Page 12 - Calauza_2003_709
P. 12

DESPRE FURTUNILE MAGNETICE
          în  ultimele  săptămâni,  Pământul  a  fost  sub  „prşsa"  unor  furtuni   acestea  modifică  foarte  mult  câmpul  de  presiune  atmosferică.  Asta
       magnetice care au provocat o serie de  neplăceri atât oamenilor cât şi   înseamnă că se produc oscilaţii bruşte într-un interval foarte scurt, adică
       unor instala(ii electrice din sfera lui. în asemenea perioade auzim în jurul   salturi  de  la  valori  negative  spre  valori  pozitive  sau  invers.  Aceste
       nostru  spunându-se „se  întâmplă  ceva  în  atmosferă".  Şi  asta o  spun   schimbări  bruşte  produc  perturbaţii  în  starea  de  sănătate  şi  de
       îndeosebi  persoanele  care  acuză  dureri  de  cap,  ameţeli,  senzaţii  de   comportament a oamenilor.
       apăsare, de „ceaţă pe creier”, bătăi anormale de Inimă sau cu capacităţi   In momente de intensă activitate solară şi magnetică sunt afectaţi,
       de  reacţie  dintr-o dată  diminuate.  Cardiacii  şi  cei  cu  afecţiuni  psihice   după cum spuneam,  cei cu boli  psihice majore şi cu manifestări de tip
       sunt primii care simt când „ceva se întâmplă" la nivel cosmic.  expansiv  sau  depresiv.  Ca  urmare  bolnavii  devin  fie  mai  anxioşi,
          Dar ce sunt aceste furtuni magnetice şi cum se explică influenţa lor  melancolici,  pierduţi  în  sine,  fie  dimpotrivă,  fericiţi,  veseli,  nepăsători,
       asupra Pământului?                                  exuberanţi,  şi cu capul în nori.  Există însă şi posibilitatea ca unii să fie
          Planeta noastră are în jurul său  un adevărat scut magnetic care o  chiar violenţi  sau  inconsolabili.  Aceste furtuni  magnetice îi  ating  şi  pe
       apără împotriva radiaţiilor solare foarte puternice. însă, orice variaţie a  oamenii sănătoşi, aceştia ajungând la stări de euforie sau momente de
       acestui  câmp  magnetic,  are  ca  rezultat  tulburarea  parametrilor  de   bucurie  extremă.  Aceste  stări  depresive  sau  exuberante,  ca  efect  al
       funcţionare a tuturor organismelor vii de pe pământ.  variaţiilor de presiune, de intensificări ale activităţii solare sau din cauza
          Furtunile magnetice se datorează exploziilor solare foarte puternice   efectului de seră ce bulversează cu totul planeta, sunt din ce în ce mai
       ce  creează  unde  magnetice  intense.  Acestea  lovesc  pur-şi-simplu   numeroase. Aceste constatări nu pot decât să ne îngrijoreze pentru că
       Pământul  şi  produc  variaţii  puternice  ale  câmpului  magnetic  din jurul   ele privesc direct soarta planetei pe care trăim şi în egală măsură privesc
       său.   Perturbaţiile atmosferice  sunt  tot  mai  frecvente  în  ultimii  ani  şi  viaţa.şi sănătatea noastră.   Constantin FIMA
                                                           |iW ETODA M A R C U   ŞI  STAR EA
                                                           pL DE SA N A T A T E  A  O M U L U I

                                                   f , ? /                           -  urmare din nr. 708-
                                                 V*                               cititoare de-ale noastre sunt îngrijorate
                                                                                     -   Domnule  Marcu,  m ai  multe
                          c n   s c i             %   *                           de fenomenul care există acum în lume
                                                                                  în  ceea  ce  priveşte  bolile  la  sâni.
                                                                                  Campaniile dedicate prevenţiei şi tratării
                     MORCOVUL                                                     cancerului  la  sâni  au  avut  şi  efect
                                                                                  contrariu: adică  foarte  multe au ajuns
                                                                                  să-şi pipăie din ce în ce mai des sânii,
              ADEVĂRAT MEDICAMENT VEGETAL                                         intrând  în panică  la  apariţia  oricăror
                                                                                  dureri sau semne pe sâni. Ce ne puteţi
            Morcovul  este  o  legumă  care  ar  trebui  inclusă  zilnic  în
                                                                                  spune  în această privinţă,  adică ce le
         alimentaţia omului şi îndeosebi a celor suferinzi de ficat, reumatism,   puteţi spune cititoarelor noastre?
         artrită, ulcer gastric sau enterocolită. Şi aceasta, datorită faptului că   -   Sânii,  cele  două  formaţiuni
         este foarte bogat în vitamina A, calciu şi fibre benefice organismului.
                                                           glandulare, pot fi dureroşi în împrejurări fiziologice (menstruaţie, sarcină,
            lată câteva din terapiile în care morcovul este foarte indicat:  lăuzie,  menopauză) spu în caz de boală (inflamaţii, traumatisme, tumori
            Pentru o  piele sănătoasă  şi  o vedere ageră.  Pigmentul  de   benigne sau maligne). In privinţa cancerului mamar, care într-adevăr bântuie
         culoare portocalie  pe care morcovul  îl conţine,  absorbit de orga­  astăzi în lume, provocând destule victime, pot spune că el apare în urma
         nism se transformă în vitamina A, o vitamină excelentă pentru piele   unor tulburări  hormonale  în  momentul  instalării  menopauzei  (sau  în
         şi ochi.  De  aceea  50  ml  de  suc de  morcovi,  consumat,  acoperă   perioada  apropiată  acesteia)  în  momentul  ivirii  primei  menstruaţiei  etc.
         nevoile zilnice de vitamina A ale organismului. Fumătorii şi femeile   Lipsa gravidităţii până la 45 ani, diverse traumatisme, colesterolul mărit,
         însărcinate se recomandă să consume chiar mai mult suc, pentru   predispoziţia spre îngrăşare, constipaţia sunt consideraţi până acum unii
         că au un necesar mai mare.                        dintre factorii de risc crescut ai cancerului mamar.
            Pentru  a avea  oase  solide,  este  de  asemenea  recomandat   -  Prin acest răspuns, aţi putea mări panica ce le cuprinde pe femei. în
         consumul de morcovi pentru că ei conţin multe minerale, cantităţi   fond, ce ar trebui să facă o femeie pentm a depista la timp cancerul mamar?
                                                              -  Bine aţi spus că femeia trebuie să-şi controleze cu atenţie ori de
         mari de fier, fosfor şi magneziu.  Iar pentru conţinutul lor de calciu
                                                           câte ori poate, sânii. Pur şi simplu, nu trebiue să fie stresată de aceasta,
         este  indicat  în  menţinerea  sănătăţii  oaselor  şi  a  dinţilor.  La  un   dar cel mai bine e să-şi examineze sânii în faţa oglinzii cât mai des posibil,
         consum  regulat de  morcovi,  se asigură prevenirea osteoporozei,   iar lunar să şi-l palpeze în primele zile după menstruaţie, stând în picioare
         afecţiunea ce se caracterizează prin  uzura patologică a oaselor,   şi culcată la orizontal.
         mai ales la femei, după ce survine menopauza.        -  Ce trebuie să urmărească în timpul acestor operaţiuni de care vorbiţi?
            Având multe fibre, morcovul reglează tranzitul Intestinal atât   -  Dacă va constata una dintre anomalii, să se prezinte urgent la medic:
         în caz de constipaţie cât şi de diaree.           o  mărire  de  volum,  încreţirea  sau  înroşirea  pielii  sânului,  devierea
            De asemenea, morcovul scade colesterolul şi curăţă sângele   mamelonului, noduli dureroşi sau nedureroşi, ganglioni cu volum mărit în
         având puterea de a întârzia procesul de îmbătrânire. Un pahar de   axilă (sub braţ).
                                                              Stimate Doamne, descoperirea uneia dintre aceste modificări nu va fi
         suc  de  morcovi,  consumat  zilnic,  este  un  adevărat  cocteil  de
                                                           ţinută în ascuns, cum fac din nefericire, cele mai multe femei (bolnave), de
         sănătate.                                         teama unui cancer. în cele din urmă tot vor ajunge la medic, când, însă,
            Morcovul face minuni  şi în tratamentele cosmetice. Astfel, cu   probabil va fi foarte târziu.
         proprietăţile sale hidratante, nutritive şi anti-îmbătrânire, morcovul   Nodulii canceroşi pot să se dezvolte multă vreme fără durere. De multe
         se numără printre cele mal apreciate legume utilizate în cosmetică.   ori ei ating  un diametru de aproximativ  1  cm, abia după opt  - zece  aru;>
         Sucul  de  morcov  redă  moliciunea  şi  prospeţimea  pielii  uscate  şi   când au însumat aproximativ un miliard de celule.
         înlătură petele cauzate de îmbătrânire. Se recomandă aplicarea, o   Ganglionii,  de  asemenea,  se  măresc  mult  mai  târziu,  într-o  fază
         dată pe săptămână, seara, înainte de culcare a unei măşti preparată   înaintată a bolii. Este de preferat ca o femeie să nu ajungă la medic numai
         din morcov ras, la care se adaugă una-două linguriţe de smântână.  când şi-a palpat ganglionii, ci periodic.
           Vitamina A ajută la prevenirea apariţiei ridurilor. în acest scop
         se recomandă ungerea zilnică a tenului, cu suc proaspăt de morcov.  neîncrezători în dragoste şi puţini rezervaţi.
            Studiile  au  demonstrat  de-a  lungul  anilor că  persoanele  ce   • Cei care sunt iubitori de legume, sunt persoane cu multă sete de
         consumă cantităţi importante de morcovi reduc de şapte ori riscul   ştiinţă şi foarte silitoare. Strădaniile lor sunt de cele mai multe ori răsplătite
         de a se îmbolnăvi de cancer la plămâni.           cu succes. Sunt de obicei oameni cu prietenii şi căsnicii stabile, ce se
            Recomandarea  noastră  este  ca,  intrând  în  sezonul  rece  să   bucură de sănătate şi un tonus psihic demn de invidiat.
         consumaţi cât mai mulţi morcovi în stare crudă pentru a vă asigura   • Cei ce sunt iubitori de carne, pentru care nu există nimic mai bun
         vitaminele  şi  mineralele  necesare  organismului,  veghind în  felul   pe lumea asta decât o friptură suculentă,  sunt în cea mai mare parte
         acesta la sănătatea dvs.            Ana VALERIA   persoane impulsive. Deşi au succes în viaţă, nu-şi urmăresc întotdeauna
                                                           cu consecvenţă proiectele de viitor.  De asemenea nu suportă criticile
                     ALIMENTELE  SI                        celor din jurul lor şi de aceea sunt cam dificili în dragoste.
                                                              •  Cei  ce  sunt  iubitori  ai  peştelui,  sunt  persoane  calme,  fidele,
          PERSONALITATEA  NOASTRA                          capabile să reziste intemperiilor.  Ei se fac uşor respectaţi în cercul de
          Se cunoaşte foarte bine zicala: „Spune-mi ce mănânci ca să-ţi spun   prieteni precum şi în profesie. Deşi în dragoste se dovedesc a fi parteneri
       cine  eşti”.  Ca  urmare,  alimentele  preferate  spun  foarte  multe  lucruri   de bază, ei nu au curajul să mărturisească ce-i deranjează la ceilalţi.
                                                              • Cei ce Iubesc condimentele sunt dinamici, temperamentali, plini
       despre personalitatea noastră. Deci:                de  iniţiativă,  dornicj.de  aventuri.  Preferă  în  schimb  slujbe  cu  multe
          •  Cei  care  sunt  iubitori  de  fructe,  sunt  persoane  plăcute,  care
       încheie repede prietenii şi au o viaţă fericită. însă ei nu iubesc concurenţa,   schimbări şi noutăţi. în dragoste se dovedesc cel mai adesea nestatornici,
       nu  so  orientează  către  o carieră  de  succes  ci  spre  una  care  le  dau   se aprind repede dar nu suportă să fie contrazişi. Uneori se dovedesc a
       posibilitatea să-şi desfăşoare potenţialul creator. De asemenea ei sunt  fi chiar şi puţin narcisişti.   Maria BÂRSAN
         CĂLĂUZA NOASTRĂ -  SĂPTĂM ÂNAL INDEPENDENT AFLAT IN   SLUJBA TUTUROR  OAMENILOR
   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16