Stalin, ediţie legată, p re ţ25.000 lei; 5. O pere,
       care s-a pronunţat astfel: „Jur pe Dumnezeu, pe conştiinţă şi pe onoare?,   volum ul  10,  M axim   G orki,  ediţie  legată,  1958,  preţ  25.000  lei;  6 .
       că îmi voi jertfi viaţa pentru trium farea cauzei  româneşti,  luând parte   O pere c o m p le te , voi. 4, ediţie  1964, V .l.  Lenin,  ediţie legată,  preţ
       la revoluţia pe care o pregătim". Astfel şi-a prevăzut destinele.  25.000  lei;  7.  R u b e d e n iile ,  ediţie  1962,  M oriez  Zsigm ond,  preţ
          luliu Maniu şi-a respectat jurăm ântul cu pericolul prevăzut, dar cu   10.000 lei; 8 .  M a rtid   Eden,  ediţie  1959, Jack London, preţ 15.000
       onoarea  vieţii  împlinite,  riscând  şi  suferind  supliciul  infernului  de  la   lei; 9. T riu n g h iu l, ediţie 1964, Pop Sim ion, preţ 15.000 lei; 10. M oby
       Sighet, în care, a suferit obştescul sfârşit în ziua de 5 februarie  1953
                                                            D ic k  sau  B ale n a  A lb ă ,  ediţie  1961,  H erm an M elville,  preţ 10.000
       după 6 ani împliniţi, de calvar înfiorător.
                                                            lei;  11.  A m in tiri  d e s p re  film   şi e ro i,  ediţie  1990, Traian  Popescu
          Dacă a fost cumva mâhnit în sferele cosmosului spiritual în care
                                                           Tracipone,  preţ  10.000  lei;  12.  U n  o m  în tre   o a m e n i,  ediţie  1954,
       se află acum, de omisiunea numelui său în aniversarea de pe Pământ,
                                                            Cam il Petrescu, p re ţ25.000 lei (ediţie legată); 13. U ltim a  p o ve ste ,
       din  anul  2002,  îi  cerem,  prin  această  comem orare,  cuvenita  iertare,
                                                            ediţie 1956, R a d u T u d o ra n , preţ 25.000 lei;  14. O p e re , ediţie 1953,
       asigurându-l că-l  păstrăm în  suflet, în  m em oria  Neamului ca erou  şi
                                                           V .l. Lenin, ediţie legată, p re ţ25.000 lei; 15. Şi n o a p te a  cre d e a u  în
       martir al  României  Mari.
          Veşnica lui cinstire!            prof.  Victor ISAC  lu m in ă ,  ediţie legată,  1964, C onstantin  Prisnea,  preţ 10.000 lei;
       !  CĂLĂUZA  N O A STR Ă  -  S Ă P TĂ M Â N A L IN D EPEN D EN T A F L A T iN  S L U JB A  TU TU R O R   OAMENILOR
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15