Page 7 - Calauza_2003_691
P. 7

CASA GROZA.  MĂRTURII Şl  DOCUMENTE INEDITE
                                       TATĂL MEU Şl CONSTANTIN BRÂNCUŞI

          Sculptorul de talie mondială, deschizător de şcoală modernă în cultura   pe bogaţi şi  risipea la săraci.  Am Imitat şl eu,  condus de neguroase tradiţii
       secolului XX, a avut o legătură şi afinitate mai specială pe care o arată foarte   localiste ale lui lancu, în perioada furtunilor istoriei din 1933 până la 1944. In
       sugestiv Petre Pandrea in felul următor:            privinţa preţurilor la sculpturile sale, Brâncuşi a fost un pandur în concepţie,
          Ştiam  din  gura  sculptorului  că  romancierul  american  Peter  Neagoe,   un haiduc şi un Esop la atingerea preţurilor. Cu Elaine, esteta miliardară pentru
       originar din Făgăraş (de fapt comuna Aciliu, judeţul Sibiu) a fost amicul  de   care avea o afecţiune stranie,  dar !i plătea mesele si-i da câte o floare, s-a
       tinereţe al Iul Brâncuşi. Acesta a rămas frumos prezentat în cartea .Sfântul   purtat ca un cobilitar de rând, când esteta a vrut să-l cumpere versiunea nr.
       din  Montparnasse”. Jurnalistul  Mlhall  Romanov  soseşte în  momentele  su­  29 a .Măiestriei”. Croitorul .chlc” parizian Poiret fusese tamponat la pungă cu
       preme de boală şl moarte. Peter Neagoe, împreună cu Alexandru Istrati (pictor   ani în urmă pentru o pasăre la un preţ sărat. A plătit. Miliardara a achiziţionat
       parizian)  şl  Natalla  Oumitrescu  (sculptoriţă,  soţia Iul Alexandru)  l-au  închis   în  1940 de la soţia croitorului  această .Măiastră" la preţ iniţial.  Se pregătea
        intr-adevăr ochii, la 17 martie 1957. Cu un an înaintea morţii. Colomba llarle   croitoreasa de fugă în ŞUA şi cu dolarii de la Elaine ar fi dorit şl .Pasărea în
       Voronca,  Eugen Jebeleanu şi  Fiorica Cordescu i-au făcut o vizită, din care   spaţiu", ultima creaţie. Intre amor şl bani nu se aflau legături printre moşnenii
        Florica a consemnat câteva schiţe cutremurătoare de boală, iar soţul ei, poetul   din Oltenia. Femela care primeşte bani nu poate fi decât soţia legiuită, pentru
        Eugen, a notat voioşia şi hazul bătrânului, resemnarea stoică în faţa suferinţei   grija casei lor şl a progeniturilor. Ibovnica primeşte o floare, ospeţe şi paradisul
       şi a morţii iminente. Trecuse de 80 de ani, iar picioarele şi pântecul se umflaseră   Iatacului ei exact ca în romanul .The Saint of Montparnasse" de Peter Neagoe.
        până la hidoşenie.                                 Il bârfeşte pe  Brâncuşi că ar fi avut un harem de cadâne.  Că nu l-ar fi fost
          Pe pat de boală, Brâncuşi foileta albume de fotografii din România trimise   fidel. Femeia este umbra, Iedera şi podoaba bărbatului. Femeia trage la plug,
       cu salutări cordiale de către vechiul său prieten dr. Petru Groza, aflat în această   alături de cel ales, pe care nu-l ma! schimba până la moarte.
       epocă în cele mai înalte demnităţi ale Republicii Populare Române.  Asemenea concepţie antică, vechi testamentară şi foarte contemporană
          Mai departe, Petre Pandrea relatează o discuţie. Când un client a întrebat   la Gorj, in mediul rural, nu putea fi pricepută şl nu se pricepe de către nimfele
        pe un celebru avocat român cum să-şi manifeste recunoştinţa pentru un proces   Parisului.
       câştigat, retorul a răspuns realist:                   Concepţia Iul Peter Neagoe asupra eroticei se suprapunea cu cea a lui
          -  Cum să-ţi arăt recunoştinţa faţă de mine? De când romanii au inventat   Brâncuşi atât în teorie, cât şl în practica biografică, având corectivele în curbele
        pecunia (banii) nu mai este nici o dificultate. Pecunia este o oaie. Poţi să-mi   biografice  diferenţiate.  Teoria  şi  practica  doctorului  Petru  Groza în  acest
       dai şi o turmă. Onorariul l-ai plătit. Recunoştinţa o arăţi prin bani. Dai cât poţi,   domeniu gingaş ar fi fost identice cu ale  lui  Brâncuşi.  Baza comună s-ar fi
       cât vrei şi cât te lasă inima şl chimirul. -  .numerta pecunia".  aflat în ruralitatea ereditară, în păstrarea ca un tezaur a acestei .ţărânii” de tip
          Am comentat deseori cu dr. Petru Groza problema onorariilor în branşa   moşean,  cu  ascendente de ţârcovnlci,  popi  şi  protopopi valahi  şi  ardeleni.
        noastră avocaţială. O mie de lei la un funcţionar se mai cheamă salariu. La   Mama  lui  Brâncuşi  se  numeşte  Maria  Diaconescu.  Atât  după  tatăl  Radu-
        un grefier sau arhivar era bacşiş, la un judecător mită, la un sărac danie, la o   Nicolaie, cât şl după mamă, sculptorul se trage din moşneni, mici posesori de
       femeie uşoară cadou, la un avocat onorariu. Adică I se făcea clientului cinstea   curele strămoşeşti, ca şi Peter Neagoe, ca şi Petru Groza.   ____
        de a i se primi banii. In această privinţă, dr. Petru Groza era un haiduc: prăda  _________________ LiM vnq g A
               MINISTERUL

               DE INTERNE
         COMANDAMENTUL
             NA Ţ/ONAL AL
            JANDARMERIEI
                    ANUNŢ
          Comandamentul  de  Jandarmi  Judeţean
       Hunedoara,  scoate  la  concurs  6  funcţii  de
       jandarmi angajaţi pe bază de contract, din care
       5 funcţii de  luptători  şi o funcţie de  conducător
       auto.
          Condiţii de participare:
         -   ab solvent  de  liceu  cu  diplo m ă  de
       bacalaureat;
         -  vârsta maximă 30 ani;
         -  serviciul militar satisfăcut;
         -  să nu fi săvârşit infracţiuni pentru care să
       fi  suferit  condamnări,  să  nu  se  afle  în  curs  de
       urmărire  penală  sau  judecată  şi  să  nu  fi  fost
       cercetat şi sancţionat administrativ;
         -   să  aibă  o  conduită  corectă  în  familie,
       societate şi ia locul de muncă;
         -  să fie apt din punct de vedere psihologic şi
       medical;
         -  înălţime minimă  1,75 m;
         -  fără semne particulare evidente;
         -   dom iciliul  stabil  In  m unicipiul  Deva,
       comunele Veţel sau Şolmuş.              Accesibilitate                'Flexibilitate
          Pentru conducătorii auto este necesar:
         -  să posede permis de conducere categoriile
       B.C.D şi  E;
         -  minim 2 ani lucraţi în funcţia de conducător
       auto.
          Dosarele  pentru  înscriere  la  concurs  se   Beneficiezi  de  'costurtnwi  Alto  cu  1,75  puncte
                                               procentuale pe  an  le  creditul  obţinut,  faţft  de costul   Depozitele constituite de tine la BCR sunt garantate de
       depun până în data de 20.07.2003 la reşedinţa
                                              creditelor  oferite  In  afara  pachetului.  Depozitele  ta   Fondul du Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar în
       C om andam entului  de  Jandarm i  Judeţean   termoa  precum  şi  disponbiiitf[ilo  existente  in  contul   limita unui plafon stabilit do către acosta.
       Hunedoara,  din  Deva,  str.  Dr.  Victor  Şuiaga,   de cârd sunt purtătoare de dobânzi atractive, actualizate
                                               permanent la condiţiile pieţei
       nr.10 (lângă morile Boromlr).
                                              Pcnmj mformofu suptaMPV«re pureţi sa opdoji ta orice urmare sen sou «o vtzuap pogfoo <K web a sanert tomtrctale konânc
          Pentru  relaţii  suplimentare,  vă  puteţi
       adresa la reşedinţa unităţii, sau la telefon 0254/                     C R U P UL  h   B A N C A
       228916,  Interior  14,  -  biroul  „Resurse  umane",
                                                                                      I b E i   c o m e r c i a l a
       zilnic (de luni până vineri), între orele 8,00-16,00.  www.bcr.ro                    R O M A N E I
                        ŞEFUL UNITĂŢII
                        Colonel Vlorel SĂLAN
         CĂLĂUZA NOASTRĂ -  SĂPTĂM ÂNAL INDEPENDENT AFLAT IN  SLUJBA TUTUROR OAMENILOR
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12