Page 11 - Calauza_2003_700
P. 11

c           ~î>z4 8 >..                mânai independent aflat în slujba tuturor oamenilor.



       prin  depunerea  candidaturii  de  către  doi   B iro ulu i  M unicipal  Deva.  din  cea  de   politică imoral înseamnă să pierzi“ şi am
       membri  -   lucru  altminteri  absolut  normal   Preşedinte.  în  cadrul  aceleiaşi  şedinţe  s-a   preferat să cred,  DonQuijotesc uneori, că
       într-o  organizaţie  sau  un  sistem  care  se   reconfirmat  prin  vot  nominalizarea  mea  pe   şi în politică „este moral să ai curajul să
       pretinde  dem ocratic  -   şi-n  consecinţă,   prima poziţie a listei PNL Hunedoara pentru   spui că  eşti altfel decât alţii,  chiar dacă
       ne-am  com portat  uneori  intoleranţi  în   Senat şi s-a hotărât să mă implic în continuare   aceşti alţii sunt deocamdată  mai mulţi."
       interior,  dar  dispuşi  la  complicitate  cu  cei   predominant în campania electorală la nivel   (Horia Rusu)
       din afară, nu am ştiut întotdeauna să lucrăm   de  ju d e ţ  şi  în  conducerea  C om isiei   La Adunarea  Generală  Extraordinară
       îm preună,  am  rea cţion at  vio le n t  şi   Permanente  Centrale  de  Sănătate  a  PNL.   de Alegeri din 19 iunie 2001, când am fost
       exclusivist  la  părerile  colegilor  noştri,   Aceste lucruri au fost dealtfel anunţate într-o   reales Preşedinte al Organizaţiei, am mai
       ne-am suspectat reciproc şi am lovit în cei   conferinţă  de  presă  ulterioară  de  către   declarat că,  dacă în  2004  nu  vom obţine
       care au „păcătuit" gândind altfel decât noi.   Preşedintele Filialei jud. Hunedoara PNL, Dl.   la  A legerile  Locale,  la  Deva:  Primar,
       Am făcut în schimb, uneori, pentru diverse   Mircia Muntean.        Viceprimar şi  minim  10  consilieri,  pentru
       motive,  cele  mai  multe  greu  de  înţeles,   Cu  ce  gânduri aţi părăsit  funcţia  de   C o n siliu l  Judeţean  p re şed inţia  sau
       compromisuri la ideile noastre, la proiectele   Preşedinte?         vicepreşedinţia pentru un membru PNL de
       cu care pornisem la drum.           Mă  aflam  la  sfârşitul  unei  perioade  de   la Deva, iar la Alegerile Generale cel puţin
          Două elemente au contribuit negativ la   şase ani (un mandat şi jumătate) în care am   un  candidat  de  la  Deva  să  acceadă  în
       această  situaţie:  im plicarea  unor  forţe   condus Organizaţia MunicipalăPNL Deva. La   Parlamentul României, dacă nu vom obţine
       exterioare organizaţiei noastre care au avut   sfârşitul  a şase ani de veghere,  în care am   deci  aceste  rezultate,  îmi  voi  prezenta
       interesul  de  a  ne  slăbi  forţa  şi  im plicit   încercat  şi  probabil  adesea  n-am  izbutit   demisia  de  onoare.  Este  o  provocare
       reprezentarea  PNL  Deva  în  B iroul   să-mi îndeplinesc toate atribuţiunile. în cele   pentru viitor! Nu pot să translatez această
       Permanent Judeţean şi a unor persoane din   nereuşite  îmi  asum  singur răspunderea,  iar   ipotetică demisie de onoare celui care va
       interior  care,  ştiind  că  datorită  valorii  lor   cele  înfăptuite  au  fost  posibile  numai  cu  urma, printre altele, pentru faptul că ea este
       intrinseci  profund  îndoielnice  nu                                       un act unilateral şi ţine, în ultimă
       pot  accede  în  mod  norm al  în   ACTIVITATEA                            in sta nţă,   de   onoarea   şi
       Biroul  Permanent  Judeţean,  au                                           resorturile  intime  ale  fiecăruia.
       întreţinut şi transformat în conflict  P O L I T I C Ă ^ ^                 Am  urat însă  noului  Preşedinte
       competiţia  celor  doi  candidaţi,  1990-   1991   •  Membru               şi  întregului  Birou  Permanent
       construindu-şi astfel oportunitatea   în  Alianţa                          Municipal  să  obţină  cel  puţin
       de a accede în  birou,  agăţându-   Civică şi în                           aceste  rezultate  şi  să  menţină
       se  de  „cartea  câ ştig ătoa re".  Grupul  de                             Organizaţia Deva drept cea mai
       Aceasta  este,  după  pierderea    Dialog  So­                             puternică filială liberală din ţară.
       Consiliului   Judeţean   şi        cial   din                                 Sunteţi Directorul Medical
       neaccederea  nici a  unui liberal   Bucureşti.                             al  C asei  de  A s ig u ră ri  de
       devean în Parlament, a treia mare  1991-   1996   •  Vicepre­              Sănătate  a  ju d e ţu lu i  Hune­
       neîmplinire a noastră.             şe d in te le                           doara  ş l  V icepreşedintele
          La  ce  concluzie  aţi  ajuns   Organizaţiei  municipale  Deva şi  membru în  Comitetul   Comisiei Centrale de Sănătate
       după acest moment delicat?         judeţean Hunedoara al Partidului Alianţei Civice.  a  P.N.L.  Cum  apreciaţi,  din
         Am  învă ţa t  îm preună  din  Din 1996   •  Membru al Partidului Naţional Liberal.  această dublă calitate, situaţia
       greşeli  şi  sper  că  acum  putem  1996-   2000   • Consilier municipal. Preşedintele “Comisiei de sănătate
                                                                                  actuală  din  sistem ul  sanitar
       afirma că suntem cu toţii convinşi   şi protepţie socială” a Consiliului Municipal Deva.  românesc?
                                1997-   2001   •  Preşedintele Organizaţiei municipale Deva a Partidului
       că principiile care trebuie să stea                                           S istem ul   de   sănătate
                                          Naţional Liberal.
       la baza organizării partidului sunt                                        con stituie  un  sector  vital  în
                                2000-   2003   • Consilier municipal. Preşedintele “Comisiei de sănătate
       cele   ale   re sp o n sa b ilită ţii,                                     structura oricărei societăţi pentru
       promovării  şi  atragerii  valorilor,   şi protecţie socială" a Consiliului Municipal Deva.  că se adreseaza întregii populaţii
       re p reze ntativită ţii,  de zba te rii   2001-   2003   *  Reales Preşedinte al Organizaţiei municipale Deva a
                                                                                  a unei ţări. Modul de finanţare a
                                          Partidului Naţional Liberal.
       libere  de  idei,  con du cerii                                            a c tiv ită ţii  din  sistem u l  de
                                Din 2002   •  Vicepreşedintele Comisiei Permanente Centrale de
       colegiale.                                                                 sănătate  influenţează  esenţial
         Şl  to tu şi,   de  ce  a ţi   ____________Sănătate Publică a Partidului Naţional Liberal.________  performanţele  acestui  sistem.
       demisionat din funcţia de Preşedinte al   ajutorul de nepreţuit al colegilor. De aceea a   Sunt  în  totală  opoziţie  cu  mentalitatea
       Organizaţiei PNL Deva?           fost de datoria mea să le mulţumesc tuturor   comunistă, de care unii dintre noi, nici după
         în  urma  apariţiei  m ult  discutatei  şi   şi în primul rând celor cu care m-am ajutat şi   treisprezece  ani,  nu  ne  putem  dezbăra,
       controversatei Legi  161/2003, luând act de   m-am  consultat,  din  conducere  sau  din   care consideră sănătatea şi învăţământul
       prevederile ei şi deşi Ordonanţa de Urgenţă   organizaţie.          drept sectoare neproductive.  Necesitatea
       nr.  150  care  trecea  Casa  Naţională  de   Faptul că am reuşit, împreună cu ei,  să   de  a  aloca  sum e  im p ortan te  pentru
       A sigurări  de  S ănătate  în  subordinea   transformăm  Organizaţia  PNL  Deva  dintr-o   sănătate trebuie  privită  nu  ca  un  cost,  ci
       Guvernului -  situaţie unică în lume! -  a fost   organizaţie  oarecare  în  cea  mai puternică   ca o investiţie pentru creşterea economică.
       respinsă  de  C o m isiile  Ju rid ică   şi  de   filială  liberală  din  România,  reprezintă  una   Din  păcate,  nimeni în  ultimii  treispre­
       Sănătate din Parlament, efectele ei juridice,   dintre  foarte  puţinele  satisfacţii pe.  care   zece  ani,  nu  a  spus  exact  care  sunt  cu
       până  la  respingerea  de  către  plenul   le-am avut în politică, în acest cel mai dur şi   adevărat  obiectivele  ce  trebuie  atinse,
       Parlamentului, fiind în vigoare, am ajuns în   fluid domeniu în care am activat. Politica este,   când va fi considerat terminat procesul de
       situaţia  de  incompatibilitate  între  funcţia   comparativ cu activităţile mele profesionale,   schimbare, când se vor analiza rezultatele.
       publică  de  conducere  (Director  General   ştiinţifice sau universitare,  domeniul în care   Ne aflăm în criză pentru că nu ştim unde
       Adjunci  Medical  al  Casei  de  Asigurări  de   am obţinut cele mai modeste rezultate. Este   vrem să ajungem! Acest fapt s-a întâmplat
       Sănătate a judeţului Hunedoara) şi funcţiile   domeniul în care am fădut şi greşeli, cele mai   -   după  părerea  mea  -   datorită  absenţei
       de  Consilier Municipal  şi  de  Preşedinte ai   semnificative fiind:  constante a unui management profesionist
       Organizaţiei Municipale PNL Deva.   1.  Faptul că am  translatat şi extrapolat   în sănătate.
         în  urma  unei  analize  personale  şi  a   principii şi reguli din activitatea profesional-   Că este aşa, o demonstrează criza fără
       consultărilor  cu  membrii  din  conducerea   ştiinţifică  sau  care  ţineau  de  rigoarea   precedent din sistemul sanitar românesc,
       centrală a partidului şi din Organizaţia Deva,   universitară  într-un  domeniu  în  care   indicatorii  privind  starea  de  sănătate  a
       am optat pentru funcţia de Director Medical   elasticitatea  criteriilor  şi  fluiditatea   populaţiei  care  ne  plasează  în  coada
       al  judeţului  Hunedoara,  mi-am  prezentat   caracterelor umane era cu totul alta;  Europei, cu cea mat scăzută speranţă de
       demisia din  funcţia de Consilier municipal   2. Faptul că am ignorat deliberat maxima  •  viaţă  dintre  ţările  candidate  la  Uniunea
       şi.  în  cadrul  unei  şedinţe  extraordinare  a  unui  mare  politician  care  spunea  că  „în  Europeană,  cu  o  mortalitate  infantilă  de
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16