Page 3 - Calauza_2003_671
P. 3
- i r " *
^^ S Q 3S{^a^LSăptămânal independent aflat în slujba tuturor oamenilor
c m
A FOST LANSAT LA DEVA, PRIMUL VOLUM DIN SERIA DEDICATĂ BIZANŢULUI
„ISTORIE Şl SPIRITUALITATE ÎN BIZANŢUL TIMPURIU”
DE PREOT DOCTOR, CONF. UNIV. IO A N O CTAVIAN RUDEANU
Sub auspiciile Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad şi a care prin efortul tipografilor a reuşit să fie un plăcut prilej şi în
Editurii „Călăuza” a avut loc la Galeriile „Forma” lansarea acelaşi timp o consolare pentru cei care n-au mai apucat să
volum ului „Istorie şi spiritualitate în Bizanţul tim puriu" vorbească. Lucrarea beneficiază de prefaţa Prea Sfinţitului
aparţinând omului de cultură loan Octavian Rudeanu, Timotei, Episcop al Aradului, Hunedoarei şi lenopolei, iar de pe
Directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu coperta a IV-a însuşi Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului
Naţional, din subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor. Naţional, prof. acad. dr. Răzvan Theodorescu salută cu bucurie
Anunţat prin „Călăuza” şi prin câteva zeci de invitaţii, preocupările bizantinologice ale Cucernicului Părinte, loan
evenimentul a fost binecuvântat cu o sală plină ochi de Octavian Rudeanu.
iubitori ai culturii, iubitori ai cărţii fără vârstă, a acelor rare Cine doreşte să-şi procure această lucrare importantă poate
cărţi dedicate Imperiului Bizantin, cel mai strălucit dintre să o solicite de la redacţia Editurii „Călăuza", Deva, str. Horea,
imperiile spirituale, cel care şi-a pus amprenta pe stiluri nr. 30. Cui îi face plăcere să aibă şi autograful autorului, poate
impunându-le pentru secole şi milenii. menţiona asta. GRĂMĂTIC
Despre cartea apărută în condiţii grafice adecvate au
vorbit doctor în istorie Adriana Pescaru, director al Muzeului Civilizaţiei Domnului director - Prof. preot dr.
Dacice şi Romane, Petru Mărginean, subprefect al judeţului Hunedoara,
doctor Ing. Ovidiu Munteanu, fost Ministru al Telecomunicaţiilor, părintele loan Octavian Rudeanu !
consilier cultural al Episcopiei Aradului, Hunedoarei şi lenopolei, dr. Vasile Stimate Domnule Profesor, '
Pop, Mariana Pândaru, redactorul de carte, prof. pensionar Gligor Haşa, Vă mulţumesc pentru amabila invitaţie prilejuită de apariţia lucrării |
prof. Gheorghe Firczak, deputat rutean, dr. Mihail Nicolae Rudeanu, Dvs care se anunţă, încă din titlu, atât de interesantă. .
preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara. întrucât, din motive strict personale, nu voi putea participa la I
Scriitorul Valeriu Bârgău, consilierul editorial al lucrării a mărturisit lansare, regret că nu vă pot transmite decât pe această cale cele I
cu acest prilej că e vorba de un even ment salutat atât de Dumnezeu cât mai calde felicitări pentru acest rem arcabil succes, dorindu-vă
şi de mama natură care prin geamurile uriaşe ale Galeriilor de Artă, se
totodată multă sănătate şi putere de muncă spre a vă putea bucura I
vedea cum ninge „aşa cum a nins cândva peste fabulosul Imperiu de alte numeroase împliniri la fel de prestigioase. |
Bizantin". Şi pentru ca surpriza să fie şi mai mare, acesta din urmă a Cu cele mai cordiale sentimente, Radu CIOBANU 1
prezentat pentru prima dată şi cea de a doua carte a Preotului loan
Octavian Rudeanu, „Istorie şi spiritualitate în Bizanţul Mijlociu şi târziu”,
QGura târgului E V O L U Ţ IE IN
ÎNŢELEPŢII LA
N $\°° Cum optaţi să vise trimită resturile BARĂ R EL IG IA
* pământeşti a ie feciorilor căzuţi ia datorie C O N T E M PO R A N Ă :
D E LA D O G M E LA E C U M E N ISM E
pentru Statele Unite în irak - în sicrie de plumb
- urmare din pag. 1 -
sau în containere? Cu toate meritele incontestabile, nu putem pierde din vedere şi a
- urmare din pag. 1 - semnala latura negativă a progresului respectiv că: Omenirea este astăzi
Vrea SUA să dezmembreze Iugoslavia - hop şi noi! Vrea SUA să ameninţată şi terorizată de cele mai mari pericole din istoria sa. Zilnic
găbjească Afganistanul - hop şi noi! Vrea SUA să-şi aservească petrolul sunt anunţate nenumărate victime fără război, în aşa-numita stare de
irakian era să zic hop şi noi! Dar nu mai zic. Ne spun americann - dragi pace, datorită atentatelor generate de duşmănii, de ură şi sălbăticie
renani hotărât lucru e că voi trebuie să vă trimiteţi flăcăii pe care îi mai umană, ce pare a depăşi sălbăticia animalică. Şi totuşi răutatea umană
aveţi în Irak. N-am ce vă face - războiul e război şi acolo se moare tot ca nu se limitează la atâta, ameninţându-se dur şantierele ştiinţei şi ale
la război. Trebuie să vă daţi şi voi cu lumea americană. Ce contează că tehnicii, preocupări şi realizări ce fac posibil holocaustul culminant ce
tot felul de semne cereşti sunt împotriva Americii! Ce contează că au poate stinge orice urmă de viaţă pe planeta noastră.
căzut turnurile gemene! Că a căzut naveta aia spaţială Columbia! A Fără îndoială, se impune întrebarea: „Cum se poate redresa nefericita
venit din cer şi s-a dezintegrat aşa cum se va dezintegra lumea la Sfârşitul nebunie ce stăpâneşte azi lumea?" Un prim răspuns ar putea fi: Cultura
de Apoi... prin înţelepciunea filozofică. Dar, dată fiind sărăcia de cultură, prea puţin
Trebuie să vă obişnuiţi şi voi să vină poştaşul la poartă şi să primiţi însuşită, salvarea o găsim într-un al doilea răspuns. Religia prin conştiinţa
o mică depeşă cu însemnele Statului Român sau poate cu însemnele divină, comună, har originar tuturor oamenilor. Am ajuns astfel în faţa
directe ale Americii în care să scrie: „S tim ate Dom nule Cutare! sau problemei de majoră importanţă: Care este situaţia actuală a Religiei la
stim ată Fam ilie Cutare. nivel universal? în ce situaţie poate ea deveni factor salvator?
Cu profund regret, avem neplăcuta ocazie să vă înştiinţăm că fiul Deocamdată mă limitez la minim posibil.
Dvs... a căzut pe câmpul de luptă din Irak, pentru victoria USA şi pentru Religia planetară se afirmă actualmente prin două ipostaze: 1. Mari
gloria Patriei Române! Camarazii care l-au văzut în ultimele clipe ale şi Mici, biserici şi culte organizate şi legalizate, ce au la bază adevăruri
vieţii sale, spun că s-a comportat ca un adevărat erou. Vă comunicăm de credinţă declarate: Dogme tradiţionale, contradictorii, dar în vigoare.
că prin ordin al Ministrului de Război, fiul Dvs a fost înaintat la gradul de 2. Curente noi în organizaţii şi asociaţii provizorii, cu opinii armonioase,
sublocotenent. în numele Ministerului de Război şi a Marelui Stat Major reuşind unitate de vedere, ce pot fi cuprinse sub denum irea de
al Armatei Române, vă transmitem condoleanţe. ecumenisme, cu valori de bază ale Ecumenismului religios universal.
Patria îi va fi recunoscătoare pentru faptele sale! Comandant, SS Dogmele au originea în trecut, sunt depăşite, insuficiente şi dezbină.
indescifrabil." ■ Ecumenismele au originea în eternul prezent, sunt permanent actuale,
Şi pe verso sau dedesubt: „Vă rugăm să vă exprimaţi opţiunea cum unesc şi sunt temei Păcii mondiale şi evitării holocaustului ce ameninţă.
aţi dori să fie adus în ţară: în sicriu de plumb (după uzanţele internaţionale Deocamdată, suntem la originea evoluţiei, în viaţa religioasă a lumii,
de circulaţie a cadavrelor) sau în containere speciale, după care să-l de: trecere de la dogme ale tradiţiei, la ecumenisme ale religiei viitorului
luaţi acasă, să-i faceţi o înmormântare creştinească? După ce faceţi paşnic.
această precizare, veţi fi informaţi despre data şi locul unde vor sosi
trupurile neînsufleţite ale eroilor noştri.” Sicriele de plumb vor circula pe toate arterele de circulaţie ale patriei!
Şi cu asta basta! O să vină la plumb în ţară încât o să putem face Vor fi marşuri funebre. Câţiva jandarmi obosiţi şi îmbătrâniţi prematur
perdele din plumb pentru a nu ajunge la noi radiaţiile bombei atomice. vor trage câteva salve din puşcoacele lor la mormintele ce se vor ivi.
Lefiecare casă se va putea face câte o perdea de plumb din sicriele ce Pentru că vor fi destui aceia care vor dispărea pur şi simplu pe câmpul
vcr sosi de pe câmpul de luptă unde i-a cărat nebunia şi isteria NATO pe de luptă! Vor fi cei arşi de vii! Cei ucişi cu gaze superotrăvitoare care nu
bieţi] flăcăi români. vor mai putea fi transmişi în patrie, cei prinşi de scorpionii nisipurilor, cei
în România se nasc şi aşa destul de puţini români! Familiile tinere îngropaţi de vii în deşertul irakian de către soldaţii lui Saddam...
se întemeiază greu pentru că n-au unde sta să-şi crească copiii. Puţinii Preoţii îşi vor schimba textul de la slujbe şi vor zice: Binecuvântează
copii care se nasc ajung la casele de copii, la casele de primire a Doamne pe cei căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei, vor
minorilor, la leagăne sau cum naiba le-or fi schimbat numele acum. De adăuga şi pe cei căzuţi pe câmpurile de lupţă pentru apărarea şi
acolo poate să-i ia direct statul şi să-i transforme în soldaţi pentru Irak, satisfacerea poftelor fraţilor noştri americani..."
apoi în soldaţi pentru americanii ce vor porni războiul Coreei de Nord, a Să fi avut Bacovia o'prem oniţie pentru începutul secolului XXI?
Chinei şi chiar împotriva Rusiei. Pentru că nebunia americană e ca o „Dormeau adânc sicriele de plumb!”
hemoragie fără sfârşit. Când ai la bunul tău plac soldaţi din toate ţările, Aveţi grijă! Lăsaţi naibii ziarul! Bate cineva la poartă/ uşă! Să nu fie
ce să mai faci cu ei? îi trimiţi să lupte şi să... moară! Ce mai contează poştaşul! Sau poate soldatul cu ordinul de concentrare a Dvs sau a fiului
inimile mamelor, sufletele cernite ale taţilor, lacrimile fraţilor şi ale surorilor! Dvs!