Page 12 - Calauza_2003_680
P. 12
( LPaJCg’olIZQ Săptămânal independent aflat în slujba tuturor oamenilor WWCD©&Jr^v^)
PREMII ÎN EURO PENTRU A
IDENTIFICA PATRU HUNEDORENI
Scriitorul şi jurnalistul loan Zălar a trăit până după Revoluţie în
municipiul Hunedoara. De mai mulţi ani trăieşte în Franţa. Recent a editat
la Editura „Călăuza V.B.” romanul „Nimic nou sub soare", acţiunea acestei
cărţi petrecându-se în municipiul Hunedoara. Personajul principal al cărţii
este Nora, prima damă de consumaţie de lux din Hunedoara liberă, cu V Ă R E C O M A N D L E U R D A
activitate în Hunedoara, localităţile din jur şi Franţa. Este perioada când leurda împânzeşte pădurile pentru că preferă
Toate personajele sunt reale. Cartea a fost pusă în difuzare la
locurile umbroase şi umede. De aceea este cel mai potrivit s-o căutăm
Hunedoara în chioşcurile S.C. „Unison Comserv" SRL şi la Librăria şi să ne folosim de calităţile ei curative, cât o avem la îndemână. Trebuie
„Favorif din Hunedoara. în Deva, cartea se poate procura de la chioşcurile subliniat că leurda nu se foloseşte în stare uscată pentru că dispar mare
„SC Mira Press" care are difuzori şi la Haţeg, Orăştie, Simeria, Brad. parte din proprietăţile pe care le are. „ | .
în stil occidental, pentru a-i cointeresa pe cititori să citească această
lată câteva din modurile de folosire ale acestei plante:
lucrare din viaţa Hunedoarei, autorul a dispus ca toţi cititorii care vor citi Frunzele în stare proaspătă, folosite la diferite salate sau pur-şi-
cartea cu atenţie şi vor identifica patru dintre persoanele ce se ascund şi
simplu tăiate mărunt şi consumate pe pâine. Cele mai puternice calităţi
acţionează sub numele personajelor Nora, Andrei, Sorin şi loan Oanea, le are frunza în lunile aprilie-mai, înainte de înflorirea plantei. Bulbii în
vor completa taloanele de mai jos şi vor putea participa la tragerea la
schimb sunt cei mai buni la sfârşitul verii sau începutul toamnei.
sorţi pentru cele patru premii fiecare în valoare de 25 de Euro, în valută, ' T lnctura de leurdă, se obţine din bulbi tăiaţi mărunt sau din frunze.
neimpozabili. Taloanele se vor depune sau trimite la sediul Editurii din
Planta se introduce într-o sticlă ce se umple până la gât, fără a se
Deva, str. Horea, nr. 30, până ia data de 1 iunie a.c. când autorul va veni îndesa.Deasupra se toarnă rachiu de secară, sau orice alt rachiu de 38-
în ţară, şi consultând răspunsurile, va acorda premiile.
40 grade. Se lasă la macerat timp de 14 zile, în soare sau în apropierea
Talon nr. 2 unei surse de căldură. După această perioadă tinctura se strecoară şi
Numele şi prenumele cititorului se păstrează la rece. Din ea se iau de 4 ori pe zi câte 10-15 picături
...... adresa ...................................... puse în puţină apă.
.. telefon.......................................... Tinctura se recomandă în afecţiuni precum: boli cronice de piele,
Personajele sunt: tulburări de memorie, viermi intestinali, boli de inimă, arterioscleroză.
Vinul de leurdă, se prepară în felul următor: Se ia un pumn de
1. N ora....................... 3. S o rin ...........................................
frunze tăiate mărunt, se lasă să dea câteva clocote în 250 ml vin alb, se
2. A ndrei.................... 4. loan O a n ea..............................
îndulceşte după gust cu miere sau sirop. Din acest vin se bea peste zi,
REFLECŢII ADIACENTE încet, înghiţitură cu înghiţitură.
1. La dulăii surzi, căţeii latră degeabal Vinul de leurdă vindecă secreţiile pulmonare, greutăţile respiratorii,
tuberculoza, hidropizia.
2. Ca să te poţi înţelege cât de cât cu proştii, trebuie să foloseşti
Despre leurdă se spune că nici o altă plantă de pe pământ nu curăţă
limbajul lor! mai bine stomacul, intestinele şi sângele.
3. Şi între pigmei există oameni... „mari”! Vedeţi deci că sunt suficiente motive pentru a căuta leurda şi a o
4. Liniile paralele sunt foarte neserioase: îşi amână mereu... folosi cât mai mult în această perioadă.
întâlnirea!
5. G lobul p ă m â ntesc e un m are „a fa c e ris t” ; ştie cum să T O P O R A Ş II ( V IO L E T E L E ) N Ă Z D R Ă V A N I
se-nvârtească! Pe lângă frumuseţea şi gingăşia lor, toporaşii pot fi folosiţi cu succes
6. Când oamenii inteligenţi procedează ca proştii, le împrumută deosebit şi în tratamentele naturiste.
recuzita... verbală! Astfel, se poate administra sub formă de infuzie, pentru a regla
7. îmbătrânind, nici oglinzile nu mai reflectă... realitatea! funcţiile aparatului urinar, calmând durerile şi infecţiile. Un rol deosebit
8. Pentru edilii nehotărâţi, clădirile ar trebui construite pe rotile. însă, toporaşii îl au în curăţirea sângelui, vindecând pielea şi făcând să
9. Râurile şi fluviile, trec frontierele fără... paşaport! dispară coşurile de pe obraz. Pentru a fi cât mai eficient tratamentul se
10. în corul minciunilor, numai adevărul poate fi „prim solist”! recomandă atât intern (sub formă de infuzie) cât şi extern (sub formă a e t'
loan_PRO£AN_ cataplasme pe zonele afectate). în acelaşi mod se face tratament şi îlţE -
CERCUL ESOTERIC cazul unor eczeme sau urticarii.
în cazul acneei, este recomandată cura de 6-8 săptămâni, cu infuzie
CUM OBŢINEM PUTERI PARANORMALE pregătită din flori proaspete. De asemenea se fac împachetări ale feţei
cu flori uşor opărite care se pun direct pe piele şi se acoperă cu un
- urmare din nr. 679 -
prosop, sau comprese din ceai aşezate pe faţă.
în sistemul nostru de gândire, armonizarea relaţiilor mentale sau Infuzia de violete se prepară astfel: 2 linguriţe de flori proaspete se
emoţionale se realizează prin analiză personală a fiecăruia, fără a se opăresc cu 250 ml apă clocotită.Se lasă la infuzat timp de 10 min. apoi
încălca în vreun fel libertatea celorlalţi. Dar tot în baza aceluiaşi principiu
se strecoară. Din infuzia obţinută se beau două căni pe zi, una dimineaţa
nu se va încălca nici propria noastră libertate. şi una seara. în schimb compresele se fac numai după-amiaza sau
Această atitudine trebuie introdusă în relaţiile de grup, unde fiecăruia
seara, când nu mai ieşiţi în oraş. Ana VALERIA
trebuie să i se acorde dreptul de a spune adevărul, fără ca cineva să
abuzeze de privilegiul de a se putea supăra. FLUIDUL MAGNETIC
Valabilitatea opiniilor trebuie considerată ştiinţific, ca durând până la Substratul fiecăruia din planurile şi subplanurile existenţei este
„proba contrară". Dar şi validitatea probei contrare poate să fie infirmată. impregnat cu o vibraţie de fond, căreia i se spune „magnetism” sau fluid
Când cel implicat constată că beneficiază de respectul cuvenit al magnetic.
ideilor sale, el va fi mai uşor înclinat să analizeze faptele mai adânc şi
Magnetismul se diferenţiază de electricitate, lumină, sunet, sau de
vom vedea că şi le ajustează singur.
Atunci când după o trecere riguroasă prin filtrul propriei noastre magnetismul terestru ce orientează limba busolei, care apare legat de
conştiinţe, observăm că o anumită colectivitate este prizoniera unei noţiunea de metal magnetic. în timp ce toate aceste forţe se pot converti
puternice forme-gândire, care o domină în mod absurd, să nu se insiste. între ele, fluidul magnetic deocamdată nu. El apare, însă implicat în
Iar atunci când plecăm de acolo, să considerăm că ne-am îndeplinit substratul bio-energetio al fiinţelor vii, care îl absorb şi-l distribuie şi se
datoria şi să scuturăm praful de pe noi, de pe picioarele şi de pe mâinile pare că are unele legături cu Prana, ca forţă vitală.
noastre, spre a nu purta sămânţa adversităţii după noi. (va urma)
solul, dau dovadă de intrigă, viclenie, dar şi de mare capacitate de a
UJM€fl DIN n 0 1 cădea în picioare în orice situaţie periculoasă.
Cei care au mersul orientat spre interior se caracterizează priru-,
prudenţă şi prin reflecţie excesivă iar cei ce au picioarele orientate spr#
^ Trupul ne defineşte (VI) în afară sunt mulţumiţi de persoana lor. Totuşi în afaceri pot d o ve di'*’
vulnerabilitate şi imprudenţă, fiind de multe ori în pericol de a cădea
Persoanele care avansează mândre, cu curaj, sunt persoane ce se victime înşelăciunii.
simt bine în pielea lor. Totuşi, prin atitudinea lor îi sfidează pe ceilalţi. Persoanele cu fesele mici au tenduinţă de a menţine mereu controlul
Pe de altă parte cei ce avansează încet, ezitant, cu un mers neregulat, de teama ca ceilalţi să nu aibă putere asupra lor. La bărbaţi, aceasta se
ca şi când ar dori să fie invizibili, sunt persoane timide, atinse de inhibiţie, manifestă mai mult la homosexuali iar la femei este vorba mai mult de
de teamă faţă de cei din jur şi de lipsă de încredere în sine. cochetărie. însă pentru ambele categorii este vorba de persoane ce au
Cei care merg cu paşi măsuraţi, care se opresc apoi pornesc din multă energie blocată în partea de sus â trupului, mai mult în zona
nou sunt persoane meticuloase, care cred că este foarte important să pieptului.
nu le displacă celorlalţi şi să nu se hazardeze în viaţă. Persoanele cu fese mari trădează din contră, tendinţa de a avea
Cei ce,fac paşi mari sunt nişte ambiţioşi ce suportă greu să fie putere asupra celorlalţi fie prin sexualitate sau prin situaţie materială.
contrazişi, in schimb cei ce fac paşi mici şi dau impresia că abia ating Dia MIRA