Page 2 - Calauza_2003_703
P. 2
Ca să mă înţelegeţi cât „de mântuială” se lucrează în ţara asta, am să
Gura târgului vă spun că de săptămâna trecută am căutat să fac rost de textul complet al
i tt MERCENARI DIN TOATE ŢĂRILE, Constituţiei pentru a-l publica integral în „Călăuza noastră". O făceam pe
ROMÂNIA VĂ APARŢINE! banii redacţiei, ne rupeam noi de la gură să punem nişte pagini în plus
pentru ţara asta, pentru ca oamenii să citească ceea ce ar trebui să voteze
'._j - urmare din pag. 1 - peste câteva zile. Am bătut la uşa câtorva parlamentari, dar nu au avut
Până şi domnul lliescu a ieşit cam fără vlagă să facă textul Constituţiei. Toţi mi-au promis că-l vor trimite pe fax, pe e-mail. Dar,
reclamă Constituţiei „Europene , de parcă dumnealui ar fi nimic! Textul rămâne secret. Chiar şi guvernanţii şi-au dat seama că dacă
preşedintele Europei... ajunge să-l citească românul de rând, adio vot!
Nu ştiu ce se întâmplă cu tara asta, dar atraşi de cursa de şoareci a Când eram mai supărat că nu pot face rost de textul Constituţiei dintr-o
Europei, parcă am luat-o razna. Ca fost militar profesionist, am rămas cu sursă oficială, de drept, m-a sunat de la Bucureşti o ţipă care a început să
gura căscată când am văzut că Centrul Militar Zonal de la Deva e păzit de turuie: „Noi facem o campanie de promovare a Constituţiei şi dorim să ne
un om cu un veston de gardian public! Nu că aş avea ceva împotriva faceţi un calcul cât ar costa un spaţiu de 6/8 cm pe prima pagină, cât ar
gardienilor publici! Doamne fereşte! Fiecare om îşi câştigă pâinea lui şi costa la 9 apariţii; cât ar costa 1/3 din pagina a treia ori opt apariţii şi o
poate să fie foarte bun profesionist. Dar, ml se pare îngrozitor de iresponsabil pagină întreagă în preziua votului Constituţiei? „Supus al Statului Român,
să laşi mapele cu planurile de mobilizare, aprovizionare strategică, planurile am făcut calculele şi le-am transm is prin e-m ail la adresa
de transformare a capacităţilor civile (industriale) în producţie militară, să le andreeadinescu@meccann.ro, sunând apoi, aşa cum mi s-a indicat, la un
iei din mâna militarilor, să nu ai un ofiţer (subofiţer) de serviciu pe punctul număr de telefon. Spre stupoarea mea, e-mailul nostru n-a ajuns unde
de control! Aţi văzut că şi dl lliescu în scurta dumnealui cuvântare a îngăimat trebuia, aşa că probabil acele reclame se vor face în alte ziare, unele alese
ceva despre armată, că poporul va fi chemat să-şi apere ţara, dar cu ce, pe sprânceană, cu tiraj puţintel (cât să iei într-un coş de floricele al unei
domnule lliescu: dacă tinerii nu mai fac armata, cu ce să o apere, domnule? fetiţe de 5 ani), să nu afle poporul ce prevede Constituţia „europeană" a
Ştiu. veţi spune că nu se mai luptă cu pistolul, cu kalaşnikovul, cu aruncătorul d-lui Marko Bella şi dl Năstase!
de grenade, cu puşca mitralieră... Viziunea despre apărarea ţării s-a dus V-am relatat asta pentru a vedea şi Dvs cum se popularizează de
dracului! Sau poate că guvernul Năstase s-a gândit să lase liber la arme mântuială textul unei Constituţii, textul grav al Constituţiei, dat cu ţârâita în
pentru populaţie, astfel îşi va putea instrui fiecare părinte copilul să tragă cu 6x8 cm etc.
arma, să-l instruiască în faţa blocului! Vă închipuiţi ce mişto va fi când în Şi eu care voiam să public pe banii mei şi ai Dvs textul integral al
faţa blocului în care locuiţi să auzi toată ziua vecinii strigând: Drepţi! La Constituţiei! lată că Guvernul are grijă să cumpere vocea presei cu mii de
stanga-mprejur! La umăr arm’! Cu cântec înainte, Marşşş! Moldovenii să euro din care să le dăm şi un discount!
cânte „Treceţi batalioane române Carpaţii! „în timp ce ardelenii să cânte:
„La arme! Pentru neam şi Rege!" Sărut mâna, mama mea România, dar pe multe mâini de mântuială ai
Cred că ideea vine de la americani. Aţi văzut cum au lucrat cu irakienii? ajuns!
Le-au cumpărat victoria! Mercenarii sunt mercenari! Ştiţi că Mihai Viteazu a N.A. A ţi văzut că şl bravii cetăţeni al laşului vor să aleagă o femeie
fost omorât pentru că în preajma cortului său erau corturi de mercenarii Nu prim ar în locul Iul Slmlradl Asta ă propos de propunerea făcută
e o ruşine să recunoaştem asta! hunedorencelor de a o alege pe Lillana Ţolaş, primar la Hunedoara.
TEROAREA A DEVENIT O BOALĂ ACUTĂ P.S.D.'UL INVITĂ CETĂŢENII LA URNE
- urmare din pag. 1 - Sala Palatului, a găzduit Conferinţa Naţională a Primarilor şi Consilierilor
Guvernanţii prin politica lor lamentabilă, ineficientă, greşită sau chiar P.S.D., la care a fost prezentă şi o delegaţie hunedoreană, in frunte cu dr.
trădătoare, ne terorizează economic şi fizic. Sunt imuni la toate criticile şi Mihall Nicolae Rudeanu, preşedintele Consiliului Judeţean. S-a dezbătut cu
sesizările noastre. această ocazie, pregătirea referendumului de modificare a Constituţiei, sens
Urmăream într-una din seri o emisiune pe TV în care era vorba de în care premierul Năstase a insistat asupra responsabilităţilor, care revin
urmările secetei din anul acesta şi ca efect, scumpirea pâinii. Şi pentru că administraţiilor locale pentru reuşita acestei acţiuni. In acelaşi context, premierul
silozurile noastre de cereale sunt goale, aşa cum s-a comunicat, asta este a mai punctat: „Este important să avem o strategie coerentă de Informare a
pur şi simplu teroare psihică (a cunoaşte necazul creat), guvernul nostru - cetăţenilor şi o pregătire tehnică riguroasă a referendumului".
mama noastră care ne poartă de grijă, ar fi solicitat un import de câteva mii Ca semn de marcare a importanţei modificării Legii fundamentale a Statului
de tone de grâu din SUA. Cică am fost refuzaţi din lipsa de posibilitate a - Constituţia, a fost prezenţa la Conferinţă a şefului statului - Ion lliescu, care
SUA. Grâul american este mai ieftin, dar ni s-a recomandat Franţa, mai în discursul său a susţinut că, va vota „pentru Constituţia Europeană a
aproape de noi şi mai neamuri, cu tradiţii vechi comerciale şi culturale etc. României", îndemnând pe toţi cetăţenii ţării să facă la fel. în finalul Conferinţei,
însă preţul grâului francez este mai mare. Eu am înţeles că noi nu cerşim, a fost adoptată o hotărâre potrivit căreia aleşii locali au obligaţia să asigure o
plătim pentru că prietenii şi marile puteri, la nevoie se cunosc (ironie)! mobilizare exemplară a cetăţenilor la Referendum. Se solicită în acelaşi timp
Economic suntem terorizaţi că vom plăti pâinea de toate zilele mai scump continuarea ofensivei împotriva corupţiei. loan VLAD
şi vom mânca totuşi mai multă pâine, pentru că şi carnea este scumpă şi se
va mai scumpi tot ca efect al secetei. Ţăranul o dă mai ieftin, acum că e calamităţilor naturale, cu recolte şi rezerve mari în silozuri, cu o piaţă ieftină
obligat (nu are furaje), dar comerciantul scumpeşte încât ne obligă să şi stabilă a produselor agroalimentare, cu un export masiv de cereale, came,
renunţăm la ea şi să consumăm pâine. De fapt pâinea este cel mai ieftin fructe şi conserve de tot felul, aţi lăsat-o de izbelişte şi faliment prin aşa-
produs alimentar ca şi lubeniţele. zisa împroprietărire şi privatizare. Eu îi spun tot trădare naţională că m-am
Cu politica tâmpită a guvernărilor democratico-capitaliste care ne-au
dezorganizat economia socialistă şi ne-au sărăcit ţara, nu se mai poate săturat demult de cuvântul sinonim sabotare (care era odată folosit ca
face faţă unor crize şi calamităţi naturale, iar populaţia suferă fizic şi mai ameninţare individuală, pentru cei iresponsabili, ce creau greutăţi sau
ales psihic. Ne întreabă mereu: oare ne mai ajunge pensia la iarnă pentru pagube materiale unităţilor economice. Toate complexele zootehnice şi
cheltuielile comune, sănătate, hrană? Sau voi mai avea unde lucra măcar lAS-urile le-aţi distrus prin politica voastră tâmpită şi nu aţi pus nimic în loc.
temporar undeva? Că de angajări permanente pentru tineret, nici vorbă. După ce aţi decimat toate animalele (bovine şi porcine) din aceste complexe
întreb şi de astă dată cu revoltă şi amărăciune: Ce aţi făcut şi ce aveţi aţi demontat şi vândut toate instalaţiile la fier vechi sau le-aţi lăsat să vi se
de gând sa faceţi cu agricultura României, stimaţi conducători de ţară? fure de către ţigani şl localnici ce s-a putut. Fură şi românaşii noştri de
Dintr-o agricultură comasată-organizată ştiinţific, cu cadre şi instalaţii sting! Nu muncesc, dar fură. Nu generalizez, dar sărăcia şi banul, te obligă
industriale agricole şi zootehnice, cu care se făcea faţă dăunătorilor şi la comiterea de infracţiuni.
ŞTIRI plăcerea este de partea ta!
SPORTIVE
...U n u i d in opt bărbaţi su fer ă î n i r -u n m sau altul dl o
R e p re DISFUNCŢ1E SEXUALĂ (IMPOTENŢĂ, ERECŢIE SLABĂ, INSUFICIENTĂ
z e n ta tiv a SAU EJACULARE PREMATURĂ).
feminină de volei a României a ocupat
locul opt la turneu final continental, fiind ...Bărbaţii în vârstă cred că n u m a i ei au probleme de d in a m ic ă
învinse în ultima zi de Bulgaria cu scorul
de 3-1, ratând astfel obiectivul propus SEXUALĂ, ÎN VREME CE TINERII CRED CĂ CEI PESTE 6 0 DE ANI NU
pentru Europenele din Turcia. Aşadar, MAI SUNT INTERESAŢI DE VIAŢA LOR SEXUALĂ.
adio Olimpiadă!
, .Statisticile C lin ic ilo r O n o in toată lum ea arată că fiecare
R e p re
zentativa de bărbat c a u tă Î m b u n ă t ă ţ ir e a vie ţii lui sexuale.
rugby a României a plecat sub semnul
...Ejacularea precoce, erecţia slabă şi im po ten ţa sexuală au
optimismului spre Austria - ţara gazdă
a întrecerilor Cupei Mondiale care se va REZOLVARE PRIN TRATAMENTE MODERNE OFERITE DC CuNICA O N .
desfăşura până în luna noiembrie.
Nu (ace compromisuri! Nu mai aştepta! Sună!
C S M 0W CLIMC LTD
Reşiţa - CS
MXTOtl «I EDCH. .KTtW* IWW.
Deva: 2-0, M inaur Zlatna - Corvinul
a, muJiw»:
Hunedoara: 0-2; Olimpia Satu Mare - Jiul stm Mare v m TIMIŞOARA; 0256-302588 0c32-26î5-51
Petroşani: 2-0 loan VLAD l 0?RS333!I89 j
CĂ LĂUZA N O A STR Ă - S Ă P TĂ M Â N A L IN D EPEN D EN T A FLA T ÎN S LU JB A TU TU R O R OAM ENILOR